Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3055/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2118/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.3055/
Ședința publică de la 06.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.2896/20.12.2007 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea invocă excepția tardivității declarării recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice și având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, reține cauza în pronunțare pe cererea de recurs declarată de recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2896/20.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C - Secția Civilă a respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților pentru perioada 01.09.2004 -01.10.2004 invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a respins excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților pentru perioada 01.10.2004 - 09.11.2004 invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, obligând pârâții la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași și unităților subordonate acestuia, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și care se vor plăti începând cu luna octombrie 2004 și până la încetarea stării de fapt ce generează sporul respectiv ( retragerea avizului ORNIS), a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție fondurile necesare plății drepturilor menționate si a respins acțiunea formulată de reclamanta și acțiunea formulată de reclamanta pentru perioada 01.09.2004 -01.10.2004.
În considerente a reținut referitor la excepția de necompetența materială a Tribunalului Călărași, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție că obiectul acțiunii vizează drepturi salariale rezultate din raporturile de muncă pentru care competența materială de soluționare aparține tribunalului.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează materia prescripției, instanța a constatat că aceasta este întemeiată numai pentru perioada 01.09.2004 - 01.10.2004, având în vedere că plata drepturilor salariale ale lunii octombrie se achită în luna noiembrie și în consecință a respins acțiunea reclamantei pentru această perioadă precum și excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților pentru perioada 01.10.2004 -09.11.2004.
Pe fondul cauzei reclamanții, în calitate de procurori și grefieri, au formulat acțiune privind acordarea sporului de confidențialitate în procent de 15%.
În speța dedusă judecății instanța a apreciat că reclamanții își desfășoară activitatea în instituții care gestionează informații clasificate, situație atestată de faptul că cei în cauză au obținut autorizații ORNIS pentru acces la acest gen de informații.
Mai mult, obligația de confidențialitate a magistraților este instituită de art. 15 al. 2 din Codul d eontologic al judecătorilor și procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328/24.08.2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căruia Judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau Parchetului și să nu permită consultarea decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament".
Aplicarea textelor de lege care prevăd acordarea sporului-confidențialitate numai anumitor categorii de funcționari publici, personal contractual și magistrați procurori (procurori militari și cei detașați în plenul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării) are drept rezultat producerea unei discriminări nejuste între cei susmenționați și magistratii judecători și procurori care au obținut autorizații ORNIS pentru aceste informații clasificate.
Inegalitatea vădită creată prin acordarea sporului de confidențialitate, intre cei nominalizați expres de textele legale în vigoare a li se acorda acest si magistrații judecători și procurori, este în contradicție cu principiul egalitatii cetățenilor în fața legii, consacrat de art. 16 al 1 din Constituția Romaniei republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin art. 23 al. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzute în art. 2 din Protocolul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, art. 2 al. 1 din OG137/2000 prevede că "prin discriminare se înțelege, printre altele, orice alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice" iar art. 2 al. 2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea principiului nediscriminării este că, orice diferență de tratament făcută de stat, între persoane aflate în situații similare, trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă, ori neacordarea sporului de confidențialitate magistraților judecători și procurori au obținut autorizații ORNIS de acces la informații clasificate, ceea ce constituie un tratament diferențiat aplicat acestora în raport cu cei cărora li se acordă acest spor, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Pentru respectarea dreptului fiecărei persoane la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, se impune obligația firească de a repara prejudiciul cauzat magistraților judecători și procurori care au fost lipsiți de echivalentul sporului de confidențialitate pe perioada în care aceștia au devenit posesori ai autorizației ORNIS de acces la informații clasificate.
Pentru considerentele expuse în precedent, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și i-a obligat pe pârâți, în solidar, la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași și unităților subordonate acestuia, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și care se vor plati începând cu luna octombrie 2004 și până la încetarea stării de fapt ce generează sporul respectiv (retragerea avizului ORNIS).
Potrivit art. 35 din Legea nr. 500/2000, Ministerul Economiei și Finanțelor pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În același timp, potrivit art. 15 din nr.HG S3/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, având în vedere și normele cuprinse în HG, nr. 20S/2005, dar și în art. 30 al. 2 lit. a, art. 31 al. I și art. 78 din Legea nr. 12/1996.
Față de aceste considerente, instanța a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor aloce fondurile necesare plații drepturilor acordate prin prezenta sentință.
Au fost respinse capetele de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de munca deoarece efectuarea acestor mențiuni est o obligație legală (Decretul nr. 92/1916).
A fost respinsă și acțiunea formulată de reclamanta motiv at de faptul că aceasta nu este posesor al autorizației ORNIS de acces la informa tii clasificate.
Împotriva sus-menționatei hotărâri au declarat recurs reclamantul Ministerul Justiției înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului sau, Ministerul Publica aratat ca hotărârea a instanței de fond este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Având în vedere că intimații-reclamanți și-au întemeiat solicitările pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 - privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, apreciaza că instanța a procedat în mod nelegal la schimbarea cadrului procesual fixat de acesta și anume, cercetarea cererii sale prin prisma dispozițiilor actului normativ indicat.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun ".
Prin urmare, această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
In această situație, acțiunea intimaților - reclamanți fiind o acțiune în pretenții se impune a fi timbrată la valoare.Din acest motiv, instanța de fond trebuia să dispună timbrarea acțiunii la valoare, potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997 - privind taxele judiciare de timbru. Față de cele expuse, solicită admiterea excepției de competență materială a instanței de judecată și declinarea cauzei spre Competentă soluționare a fondului în favoarea Judecătoriei Călărași.
Apreciaza că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale acordate, aceasta însemnând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege prin schimbarea sistemului de salarizare al magistraților - atribut exclusiv al legiuitorului.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative -respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive -reprezentate de Guvern.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie adoptate, în cele din urmă, printr-o lege de către Parlament.
Astfel, prin acordarea acestor drepturi salariale intimaților reclamanți procurori în considerarea faptului că au fost discriminați în sensul prevederilor art. 2 alin 1-3 și art. 6 din G nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesionalâ și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), instanța de fond adaugă la legea specială de salarizare a magistraților, schimbând în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
Discriminarea invocată de instanța de fond în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe, primesc un tratament juridic diferit, ar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
Or, în cazul de față lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă într-o norma privind asimilarea salarizării reclamanților cu cea a procurorilor, în schimb există o diferențiere radicală între veniturile nete lunare ale intimaților în calitatea lor de magistrați și veniturile nete lunare ale altor functionari care, în conformitate cu susținerile instanței de fond, sunt salarizați potrivit aceluiași act normativ (G nr. 27/2006).
Astfel, apreciaza că discriminarea invocată de instanța de fond nu există, capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi salariale și viitor fiind inadmisibil.
În mod nelegal instanța invocă prevederile art. 269 din ll, reținând că în speță intimații - reclamanți au fost discriminati în muncă, având în vedere că Consiliul National pentru Combabaterea Discriminării a soluționat o cauză care are ca obiect constatarea discriminării prin neacordarea personalului din autoritatea judecătorească a sporului de 15% pentru confidențialitate pronunțând în acest sens Hotărârea nr.437/05.11.2007 (anexată prezentei) prin care nu au fost reținute aspecte care intră sub incidența art.2 alin. 1 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.Astfel, retine Consiliul National pentru Combaterea Discriminării nu sunt întrunite elementele constitutive ale art. 2 al.l din OG137/2000. Drepturile salariale ale magistraților formează obiectul unor reglementări speciale. Aceste drepturi au fost reglementate prin Legea nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 177/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 347/2003 și în prezent prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, acte normative care nu conțin dispoziții în sensul acordării de sporuri de confidențialitate.
Potrivit definiției discriminării, astfel cum este reglementată prin 2 alin.l din OG137/2000, tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de acest articol și trebuie să se refere la persoane aflate situații comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior. Pentru exista o faptă de discriminare, trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit datorită unui criteriu.
In speță nu se poate reține întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire, restricție, excludere, deosebire, preferință între persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate în mod diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege și care are ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
In concluzie, în situația în care organul abilitat de Guvern să judece cauzele de discriminare este Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, cererea reclamanților apare ca inadmisibilă.
Recurentul apreciaza că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea reclamanților fiind inadmisibilă.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal acordarea sporului de 15% pentru confidențialitate solicitat de reclamanți în temeiul Legii nr. 230/2005 privind modificarea și completarea Legii nr. 656/2002 - pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.
Inițial, art. 3 alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 19/2006 prevedea că: "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază ".
In această versiune, este evident că textul de lege se referă doar la cadrele militare și alți salariați ai Ministerul Apărării, nu și la personalul angajat în alte instituții publice.
Odată cu intrarea în vigoare a legii de modificare a acestei ordonanțe, textul de lege a fost modificat în sensul că: "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate ".
Insă, reclamanții au calitatea de magistrat în cadrul Ministerului Public, instituție care face parte din autoritatea judecătorească. Ca atare,reclamanții nu au calitatea de cadru militar în activitate au militar angajat pe bază de contract, pentru a beneficia de prevederile Legii ir.444/2006.
Funcționarul public cu statut special reprezintă o categorie profesională creată în baza dispozițiilor Legii nr. 360/2002 - privind Statutul polițistului, care la art. 1 prevede că: funcționar public civil, cu statut special, inarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Politia Română prin lege, ca instituție specializată a statului este polițistul, exerc itarea profesiei de polițist implicând, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deose bite, iar statutul special fiind conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statut. Prin urmare, reclamanții nu sunt nici funcționari publici cu statut și nici personal civil intr-o instituție militară.
Personal civil nu poate exista decât în instituțiile militare. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, precum și unitățile de parchet subordonate împreună cu instanțele judecatorești compun autoritatea judecătorească, autoritate ce reprezintă sele generale ale societății și apără drepturile și libertățile cetățenilor.
Așadar, instituțiile care fac parte din organele autorității decătorești, în mod evident nu sunt aceleași cu instituțiile publice de apărare natională, ordine publică și siguranță națională, ci constituie o categorie distinctă autorități publice.
Această stare de fapt este dovedită și de susținerile reclamanților din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că dispozițiile art. 231alin. 3 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 - pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, statuează în mod expres că personalul din paratul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază pentru păstrarea confidențialității. Dacă egiuitorul nu ar fi procedat în acest mod, personalul angajat în această stituție nu ar fi putut beneficia de acest spor, așa cum nu se justifică nici acordarea acestuia în favoarea reclamanților.
Recurentul apreciaza si că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care misterul Public - Parchetul de pe lansă înalta Curte de Casație si Justiție, institutie bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără baza legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata pturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 486 din decembrie 2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru ta diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind antele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciem că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului. Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de "Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege. Mai mult, apreciaza că aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate de instanță prin prezenta hotărâre apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-1 determina să-și execute obligația asumată. In cauză, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
In recursul declarat de Ministerul Finantelor Publice s-a aratat ca prin sentinta recurata s-a dispus obligarea Ministerul Economiei si Finanțelor, in calitate de chemat in garanție, sa aloce fond urile necesare platji drepturilor salariale solicitate.
Aceasta soluție este netemeinica si nelegala intrucat cererea de chemare in garanție este inadmisibila. In primul rând, din interpretarea dispozițiilor art.60-63 din Codul d e procedura civila, cererea de chemare in garanție nu poate fi formulata de către reclamant, ci de către parat. n al doilea rand, in ceea ce privește cererea de chemare in garanție formulata de către paratul Ministerul Public -Parchetul de pe langa Înalta Curte Casație si Justiție, trebuie observat faptul ca aceasta nu cuprinde motive teminice si legale de admitere a acesteia, ci aspecte care nu privesc Ministerul Economiei si Finantplor; pornind de la reglementările art. 60-63 din Codul d procedura civila, instituția chemării in garanție reprezintă acea forma participare a terților la activitatea judiciara care conferă unei din parti posibilitatea de a solicita introducerea in cauza a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire, in ipoteza in care partea respectiva ar pierde-procesul. Deci, aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau de despăgubire care nu incumba, in cauza, instituției noastre; temeiul unei astfel de cereri trebuie sa il constituie obligația de garanție care ii revine chematului in garanție in baza legii sau a contractului ori a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc in cauza de;
Intre Ministerul Economiei si Finanțelor si Ministerul Public nu exista nicio obligație de garanție sau de despăgubire.
Potrivit dispozițiilor Legii 500/2002 "sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. I alin. 2 din același act normativ, in cadrul cărora se angajează, se ordonanțează si se efecueaza plați, reprezintă limitele maxime care nu pot fi depasite", dar aceste limite sunt stabilite de ordonatorul principal de credite, in speța Ministerul Public, care potrivit art. 28 alin. 1 lit. e din Legea 500/2002, are prerogativa legala de a prevedea cheltuieli cu personalul din instituția sa si din cadrul celor subordonate. Aceasta omisiune a ordonatorului principal de credite in speța nu ii conferă nicio garanție legala din partea Ministerului Economiei si Finanțelor pentru plata unor sume ce ar trebui plutite intr-un raport de munca reclamantei ce izvorăsc dintr-un contract de munca sau dintr-un raport de serviciu reglemetat de o lege speciala.
Deci, Ministerul Public este singurul care ar fi avut posibilitatea legala, prevăzuta de art. 34 alin. 1 pct 1 coroborat cu art. 34 din Legea nr. 500/2002 sa estimeze, la elaborarea proiectului bugetului propriu, intinderea sumelor destinate cheltuielilor cu angajații din instituțiile proprii si cele subordonate.
In sedinta publica de la 06.05.2009, Curtea din oficiu a invocat exceptia tardivitatii recursului declarat de Ministerului Economiei si Finanțelor(Ministerul Finantelor Publice).
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. avand in vedere si exceptia invocata din oficiu, Curtea reține următoarele:
Conform art.137 alin.1 pr.civ. Curtea se va pronunta cu prioritate asupra excepției tardivității formulării recursului invocată din oficiu de către instanță.
Litigiul părți este un conflict de drepturi așa cum este el definit de art.5 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Potrivit art.5 din Legea nr. 168/1999 "conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi".
Potrivit art.80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs în litigiile de munca este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Sentința atacată cu recursul de față a fost comunicată recurentului Ministerul Finantelor Publice la 07.03.2008, așa cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 161 din dosarul de fond.
Recursul a fost formulat la data de 19.03.2008, asa cum rezulta din rezolutia de primire (fila 14 dosar recurs), peste termenul legal de 10 zile, calculat conform art.101 Cod procedură civilă, termen care incepe sa curga de la data comunicarii hotararii.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca tardiv declarat recursul formulat de către recurent, în temeiul art.301 și 303.pr.civ.
In ceea ce priveste recursul Ministerului Public, Curtea retine ca ca prin sentinta recurata, instanta de fond i- obligat pe pârâti să plătească reclamantilor, procurori, drepturile salariale reprezentând sporul de confidentialitate de 15% din salariul de baza brut lunar incepand cu octombrie 2004, sume actualizate cu indicele de inflatie.
In ceea ce priveste prima critica formulata de recurent, Curtea constata ca nu poate retine sustinerile acestuia in sensul ca hotararea pronuntata a fost data cu incalcarea competentei altei instante, deoarece obiectul pretentiilor a fost reprezentat de sporul de confidentialitate de 15 %, deci de drepturi echivalente drepturilor salariale.
Curtea constata ca instanta de fond a fost sesizata cu un litigiu de munca, deoarece, potrivit art.281 Codul muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod. Cum drepturile solicitate isi au temeiul in raporturile de serviciu, raporturi asimilate raporturilor juridice de munca, competenta solutionarii cauzei in prima instanta revenea Tribunalului, in baza art.284 Codul muncii si art.2 pct.1 lit c Cod procedura civila.
Nu se poate retine incidenta in cauza nici a art.304 pct 4 si 9 Cod procedura civila.
Prin pronuntarea hotararii de fond, instanta de fond nu a depasit atributiile puterii judecatoresti, pronuntandu-se pe pretentiile civile formulate in baza considerentelor de fapt si de drept aratate in hotarare. Instanta de fond nu a acordat alte drepturi decat cele prevazute de lege si nu a facut altceva decat sa aplice temeiurile legale la situatia de fapt dedusa judecatii.
In aceste conditii, Curtea nu poate retine incidenta in cauza a motivului de casare prevazut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, dar nici a celui de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, intimatii-reclamantii a sesizat instanta cu pretentiile sale avand ca obiect plata sporului de confidentialitate de 15% si prin sentinta instantei de fond a fost admisa actiunea acestora împotriva pârâților, pe care i-a obligat la plata către reclamanti a drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % pentru incepand cu 2004 si pana la incetarea starii de fapt ce generaza sporul respectiv(retragerea avizului ORNIS), actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Curtea retine dispozitiile art.99 alin.1 lit.d din Legea 303/2004, potrivit carora constituie abateri disciplinare nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
In temeiul art.16 alin.1 si 2 din Codul d eontologic al magistratilor, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, magistrații sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament.
In baza art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
n ședința din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008 a pronunțat decizia nr. 46, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși stabilește:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instantele judecatoresti, data de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008, prin decizia nr. 46/15.12.2008, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
In ceea ce priveste critica adusa dispozitiei referitoare la actualizare, Curtea nu poate retine sustinerile recurentului si constata ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica avand in vedere faptul ca, asa cum s-a stabilit si prin recursul in interesul legii, drepturile salariale constand in sporul de 15% sunt cuvenite reclamantilor si paratii, in calitate de angajatori si ordonatori de credite nu au platit aceste sume.
Potrivit art.161 alin.4 Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Art. 1082 din Codul civil prevede ca debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară doar dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată, iar, in baza art. 1084 din Codul civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit.
In concluzie, Curtea constata ca solutia acordarii diferentelor rezultate din actualizare se justifica de disp art. 1082 si 1084.civ. recurentul-parat fiind in culpa pentru neacordarea sumelor cuvenite reclamantilor-intimati, in speta neexistand o cauza straina exoneratoare de raspundere. Astfel reclamantii-intimati au dreptul la repararea integrala a prejudiciului suferit ce include si beneficiul de care au fost lipsiti. de inflatie reprezinta un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piata si prin intermediul caruia se masoara gradul de depreciere a valorii banilor aflati in circulatie, adusi astfel la actuala lor putere de cumparare.
de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv formulat recursul declarat de recurentul-parat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2896/20.12.2007 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.2896/20.12.2007 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./tehnored
/2ex
22.05.2009
Jud. fond:Tr.
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy, Maria Ceaușescu
