Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 357/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.357/
Ședința publică din 2.04. 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de pârâții CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,- și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,- sector 5, împotriva sentinței civile nr.218/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații - pârâți TRIBUNALUL G, cu sediul în G,-, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,- sector 5 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B,--3, sector 1 și intimații - reclamanți G, )., S, -, )., toți cu domiciliul ales în G,-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 31.03.2009 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 2.04.2009.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată la data de 13.02.2008 reclamanții G, (), S, -, (), au chemat în judecată pe pârâții Ministrul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând a li se acorda cele 3 tranșe de indexări acordate bugetarilor pe anul 2007, respectiv 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1 aprilie 2007, 11% începând cu 1.10.2007.
Au solicitat reclamanții aplicarea acestor indexări la valoarea de referință sectorială și obligarea Tribunalului Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă.
În motivarea acțiunii au arătat reclamanții următoarele:
In anul 2007 Guvernul României a acordat următoarele indexări:
-Ordonanta nr.10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2007 personalului salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.241/2000;
-Ordonanța nr.61/24.01.2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici;
-Ordonanța nr.81/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din alte unități din justiție;
-Ordonanța nr.111/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ;
-Ordonanța nr.l6/31.10.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr.95/2004;
-Ordonanta nr.27/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi;
-Legea nr.232/06.07.2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.61/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcționarilor publici.
Aceste acte normative prevăd creșteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2 % începând cu 01.04.2007 și 11% de la 01.10.2007 (în 3 tranșe) pentru întreg personalul din sectorul bugetar, cu excepția magistraților și personalului auxiliar din sistemul judiciar.
Prin urmare, prin excluderea acestei categorii de la creșterile salariale mai sus menționate s-a creat un caz de discriminare iar discriminarea astfel creată se constituie în prejudiciu creat, actual și viitor pentru aceste categorii.
Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în alin. 1, față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Decizia Curții Constituționale nr.1/08.02.1994 a stabilit că tratamentul diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să sa justifice rațional; în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Decizia Curții Constituționale nr. 135/05.11.1996 a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Codul muncii - Legea nr.53/2000 - art.5 - principiul nediscriminării: In cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat este interzisă. Constituie discriminare directă și actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiată pe unul sau mai multe criterii, care au ca scop sau efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii. Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate aparent pe alte criterii decât cele prevăzute în alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe. Art. 154 alin.3 - la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare. Art.295. Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
In art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru munca egală. Au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242.pr.civila.(cerere introductivă - filele 1-3)
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivându-și în esență opinia pe următoarele:
- nu pot fi acordate, consideră pârâtul întrucât această categorie profesională a beneficiat de creșteri salariale substanțial atât în anul 2006 cât și în anul 2007-respectiv prin nr.OG8/2007 și 247/2007, iar reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate iar modificarea unor atare acte normative este inadmisibilă.
Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive având în vedere inexistența unui raport juridic de muncă între reclamanți și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii față de acesta pentru lipsa calității procesuale pasive deoarece conform art.27 și art. 16-20 din OG 137/2000 CNCD nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât ci doar în calitate de observator și în vederea stabilirii caracterului discriminatoriu-citarea acestuia fiind obligatorie.
Analizând cererile reclamanților și susținerile pârâților din întâmpinări precum și actele dosarului Tribunalul a reținut următoarele:
In prezenta cauză, reclamanții personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Galați sunt salarizați pentru munca prestată de către acesta, în calitate de angajator.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, instanța admis-o motivat de faptul că între reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice, nu există raporturi juridice de muncă de natură a atrage obligarea acesteia la plata sumelor solicitate de către reclamanți. Pentru aceste motive instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Cererea reclamanților este formulată în baza OG 137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu și nu în baza unor texte legale în vigoare la acest moment. Reclamanții susțin că au fost discriminați de legiuitor prin diferite reglementări legale.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării conform art.27 și art. 16-20 din OG 137/2000 CNCD nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât ci doar în calitate de observator și în vederea stabilirii caracterului discriminatoriu-citarea acestuia fiind obligatorie în calitate de expert și instituție abilitată sens în care are calitate procesuală pasivă deoarece este participant în procesul civil.
Se impune, în prealabil, a se stabili dacă instanța de judecată are puterea și competența de a constata sau măcar de a verifica dacă un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, dacă se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept și de a nu acorda altor categorii profesionale acest drept.
Au considerat că instanța poate verifica dacă există sau nu discriminare în textele de lege invocate în urma căreia reclamanții solicită despăgubiri civile și asta deoarece art. 2 din OG 137/2000 atunci când definește noțiunea de discriminare arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie limba, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniu politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." Prin urmare, dacă se analizează acest text rezultă că poți fi discriminat într-un drept recunoscut de lege, dar poți fi discriminat și în alte drepturi. Aceasta rezultă din exprimarea " care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii. a drepturilor omului. sau a drepturilor recunoscute de lege în toate domeniile". Prin urmare nu este obligatoriu ca dreptul să fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamanții au invocat că sunt discriminați de legiuitor atunci când a dat una sau mai multe legi.
Discriminarea poate izvorî chiar și din lege. OG 137/2000 apără pe toți cetățenii de orice fel de discriminare în modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale) dar și de discriminările rezultate din lege fără o rațiune firească, logica, rațională și de bun simț.
In acest sens sunt și dispozițiile art. 2 alin. 1 unde se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect înlăturarea, recunoașterii, folosinței, exercitării.". Prin urmare discriminarea poate rezulta din orice chiar și din lege! La art. 18 alin.l din OG 137/2000 se prevede că unul din rolurile CNCD este acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării și pot fi verificate prin această perspectivă de CNCD sau de instanțe pe cale incidentală.
Având în vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum și dispoziția legală menționată apreciază ca prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentală că o anumită lege reglementează în mod discriminatoriu anumite drepturi și poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Toate cererile reclamanților vizează acordarea de drepturi bănești în mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefirească și fără o explicație logică a magistraților.
Pentru a analiza daca există sau nu o discriminare adusă categoriei din care fac parte reclamanții, trebuie găsit criteriul și rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu se poate determina sfera persoanelor cărora li se aplică respectiva reglementare și găsind sfera persoanelor se poate constata mai apoi dacă anumite persoane sau categorii profesionale/sociale etc. sunt sau nu justificat excluse și dacă sunt excluse trebuie analizat în final cauza excluderii și utilitatea acestei excluderi.
Sentința civilă nr.218/13.02.2008 a Tribunalului Galați
Prin sentința civilă nr.218/13.02.2008 Tribunalul Galația admis acțiunea formulată, și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați să plătească reclamanților creșterile sectoriale prevăzute de 10/2007 aplicate la valoarea de referință sectorială de 5% începând cu data de 1.01.2007, cu 2% începând cu data de 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, începând cu data de la care trebuiau acordate și până la momentul plății efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Considerentele expuse de instanța de fond
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut, în esență următoarele:
Printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007; G nr. 11/2007; G nr. 16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.l din G nr. 10/2007); judecătorii Curtii Constitutionale (art.l din G Nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.l din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.l din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.l din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pet.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.l pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art.l din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
In nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr.27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007. Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr.45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților. Ori, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
In concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor a formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de doua principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate intr-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației in anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminant, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în niciun caz, nu criteriul categoriei socio- profesionale. Într-adevar simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesionala (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discririmării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației. Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației etc.).
In concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practică judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesionala, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.l din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.l lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art. 154 alin.3, art.165 și art. 155 raportat la art.l din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.l, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege. Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabila și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.l G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio -profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fund absurd și de neconceput a se accepta ideea ca această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor (apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor, libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, in vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă, exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate, calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași moneda națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerare egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a doua sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustata în raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.l din G nr. 137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.l din nr.OG 10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacune legislative.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.
In acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art. 103 9 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este ca acestea răspund solidar.
In consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regulă, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art. 1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art. 1041 Cod civil. In speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr. 177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. In prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări. Potrivit art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație. Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin.l si 2 din Constituția României, art.l alin.2 lit.e, pct.i din G nr. 137/2000, art.2 alin.l-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pet.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților, procedând la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile art. 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art. 165 și art.292 din Codul muncii.
drepturilor salariale este aplicabilă la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege și în baza căreia se stabilește cuantumul salariilor de baza a petenților.
Recursul declarat de Curtea de Apel-motive
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Galați apreciind că hotărârea pronunțată de instanța de fond este dată cu încălcarea legii.
Reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Galați. de multiplicare aferent salariilor de bază individuale s-a modificat în 3 etape de majorare conform anexelor prevăzute de art.28 din OUG nr.8/2007, respectiv de 2%, 5% și 12%.
Recursul declarat de Ministerul Justiției-motive
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției, criticând în esență următoarele:
-Sentința Tribunalului este nelegală prin prisma art.304 pct.9 pr.civ.Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă având în vedere că prezenta acțiunea este întemeiată pe discriminare și, prin urmare dacă s-a produs o discriminare printr-un act normativ atunci nu Ministerul Justiției a instituit-o ci puterea legislativă.
-instanța de fond și-a depășit limitele puterii sale producând o imixtiune în sfera de atribuții a puterii legislative contrar disp.art.16 din Constituție.Prin sentința pronunțată la instanța de fond în mod nelegal s-a adăugat la lege ceea ce reprezintă o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.
-Conform OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, indicată, între altele, de către reclamanți ca și temei pentru pretențiile afirmate, prin discriminare se înțelege " orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate- precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Textul art.1 al.3 din OG nr.137/2000 potrivit căruia " exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile " este de asemenea, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului".
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrul legal stabilit prin OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului OG nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: exercitarea următoarelor drepturi"-art.1 al.2, " exercitarea drepturilor enunțate"-art.1 al.3" restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege "-art.2 al.1, " comportament discriminatoriu", persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de 1 an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG 137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu disp.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
După cum a statuat constant instanța europeană, orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea art.14 din Convenție. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei " comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația reclamanților și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care, în temeiul OG 10/2007 beneficiază de majorări salariale.
Jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant în sensul că principul egalității în fața legii, consacrat de art.16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Astfel, având în vedere obiectul acțiunii, anume acordarea de drepturi bănești, solicitare întemeiată pe constatarea faptului că printr-o serie de acte normative s-au majorat veniturile salariale ale altor categorii profesionale din sectorul bugetar, fără a fi majorate corespunzător și veniturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate-fac următoarele mențiuni și aduc argumente care justifică faptul că în speță nu poate fi reținută existența unei discriminări între persoane aflate în situații analoage sau comparabile, deci un tratament favorizant al celor bugetari față de personalul auxiliar de specialitate, în absența unei justificări obiective și în consecință netemeinicia pretențiilor afirmate.
Reclamanții-intimați sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhausiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs.
În cauza de față reclamanții, grefieri, personal auxiliar din justiție, solicită creșteri salariale, mai exact indexările de 2%, 5%, 11% acordate personalului bugetar pentru anul 2007.Instanța de fond a admis acțiunea reclamanților întemeiată pe discriminare apreciind că prin acte normative legiuitorul a instituit un regim discriminatoriu pentru reclamanți funcție de categoria socială din care fac parte.
Soluția instanței de fond nu este întemeiată iar argumentele instanței sunt eronate în parte.
Astfel, pentru anul 2007 personalul auxiliar din justiție, reclamanții, au beneficiat de 3 tranșe de majorări de 2%, 5%, 12% majorări ce au fost aplicate la coeficientul de multiplicare. Reclamanții cu alte majorări în afară de acestea, de 2%, 5% și 11% aplicate la valoarea de referință sectorială sub argumentul că lor nu li s-a indexat salariul pe anul 2007.
Fundamentul acordării acestor majorări în sistemul bugetar este acoperirea inflației.
Argumentele instanței de fond sunt corecte în mare măsură, dar inaplicabile categoriei profesionale din care fac parte reclamanții și aceasta deoarece, alături de ceilalți bugetari, și grefierii în anul 2007 au beneficiat de indexări în 3 tranșe.
Față de motivele invocate de recurenți, Curtea de Apel Galați și Ministerul Justiției apreciem că nu poate fi reținută susținerea că Ministerul Justiției nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză deoarece acțiunea este întemeiată pe OUG nr.137/2000 pe discriminare. Ministerul Justiției este ordonator principal de credite astfel că el plătește personalul auxiliar din justiție, inclusiv drepturile izvorâte din discriminări și aceasta deoarece drepturile izvorăsc din raporturile de muncă.
Nu este reținută nici susținerea conform căreia instanța de judecată nu poate analiza astfel de cereri întrucât s-ar depăși limitele puterii judecătorești. Instanțele sunt obligate conform Constituției să aplice cu prioritate dispozițiile dreptului comunitar, respectiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Jurisprudența CEDO ce face corp comun cu Convenția.
Astfel, conf.art.14 din CEDO și jurisprudenței CEDO discriminarea poate izvorî și dintr-un act normativ( cauza Beian contra României) și această discriminare conf.art.6 din Convenție nu poate fi constatată decât de instanța de judecată.
De esența dreptului.la o instanță este dreptul oricărui cetățean de a se adresa justiției, chiar dacă aceasta poate însemna examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin urmare, sunt corecte considerentele teoretice expuse de instanța de fond în hotărârea pronunțată, dar nu sunt aplicabile speței de față deoarece categoria personalului auxiliar din cadrul justiției au primit indexări ( aproape identice, cu 1% mai mult a 3-a tranșă) pe anul 2007.
Legiuitorul a preferat indexarea aplicată la coeficientul de multiplicare și nu la valoarea de referință sectorială tocmai pentru a evita o majorare/indexare pe tot sectorul justiției, însă acest aspect nu îi exclude pe grefieri de la aplicarea creșterilor salariale.
Prin urmare, apreciem ca fiind netemeinică soluția instanței de fond, drept pentru care urmează a se admite recursurile declarate pe acest motiv și a se respinge acțiunea formulată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,- și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,- sector 5, împotriva sentinței civile nr.218/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
Modifică în parte sentința civilă nr.218/13.02.2008 și în rejudecare:
Respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Galați și Ministerul Justiției, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 2.04.2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /30.04.2009
:SC/2 ex/07.05.2009
Fond:/
Asistenți judiciari: /
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
