Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3066/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3066
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Sorina Petria
Grefier:
.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 1709/04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-pârâtă avocat ales, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat pentru ca recurenții-reclamanți să-și formuleze punctul de vedere în legătură cu excepțiile invocate de unitatea pârâtă.
Avocat pentru intimata-pârâtă depune la dosar cerere de renunțare la excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL CRAIOVA și excepția de neconstituționalitate a art. 298 alin. 2 Codul Muncii.
Curtea, în temeiul art. 246 Cod proc. civ. ia act de manifestarea de voință a reprezentantei convenționale a unității pârâte. După care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Intimata-pârâtă prin apărător pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la nr- reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite cu titlu de indemnizație de concediere potrivit art.50 alin.1 din CCM, sume reactualizate la data plății efective și cheltuieli de judecată.
În motivare reclamantul a precizat că în calitate de fost salariat al pârâtei avea dreptul la momentul disponibilizării, respectiv în luna ianuarie 2006, să beneficieze și de indemnizația minimă de concediere în cuantum de 3 salarii medii nete conform CCM încheiat la nivelul societății. Mai arată reclamantul că prevederile art. 50 pct. 1 din CCM în mod nelegal nu au fost respectate de pârâtă.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în temeiul art. 283 alin. 1 lit. "e" din Codul Muncii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul O l t, prin sentința nr. 1709 din 04 noiembrie 2008, respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâta SC " SA.
A respins acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu SC SA B,
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:
În raport de dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, instanța a analizat excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în întâmpinare de pârâtă. S-a avut in vedere faptul că drepturile solicitate sunt drepturi de natură salarială, raportarea făcându-se la salariul mediu pe unitate și la vechimea salariaților astfel încât prescripția dreptului material la acțiune atunci când obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul acestor drepturi, conform dispoz. art 283 alin. lit. "c" este de 3 ani, termen care curge de la data neacordării drepturilor, considerente pentru care a fost respinsă excepția invocată, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei s-a reținut că petentul a avut calitatea de salariat al pârâtei până în cursului anului 2006 când i-a încetat contractul de muncă în temeiul art. 65 coroborat cu art. 66 Codul Muncii.
La momentul concedierilor colective sau încetării contractelor de muncă prin acordul părților, pârâta a încheiat Planul social în conformitate cu dispozițiile art. 69 din CM, plan ce cuprinde măsurile sociale adoptate cu consultarea sindicatului.
Prin acesta s-au stabilit indemnizațiile de concediere ce se vor acorda în anul 2005, precum si criteriile de determinare a acestora pentru anii următori, până la data de 31.12.2010. Planul social încheiat la 21.04.2005 a fost completat cu câte un amendament în datele de 09.01.2006 și 13.09.2006, prin care părțile au convenit regula acordării și cuantumul salariilor compensatorii, respectiv în funcție de vechimea în a fiecărui salariat, cu raportare la salariul mediu brut pe societate în anul anterior luării măsurii.
Din compararea prevederilor art.50 alin.1 din CCM cu dispozițiile art.4 din Planul social rezultă că aceste din urmă dispoziții sunt în favoarea salariaților. Astfel se apreciază că voința părților semnatare a Planului social a fost în sensul de a acorda persoanelor disponibilizate drepturi superioare celor prevăzute în CCM, acesta fiind modificat implicit prin prevederile din Planul social.
Un argument în acest sens este și faptul că petentul a cunoscut la momentul primirii deciziei de încetare a contractului individual de muncă valoarea indemnizației de concediere de care urma să beneficieze, sumă cu care a fost de acord, necontestând decizia de disponibilizare. Astfel în art. 6 din această decizie se precizează că indemnizația de concediere va fi acordată salariatului potrivit prevederilor art. 50 din CCM astfel cum au fost completate cu prevederile Planului social, situație în care se apreciază că este vorba despre o modificare a contractului colectiv și nu de o cumulare a celor două pachete financiare.
Față de această situație s-a apreciat că drepturile solicitate au fost achitate de pârâtă conform voinței părților la data încetării raporturilor de muncă, astfel încât cerere a fost respinsă ca neîntemeiata.
Împotriva sentinței declarat recurs reclamantul G, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
In motivele de recurs susține că instanța de fond în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că acțiunea a fost introdusă peste termenul de 6 luni prevăzut de lege, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."c" Codul Muncii care prevede termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fond susține că greșit a respins acțiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Potrivit art. 7 din CCM 2004-2007 s-a prevăzut că "drepturile salariaților prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea".
Potrivit art. 9 din CCM 2004-2007, " interpretarea clauzelor din prezentul CCM se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează conform principiilor dreptului munci, în favoarea salariaților".
Susține, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Pârâta SC" SA a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Formulează, de asemenea excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2 ultima liniuță din legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, prin raportare pe prevederile art. 1 alin. 4 și 5; art. 73 alin. 3 lit."p" și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită, precum și excepția necompetenței teritoriale Curții de APEL CRAIOVA.
Ulterior, pârâta formulează cerere prin care solicită a se lua act de renunțarea la excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2 ultima liniuță din legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, prin raportare pe prevederile art. 1 alin. 4 și 5; art. 73 alin. 3 lit."p" și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită, precum și excepția necompetenței teritoriale Curții de APEL CRAIOVA.
În ședința publică din data de 15. 05.2009, intimata SC SA a depus la dosar o cerere prin care arată că renunță la ce excepțiile de necompetență teritorială și neconstituțialitate, invocate la termenul din data de 27 martie 2009.
Curtea i-a act de cererea recurentei cu privire la renunțarea celor două excepții și examinând recursul îl găsește nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 1709/04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.,
2 ex/IE/01.06.2009
fond:
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Sorina Petria
