Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 347/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6247/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.347R
Ședința publică din data de 22.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.5879 din data de 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.18725/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații A, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL GIURGIU, având ca obiect "drepturi bănești - spor de 15%".
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare la data de 22.01.2010, prin serviciul registratură al acestei secții, precum și faptul că atât recurentul Ministerul Finanțelor Publice cât și intimata au solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5876/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.18725/3/LM/2009, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL GIURGIU, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, în consecință, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL GIURGIU să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate, în procent de 15%, aplicat la indemnizația brută lunară, începând cu 01.08.2008 la zi și în continuare, actualizat cu rata inflației la data plății și la plata dobânzii legale aferente de la data acțiunii, 05.05.2009; a fost obligat pârâtul TRIBUNALUL GIURGIU să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, iar Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta are calitate de magistrat în cadrul Tribunalului Giurgiu, începând cu data de 01.08.2008.
S-a avut în vedere, în condițiile art.329 al.3 Cod pr.civilă, decizia nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lti.d din Legea nr.303/2004, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar.
S-a dispus reactualizarea sumelor datorate în raport de indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective, conform art.1073 Cod civil, iar potrivit art.1088 Cod civil, s-a considerat că pârâții datorează reclamantei dobânda legală începând cu data introducerii acțiunii.
În baza art.40 al.2 din Codul muncii coroborat cu art.3 al.1 din Decretul nr.92/1976, TRIBUNALUL GIURGIUa fost obligat la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
S-a admis cererea de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare pentru efectuarea plății către reclamantă, în considerarea prevederilor art.19 din Legea nr.500/2002.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri în termen și motivate pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în baza art.304 pct.4 Cod pr.civilă, că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens, recurentul a arătat că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute de lege, a fost considerată de către Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești, recurentul referindu-se în acest context, la soluționarea de către Curtea Constituțională în ședința din 27.05.2009 a conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
A apreciat în atare condiții recurentul, că după pronunțarea și intrarea în vigoare a deciziei Curții Constituționale prin care se constată o ingerință nepermisă a puterii judecătorești în sfera prerogativelor puterii legislative și executive, decizia nr.46/15.12.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii.
Obligarea Ministerului Justiției și Libertăților și a celorlalți pârâți la plata unor sume reprezentând un spor de confidențialitate de 15%, a fost apreciată de recurent a constitui o adăugare la textul de lege și o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Recurentul a arătat că pot fi valorificate în justiție drepturile recunoscute și ocrotite de lege, câtă vreme drepturile solicitate de intimata-reclamantă nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, cererea nu putea fi soluționată de instanța de fond, care, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a magistraților.
Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond și prin prisma art.304 pct.9 Cod pr.civilă, arătând cp magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați a sistemului bugetar, cu un statut specific reprezentat de Legea nr.303/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OUG nr.27/2006, iar confidențialitatea apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
A precizat recurentul că nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției.
În motivarea recursului Ministerul Finanțelor Publice a arătat că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, făcând referire sub acest aspect la Decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale și arătând că prin modul în care a soluționat cauza, prima instanță a încălcat principiul separației puterilor în stat, intrând în sfera de competență a puterii legislative.
S-a referit recurentul Ministerul Finanțelor Publice și la faptul că prevederile art.1, art.2 al.3 și art.27 al.1 din OG nr.137/2000 au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională, în măsura în care, din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
A considerat recurentul că în mod nelegal, în lipsa unei norme care să stabilească dreptul reclamantei la acordarea sporului de confidențialitate de 15%, instanța a reținut decizia nr.46/2008 dată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
A mai arătat recurentul că pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la alocarea fondurilor către Ministerul Justiției, ar duce la nesocotirea Legii nr.500/2002 și ar pune instituția în imposibilitatea punerii în executare a hotărârii.
A precizat recurentul că responsabilitatea Ministerului Finanțelor Publice se limitează la faza de proiect bugetar, că acesta are atribuții în elaborarea bugetului de stat în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și, în principal, de prioritățile stabilite de Guvern.
În condițiile în care bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României, recurentul a apreciat că pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut, ar reprezenta o implicare în atribuțiile puterii legislative.
Sub aspectul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, recurentul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în soluționarea cauzei, făcând referire la prevederile Legii nr.500/2002 pe de o parte și arătând totodată că între reclamantă și Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea sa în judecată, că pretențiile reclamantei nu pot fi achitate decât de către angajator și că prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.
În susținerea aceleiași excepții, recurentul a invocat și dispozițiile OG nr.22/2002, arătând că obligațiile de plată ale Ministerului Justiției în temeiul unui titlu executoriu se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestuia fără nicio legătură cu competențele Ministerului Finanțelor Publice în materie de buget.
În concluzie, ordonatorii de credite din sistemul de justiție poară răspunderea privind modul de punere în executare a hotărârilor judecătorești potrivit destinațiilor aprobate și cu respectarea prevederilor Legii nr.500/2002.
Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Nu pot fi primite criticile recurenților vizând depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești, având în vedere că în soluționarea cauzei, prima instanță a dat eficiență Deciziei nr.46/15.12.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe, sub aspectul dezlegării date problemei de drept, potrivit art.329 al.3 Cod pr.civilă.
Astfel, prin Decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 al.1 și 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 al.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Împrejurarea că, în ședința din data de 27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 al.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 al.4 din Constituția României și că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu este de natură a înlătura efectele obligatorii ale deciziei nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neexistând niciun temei legal pentru înlăturarea acestora.
Astfel, în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr.838/27.05.2009 se statuează expres că decizia pronunțată în soluționarea conflictului constituțional nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Prin urmare, decizia obligatorie pentru instanțe, pronunțată de instanța supremă își va produce pe mai departe efectele, nefiind antamată de decizia Curții Constituționale, care, în virtutea valabilității "ex nunc", nu poate viza decât actele, acțiunile, inacțiunile ori operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de autoritățile implicate în conflict.
Din punctul de vedere al celor deja expuse, nu pot fi reținute nici referirile recurentului Ministerul Justiției și Libertăților la faptul că magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific reglementat de Legea nr.303/2004, pentru care confidențialitatea apare ca o atribuție de serviciu normală iar compensarea salariatului nu reprezintă o condiție de validitate a obligației respective, în condițiile în care nu există un act normativ în vigoare care să prevadă sau să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției.
De asemenea, pentru aceleași considerente, nu prezintă relevanță nici susținerile recurentului Ministerul Finanțelor Publice referitoare la faptul că prevederile art.1, art.2 al.3 și art.27 al.1 din OG nr.137/2000 au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională, în măsura în care, din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
în judecată a Ministerului Finanțelor Publice se justifică în ceea ce privește obligarea sa la alocarea în bugetul Ministerului Justiției și Libertăților a sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite și neachitate reclamantei, fiind prin urmare, neîntemeiate susținerile recurentului Ministerul Finanțelor Publice referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive în prezenta cauză.
Sub acest aspect, se are în vedere că, deși potrivit art.1 din OG nr.22/2002, executarea obligației de plată a instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, totuși, pentru ca ordonatorul principal de credite (în speță Ministerul Justiției și Libertăților ) să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, potrivit prevederilor art.21 din Legea nr.500/2002, trebuie ca sumele necesare să fie cuprinse în proiectele legilor bugetare elaborate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, conform art.28 din Legea nr.500/2002, pe baza propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite.
Așa fiind, prin atribuțiile care îi revin potrivit Legii nr.500/2002, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice se interpune în circuitul sumelor pretinse cu titlu de drepturi salariale, inclusiv în ceea ce privește procedura rectificării bugetare.
Față de aceste aspecte, împrejurarea că între reclamantă și Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi de muncă, nu prezintă relevanță.
Se apreciază a fi justificate criticile vizând acordarea pentru viitor a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% aplicat la indemnizația brută lunară.
Aceasta întrucât, la data de 12.11.2009 a intrat în vigoare Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României nr.762/9.11.2009, iar potrivit art.48 din această lege, la data intrării sale în vigoare se abrogă atât OUG nr.27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007, cât și orice alte dispoziții contrare, stabilindu-se o nouă reglementare în domeniul salarizării.
În aceste condiții, se apreciază că dreptul intimatei-reclamante la acordarea sporului în discuție, în baza temeiurilor de drept invocate în acțiune, subzistă până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, respectiv până la 12.11.2009, după această dată drepturile salariale urmând a fi pretinse în baza noii legi de salarizare.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 Cod pr.civilă, va admite recursurile, va modifica în parte sentința, în sensul că pârâții vor fi obligați la plata sporului de confidențialitate până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.5879 din data de 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.18725/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații A, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL GIURGIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Pârâții vor fi obligați la plata sporului de confidențialitate până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./16.02.2010
Jud.fon:;
Președinte:Opriș Daniela ElenaJudecători:Opriș Daniela Elena, Comșa Carmen Georgiana
