Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 358/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 358

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Elena Stan

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, împotriva sentinței nr. 5050/01.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, având ca obiect.drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta pârâtă REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, reprezentată de consilier juridic, lipsind intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, punându-se în discuția părții prezente excepția tardivității recursului.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la acest aspect.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 5050/01.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorjs -a admis acțiunea formulată de petenta, împotriva intimatei (fostă )

A obligat intimata să plătească petentei drepturile bănești reprezentând contravaloarea a 4 salarii medii nete pe unitate cuvenite și neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, în baza contractului colectiv de muncă la nivelul anului 2005, actualizate la data plății efective.

A obligat intimata la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta reprezentant legal pentru SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art.299, art.3021, art.303 alin.1 și art.3041cod pr.civilă.

În motivarea recursului, se arată că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare in judecata, considerând întemeiată cererea fostului salariat al SC SA de a-i fi acordata de doua oriindemnizația de concediere.Or, art. 50 alin (1) din CCM prevede in mod foarte clar faptul ca,la concedierile individuale, care nu țin de persoana salariatului, angajatorul ii plătește, o indemnizație minima de concediere,

Acest drept al angajaților este acordat o singura data. Evident cuantumul indemnizației de concediere, conform alin (3) ai articolului 50 din CCM a fost stabilit, efectiv, prin negociere cu, valorile indicate de alin. (1) fiind valorile minime de la care au început negocierile.

Toți foștii salariați ai SC SA, (care au încetat raporturile de munca cu aceasta prin concediere), au primit indemnizația de concediere in funcție de vechimea fiecăruia in petrol, sumele acordate fiind stabilite in fiecare an prin încheiereaacordurilor sociale.

Prinacordurile socialeîncheiate de părțile contractului colectiv de muncă si semnate de către reprezentanții acestora, nu s-a făcut altceva decât sa se stabilească, in beneficiul angajaților, acordarea unor sume de bani mult mai mari decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă.

Instanța de fond, prin hotărârea pronunțata nu a făcut altceva decât sa oblige recurenta la plata de doua ori a dreptului denumitindemnizație de concediere,cumulând, contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile (indemnizația acordata conform acordurilor sociale) cu cele mai puțin favorabile (indemnizația ce se acorda pana la momentul încheierii acordurilor sociale si care se calcula prin cumulul aritmetic al unui număr de maxim 4 sau 5 salarii medii nete).

Instanța de fond, prin admiterea cererii, a ignorat convenția părților contractului colectiv de muncă, trecând peste puterea de lege a unei convenții legal încheiate, interpretând clauzele CCM, total opus fata de voința pârtilor, exprimata in mod clar si fără a lăsa loc interpretărilor, faptul casalariații care sunt concediați din motive care nu țin de persoana acestora primesc o singura suma de bani cu titlu de indemnizație de concediere.

Astfel, prinacordul social încheiat la 07.12.2005s-a convenit asupra măsurii de atenuare a consecințelor concedierii prinplatauneiindemnizații de concediere, mai mare decât cea stabilita prin contractul colectiv de munca aplicabil,iar prinacordurile sociale încheiate la 03.01.2006 si 29.01.2007, tocmai pentru a fi evitate interpretările, părțile contractului colectiv de muncă inserează următoarea explicație:"pentru a evita orice neînțelegere in legătura cu suma de bani ce urmează a fi primita de către fiecare angajat, cu titlu de indemnizație de concediere, Părțile convin ca persoanele afectate de măsura concedierii colective vor primi, in funcție de vechimea in petrol, numai suma ce este înscrisa in tabelul de mai sus, "

PrinSOCIALE încheiate la 07.12.2005, 03.01.2006 si 29.01.2007semnate si recunoscute de către ambele părți semnatare ale CCM, au fost stabilite următoarele:- plata unei indemnizații de concediere, in funcție de vechimea in petrol, mai mare decât cea stabilita prin Contractul Colectiv de Munca si

- stabilirea unor alte transe pentru vechimea in petrol, favorabile salariatului,după care se va calcula indemnizația de concediere. "

Prin motivele de recurs sunt menționate valorile sumelor convenite prin acordul social încheiat la 07.12.2005 cu titlu de indemnizație de concediere.

Acesteacorduri socialeau fost încheiate cu un singur scop, acela de a stabili salariaților ce urmau sa fie concediați drepturi mai mari decât cele stabilite de art.50 alin.(1) din CCM.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Recursul a fost declarat la data de 28.10.2008.

Recursul este tardiv, în condițiile în care, potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Articolul 103 cod pr.civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, se constată că recurentul pârât a primit sentința la data de 16.10.2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 21, dosar fond, astfel încât, potrivit prevederilor legale menționate mai sus,fiind depășit termenul de recurs împotriva acestei sentințe.

Întrucât recursul a fost înregistrat la Tribunalul Gorj la 28.10.2008, iar recurentul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința lui, instanța urmează să respingă ca tardiv recursul formulat de reclamantă.

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 cod pr.civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

IDE

Respinge ca tardiv recursul formulat de pârâta REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, împotriva sentinței nr. 5050/01.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Jud.

Tehnored. 2 ex.// 25.01.2010

Red.jud././

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Florica Diaconescu, Elena Stan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 358/2010. Curtea de Apel Craiova