Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 344/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 344
Ședința publică de la 07 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 167 din 11.12.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, ( ), -, -, Tribunalul Iași și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere faptul că s-au declarat neconstituționale dispozițiile din nr.OG75/2008 referitoare la competența curților de apel dea soluționa pe fond aceste litigii,si raportat la dispozițiile art. 3 și 4 din Codul d e procedură civilă precum și practica Înaltei Curti de Casație și Justiție, care dispune declinarea competenței de soluționare a recursurilor formulate în aceste cauze în favoarea curților de apel, revine asupra excepției necompetenței materiale și se consideră competentă să soluționeze prezentul recurs.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI cu nr-, reclamantii, ( ), -, - au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției si Tribunalul Iași pentru ca, prin hotărâre, pârâții să fie obligați la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din OG137/2000, suma actualizată la data plății. Au mai solicitat reclamantii plata dobanzii legale si ca hotărârea să fie opozabilă și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În fapt, reclamantii au motivat că activeaza ca judecători la ribunalul Iași si ca potrivit Normelor metodologice privind repartizarea fondului constituit conform art. 25 alin. 2 din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin nr.1008/C din 19 mai 2006, acest fond se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și al personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, repartizarea sumelor făcându-se de către ordonatorul principal, secundar sau terțiar de credite. Deși, potrivit acestor norme, atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal, sumele primite de cei din urmă fiind considerabile.
În perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea 147/1997, fiind emise în acest sens mai multe ordine de către ministrul justiției. Deși este vorba doar de un drept eventul sau de o vocație a magistraților de a fi premiați sau stimulați, această posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.
Au mai susținut reclamantii că, în realitate, Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv asimilaților magistraților, salarizați întocmai ca și cei din urmă, dar stimulați discriminatoriu cu sume importante, fără a se ține cont de calificativele anuale obținute, de rezultatele meritorii, de complexitatea sarcinilor de serviciu și de modul de îndeplinire a acestora.
În drept, au fost invocate art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 Protocolul 12 la Convenție, art. 11 și 20 din Constituția României și art. 21 alin. 1 din OG.137/2000.
În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea poziției sale procesuale, au fost invocate deciziile Curții Constituționale nr. 818/819/820/03.07.2008 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În acest context, pârâtul a susținut că acordarea stimulentelor conform Ordinului Ministrului Justiției nu poate fi reținută ca o încălcare a dispozițiilor OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu ne aflăm în prezența unui "drept de a fi premiat" ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai de o posibilitate recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui salariat din sistemul justiției. Legea 146/1997 prevede la art. 25 alin. 2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmează a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
A mai susținut pârâtul că reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG 137/2000. De asemenea art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Protocolul 12 la Convenție fac referire la interzicerea generală a discriminării cu privire la exercitarea oricărui drept fundamental ori prevăzut de lege.
Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depinde de o multitudine de factori, printre care: existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare, etc. În normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1008/C/2006 au fost elaborate criteriile ce urmează a sta la baza acordării stimulentelor din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea 146/1996, care sunt distincte pentru cele două categorii profesionale. Totodată, susține, că prin normelor menționate s-a prevăzut că propunerile nominale și cuantumul sumelor ce se acordă judecătorilor și personalului auxiliar se stabilesc de colegiile de conducere ale instanțelor pe baza criteriilor prevăzute de aceleași norme.
Prin sentința nr.167 din 11 decembrie 2008, Curtea de APEL IAȘI - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a admis în part acțiunea civilă formulată de reclamanti în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției si Tribunalul I.
A obligat pârâții să plătească reclamantilor despăgubiri constând în sumele primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006 -31.01.2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, sume actualizate la data plății efective.
A respins cererea de acordare a dobanzii legale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr. 818/819/820/ 03.07.2007, acestea nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii, Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normative sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicare discriminatore a aceluiași text de lege, art. 25 al. 2 din Legea 146/2997, unor persoane aflate în situții comparabile și analoage. Se invocă prin acțiune impactul discriminatoriu al modalității de aplicare a dispozițiilor art. 25 al. 2 din Legea 147/1996, aspect ce poate fi supus controlului judecătoresc așa după cum argumentează în cauza Jekins t 96/80.
În plus, tot în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
În ceea ce privește fondul litigios, s-a reținut că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul arătat în doctrină și OG137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.Astfel, s-a constatat in cauza:
- existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile: n discuție este categoria profesională a judecătorilor și a personalului de specialitate juridică (consilier juridic) asimilat magistraților din cadrul Ministrului Justiției. Atât judecătorii cât și personalul asimilat magistraților sunt beneficiarii unei indemnizații lunare de încadrare calculate potrivit dispozițiilor OG27/2006 (art. 3 și 8), precum și a unor stimulente acordate din fondul constituit, potrivit art. 25 al.2 din Legea 146/2997, cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
- existența unui tratament diferențiat: art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege.În acest sens sunt și dispozițiile art. 1 al. 2 lit. i din OUG 137/2000.
Dreptul de a fi premiat este un drept recunoscut și protejat de lege. Potrivit art. 25 al ( 2) și (3) din Legea 146/1997, "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției" iar " repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției". Prin Ordinul ministrului justiției nr. 1008/C/2006 au fost stabilite, distinct, criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători și pentru personalul asimilat acestora.
S-a mai notat că substanța discriminării, invocate prin acțiune, rezidă în atitudinea discreționară a ordonatorului principal de credite în repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile <LLNK 11997 146 10 202 25 40>art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului asimilat magistraților din Ministerul Justiției în comparație cu magistrații - judecători de la instanțele judecătorești.
Prin urmare, în discuție este repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 și nu repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiar. Altfel spus, alocarea unor fonduri mai mari personalului asimilat magistraților în comparație cu fondurile alocate magistraților - judecători a produs efectele unei discriminări directe între cele două categorii analoge.
Reclamantii au invocat prin acțiune o serie de ordine emise de ministrul justiției și au depus la dosar o situație întocmită de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției privind stimulentele acordate personalului din aparatul propriu, din fondul constituit potrivit art. 25 al. 2 din Legea 146/1997, care atestă că, în intervalul 2006 - 2008, personalului asimilat magistraților le-au fost achitate lunar stimulente, în timp ce acestia susțin că au primit sume mult mai mici.
S-a mai reținut că Ministerul Justiției nu a oferit elemente probatorii care să conducă la concluzia că fondurile au fost repartizate cel puțin cu respectarea principiului proporționalității. În lipsa unor atare dovezi, prima instanță, întemeindu-și raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, a făcut trimitere la cazul 127/92 în care Curtea Europeană de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate, conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal. Că trebuie să se facă o comparație între situația reclamantului și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.
- tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută de ministrul justiției în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit. Nu se pune în discuție repartizarea individuală în cadrul fiecărei categorii de beneficiari a fondurilor alocate de ministru, pentru a se analiza în ce măsură criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor au fost respectate.
- tratamenul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare.
S-a apreciat că diferența de tratament în alocarea fondurilor nu a fost justificată obiectiv și nici metodele de atingere nu sunt adecvate și necesare. Explicația dată prin întâmpinare,si anume că la baza repartizării acestora stă natura stabilită prin lege a sumelor acordate, acestea fiind o recompensă ce se acordă persoanelor care în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii, nu poate fi primită. Aceasta deoarece aceste criterii pot fi eventual avute în vedere la repartizarea individuală, pe beneficiar a stimulentelor, de către fiecare ordonator și nu la repartizarea globală a fondurilor pe ordonatori de credite și implicit pe categoria magistraților ori a personalului asimilat acestora.
În plus, s-a mai amintit faptul că, în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității, care este unul dintre principiile generale pe care se întemeiază ordinea juridică comunitară. Acest principiu cere ca derogările de la un drept individual, cum ar fi egalitatea de tratament, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar ( așa cum acesta invocă).
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 2 din OG137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.5 din Codul muncii, constatând că repartizarea fondurilor necesare stimulării magistraților și personalului asimilat acestora a produs efectele unei discriminări directe, a obligat pârâții, în baza art. 27 din OG 137/2000, să plătească reclamantilor despăgubiri constând în sumele primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006 -31.01.2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, sume actualizate la data plății efective cu indicele de inflație, pentru a se asigura o reparație echitabilă și integrală a prejudiciului suferit, în temeiul art.1088 civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților susține că neluarea în considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situația care a determinat acest conflict, conduce la o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
În primul rând, prin prisma deciziilor Curții Constituționale, inclusiv a deciziei nr. 1325 din 4 decembrie 2008, care sunt definitive și general obligatorii, dreptul la stimulente al reclamanților, reținut de prima instanță, nu reprezintă altceva decât o normă creată pe cale judiciară.
Totodată, discriminarea nu putea fi reținută nici prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor la aceasta ori a celorlalte temeiuri de drept avute în vedere de instanța fondului. Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare. Protocolul nr. 12 la CEDO a consacrat interzicerea generală a discriminării, cu referire la "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege", însă nu există un drept al personalului din autoritatea judecătorească la stimulente, garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale sau de un alt act normativ în vigoare.
Astfel, instanța de fond, în mod greșit, a ignorat că nu există un "drept de a fi premiat" recunoscut și protejat de lege, ci numai posibilitatea recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului, conform alin. 3 al art. 25 din Legea nr. 146/1997.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în norme rezultă că principale criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, nu limitativ.
Nu există obligativitatea recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp. sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare, nu se confundă cu salariul și nu au caracter absolut, inevitabil, depinzând de o multitudine de factori.
Mai arată recurentul că, printr-o serie de ordine, a fost aprobată pentru perioada 2006-2008, repartizarea unor fonduri destinate stimulării persoanelor instanțelor judecătorești, inclusiv judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcționarilor publici și personalului din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Prin urmare, chiar dacă s-ar reține teza primei instanțe, că ar exista un drept la premiere, nu poate exista un drept la premiere egală. Nici Legea nr. 146/1997 și nici Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar și nici față de consilierii juridici nu există obligația legală de a li se acorda tuturor stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, acestea acordându-se numai pe baza criteriilor prevăzute de art. 3 alin. 2 din normele aprobate prin ordin.
De altfel, consilierii juridici asimilați magistraților din cadrul Ministerului Justiției nu au beneficiat de aceleași sume acordate ca stimulente, sume care, în unele cazuri, sunt mai mici decât cele de care au beneficiat alte categorii de personal, cu același titlu. Rezultă că stabilirea unui cuantum exact, primit de un consilier juridic cu titlu de stimulente în perioada 2006-2008 este obiectiv imposibilă, câtă vreme sumele acordate variază de la o persoană la alta.
A mai susținut recurentul că în mod greșit, față de dispozițiile art. 1088 Cod civil, a fost obligat la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate în funcție de rata inflației la data plății.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Curtea noteaza că prima instanță l-a obligat pe recurent, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000, să acopere prejudiciul cauzat reclamantilor prin plata unei despăgubiri egale cu sumele primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006 -2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, sume actualizate la data plății efective.
Prin decizia nr. 1325/2008, invocată de recurent, ca și prin deciziile menționate în întâmpinarea depusă la prima instanță, Curtea Constituțională a constatat că prevederile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Or, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, constatând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin OG nr. 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, a obligat la plata despăgubirilor către persoanele prejudiciate.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă, iar potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, art. 154 alin. 3 din cod prevăzând că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr. 12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Contrar susținerilor recurentului, dreptul la stimulente este un drept recunoscut de lege, în acest sens fiind dispozițiile art. 25 alin. ( 2) și (3) din Legea nr. 146/1997: "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției", iar "repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției". Prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006 au fost stabilite, distinct, criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători și pentru personalul asimilat acestora.
Ori, prima instanță a reținut tocmai atitudinea discreționară a ordonatorului principal de credite în repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile <LLNK 11997 146 10 202 25 40>art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului asimilat magistraților din Ministerul Justiției, în comparație cu magistrații - judecători de la instanțele judecătorești.
Așadar, tratamentul discriminatoriu a constatat în repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, nu în repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiari. Așa cum a reținut prima instanță, alocarea unor fonduri mai mari personalului asimilat magistraților, în comparație cu fondurile alocate magistraților judecători, a produs efectele unei discriminări directe între cele două categorii analoage.
În aceste condiții, este evident că nu pot fi examinate susținerile recurentului privind criteriile de repartizare a stimulentelor pe beneficiar ori cuntumul acestor sume, care a fost diferit chiar în cadrul aceleiași categorii, cea a consilierilor juridici asimilați magistraților, cu atât mai mult cu cât recurentul nici nu a făcut dovada că intimatii reclamanti ar fi beneficiat, în perioada 2006-2008, de vreo sumă cu acest titlu.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, prin raportare la sumele variabile acordate personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, Curtea reține că prima instanță a acordat ceea ce s-a cerut, sumele datorate urmând a fi determinate în faza executării silite.
Față de reținerea, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 1088 Cod civil, se constată că acest text este aplicabil răspunderii civile contractuale, vizând obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, nu plata despăgubirilor solicitate de persoanele care se consideră discriminate și care își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, intimatul fiind îndreptățit la o reparație integrală a prejudiciului suferit, care nu poate fi realizată decât prin actualizarea, cu indicele de inflație la data plății efective, a sumelor neacordate cu titlul de stimulente.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința ca legala si temeinica.
PENTRU ACETE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.167/11.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI,sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red/Tehnored
2 ex, 10.05.2009
Curtea de APEL IAȘI:
-.
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Nelida Cristina
