Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3871/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3871

Ședința publică de la 11 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 3: Lucian Bunea

Grefier - -

***************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC - GRUP, împotriva sentinței nr. 6096 din 7 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta pârâtă SC -, reprezentată de avocat cu delegație de substituire pentru avocat, lipsind intimata reclamantă.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța,constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat recurenta pârâtă SC -, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr-, petenta Lapte a chemat in judecata intimata SNP B, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa fie obligată intimata la plata sumei de 6344 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, precum și reactualizarea acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii petenta a arătat că a fost salariatul societății intimate până la 2008, iar potrivit art.161 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pe anii 2004-2007, la pensionare, indiferent de cauza pensionarii, acesta avea dreptul ca premiere pentru intreaga activitate la o suma reprezentind patru salarii avute la data pensionării, care însă nu i-au fost acordate.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art.166 și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii și art.161 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul societății pe anii 2004-2007.

In dovedirea acțiunii, petentul a depus în copie la dosar cartea de identitate, carnetul de muncă, decizia nr.-/2007 și extras din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004-2007.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, intrucit petenta nu a facut dovada adresarii unei cereri, acesta primindu-si sumele de bani oferite la data pensionarii.

Prin sentința nr.6096/07.11.2008 s-a admis în parte acțiunea formulată de petenta cu domiciliul ales la Cabinet Avocat în contradictoriu cu intimata SNP

A obligat intimata la plata către petent a drepturilor bănești reprezentând patru salarii de bază avute la data pensionării conform art.161 din CCM pe anul 2007, indexate cu indicele de inflație de la data datorării la data plății efective.

A obligat intimata la plata către petent a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Petenta a fost salariatul societății intimate, până in anul 2008, cind i-a incetat contractul individual de munca in baza art.65 si 66 din Codul muncii.

La data de 18.04.2008 petenta a formulat cerere de pensionare anticipată parțială, fiind emisă ulterior decizia Casei Județene de Pensii

Potrivit art.161 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 încheiat la nivelul,La pensionare - indiferent de cauza pensionării - salariatul este premiat pentru întreaga activitate cu o sumă reprezentând două salarii avute la data pensionării. Dacă salariatul are peste 15 ani vechime în petrol, suma acordată va fi de patru salarii avute la data pensionării".

Având în vedere faptul că petenta a formulat cerere de pensionare imediat după încetarea contractului individual de muncă, că acesta și-a dat acordul pentru desfacerea contractului de muncă, iar dispozițiile art.161 din CCM la nivelul precizează imperativ că premierea se va face indiferent de cauza pensionării, ținând cont și de faptul că nu este vorba în speță de pensionarea pentru limită de vârstă, instanța, în raport de disp.art.52 alin.2 din CCM pe anul 2007 la nivel de unitate, va admite acțiunea în parte, urmând a obliga intimata la plata drepturilor bănești(în cuantum determinabil) reprezentând patru salarii de bază raportate la data pensionării, indexate cu indicele de inflație la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, se arată că la data încetării contractului individual de muncă reclamantul nu putea să beneficieze de drepturile prevăzute de art. 161 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă întrucât nu îndeplinea condițiile necesare.

Decizia de concediere a fost dată cu acordul reclamantului.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 161 alin 1 și 2 din CCM pentru anii 2005-2008.

Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Din examinarea sentinței, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea este afectată de motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin Cod procedură civilă.

Astfel, sunt întemeiate criticile invocate, în condițiile în care instanța a făcut o aplicare greșită a legii, atunci când a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art.161 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă pe anul 2004 al SC SA, text ce păstrează același conținut pentru anii 2005, 2006 și 2007.

Din actele dosarului a rezultat că reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă la 18.04.2008 în temeiul art.65 și 66 din Codul muncii,conform mențiunilor din carnetul de muncă al reclamatului (poziția 76).

Instanța nu a verificat susținerile recurentei pârâte, invocate prin întâmpinare și nu a avut în vedere faptul că art. 52 din contractul colectiv de muncă a fost modificat prin introducerea alin.2 în anul 2007, care prevede " În cazul în care salariatul protejat își dă acordul pentru desfacerea contractului individual de muncă, acesta beneficiază și de prevederile art.161 alin.1 și 2 și art.166 alin.1 lit.d".

Aceste modificări s-au efectuat prin actul adițional înregistrat sub nr.923/23.02.2007 și potrivit art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 "Contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării. Părțile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară zilei de înregistrare a contractului".

Chiar dacă art.161 din contractul colectiv de muncă pentru perioada menționată prevede "La pensionare-indiferent de cauza pensionării-salariatul este premiat pentru întreaga activitate cu o sumă reprezentând două salarii, avute la data pensionării.

Dacă salariatul are peste 15 ani vechime în petrol suma acordată va fi de patru salarii avute la data pensionării", în cauză nu aplică aceste dispoziții.

Potrivit art. 52 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității valabil la data concedierii reclamantului, nu se pot desface, din inițiativa angajatorului, contractele individuale de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului (alin. 1), celor care au mai puțin de 3 ani până la pensionarea anticipată, iar în cazul în care salariatul protejat conform alin. 1 își dă acordul pentru desfacerea contractului individual de muncă, acesta beneficiază și de prevederile art. 161 alin. 1 și 2 și art. 166 alin. 1 lit.

Din redactarea textului art. 52, rezultă că partenerii sociali au înțeles să negocieze posibilitatea acordării cumulate a indemnizației de concediere și a premiului prevăzut la art. 161 numai pentru o anumită categorie de persoane, aceea a salariaților protejați de dispozițiile art. 52 alin. 1 și care își dau acordul pentru concediere.

Situația reclamantului nu se încadrează în categoria prevăzută de art. 52 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, în sensul că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și raportat la data nașterii și stagiul de cotizare, acesta nu se poate pensiona anticipat în următorii 3 ani de la data concedierii.

Instanța de fond a reținut în mod netemeinic faptul că reclamantul a fost pensionat anticipat, decizia de pensionare nr. -/18.07.2008 fiind o decizie privind acordarea pensiei pentru invaliditate.

Mai mult, da data pensionării, 07.05.2008, reclamantul nu mai avea calitatea de salariat, fiind concediat anterior, la 18.04.2008, concediere care l-a îndreptățit la plata indemnizației de concediere.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă și art.304 pct.9 Cod procedură civilă,Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta SC - GRUP, împotriva sentinței nr. 6096 din 7 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. -

09.07.2009

SV /

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Lucian Bunea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3871/2009. Curtea de Apel Craiova