Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3644/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 699/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3644R
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.327 din 21.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect-drepturi bănești spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Curtea, constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.327/21.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.
A admis acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Curtea de APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
A obligat pârâții la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantelor reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna septembrie 2004, până la zi și în continuare, lunar.
A obligat pârâții să efectueze, în carnetele de muncă ale reclamantelor mențiunile corespunzătoare.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, să aloce fondurile necesare plății sumelor de mai sus.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin încheierea din data de 31.10.2008, Curtea a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției pentru considerentele arătate pe larg în respectiva încheiere.
Excepția necompetenței materiale a instanței invocată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a rămas fără obiect având în vedere încheierea din data de 20.06.2008, a Tribunalului București - Secția a -a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea către Curtea de APEL BUCUREȘTI, spre competentă soluționare, având în vedere dispozițiile art.1 din OUG nr.75/2008.
La termenul din data de 21.11.2008, Curtea, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, excepție ce urmează a fi admisă deoarece între reclamanți și acest pârât nu există nici un fel de raporturi de muncă prin care să se justifice chemarea în judecată a acestei instituții, astfel încât acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât va fi respins pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pe fondul pricinii, se constată că, potrivit art.47 din Legea nr.50/199 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, invocat drept temei juridic al acțiunii, magistrații beneficiază de un spor de 50% din indemnizația brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art.1 pct.2 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
OG nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat s modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alt drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, preciza că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea Io într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă î introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structural existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-u act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Ca atare, modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
Pentru considerentele arătate, Curtea a reținut că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior (art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.lX alin.2 paragraful 1 din OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.231 din Legea nr.56/1996, modificată și completată), contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Astfel s-a statuat și prin decizia nr.21/2008, pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.5/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din pr.civ. constatându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
De asemenea, în considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut că instanțele de judecată trebuie să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice, acest lucru presupunând că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și art.231 din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă aceste texte de lege.
În considerarea celor mai sus reținute, Curtea a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și Curtea de APEL BUCUREȘTI, și va dispune obligarea acestora la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantelor reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna septembrie 2004 până la zi și în continuare, lunar.
Având în vedere faptul că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% este un spor salarial, instanța a apreciat că se impune înscrierea acestuia în carnetul de muncă ale reclamanților.
Ținând seama de faptul că Ministerului Economiei și Finanțelor îi incumbă, potrivit art. 19 din Legea nr.500/2002, obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâtul Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești, instanța a admis în temeiul art.60 - 63.pr.civ. cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor de mai sus.
Împotriva aceste sentințe, în termenul legal au formulat recursuri motivate pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
Recurentul pârât Ministerul Justiției întemeindu-se pe dispoz.art. 304 pct.9 Cod pr.civilă a criticat hotărârea ca fiind lipsită de temei legal și ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, susținând că în mod greșit instanța nu a constatat incidența excepției prescripției dreptului material la acțiune, arătând că, dreptul comun în materia prescripției extinctive este Decretul nr.167/1958 care la art.8 statuează că "termenul de prescripție în cazul acțiunii în răspundere pentru cauzată prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască (ori putea) să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, sau de la expirarea termenului prevăzut de lege".
În acest caz, un eventual prejudiciul suferit de reclamanți este rezultatul adoptării OG nr.83/2000, act normativ ce a abrogat expres și în totalitate sporul de risc, prevăzut de art.47 din 50/1996.
Prin urmare, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data intrării în vigoare a OG. nr.83/2000, care reprezintă în acest caz, data săvârșirii faptei care a determinat instituirea pretinsei situații creată de abrogarea nelegală, apreciată de instanță astfel că în raport de perioada pentru care reclamanții și-au formulat pretențiile cu privire la acordarea sporului de 50% și de data introducerii acțiunii (21.09.2007) dreptul material la acțiune s-a prescris parțial.
De asemenea, recurentul solicită a se constatat faptul că pentru perioada în care reclamanții au fost angajați ai Ministerului Public,Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă,în mod greșit instanța obligându-l în solidar cu MINISTERUL PUBLICș. să plătească reclamanților sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică pentru perioada în care au fost angajați ai Ministerului Justiției.
Astfel potrivit art. 20 pct. 1 din Legea nr.500/2002 "ordonatorii principali de credite sunt miniștri, conducătorii celorlalte organe de specialitate, administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii publice autonome."
Totodată, prin art. 21 din același act normativ se prevede că: "ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetul propriu și pentru bugetul instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari de credite în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii."
Conform art. 67 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:(1) Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție coordonează activitatea din subordine - are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului (2) Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este condus de procura al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție(3) Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ordonator principal de credite."
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății(calitate procesuală pasivă) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic(calitatea procesuală pasivă).
Într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă încălcat sau nu a recunoscut un drept, și totodată, această calitate trebuie să rezulte din motivele de fapt și de drept care fac conținutul cererii.
Ținând cont de faptul că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Casație și Justiție este ordonator principal de credite, că Parchetul de pe lângă înalta Casație și Justiție are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public, și de faptul că între reclamanți și Ministerul Justiției nu există nici un fel de raport juridic,Ministerul Justiției nu poate avea obligații în ceea ce privește despăgubirilor solicitate pentru perioada în care reclamanții nu au fost angajați ai Ministerului Justiției.
La rândul său, Ministerul Finanțelor Publice, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct. 7 și 9 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală susținând că hotărârea primei instanțe nu este motivata si este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Instanța a interpretat si a aplicat greșit legea,admițând cererea de chemare în garanție a acestei instituții și obligând-o la alocarea sumelor necesare plății drepturilor reclamanților, prima instanță reținând eronat faptul că ministerul gestionează bugetul de stat și confundând bugetul de stat cu bugetele instituțiilor pârâte.
Instanța fondului nu a avut în vedere inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție potrivit dispoz.art. 60 Cod pr.civilă, fiind inadmisibilă chemarea în garanție a unei persoane printr-o cerere prin care se solicită altceva decât garantarea sau despăgubirea, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a făcut dovada că recurentul ar avea față de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție o obligație de garanție sau de despăgubire, o asemenea cerere în materia litigiilor de muncă neputând fi primită deoarece drepturile revendicate de reclamanți derivă din raporturi de muncă al căror subiect nu este și recurenta; instanța fondului confundă statul român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice cu această instituție stând în judecată ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instanța menționând recurenta ca fiind parte în cererea de chemare în garanție, încălcând principiul disponibilității prin extinderea cadrului procesual în lipsa unei manifestări de voință a reclamanților în acest sens.
A mai susținut recurenta că instanța fondului, în mod greșit, a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, considerând ca Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuala în dosar, deși reclamanții nu sunt si nu au fost angajați ai acestuia, si nu a motivat in nici un fel soluția data.
Argumentele prezentate de către instanța nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii, in sensul pe care aceasta noțiune îl are potrivit art. 261 alin.1pct.5 Cod proc.civ. - "Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde(5) motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
Simpla enumerare a mai multor articole din nr.HG 386/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Economiei si Finanțelor, precum si din Legea nr. 500/2002, nu poate fi considerata o motivare a hotărârii, respectiv a soluției de admitere a cererii de chemare in judecata.
Admițând cererea de chemare în garanție, instanța a aplicat greșit art. 28 lit.d-e din Legea nr. 50/2002 și nu a avut în vedere faptul că potrivit art. 21 al aceluiași act normativ, ordonator principal de credite este MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Este lipsit de relevanță, prin urmare, faptul că Ministerul Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pa baza proiectelor ordonatorilor principali de credite și nu la cererea salariaților acestora, recurentul fiind titularul unei obligații de diligență, aceea de a întocmi proiectul de lege a bugetului de stat, iar nu deținătorul unei obligații de rezultat constând în alocarea efectivă a unor sume către solicitanți.
În subsidiar, pe fond, recurentul a invocat dispozițiile Legii nr. 500/2002 și, precum și dispozițiile art. III al.1ale OUG nr.75/2008, precum și Ordinul comun nr. 3774/22.08.2008, prin care s-a prevăzut plata eșalonată în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a OUG nr. 75/2008 a sumelor de bani prevăzute în hotărâri judecătorești irevocabile, de către ordonatorii principali de credite.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale MINISTERULUI JUSTIȚIEI in temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi si o hotărâre judecătoreasca prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau - fara nici o legătura cu competentele Ministerului Economiei Si Finanțelor in materie de buget.
Având in vedere dispozițiile legale referitoare la finanțele publice, la bugetul de stat si la executarea titlurilor executorii de către instituțiile publice, invocate in susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive și faptul ca, potrivit Codului d e procedura civila, ceea ce determina participarea unei persoane la un proces este calitatea sa si nu opozabilitatea hotărârii cu care se finalizează acesta, raportul de drept procesual neputându-se lega valabil decât intre titularii dreptului, respectiv, obligației ce rezulta din dreptul material dedus judecații.
Tot referitor la calitatea sa procesuala pasiva, s-a solicitat să se aibă in vedere faptul ca MINISTERUL JUSTIȚIEI are calitatea de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
Admițând cererea de chemare in judecata, instanța aplica greșit si dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care stabilește principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitățile instituțiilor publice implicate in procesul bugetar si care la lit. d) - e) prevede faptul ca, "proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor si strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite in formarea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite si pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Prin urmare, este lipsit de relevanta, in speța, faptul ca, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cat aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite - si nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora - si a proiectelor bugetelor locale.
Astfel, părți in dosar trebuie sa fie numai reclamantul - persoana fizica, si paratul - instituția publica angajatoare, urmând ca in cazul admiterii acțiunii, instituția publica parata, in calitate de ordonator principal de credite sa solicite MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR o rectificare bugetara in acest sens, prin întocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.
Având in vedere raționamentul de mai sus, precum si fata de prevederile legale expuse, s-a susținut ca prima instanța a reținut in mod eronat mecanismul elaborării bugetului de stat, rolul recurentului in cadrul acestuia, precum si obligațiile si competentele ordonatorilor principali de credite in materie.
S-a arătat și că potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțată si plătită daca nu este aprobata potrivit legii, iar pe de alta parte, nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa in buget daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
In condițiile in care MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR îi revine obligația de a se încadra in cheltuielile stabilite de către legiuitor, plata salariaților unor alte instituții publice apare ca fiind nelegala si imposibil de efectuat.
Cu titlu de practica,s-au invocat decizia înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 39/09.01.2008, pronunțata in dosarul nr- si alte decizii similare pronunțate in cauze cu același obiect.
Recurentul-pîrît MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție,întemeindu-se pe disp,art.304 pct.9 și art.3041a criticat sentința ca netemeinică și nelegală în principal sub următoarele aspecte:
recurentul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale active pentru perioadele în care reclamantele s-au aflat în raporturi de serviciu cu alte autorități publice.
II. instanța fondului nu a avut în vedere faptul că efectele aplicării dispozițiilor art.329 Cod procedură civilă în privința deciziei nr.21/10.03.2008 Înaltei Curți de Casație si Justiție încetează după data de 3.02.2007,cînd a intrat în vigoare OG nr.8/2007 prin care s-au abrogat disp.art.47 din Legea nr.50/1996.
III. instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și în continuare a drepturilor solicitate,adăugînd la legea specială de salarizare a magistraților deoarece numai legiuitorul poate stabili drepturi în favoarea acestei categorii profesionale.
IV: instanța de fond a dispus actualizarea drepturilor bănești cu rata inflație.
Sub acest aspect, s-a susținut că MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, în conformitate cu art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
A mai arătat recurentul că, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze actualizarea drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare, înafara celor alocate prin lege, în sarcina sa stabilindu-se practic o obligație imposibilă.
A fost invocat și faptul că actualizarea apare ca un mijloc de constrângere a debitorului, spre a-l determina să-și execute obligația asumată, astfel încât obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la reactualizarea sumelor datorate reclamanților este lipsită de cauză juridică.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetele de muncă, s-a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, deoarece în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 - privind carnetul de muncă " Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Nu s-au solicitat și administrat probe noi în faza recursului.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, vor fi respinse ca nefondate susținerile recurentului Ministerul Justiției și Libertăților, privind respingerea greșită de către instanța fondului a excepției prescripției dreptului la acțiune de către instanța fondului, câtă vreme în raport de obiectul acțiunii, constând în plata unor drepturi salariale neacordate, de data introducerii acțiunii, respectiv la data de 21.09.2007 și de dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, prima instanță a reținut corect că acțiunea a fost formulată în termenul legal.
Potrivit dispoz.art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri către salariat.
În cauză, dreptul la acțiune al intimaților reclamanți, aferent drepturilor solicitate prin acțiune pentru perioada octombrie 2004, la zi, s-a născut la data plății fiecărei indemnizații aferente muncii prestate, prin excluderea sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din indemnizația brută lunară, acesta fiind momentul când intimații puteau să cunoască paguba și pe cel răspunzător de aceasta, iar nu la momentul adoptării OG nr. 83/2000 când prejudiciul salarial al recurenților, aferent perioadei în discuție, nici nu se născuse.
Va fi respinsă ca nefondată și susținerea recurentului Ministerul Justiției și Libertăților privind lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, în raport de înscrierile în carnetele de muncă ale intimatelor, aflate la filele 34-55 din dosarul primei instanțe din care rezultă că intimata a avut calitatea de judecător la TRIBUNALUL BUCUREȘTI, respectiv la Curtea de APEL BUCUREȘTI, în perioada de referință, iar intimata a fost numită ca judecător al Tribunalului București, respectiv al Curții de APEL BUCUREȘTI, începând cu 01.10.2007.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 și 2 din Legea nr. 3004/2004, republicată,activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, iar bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.; art. 132 al.1 teza I-a Cod pr.civilă, Curțile de apel și parchetele de pe lângă curțile de apel elaborează proiectele de buget anual pentru instanțele sau, după caz, parchetele din circumscripțiile lor, astfel că există identitate între persoana recurentului și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății și sub acest aspect criticile formulate de recurent.
Trecând la analiza recursului formulat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține că în mod corect, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de intimatul pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în contradictoriu cu recurentul, și a obligat prima instanță pe recurentul pârât să aloce pârâților sumele corespunzătoare drepturilor cuvenite intimatei reclamante, reținând admisibilitatea cererii de chemare în garanție precum și calitatea procesuală pasivă a primului, în raport de prerogativele ce îi revin în baza dispozițiilor Legii nr. 500/2002, interpretate sistematic și logic cu privire la elaborarea proiectului de rectificare a bugetului de stat, cu consecința că acestuia îi revine și atribuția de a vira de la bugetul de stat aprobat de parlament către ordonatorii principali de credite fondurile necesare plății sumelor cuprinse în titlurile executorii, în caz contrar pârâții fiind în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, nefiind relevante inexistența raporturilor juridice de muncă cu intimata reclamantă a recurentului.
În același sens sunt și dispoz.art.131 al.1 din Legea nr.304/2004 ce dispune că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de sat, statul fiind reprezentat în raporturile juridice, referitoare la administrarea resurselor financiare, de Ministerul Economiei și Finanțelor, acestui din urmă revenindu-i, potrivit HG nr.386/2007 și Legii nr. 500/2002 prerogative în elaborarea proiectului bugetului de stat și proiectului de rectificare a acestuia, respectiv referitoare la administrarea resurselor statului și aprobarea modificării lor în fișele de investiții anexe la bugetul ordonatorilor principali de credite.
Mai mult, instanța fondului, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin.1 și 5 Cod pr.civilă și-a motivat în fapt și în drept dispoziția de obligare a recurentei pârâte la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor intimatei reclamante, reținând incidența dispozițiilor Legii nr. 500/2006 și sub acest aspect criticile recurentului nefiind fondate.
Trecând la analiza recursului formulat de recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție Curtea apreciază ca nefondate susținerile referitoare la lipsa calității sale procesuale active întrucît prima instanță a dispus obligarea pîrîților corespunzător perioadelor în care reclamantele s-au aflat în raporturi de serviciu cu fiecare instituție;mai mult, în raport de înscrierile în carnetele de muncă ale intimatelor, aflate la filele 34-55 din dosarul primei instanțe rezultă că intimata a avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lîngă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, respectiv la Parchetul de pe lîngă Curtea de APEL BUCUREȘTI, în perioada de referință respective pînă la data de 1.11.2006,calitatea procesuală pasivă a recurentului fiind atrasă de această împrejurare.
Nefondate sunt și susținerile potrivit cărora instanța fondului nu a avut în vedere faptul că efectele aplicării dispozițiilor art.329 Cod procedură civilă în privința deciziei nr.21/10.03.2008 Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 39/09.01.2008 încetează după data de 3.02.2007,cînd a intrat în vigoare OG nr.8/2007 prin care s-au abrogat disp.art.47 din Legea nr.50/1996 deoarece aceste din urmă prevederi legale guvernează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției ori intimatele nu au avut în perioada de referință calitatea de personal auxiliar.
Curtea mai reține și că instanța de fond a dispus în mod legal plata și în continuare a drepturilor solicitate în raport de disp art 329 al. 3 Cod procedură civilă și de decizia nr.21/10.03.2008 Înaltei Curți de Casație si Justiție în ale cărei considerente se prevede "inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege";prin urmare instanța a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor legale astfel cum acestea interpretate de către Înaltei Curți de Casație si Justiție iar nu au adăugat la legea specială de salarizare a magistraților după cum fără temei susține recurentul.
Nefondate sunt și criticile referitoare la actualizare a drepturilor bănești pretinse cu rata inflației Curtea constatînd că în mod corect a procedat prima instanță, acordând actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației, în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, în speță prin devalorizarea monetară, între momentul la care drepturile salariale erau datorate, la zi,susținerile recurentului cu privire la modalitatea de angajare a cheltuielilor de la bugetul de stat fiind neîntemeiate, câtă vreme aceste sume au, din punct de vedere al obligației sancționate, același regim cu ale drepturilor față de care s-au calculat, iar baza legală pentru efectuarea lor este dată de chiar hotărârea judecătorească constituită în titlu.
Va fi respinsă,în fine și susținerea recurentului potrivit cărora în mod nelegal a admis cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetele de muncă, deoarece în conformitate cu dispozițiile art.1 din Decretul nr.92/1976 - privind carnetul de muncă ce prevăd că " carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedește vechimea în munca, vechimea neîntreruptă în munca, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta" și reținînd natura de drepturi salariale a drepturilor ce au făcut obiectul cauzei.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.327 din 21.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.05.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex/19.06.2009
Jud, recurs: /
Președinte:Ignat Silvia GeorgianaJudecători:Ignat Silvia Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
