Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3418/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3418
Ședința publică din data de 27 Mai 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanții G, și al, împotriva sentinței civile nr.336/30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenții reclamanți depunând împuternicirea avocațială, avocat, iar pentru intimata pârâtă, avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că s-a depus în termen procedural întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părților.
Avocat pentru recurenții reclamanți, solicită admiterea recursului, casarea sentinței Tribunalului Dolj și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru antamarea fondului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, pentru motivele invocate în întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 336/30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții G, BAZA și în calitate de al defunctei împotriva pârâtei
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanții au fost angajați ai societății pârâte, astfel: HG până la data de 15.09.2007, - până la 17.11.2005 și defuncta -, având ca pe reclamantul, până la data de 04.04.2006.
În art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii se prevede că,Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Indemnizația de concediere este prevăzută printr-o clauză a contractul colectiv de muncă aplicabil ( art. 50) și reprezintă o plată compensatorie, care se acordă o singură dată și numai în cazul încetării contractului individual de muncă, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
În art. 154 alin. 1 Codul Muncii este definit salariul, care,reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", iar în art. 155 Codul Muncii se arată din ce este compus acesta:, Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Pe de altă parte, Codul Fiscal exclude în mod expres aceste drepturi din categoria veniturilor salariale, în art. 55 alin. 4 lit. fiind prevăzut:,următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit: sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective".
Ca urmare, indemnizația prevăzută de contractul colectiv de muncă nu reprezintă un drept salarial ( inclus în salariu) și, fiind introdus printr-o clauză a contractului colectiv de muncă, fac aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii.
Reclamanții aveau posibilitatea formulării acestei cereri în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, în speță, data încetării raporturilor de muncă.
Raportat la data formulării cererii, 14.11.2008, instanța constatat că termenul legal menționat anterior a fost depășit, motiv pentru care, constatând excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată, instanța a admis-o și respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții precizând că sub aspectul prescripției dreptului la acțiune sunt incidente în cauză dispoz. art.283 al.1 lit.c din, termenul de prescripție fiind de 3 ani, deoarece obiectul conflictului de muncă îl constituie plata unor despăgubiri privind drepturi de natură salarială neacordate.
Pârâta dă dovadă de rea credință susținând că, indemnizația prevăzută în CCM la art.50 al.1 nu este un drept de natură salarială, în condițiile în care, pentru aceasta a virat și virează toate contribuțiile privind asigurările sociale și impozitul pe venit.
Pe fondul cauzei, învederează că amendamentul din 09.01.2006 nu putea să modifice art.4 din CCM, deoarece nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.31 din legea 130/1996.
Prin amendamentul din 13.09.2006, se susține că, voința părților la semnarea Planului social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere, dar aceste susțineri cu corespund realității.
Prin clauzele Planului social și amendamentelor s-au încălcat prev. art.8 al.1 din CCM.
Obligația pârâtei de a acorda salariaților disponibilizați drepturile prevăzute la art.50 al.1 din CCM rezultă din faptul că, acestea au fost menținute în CCM și după apariția Planului social, au fost renegociate anual, iar cuantumul și modalitatea de calcul este diferită.
Dacă unitatea ar fi dorit să înlocuiască prev. art.50 al.1 cu prev. art.50 al.4, ar fi încheiat un act adițional și l-ar fi înregistrat la
Intenția pârâtei a fost să adauge Pachetul financiar oferit prin Planul social tocmai pentru a stimula plecările voluntare.
Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea constată a fi fondat recursul și reține existența uneia din cauzele de casare a hotărârii primei instanțe, dintre cele menționate la art. 312 alin.3 Cod pr. civ. pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție, trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua astfel de măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariați concediați din motive care nu țin de persoana lor, rezultă că drepturile bănești solicitate de reclamanți au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata acestor drepturilor bănești, iar termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamant nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.
Constatând că prima instanță a examinat greșit cauza prin prisma excepției prescripției de 6 luni și nu a cercetat fondul cauzei, Curtea, în raport de dispozițiile art. 81alin.2, art. 82 din 168/1999 și dispoz. 312 alin. 5 Cod pr. civ. va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea examinării cauzei pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții G, și al, împotriva sentinței civile nr.336/30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare în fond la aceiași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27 Mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/24.06.2009
/ și
D:
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria
