Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3052/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2111/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3052/
Ședința publică de la 06.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea cauzei privind recursul declarat de către recurentul pârât TRIBUNALUL TELEORMAN împotriva sentinței civile nr.1597/19.03.2008 pronunțate de TRIBUNALUL TELEORMAN -Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr- (6483/2007) în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, --, C -, C--, - și intimata pârâtă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că părțile au solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1597/19.03.2008 pronunțata în dosarul nr- (6483/2007), Tribunalul Teleormana admis in parte actiunea formulata de reclamantii, -, -, C, -, in contradictoriu cu paratii Tribunalul Teleorman si Curtea de APEL BUCUREȘTI, a obligat paratii la plata catre fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentand sporul de lucru la calculator in cuantum de 15% din salariul brut de baza, pentru perioada decembrie 2004 la zi, sume ce vor fi actualizate cu rata inflatiei pana la plata efectiva, a obligat TRIBUNALUL TELEORMAN sa efectueze mentiunile corespunzatoare in carnetele de munca ale reclamantilor, a respins ca nefondate capetele de cerere privind obligarea paratilor la acordarea acestor drepturi pe viitor si la acordarea a 3 zile in plus de concediu de odihna.
In considerente s-a retinut ca reclamantii au calitatea de personal auxiliar si sunt salarizati in baza OG nr.8/2007. Potrivit art.6 din Codul muncii, uturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, precum și dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale.
In legatura cu masura protectiei sanatatii si securitatii in munca, sporurile la slariu pot fi stabilite in limita maxima prevazuta de lege pentru locurile de munca cu conditii grele si vatamatoare, mai ales ca aceste sporuri pot fi cumulate, ele datorandu-se unor cauze diferite, fiecare generatoare a unui drept distinct.
Sporul de calculator a fost acordat unor alte categorii de salariati din alte domenii de activitate, cat si salariatilor de la Inalta C de Casatie si Justitie, fiind incalcat principiul nediscriminarii.
Tribunalul a constatat ca reclamantii sunt grav discriminati, deoarece se afla in aceeasi situatie juridica si faptica care fundamenteaza si genereaza acest drept salarial si pentru restul categoriilor socio-profesionale.
Instanta de fond a respins pretentiile pentru viitor, deoarece prejudiciul nu e cert, lichid si exigibil si a admis cererea avand ca obiect actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflatie, in temeiul art.1082 civ si art.161 al.4 Codul muncii.
Instanta a respins pretentiile reclamantilor pentru acordarea a trei zile in plus de concediu de odihna pe ultimii 3 ani, retinand ca reclamantii beneficiaza anual de 30 zile de concediu de odihna potrivit art.65 din Legea 567/2004 si nici HG nr.1028/2006 si nici Legea 319/2006 nu prevad obligatia anagajatorului de a acorda acest concediu.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul TRIBUNALUL TELEORMAN.
În susținerea recursului a arătat că sentinta atacata este nelegala prin prisma prevederilor art.131 alin.2 din Legea 304/2004. Activitatea instantelor este finanta de la bugetul de stat, iar bugetul curtilor de apel si tribunalelor este gestionat de Ministerul Justitiei, care are calitatea de ordonator principal de credite, pe cand tribunalul este ordonator tertiar de credite. In mod nelegal, Tribunalul a dispus plata sumelor solicitate.
Intimatii nu au formulat intampinare si nu s-au administrat noi probe in recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimatii-reclamanti au calitatea de personal auxiliar de specialitate in cadrul Judecatoriei Zimnicea si au sesizat instanta de fond cu pretentiile acestora reprezentand despagubiri constand in sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut, începând cu luna decembrie 2004, la zi și în continuare, suma actualizate cu rata de inflație la data plății efective și obligarea pârâtilor să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și să acorde reclamanților 3 zile în plus la concediul de odihnă, începând cu data nașterii dreptului.
Pretentiile reclamantilor sunt intemeiate pe dispozitiile unui Ordin intern dat in cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție pe dispozitii aplicabile in alte domenii profesionale ( sănătate, petrochimie etc. ) si pe dispozitiile HG nr.1028/2006, hotărâre care transpune directiva nr.1990/270/CEE. Reclamantii au invocat discriminarea fata de salariatii din aceste domenii care primesc sporul de calculator.
În ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile profesionale amintite, Tribunalul reține următoarele:
Conform art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care personalul auxiliar de specialitate nu desfășoară activitățile prevăzute de actele normative speciale, aplicabile salariatilor din alte domenii de activitate, nu poate pretinde în mod fundamentat că depune o muncăegalăcu cei care îndeplinesc și aceste sarcini oricum diferite șisuplimentarefață de cei care nu le au stabilite în fișa postului nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
De asemenea, faptul ca personalul auxiliar de specialitate nu primeste sporul de calculator si celelate drepturi pretinse prin prezenta actiune, nu contravin art.6 al.2 din Codul muncii, invocat de reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât față de specificul muncii diferit, cele două categorii de personal auxiliar nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a reclamanților constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru o parte din personalul din alte categorii profesionale(sistemul sanitar, industria chimica sau petrochimica, contabilitate) deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertățilorfundamentalerecunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textul de lege considerat discriminator.
În plus, reclamanții nu aratacriteriul sau criteriile prevazutede lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute în legislatia muncii.
Cu alte cuvinte, reclamanții nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția reclamanților de a li se acorda sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut și obligarea pârâtului să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și să acorde reclamanților 3 zile în plus la concediul de odihnă, începând cu data nașterii dreptului, drepturi neprevăzute de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
Mai mult, reclamantii au beneficiat de sporul de 15% pentru condiții vătămătoare in baza art. 48 din Lg.50/1996, iar ulterior in baza OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar.
Un alt spor de 15% solicitat de reclamante pentru lucru la calculator nu este reglementat separat prin actele normative invocate și nici de un alt act normativ, astfel că potrivit cadrului general de reglementare care este HG 281/1993, sporul pretins a fi pentru lucru la calculator este considerat ca făcând parte din cel prevăzut de art. 8 lit. a din acest act normativ, respectiv spor pentru condiții vătămătoare.
Față de împrejurarea că reclamanții au beneficiat și beneficiază în continuare de acest spor, Curtea constata ca pretentiile acestora sunt neintemeiate.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond nu este legală și temeinică, urmând să admita recursul formulat, sa modifice în tot sentința recurată, în sensul că va respinge pretentiile avand ca obiect drepturilor salariale reprezentand sporul de lucru la calculator in cuantum de 15% din salariul brut de baza, pentru perioada decembrie 2004 la zi, sume ce vor fi actualizate cu rata inflatiei pana la plata efectiva si obligarea TRIBUNALUL TELEORMAN sa efectueze mentiunile corespunzatoare in carnetele de munca ale reclamantilor, ca neîntemeiate, urmand sa mentina celelalte dispozitii alte hotararii recurate referitoare la respingerea pretentiilor pentru viitor si la respingerea capatului de cerere privind acordarea zilelor de concediu de odihna.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurentul-pârât TRIBUNALUL TELEORMAN împotriva sentinței civile nr.1597/19.03.2008 pronunțate de TRIBUNALUL TELEORMAN -Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr- (6483/2007) în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, --, C -, C--, - și intimata pârâtă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge pretentiile formulate ca neîntemeiate.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red/ Tehnored:
2 EX./19.05.2009
Jud. fond:
OPINIE SEPARATĂ
a doamnei judecator
În sensul respingerii recursului ca nefondat.
Contrar soluției pentru care a optat majoritatea membrilor completului, consider că recursul formulat de recurentul TRIBUNALUL TELEORMAN este neîntemeiat, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispozițiilor art.155 din Legea nr.53/2003, orice spor constituie partea variabilă a salariului, reprezentând prin urmare un drept salarial și fiind expresia valorică a remunerării speciale pentru desfășurarea activității de către angajați în anumite condiții.
Sporul nu este acordat oricărei categorii socio-profesionale, ci numai în măsura în care angajatul care îl solicită sau îl pretinde muncește în anumite condiții, condiții care pot fi comune mai multor activități profesionale distincte.
Astfel, în privința sporului de calculator, acest spor presupune, în mod obligatoriu ca atribuție de serviciu operarea pe calculator a datelor și informațiilor, activitate ce este desfășurată, spre exemplu, de un funcționar public, dar în egală măsură și de grefierii din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor.
Este de notorietate faptul că în ultimii ani la nivelul instanțelor și parchetelor, sistemul de date și informații, precum și redactarea încheierilor, hotărârilor și a tuturor lucrărilor dosarelor a fost transferată pe suportul tehnic oferit de rețeaua de computere. Această activitate laborioasă a necesitat, pe lângă concentrarea fondurilor și resurselor materiale, o adaptare a personalului ce urma să utilizeze aceste computere. Astfel, indiferent de vârstă, dificultăți personale sau orice alte particularități individuale, toți grefierii au fost obligați să învețe să își desfășoare cea mai mare parte a activității profesionale utilizând computerul. Această împrejurare le-a schimbat radical modalitatea în care își desfășoară activitatea specifică, obligându-i să lucreze în fața ecranului computerului cea mai mare parte a timpului de lucru.
La nivelul legiuitorului s-a recunoscut, prin legiferarea sporului de 15% pentru lucrul cu calculatorul, gradul de nocivitate specific acestui tip de activitate și în considerarea acestui risc s-a reglementat sporul mai sus menționat. Firește că acest spor nu se adresează unei categorii socio-profesionale, ci tuturor bugetarilor care lucrează în aceste condiții utilizând computerul ca atribuție obligatorie,o parte însemnată a timpului de lucru.
Ignorând această realitate grefierilor, sub pretextul salarizării în baza unei legi speciale, nu li s-a compensat prin acordarea acestui spor gradul de pericol pe care îl reprezintă lucrul îndelungat cu calculatorul. Teoria salarizării distincte și a statutului special interpretată ca o barieră în calea revendicării unor drepturi salariale este eronată cât timp ignoră că salarizarea distinctă are în vedere salariul de bază și, eventual, anumite sporuri, de această dată caracteristice doar respectivei activități. Această realitate nu împiedică și nu intră în conflict juridic cu realitatea ce permite pretinderea unor sporuri pentru aspecte comune ale activității desfășurate de diferitele categorii de bugetari. Dacă aceste aspecte comune indică o modalitate de desfășurare a activității considerată nocivă, este firesc, normal și logic,din perspectiva principiului egalității în drepturi, ca toți salariații să beneficieze de aceeași compensare pecuniară a riscului la care se expun zilnic, indiferent de actul normativ care le reglementează salarizarea.
Este posibil ca în considerarea importanței în cadrul societății a unor ramuri de activitate, unii dintre salariații bugetari să fie remunerați mai generos, prin stabilirea unui salariu de bază mai mare, dar această împrejurare, lăsată la aprecierea legiuitorului și executivului, nu trebuie să conducă la interpretarea eronată conform căreia pentru acești bugetari remunerarea condițiilor speciale sau novice de muncă devine imposibilă.
Așa cum subliniam, sporul este o parte a salariului, distinctă de salariul de bază cu care nu se confundă pentru că au finalități diferite. Astfel, prin salariul de bază, indiferent că este sau nu stabilit printr-o lege unitară sau prin legi distincte sau speciale, se valorizează importanța socio-economică a activității plătite de către stat. Prin acordarea și stabilirea sporurilor se urmărește compensarea financiară sau răsplătirea unor împrejurări speciale în care salariații, indiferent de categoria socio-profesională, își desfășoară activitatea.
Respectându-se principiul constituțional al egalității în drepturi, principiu care trebuie să se regăsească și în aprecierea activității concrete pe care o desfășoară salariații bugetari, este normal și legal ca o împrejurare nocivă de desfășurare a activității profesionale să fie în mod unitar compensată pecuniar, indiferent de retribuția reprezentată de salariul de bază.
Legiuitorul a "uitat" să reglementeze împrejurarea nocivă de desfășurare a activității grefierilor prin munca cu calculatorul, deși, prin forța împrejurărilor, i-a obligat să se adapteze și să accepte acest mod de lucru.
Instanța nu se poate substitui legiuitorului și să hotărască acordarea sporului pentru lucrul cu calculatorul în ceea ce-i privește pe grefieri, dar poate să constate că neincluderea acestui spor în modalitatea de salarizare, fie ea și una specială, i-a prejudiciat material și moral, punându-i într-o situație de inferioritate față de alte categorii de bugetari care desfășoară și ei activitate similară prin folosirea calculatorului, împrejurare pentru care primesc sporul de 15%.
Dispozițiile art.269 din Legea nr.53/2003 se aplică, prin asimilare, și situației personalului auxiliar de specialitate.
Prejudiciul material este cert și constă în privarea nejustificată de plata sporului pentru lucrul cu calculatorul, deși întreaga activitate a instanțelor este în prezent informatizată.
Prejudiciul material este conturat de inexistența în drepturile salariale ale grefierilor a contravalorii sporului de 15%. Instanța nu poate acorda acest drept reprezentat de sporul de 15% pentru lucrul cu calculatorul, dar nimic nu o împiedică să constate existența unui prejudiciu material pentru salariați prin modalitatea de stabilire a salariului și să le acorde acestora despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea pecuniară a sporului neacordat,iar nu sporul în sine. Din acest motiv al imposibilității creării unor norme juridice, atribuție recunoscută, în principiu, doar legiuitorului, instanța nu are posibilitatea de a stabili pentru viitor plata către grefieri a acestui spor, după cum, ulterior momentului pronunțării hotărârii, nu poate fi făcută dovada existenței unui prejudiciu material cert, existând posibilitatea ca legiuitorul să modifice prevederile legale care în acest moment nu permit grefierilor acordarea unui spor pentru o împrejurare nocivă în care își desfășoară activitatea. Prin acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea în lei a procentului sporului, instanța nu legiferează, nu instituie sporul de lucru cu calculatorul și nu-l acordă pe viitor, ci sancționează o manieră lacunară, discreționară și abuzivă de salarizare a unei categorii socio-profesionale. Dacă dreptul salariaților de a solicita unei instanțe judecătorești să verifice modalitatea în care se realizează salarizarea ar fi negat prin prisma oricăror constatări în acest sens ale instanței, accesul la justiție garantat de Constituția României ar rămâne doar o simplă propoziție lipsită de orice concretizare a posibilității conturării unui abuz, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională, singura instituție abilitată să realizeze controlul constituționalității actelor normative, nu poate realiza acest control în cazul inexistenței unei norme cum este cazul inexistenței scriptice în legea salarizării grefierilor a sporului pentru lucrul cu calculatorul. Nu se poate constata eventuala neconstituționalitate a ceva ce nu există într-o lege specială de salarizare, dar se poate aprecia că această inexistență, în contextul egalității în drepturi, este inechitabilă și nelegală, o atare împrejurare putând fi sancționată prin acordarea unor despăgubiri materiale sau morale, după caz, până la remedierea acestei inechități de singura autoritate îndrituită să legifereze.
O altă interpretare ar conduce la teoria inacceptabilă că nici o măsură legată de salarizare nu poate fi cenzurată,prin prisma verificării existenței unui abuz, de către instanța de judecată, deschizându-se perspective discreționare, de neimaginat într-un stat de drept, puterilor legislative și executive.
Controlul reciproc al celor trei puteri urmărește tocmai împiedicarea apariției abuzului, care se poate manifesta fățiș prin interzicerea unor drepturi sau indirect și subtil, prin tăcerea sau omisiunea de a reglementa anumite aspecte, omisiune invocată apoi pentru neacordarea unor drepturi.
Dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 implică analiza efectivă a pretențiilor, iar nu simpla constatare că instanța nu are posibilitatea de a analiza temeinicia pretențiilor formulate.
O asemenea conduită ar goli forma de orice urmă de fond și de substanță, lăsând deschisă calea unei proceduri lipsită de finalitate practică, respectiv admiterea sau respingerea unor pretenții ca urmare a analizării acestora, iar nu ca efect al deciziei unei instituții ce nu constituie o instanță judecătorească și care nu are atribuții în a crea sau nega dreptul oricărei persoane de a-și vedea pretenția efectiv analizată prin prisma unor norme juridice, iar nu ca urmare a unor interpretări abstracte.
Împrejurarea că instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului prin crearea unor norme juridice o împiedică să acorde intimaților-reclamanți 3 zile de concediu în plus față de cele existente, un asemenea drept putând fi reglementat pentru categoria grefierilor doar de către legiuitor. Ceea ce instanța putea să realizeze este un control al împrejurărilor care au condus la neacordarea acestui drept și să stabilească eventual despăgubiri, în măsura în care constata existența unui abuz prin omisiunea de reglementare. Însă, instanța este ținută, în egală măsură de obiectul cererii, respectiv pretențiile formulate. Cum în cauză recurenții reclamanți nu au solicitat despăgubiri pentru omisiunea acordării a 3 zile suplimentare de concediu,instanța nu poate analiza existența prejudiciului material sau moral, după caz.
Pentru ansamblul argumentelor mai sus expuse, apreciez că se impune respingerea recursului ca nefondat.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy, Maria Ceaușescu