Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 372/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.372
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26.05.2008
PREȘEDINTE: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
GREFIER-- -
-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta UNIVERSITATEA DUNAREA DE, cu sediul în G,- împotriva sentinței civile nr.1699/13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în G,-, -ătușa,.3, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Curtea, din oficiu invocă excepția nesemnării minutei de un judecător care a făcut parte din completul care a soluționat cauza la instanța de fond.
Față de această excepție, reprezentantul recurentei solicită admiterea și trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1699/13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Universitatea Dunărea de
A fost obligată pârâta să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de vechime începând cu data de 1.12.2006 și indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului universitar 2006-2007.
A fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. 5638/121/2.08.2007 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Universitatea "Dunărea de " G să se constate dreptul acestuia la sporul de vechime aferent salariului primit de la pârâtă și să fie obligată la calcularea și plata sumei sporului de vechime corespunzător salariului, începând cu luna decembrie 2006.
A mai solicitat să se constate dreptul acestuia la concediu de odihnă pentru activitatea desfășurată în anul universitar 2006-2007 în cadrul pârâtei și să fie obligată aceasta la calcularea și plata sumei cuvenite concediului de odihnă.
Motivându-și în fapt cererea, reclamantul a arătat că este angajat al pârâtei din anul 1988 și în anul 2004 obținut titlul de profesor universitar titular la de - în cadrul Facultății de Istorie și. Din 8 iunie 2005 optat și pentru un al doilea loc de muncă ca director executiv la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului
În acest sens, a susținut că a retras carnetul de muncă de la pârâtă, deoarece a ales ca funcția de bază să fie considerată la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului G, dar a rămas cu o normă întreagă titular și la Facultatea de Istorie și din cadrul Universității "Dunărea de "
Reclamantul a menționat că în decembrie 2006, fost anunțat verbal că datorează o sumă pârâtei provenită din următoarele surse: la salariul primit de la pârâtă a fost calculată deducerea personală de la impozit; a primit banii pe un concediu necuvenit anului universitar 2005-2006 și a avut un spor de asemenea necuvenit în opinia angajatorului din lunile septembrie 2005 - noiembrie 2006.
A mai precizat că în luna ianuarie, a constatat că nu a mai primit sporul de vechime corespunzător lunii decembrie, deși nu a primit nicio decizie în acest sens.
A susținut că la 18.04.2007, prin adresa 9019 trimisă de pârâtă, a fost sesizat că va trebui să semneze un angajament de plată, întrucât a beneficiat de concediu de odihnă și spor de vechime în sumă brută de 16.964 RON și suma netă de 11.827 RON, sumă la care nu era îndreptățit, conform Legii 53/2003, art. 35 al.3 a HOT.250/1992, art. 3 al.1 și art. 4 al.1 și a HOT.281/1993, art. 7 al.1 la care a formulat o plângere înregistrată cu nr. 2048/24.04.2007 la registratura pârâtei.
Reclamantul care învederează că în data de 22.05.2007 a primit un răspuns nefavorabil la plângerea sa, motiv pentru care s-a adresat instanței.
În motivarea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
În drept, a invocat Legea 53/2003, art. 283 (1) lit. c, Legea 168/1999 și Codul d e procedură civilă.
Pârâta Universitatea " Dunărea de " a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A susținut pârâta referitor la sporul de vechime solicitat de reclamant că s-au invocat prev. art. 7 din HG 281/1993 care prevăd că, persoanele salariate, potrivit prezentei hotărâri beneficiază de funcția de bază de un spor de vechime în muncă, " textul legal făcând referire la funcția de bază, iar nu la cea prin cumul, astfel cum este cazul reclamantului.
Cu privire la acordarea concediului de odihnă, pârâta a arătat că acesta nu i se poate acorda decât în condițiile prevăzute de art. 7 din HG nr. 250/1992.
A motivat pârâta că în conformitate cu legislația în vigoare, reclamantul are dreptul pentru funcția exercitată în cadrul acestuia prin cumul la concediu fără plată de efectuat pentru zilele de concediu de odihnă primite de la unitatea la care au funcția de bază.
În acest sens, a invocat disp. art. 3 alin. 1 din HG nr. 250/1992 republicată în 1995 precum și Norma metodologică din 12.02.1998 punctul 8, aprobată prin Ordinul nr. 3251/1998.
În probațiuni, a depus înscrisuri.
Pârâta Universitatea Dunărea de Gaf ormulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la restituirea sumei de 12.706 RON, reprezentând 6516 lei net, concediu de odihnă și 6190 lei net, spre vechime, cu titlu de drepturi salariale încasate necuvenit în perioada iunie 2005- nov. 2006.
A arătat că reclamantul pârât a fost angajat al pârâtei reclamante din anul 1987 pentru postul didactic de lector universitar pe perioada nedeterminată, dobândind ulterior titulatura de profesor universitar.
Din 8.06.2005, reclamantul -pârât a fost numit în funcția publică de director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului G prin Ordin al Ministerului Culturii și cultelor nr. 316/9.06.2005, urmând ca la această instanță să îndeplinească funcția de bază, cumulată cu funcția didactică de profesor universitar din cadrul instituției.
În aceste condiții, de la această dată urma să i se sisteze plata indemnizației concediului de odihnă, în conformitate cu disp. art. 3 din HG 250/1992 republicată, privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din unitățile bugetare, potrivit căruia " Salariații care îndeplinesc prin cumul pe lângă funcția de bază, cu o normă întreagă o altă funcție, au dreptul la concediu de odihnă plătit numai la unitatea la care au funcția de bază.
Totodată, urma să i se sisteze și sporul de vechime în conformitate în conformitate cu disp. art. 4 din metodologia de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului încadrat pe funcția de profesor universitar, care prevede " Sporul de vechime în muncă se calculează prin aplicarea procentelor stabilite de lege la salariul de bază".
În acest sens sunt și prevederile disp. art. 7 din HG 281/17.06.1993 salarizarea personalului din unitățile bugetare modificată potrivit căruia" personalului din unitățile bugetare beneficiază la funcția de bază, de un spor de vechime.
Din decembrie 2006, când s-a constatat că pârâtul încasa aceste drepturi salariale în mod necuvenit, s-a procedat la sesizarea acordurilor, aducându-i-se la cunoștință că au de instituit, de la data când nu mai exercită funcția de bază în cadrul universității, respectiv iunie 2005 - nov. 2006, suma totală de 12.706 RON net concediu de odihnă și 6190 RON net spor vechime.
În probatoriu, a depus înscrisuri.
În drept, a invocat disp. art. 272 Codul Muncii, art. 3 din HG 250 /92 republicată, art. 4 din Metodologia din 4.04.2006, art. 7 din HG 281/1993, modificată.
Reclamantul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca nefondată.
A susținut că potrivit disp. art. 139(1) di legea 53/2003, art. 38 din Codul Muncii, art. 102, art. 17(2) lit. h, art. 39( 1) din Codul Muncii, trebuie să beneficieze de concediu de odihnă, iar în ce privește sporul de vechime, este îndreptățit la plata acesteia și acordarea acesteia în temeiul disp. art. 38 și 39 din Codul Muncii.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul este salariat al pârâtei Universitatea " Dunărea de " G, din anul 1988 și din 2004 este profesor universitar titular la de din cadrul Facultății de Istorie și, în baza unui contract individual de muncă încheiat pe durata nedeterminată.
Din data de 8.06.2005, reclamantul este numit în funcția publică de director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Județului G prin Ordin al Ministrului Culturii și Cultelor nr. 316/9.06.2005, urmând ca la această instituții să îndeplinească funcția de bază, cumulată cu funcția didactică de profesor universitar în cadrul pârâtei" Universitatea " Dunărea de "
Pârâta, prin invocarea disp. legale cuprinse în art. 3 din HG nr. 250/1992 republicată, art. 4 din Metodologia din 4.04.2006 și art. 7 din HG 281/1993 modificată și 272 din Codul Muncii, consideră că reclamantul nu mai este îndreptățit la sporul de vechime și concediul de odihnă, dat fiind cumulul de funcții, sens în care a formulat și cererea reconvențională pentru restituirea sumelor încasate necuvenit de la universitate.
În conformitate cu disp. art. 39(1) lit. c din Codul Muncii, salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual iar potrivit disp. art. 139 (1) (2) din Codul Muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților, dreptul la concediu de odihnă anual, nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitării.
De asemenea, devin în speță incidente reglementările cuprinse în art. 103 (1) și ale art. 140(4) din Codul Muncii, potrivit cărora salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreagă în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile drepturile salariale se acordă proporțional cu timpul efectiv lunar, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.
Durata concediului de odihnă anual pentru salariatul cu contract individual de muncă cu timp parțial se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Așadar, reglementările legale în vigoare cuprinse în Codul Muncii Legea nr. 53/2003, referitoare la acordarea și plata concediului de odihnă, lege organică cu valoare juridică superioară hotărârilor depunerea pe care pârâta le invocă în cauză, HG nr.281/1993 li HG nr. 250/1992, îi conferă reclamantului dreptul la acordarea și plata concediului de odihnă de către pârâtă.
De altfel, disp. art. 38 din Codul Muncii, prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacții prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute prin lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Față de cele arătate, instanța a obligat pe pârâtă să calculeze și să plătească reclamantului indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului universitar 2006-2007.
În conformitate cu disp. art. 37 Codul Muncii, drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă.
Potrivit disp. art. 41.3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010, sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract sunt: 2) pentru vechime în muncă minim 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază" iar în conformitate cu disp. art. 36 (1) din Contractul Colectiv, de muncă la nivel de ramură de învățământ părțile convin asupra următoarele drepturi salariale suplimentar: a) spor de vechime în muncă calculată după cum urmează:
În conformitate cu disp. art. 155 din Codul Muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizația, sporurile precum și alte adaosuri.
În cauză, disp. Codului Muncii Legea 53/2003, reglementează și dreptul reclamantului la sporul de vechime în hotărârile de Guvern pe care pârâta a înțeles să le invoce pentru neacordarea acesteia, având o valoare juridică inferioară legii organice care este Codul Muncii în sensul disp. Legii 24/2000, republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Având în vedere disp. legale invocate, instanța a obligat pârâta să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale, reprezentând sporul de vechime, începând cu 1.12.2006.
Deoarece cererea reconvențională formulată de pârâtă are ca obiect restituirea drepturilor salariale încasate necuvenit de reclamant, reprezentând concediu de odihnă și sporul de vechime acordate acestuia pe perioada iunie 2005- nov. 2006, iar instanța a dispus prin cererea principală că reclamantul este îndreptățit la acordarea și plata acestora, aceasta a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâta Universitatea Dunărea de G solicitând casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale.
În ceea ce privește sporul de vechime a invocat prevederile art.7 din HG nr.281/1993 potrivit cărora sporul de vechime se acordă doar la funcția de bază.
În sectorul bugetar salariul de bază, indemnizațiile și sporurile sunt stabilite prin lege Codul Muncii instituie asemenea reglementări prin dispozițiile art.157 al.2.
Legiuitorul are puterea de a aprecia asupra modului de acordare a sporului de vechime și acesta a stabilit că în cazul cumulului de funcții, salariatul are dreptul la sporul de vechime numai pentru funcția de bază și nu poate fi considerat discriminat în raport cu el însuși.
În ceea ce privește indemnizația de concediu a invocat dispozițiile HG nr.250/1992 republicată în anul 2005 și aflată în vigoare potrivit art.23 al.6 din OG nr.10/2007.
Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate privind acest text de lege prin Decizia nr.385/17.04.2007.
A mai invocat existența și a altor prevederi care stabilesc regula potrivit căreia indemnizația de concediu de odihnă se plătește doar pentru funcția de bază.
S-a făcut o confuzie prin raportarea la dispozițiile art.103 al.1 și 140 al.4 din muncii, intimatul nefiind încadrat cu contract de muncă cu timp parțial ci cu normă întreagă, prin cumul de funcții potrivit art.37 muncii.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 al.1 pct.4, 8, 9 și 312 al.3 pr.civilă.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului.
Referitor la concediul de odihnă a considerat că instanța de fond a apreciat corect faptul că art.3 din HG nr.250/1992 nu reprezintă o normă specială în raport cu Legea nr.53/2003, lege organică și cu valoare juridică superioară normelor pe care recurenta le invocă în cauză.
Excepția de neconstituționalitate are ca obiect norme care nu au relevanță în speță și nu se poate face analogie între o categorie profesională și alta.
Referitor la sporul de vechime a invocat dispozițiile art.157 și 25 al.1 muncii potrivit cărora salariatul are dreptul de a cumula mai multe funcții beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.
Acordarea sporului de vechime obligatorie în sistemul bugetar la funcția de bază și nu a renunțat la un asemenea drept.
A invocat prevederile înscrise în contractele colective de muncă la nivel național și la nivel de ramură învățământ iar acolo unde legiuitorul nu a dorit să acorde sporul de vechime a menționat expres acest lucru.
A considerat că art.7 al.1 din HG nr.281/1993 nu reprezintă norma specială față de prevederile Codului Muncii și Legii nr.128/1997 fiind și abrogate tacit prin raportare la Legea salarizării nr.14/1991.
La termenul de judecată din data de 24.03.2008 instanța de recurs a invocat excepția nesemnării minutei de către un judecător din completul care a soluționat cauza în fond, care constituie un motiv de ordine publică.
Cu ocazia dezbaterilor asupra excepției, recurenta Universitatea Dunărea de G prin reprezentant a solicitat admiterea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Sub aspectul excepției invocate de instanță din oficiu se rețin următoarele:
Potrivit art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.
Respectarea normelor de ordine publică se impune cu rigoare iar normele care privesc legala compunere a completului de judecată fac parte dintr-o asemenea categorie.
Potrivit art. 258 al. 1 Cod procedură civilă, după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate.
Dispozitivul hotărârii denumit în practică minută reprezintă astfel un element esențial al acesteia, întrucât el încorporează soluția adoptată de instanță cu privire la litigiul dedus spre soluționare.
Conform dispozițiilor legale, minuta se semnează sub pedeapsa nulității de către judecătorii care au participat la dezbaterea în fond a litigiului fiind menită să garanteze neschimbarea hotărârii pronunțate precum și să ofere posibilitatea de a se verifica legalitatea compunerii completului de judecată.
Fiind vorba despre o nulitate anume prevăzută de lege, în condițiile prevăzute de art. 105 al. 2 Cod procedură civilă vătămarea procesuală se presupune până la dovada contrarie.
În speță, minuta întocmită (fila 6 verso) nu cuprinde semnătura unuia dintre membrii completului de judecată, situație în care devin incidente dispozițiile mai sus - menționate.
Potrivit art. 55 din Legea nr. 304/2004, completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie din 2 judecători și 2 asistenți judiciari.
Asistenții judiciari participă la dezbateri cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre iar opinia separată se motivează.
În cazul în care judecătorii care intră în compunerea completului de judecată nu ajung la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronunța, procesul se judecă din nou în complet de divergență, prevederile art. 54 al. 3 și 4 fiind aplicabile.
În consecință, pentru existența unei asemenea cauze de nulitate care împiedică exercitarea controlului judiciar asupra verificării legalității compunerii completului de judecată, soluția care se impune este aceea a admiterii recursurilor, casării sentinței civile și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Față și de caracterul preemptoriu al excepției nu mai pot fi analizate în recurs aspectele de fond invocate și care vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării acestuia.
Potrivit art. 315 al. 3 Cod procedură civilă, după casare instanța de fond va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta UNIVERSITATEA DUNAREA DE, cu sediul în G,- împotriva sentinței civile nr.1699/13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Casează sentința civilă nr.1699/13.11.2007 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR Pt.jud. aflat în CO
conf.disp.art.261 pct.2 pr.civ.
PREȘEDINTE
GREFIER
Red.
Dact.
2 ex/7.07.2008
FOND: -
Președinte:Ion IoneciJudecători:Ion Ioneci, Benone Fuică, Virginia Filipescu
