Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3889/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1239/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3889/
Ședința publică din data de 28 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților și recurenții reclamanți -, G, împotriva sentinței civile nr. 1577 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-(3645/2007), în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman, expert Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect - drepturi bănești, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 28.05.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 1557/17.10.2007 a Tribunalului Teleorman - Secția Civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și alții, dispunându-se obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman la plata către reclamanți a sumelor de bani cuvenite cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 01.09.2004 la zi, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Totodată, s-a respins acțiunea față de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată contra unei persoane fără calitatea procesuală pasivă.
Reclamanții, G, și pârâtul Ministerul Justiției au declarat recurs împotriva sentinței suscitate.
În motivarea recursului reclamanților, s-au exprimat, în esență, următoarele critici:
- sentința a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, admițându-se în mod greșit excepția lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice;
- calitatea de pârât a acestuia se justifică prin faptul că entitatea care a produs vătămarea reclamanților, prin discriminare, este Statul Român, care exercită puterea de stat în România prin intermediul autorităților publice;
- între acestea, autoritatea legislativă este aceea care a creat discriminarea, nereglementând legal și pentru reclamanți dreptul salarial pretins prin acțiune (sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică);
- cum Statul Român este reprezentat în justiție de Ministerul Finanțelor Publice, greșit s-a admis excepția lipsa calității procesuale pasive a MFP;
- trebuie avute în vedere, sub acest aspect, atribuțiile legale ce revin MFP, astfel cum acestea rezultă din prevederile art. 15, 19 și 28 din Legea nr. 500/2002.
Pârâtul Ministerul Justiției a arătat în motivarea recursului său următoarele aspecte:
1. În mod greșit s-a acordat asistenților judiciari sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, întrucât aceștia nu sunt și nu au fost niciodată beneficiari ai unui asemenea spor.
Date fiind prevederile OG nr. 56/1997, aprobată prin Legea nr. 194/1999, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvenea doar magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
Conform art. 3 din OUG nr. 179/1999, asistenții judiciari sunt remunerați cu coeficientul de ierarhizare a salariului de bază pentru judecătorul stagiar anul I-II, în raport cu timpul efectiv lucrat. Acest text de lege nu prevede drepturi salariale suplimentare pentru asistenții judiciari.
De altfel, la momentul la care sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică era încă în vigoare, înainte de adoptarea OG nr. 83/2000, asistenții judiciari nu erau asimilați în nici un fel magistraților, art. 8 din HG nr. 226/2000 prevăzând că aceștia sunt funcționari publici.
2. Textul de lege în baza căruia este pretins sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de către reclamanți este art. 47 din Legea nr. 50/1996, însă acesta a fost abrogat total și explicit prin OG nr. 83/2000.
În mod greșit s-a reținut de către Tribunal că dispozițiile de abrogare cuprinse în OG nr. 83/2000 sunt neconstituționale. Legea nr. 50/1996 nu este o lege organică, iar prevederile exprese ale art. 115 din Constituție permiteau adoptarea OG nr. 83/2000
De menționat faptul că această ordonanță a fost aprobată prin Legea nr. 334/2000, Parlamentul neînțelegând să o cenzureze în vreun fel sub aspectul abrogării art. 47 din Legea nr. 50/1996.
OG nr. 83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești. Scopul urmărit nu a fost diminuarea drepturilor salariale, ci dimpotrivă creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică
3. Stabilirea prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de altele nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr. 137/2000.
Autorii acțiunii nu se află în situații comparabile cu categoriile profesionale care beneficiază de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 1 alin. 3 din OG nr. 137/2000. Ca atare, în cazul lor nu se poate reține existența unei discriminări, așa cum a făcut Tribunalul.
Oricum, abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea acestui spor reprezintă o problemă de legiferare, fiind vorba de o opțiune a legiuitorului, care nu poate fi cenzurată în vreun fel.
Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului pârâtului Ministerul Justiției.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1 teza a II-a proced. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamanților, iar în temeiul art. 312 alin. 1 teza I și art. 304 pct. 9. proced. civ. va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției și va modifica în parte sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, criticile exprimate în motivarea recursului declarat de recurenții-reclamanți nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a respins ca atare acțiunea față de acesta.
Sub acest aspect, trebuie arătat că prin acțiune s-a pretins plata unor drepturi salariale (sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară). Or, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are nici o atribuție, competență ori sarcină legală sau convențională în ce privește achitarea unor asemenea drepturi bănești, neavând calitatea de angajator al autorilor acțiunii ori de ordonator principal de credite pentru aceștia. El nu a avut și nu are raporturi juridice de muncă cu recurenții-reclamanți, astfel că nu poate fi obligat să plătească drepturi salariale precum cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, această îndatorire revenind doar angajatorilor conform art. 39 alin. 1 lit. a și art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii.
Cât privește motivele de recurs formulate de pârâtul Ministerul Justiției, ultimele două dintre acestea apar ca nefondate și urmează a fi înlăturate ca atare, deoarece prin Decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite s-a statuat că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară se cuvine magistraților și personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.
Această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești din România conform art. 329. proced. civ. Or, date fiind considerentele explicite și dispozitivul acesteia, concluzia care se impune este aceea că acei recurenți-reclamanți care au făcut și fac parte din categoria magistraților și personalului auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți să beneficieze de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada menționată în acțiune. Aceasta înseamnă că sentința recurată este legală și temeinică din acest punct de vedere.
Este întemeiată doar critica recurentului-pârât Ministerul Justiției referitoare la greșita acordare a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică acelor reclamanți care au avut calitatea de asistenți judiciari, în speță fiind vorba despre numitele și.
Instituția asistenților judiciari a fost introdusă prin OUG nr. 179/1999. Asistenții judiciari (denumiți pentru un timp și magistrați consultanți) au început să funcționeze ca atare de la data de 31.07.2000, însă nu au beneficiat niciodată de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, deoarece art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevedea expres că acesta se acordă doar magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
Dispozițiile acestui text conțin norme speciale, care sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la categoria profesională a asistenților judiciari. Aceștia din urmă nu au fost asimilați sub acest aspect cu magistrații, dovadă fiind faptul că până la intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 ei nu beneficiat de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Nici în prezent asistenții judiciari nu pot fi asimilați magistraților în chestiunea plății sporului în discuție, neexistând un text legal expres în acest sens. Ei sunt asimilați magistraților doar din punctul de vedere al obligațiilor, interdicțiilor sau incompatibilităților, nu și din perspectiva drepturilor ce le revin, neavând același statut profesional și legal. În acest sens sunt relevante prevederile art. 111 din Legea nr. 304/2004.
De altfel, art. 8 din HG nr. 226/2000 stabilea expres că asistenții judiciari sunt funcționari publici. Este adevărat că acest act normativ a fost abrogat între timp, în prezent fiind în vigoare prevederile HG nr. 616/2005. Însă, coroborând conținutul acestora din urmă cu cele ale art. 113 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 - text ce prevede că împotriva sancțiunilor disciplinare aplicate asistenților judiciari se poate depune contestație la secția de contencios administrativ a curții de apel - concluzia care se impune este aceeași, anume că asistenții judiciari nu pot fi asimilați magistraților. Magistrații se bucură de inamovibilitate în condițiile legii, în timp ce asistenții judiciari nu au același statut
În plus, Decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite nu face referire la această categorie socio-profesională, nefiind aplicabilă în cazul lor.
Mai mult, în lipsa unui text legal expres din care să rezulte că asistenții judiciari sunt îndreptățiți să li se recunoască dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, nicio instanță judecătorească nu le poate acorda un asemenea drept, întrucât prin Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, obligatorie potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, s-a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Această decizie este aplicabilă în speță în cazul reclamanților-asistenți judiciari, deoarece ei nu beneficiază de o normă legală expresă care să le confere dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar instanța nu poate crea norme pe cale judiciară sau să aplice prevederile cuprinse în actele normative aplicabile altor categorii socio-profesionale, prin care să le acorde sporul solicitat în prezentul proces.
Așa fiind, recursul Ministerului Justiției va fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a pretențiilor deduse judecății de către reclamanții-asistenți judiciari.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, G, împotriva sentinței civile nr. 1557/17.10.2007 a Tribunalului Teleorman - Secția Civilă, în contradictoriu cu expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu intimații-pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman, precum și cu intimații-reclamanți,.
Admite recursul exercitat contra aceleiași sentințe de recurentul-pârât Ministerul Justiției.
Modifică în parte sentința atacată.
Respinge ca neîntemeiate pretențiile deduse judecății de către reclamanții care au calitatea de asistenți judiciari.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./19.06.2009.
Jud.fond:,.
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
