Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3512/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi 1571/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3512/
Ședința publică din data de 19 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.18 din data de 12.01.2009 pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă Și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.7749/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție - având ca obiect "drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns recurentului-pârât Statul Român Prin Ministerul Finanțelor Publice, intimata-reclamantă și intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 28.04.2009 de către intimata-reclamantă întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, în patru exemplare, pe această cale solicitând judecarea pricinii în lipsă.
De asemenea, se mai arată faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 19.05.2009 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, într-un singur exemplar.
Curtea, constatând că în cauză intimata-reclamantă a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.18/12.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamantei sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația de bază brută lunară începând cu data de 25.09.2007 - la zi și în continuare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
A obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății.
În considerente a reținut că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, invocat drept temei juridic al acțiunii, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art.1 pct.2 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
OG nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.a pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, art.58 și art.62, preciza că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Ca atare, modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art. 73 alin.1 din Constituția României.
Pentru considerentele arătate, Curtea a reținut că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior (art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.231 din Legea nr.56/1996, modificată și completată), contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Astfel s-a statuat și prin decizia nr.XXI/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.5/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din pr.civ. constatându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001
Având în vedere că potrivit art.901din Legea nr.567/2004, personalul conex este asimilat din punctul de vedere al drepturilor și obligațiilor cu personalul auxiliar de specialitate, Curtea a admis cererea și a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la plata către reclamantă a drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% începând cu data de 25.09.2007 la zi și în continuare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, conform dispozițiilor art.161 pct.4 Codul muncii și art.1082 și art.1084 Cod civil.
Sporul se cuvine a fi acordat și în continuare, întrucât Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu cuprinde o limitare temporală a acordării acestui drept, din considerentele deciziei rezultând că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și art.23 din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă aceste texte de lege, până la momentul în care norma în temeiul căreia se cuvine va fi în mod legal abrogată.
În baza art.40 (2) lit. c și Codul muncii și art.11 al.1 din Decretul nr.92/1976, va obliga pârâta la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Având în vedere prerogativele ce-i revin Ministerului Economiei și Finanțelor din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, constând în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale,ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare, etc. Curtea a obligat acest pârât la alocarea fondurilor necesare plății.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că în primul rând recurentul a invocat excepția absolută a lipsei calității procesuale pasive a Statului R, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamanta a chemat în judecată Statul R prin Ministerul Finanțelor Publice, iar instanța de fond a admis acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
Diferența dintre cele doua instituții - statul și ministerul - este dată de art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 1 din nr.HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, astfel:
Potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, Statul este persoană juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi si obligații.
Potrivit art. 1 din nr.HG 34/2009, Ministerul Finanțelor Publice se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrați publice centrale, în subordinea Guvernului.
Ministerul Finanțelor Publice este minister cu rol de sinteză, instituție publică cu personalitate juridică.
Prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice nu trebuie confundat cu Statul R, relația dintre cele doua instituții (persoane juridice) fiind de reprezentare în instanță, fiind vorba de un mandat legal, instituit prin art. 25 din Decretul sus amintit.
Așadar, confundând Statul Român cu Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că recurentul poate fi obligat, în calitate de pârât să aloce fondurile necesare achitării drepturilor de natura salarială solicitate de reclamantă.
În altă ordine de idei, instanța a nesocotit dispozițiile Legii nr. 500/2002.
Faptul că recurentul gestionează bugetul de stat, nu îi conferă acestuia dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare. Aceasta este și rațiunea pentru care la art. 5 alin. 1 lit. e) din HG nr. 34/2009 se prevede că "în îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare".
Or, tocmai pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la alocarea fondurilor către Înalta Curte de Casație și Justiție ar duce la nesocotirea Legii nr.500/2002, prin care este reglementata procedura bugetară și totodată ar pune recurentul în imposibilitatea executării acestei hotărâri.
Potrivit art.6 din Legea nr.500/2002, "Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca și legilor anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar.
Responsabilitatea recurentului se limitează la faza de proiect bugetar.
În altă ordine de idei, recurentul solicită instanței să observe că între reclamantă și Ministerul Finanțelor Publice nu exista nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a recurentului în calitate de pârât.
Raporturile de muncă sunt între reclamanta și instituția în care își desfășoară activitatea.
Pretențiile reclamantei solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariate, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar și terțiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.
Or, în condițiile în care instanța a dispus obligarea la plata drepturilor de personal către reclamanți, pârâtul care urmează să facă plata trebuie să rețină și să vireze contribuțiile obligatorii către bugetul de stat.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și în principal ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern. Faptul că Ministerul Finanțelor Publice gestionează bugetul de stat nu înseamnă ca poate încălca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diferite capitole bugetare, către instituții bugetare.
Bugetul de stat este aprobat prin lege organica de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativa, prin urmare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut, decizie luată de puterea judecătorească, ar reprezenta o implicare în atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art.1 alin.4 din Constituția României "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativa, executiva și judecătoreasca - în cadrul democrației constituționale."
bugetar este următorul: ordonatorii principali de credite își elaborează propriile bugete, în concordanță cu legea bugetului pe anul respectiv și a legii finanțelor publice, nr. 500/2002, după care le transmit Ministerului Finanțelor Publice în vederea centralizării și a creării bugetului general consolidat. Așadar, Ministerul Finanțelor Publice nu poate decât să se conformeze legilor bugetului și a finanțelor publice, precum și tuturor actelor normative incidente, legea anuală a bugetului de stat este aprobată de Parlamentul României, nu de Ministerul Finanțelor Publice.
Într-o altă cauza, identica sub aspectul obiectului dedus judecații, instanța a reținut în mod corect faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calitate de parte în proces, deoarece "nu există un raport convențional de garanție a sumelor ce reprezintă primele de vacanță, Ministerul Finanțelor neavând obligația să garanteze plata acestor sume, în contextul în care reclamanții nu sunt salariații acestui minister și deci nu există un raport juridic legat de sumele reprezentând primele de vacanță."
În altă ordine de idei, recurentul a învederat instanței că prin adoptarea OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, a fost reglementată modalitatea de acordare a drepturilor salariale în favoarea personalului din justiție, legiuitorul prevăzând obligația ordonatorilor principali de credite de a lua măsurile ce se impun în vederea aplicării acestui act normativ.
De asemenea, recurentul solicită instanței de judecată să observe faptul că, în vederea aplicării dispozițiilor actului normativ sus menționat a fost emis Ordinul comun înregistrat la Ministerul Justiției și Libertăților sub nr. 1859/C/21.08.2008, la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. 2484/21.08.2008, la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 26650/01.09.2008, la Înalta Curte de Casație si Justiție sub nr.131/01.09.2008 și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 3774/C/22.08.2008, prin care a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plații sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției emise până la intrarea în vigoare a nr.OUG 75/2008.
Totodată, recurentul a învederat și faptul că instanța de fond a nesocotit dispozițiile obligatorii ale Deciziei 818/2008 a Curții Constituționale, potrivit cu care "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței 137/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării."
Pe de alta parte, recurentul solicită instanței să aibă în vedere și împrejurarea că prin adresa nr. -/2008, Direcția generala de programare bugetara din cadrul Ministerului Finanțelor Publice le-a comunicat faptul că recurentul, prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 112/2008, a alocat în bugetul Ministerului Justiției și Libertăților suma de 280 milioane lei, așa cum se prevede în Ordinul comun despre care recurentul a făcut vorbire; îndeplinindu-și astfel obligațiile pe care și le-a asumat pe cale administrativă.
Având în vedere dispozițiile OUG nr. 75/2008, coroborate cu cele ale Legii nr. 500/2002 și OG nr. 22/2002, recurentul a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală în cauză astfel încât se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului.
În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii ca inadmisibilă; în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului atât în nume propriu, cât și ca reprezentant al Statului R și drept consecință respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; pe fondul cauzei, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cercetând recursul declarat cu privire la motivul de ordin public referitor la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată că acesta este fondat.
Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiată, față de natura raporturilor juridice deduse prezentei judecăți, derivate din relații de muncă, ceea ce face ca pretențiile cu acest titlu să nu poată fi promovate în contra unei persoane cu care reclamanta nu are raporturi de serviciu, neavând nici calitate de ordonator de credite față de aceasta.
Prin urmare, numai faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor gestionează bugetul de stat de la care sunt finanțate instituțiile publice, nu îndreptățește reclamanta să formuleze pretenții de natură salarială în contradictoriu cu acesta, ea neputând solicita nici alocarea fondurilor necesare către ordonatorul de credite, pentru că în acest caz nu s-ar afla în apărarea unui interes propriu.
În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 9 pr. civ. Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.18 din data de 12.01.2009 pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.7749/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER
Red:
Tehnored:
2 EX./25.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
