Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3968/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2541/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3968R
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin A
JUDECĂTOR 2: Daniela Georgeta Enache
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei recursului formulat de recurent împotriva încheierii din data de 24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta - SA prin avocat ce depune împuternicire avocațială nr.-/29.05.2009 și prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.012/01.06.2009, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul avocaților recurentei, în susținerea recursului.
Recurenta - SA prin avocați, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii recurate, în sensul admiterii cererii subscrisei de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României revizuită.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 22.04.2009, pronunțată de Tribunalul I - Secția Civila în dosarul nr-, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin.2 ultima liniuță din Codul Muncii raportat la prevederile art. 1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art. 79 alin.1 din Constituția României, invocată de pârâta - "" SA
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, deși pârâta invocă faptul că prin edictarea art. 298 alin.2 ultima liniuță Codul Muncii potrivit căruia pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă - orice alte dispoziții contrare, s-au nesocotit dispozițiile constituționale cuprinse la art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin.3 și art. 79 alin.1, în realitate, în dezvoltarea argumentelor sale, aceasta critică maniera de tehnică legislativă folosită de legiuitor care, fără a abroga în mod explicit dispozițiile Legii nr. 168/1999 privind soluționarea litigiilor de muncă, stabilește prin art. 284 Codul Muncii competența teritorială de soluționare a acestor litigii în favoarea instanței în a cărei rază reclamantul își are domiciliul, contrar dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 potrivit cu care competența aparține instanței judecătorești în raza căreia își are sediul unitatea.
Punând astfel problema, pârâta de fapt pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii și nu contradicția acestor norme față de unele dispoziții ale Constituției.
In acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 254 din 24 februarie 2009.
Ori, în atare situație, apreciaza instanta de fond ca nu mai sunt îndeplinite condițiile art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992, de vreme ce în cauză nu este vorba de o excepție de neconstituționalitate.
Împotriva acest încheieri a declarat recurs pârâta. SA - Membru, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta a arătat că instanța competentă să decidă asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate este Curtea Constituțională.
Instanțele de drept comun, în fața cărora se ridică excepția, pot aprecia doar cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege, nu și cu privire la fondul excepției. Prin urmare, tribunalul trebuia să verifice: a) dacă dispozițiile invocate fac parte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; b) dacă dispozițiile invocate au legătură ca cauza; c) dacă dispozițiile invocate au mai fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Cu toate acestea, instanța și-a depăși atribuțiile stabilite prin lege și a procedat la analiza pe fond a excepției invocată, reținând faptul că, prin cererea formulată nu se invocă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci se pune în discuție modalitatea de aplicare a legii în timp.
Față de toate aceste împrejurări, arata recurentul că instanța și-a depășit atribuțiile stabilite prin Legea nr. 47/1992 și a procedat la soluționarea excepției de neconstituționalitate pe fondul acesteia.
Mai arata recurentul ca exceptia indeplineste conditiile de admisibilitate prevazute de art. 29 din legea nr. 47/1992, iar exceptia este si intemeiata in raport de prevederile constitutionale invocate.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea."
Art. 284 din Codul Muncii prevăde: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedura civilă. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul. "
Astfel, suntem în prezența a două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente. Și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă/absolută atrage nulitatea hotărârii.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice: principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Argumentul ca prima instanta a solutionat pe fondul exceptiei de neconstitutionalitate, atribut exclusiv al Curtii Constitutionale, nu este fondat, intrucat analiza efectuata s-a limitat numai la problema admisibilitatii acestei exceptii.
Curtea apreciaza ca prima instanta a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale, exceptia fiind inadmisibila pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, este admisibilă excepția invocată în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art.284 alin.2 Codul Muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pune în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea, invocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, nu sunt indeplinite conditiile vreunuia dintre motivele de recurs prevazute de lege, urmand a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurent împotriva încheierii din data de 24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red..
01.07.2009
Jud. fond:,
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Daniela Georgeta Enache
