Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 353/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 353

Ședința publică din 26 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 2: Maria Biberea

JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță

Grefier:- -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta-recurentă SC " " SA B, reprezentată prin administrator judiciar Insolvency Specialists B, împotriva sentinței civile nr. 661/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă părțile

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată.

Prin sentința civilă nr. 661/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâtei C SA B și a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1780 lei brut, reprezentând suplimentarea drepturilor salariale cu titlu de aprovizionare de toamnă - iarnă, în luna octombrie a fiecărui an în cuantum de un salariu minim la nivel de ramură, conform contractului colectiv de muncă pe anii 2005. 206, 2007 și 2008 la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, aferent perioadei lucrate, pentru fiecare an în parte, 2005 - 2007 sume reactualizate la data plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că drepturile în litigiu sunt prevăzute de art. 176 alin. 1, alin. 2 și alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004, fiind menținute și în contractele colective de muncă la nivel de unitate încheiate pe anii următori.

Totodată, a apreciat că susținerile pârâtei referitoare la includerea în salariul de bază al angajaților al acestor drepturi, cu începere din anul 1998, sunt nefondate, întrucât ele au fost prevăzute la art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la unitate pe anii 2004-2007, iar art. 168 alin. 3 din aceleași contracte prevede că suplimentările salariale de la alin. 1 al articolului au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat în anii 1998-2001. Pe de altă parte, angajatorul nu a probat că drepturile în litigiu au fost incluse în salariile acestora pentru anii 2006-2007, deși are sarcina probei, conform art. 287 din Codul muncii, iar părțile nu au înțeles să solicite efectuarea unei expertize financiar-contabile pentru stabilirea existenței pretențiilor deduse judecății și a cuantumului acestora, deși instanța de fond a pus în discuție oportunitatea efectuării acesteia.

la care s-a raportat reclamantul în scopul cuantificării pretențiilor deduse judecății sunt confirmate de adresele nr. 79/2007 și nr. 1990/2006.

Salariul de bază mediu pe SC SA B nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestuia în salariile cuvenite angajaților reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului, reglementată de art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2006-2007 și obligatorie potrivit art. 234 din Codul muncii.

Pârâta-recurentă SC SA Baf ormulat, în termen legal, recurs împotriva sentinței civile menționate anterior, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii promovate de către reclamant ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, se arată că tribunalul a stabilit greșit că dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, scadent în luna octombrie a fiecărui an, există și, pe cale de consecință, obligația corelativă trebui adusă la îndeplinire.

Prin art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol, gaze se consacră dreptul salarial menționat anterior, însă art. 176 alin. 6 din același contract, ignorat de către prima instanță, prevede posibilitatea transformării lui în element constitutiv al salariului de bază, cu efectul imediat al stingerii sale distincte pe viitor.

Ori, în concret, această includere a avut loc înainte de preluarea, prin transfer în anii 2002-2003, personalului de la fosta sucursală "" Ba S NP, sens în care sunt prevederile clare ale art. 168 alin. 2 teza a II-a din contractul colectiv de muncă încheiat între SNP SA și salariații reprezentați de în anul 2000.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.

La dosarul de recurs au fost anexate următoarele înscrisuri: telexul IP nr. 2412/1998 al SNP SA B și, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze pe anul 2008, Protocolul încheiat la 1.03.2002 între SNP SA, SC SA și, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SNP SA în anii 1997 și 2002, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC în anul 2008 și dovada înregistrării lui la Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială a Municipiului B și contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră pe anul 2008, decizia nr. 2/31.03.2009 a administratorului judiciar Insolvency Specialists B și certificatul emis în dosarul nr-, la 26.03.2009, de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, privitor la deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SA și numirea ca administrator judiciar a Insolvency Specialists

Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, astfel încât nu sunt incidente motivele de recurs invocate de recurent.

Prima instanță a stabilit situația de fapt și de drept, acordând drepturile bănești cuvenite reclamanților conform prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură și la nivel de societate, precum și ale adreselor emise de SC SA privind salariul mediu brut pe societate pentru fiecare an pentru care s-a solicitat suplimentarea salarială în litigiu.

Pârâta-recurentă nu a probat inexistența dreptului subiectiv la acordarea primelor pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă după anul 1998, respectiv că ele au fost incluse în salariul de bază, deși îi revenea sarcina probei, în temeiul art. 287 din Codul muncii. Ea nu a depus statele de plată care să probeze includerea în salariul de bază a drepturilor în litigiu. De altfel, pârâta nu a formulat nici o apărare în fața primei instanțe

În drept, se invocă dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.

Pârâta-recurentă a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat.

Reclamantul a fost salariatul pârâtei SC SA B (fostă SC SA B) pe perioada în litigiu, așa cum rezultă din copia carnetului de muncă depusă la dosar, fiind preluat de la SC SA B, conform Protocolului încheiat la 1.03.2002 între SNP SA, SC SA și.

La litera A din Protocolul încheiat la 1.03.2002 între SNP SA, SC SA și se prevede că SC SA B se obligă "să preia prin transfer tot personalul" actualei Sucursale B, respectiv 14128 persoane, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă încheiat între SNP SA și "

Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, sub forma unui adaos în sumă fixă, având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, este stabilit prin dispozițiile art. 176 alin. 1 și alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze.

Potrivit art. 137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri "pot fi" incluse în salariul de bază, iar prin art. 176 alin. 6 s-a stabilit că adaosul de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.

Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.

Reclamantul a susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă-iarnă nu a fost inclusă în salariul său. Pârâta-recurentă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond, cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, cu începere din anul 1998.

Prin art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997, încheiat între fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte, și salariați, reprezentați de, pe de altă parte, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 49 din 15 septembrie 1997, aprobată prin Legea nr. 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a - care a fost desființată - astfel că, pentru anul 1998, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat și semnat de SNP SA și.

Pentru anul 1998, art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul SNP SA prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998.

Acest înscris, emis și semnat, de asemenea, de către SN SA, pe de o parte, cât și de către, pe de altă parte, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă-iarnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, după cum urmează: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei -10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei -7% și salarii peste 2.000.000 lei -5%. Astfel, salariile brute de bază au fost majorate de la data de 1 martie 1998 și au constituit baza de calcul și acordare a creșterilor salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr. 860/1996, nr. 466/1997 și nr. 208/1998).

În contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă este prevăzut în aceiași termeni ca și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1998, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante.

Pentru anii 2003-2008, părțile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu au considerat necesar să reia mențiunea art. 168 alin. 2, citat anterior, întrucât adaosul prevăzut de art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze a fost inclus în salariul de bază al salariaților pârâtei-recurente, cu începere din anul 1998, potrivit art. 176 alin. 6 din același contract colectiv de muncă.

De altfel, art. 135 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivelul, încheiat în anul 2008, dispune că: "Și în cazul suplimentării drepturilor salariale acordate pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, prevăzute la art.170 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră pe anul 2008, părțile acceptă și recunosc că, anterior încheierii prezentului Contract, acest drept a fost compensat prin introducerea sa în salariul de bază, conform art. 170 alin. 4 din același contract". Or, art. 170 alin. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră pe anul 2008 are aceeași formulare ca și art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze.

În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat, deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii dreptului salarial în litigiu în salariul brut de bază al reclamantului-intimat, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2006-2007 fost în mod greșit admisă de către prima instanță, care își întemeiază considerentele pe dispozițiile art. 176 alin. 1, alin. 2 și alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, deși acest articol se regăsește în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 - alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot hotărârea recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de către reclamant împotriva pârâtei ca nefondată.

Văzând că pârâta-recurentă nu a solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr. 661 din 11.02.2009, dată de Tribunalul Timiș in dosarul nr-.

Modifică in tot sentința civilă recurată și, în fond, respinge acțiunea.

Irevocabilă.

, 26.02.2010, în ședință publică.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier

- -

Red. -/16.03.2010

Tehnored. /16.03.2010

Ex. 4

Prima inst. - Trib. T -,

Emis 2 com

Președinte:Florin Dogaru
Judecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Trandafir Purcăriță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 353/2010. Curtea de Apel Timisoara