Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3995/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3995
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
*************
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.195 din 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- de Tribunalul O l t, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL B și PRIMĂRIA ORAȘULUI B- INSTITUȚIA PRIMARULUI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant lipsind: intimații pârâți CONSILIUL LOCAL B și PRIMĂRIA ORAȘULUI B- INSTITUȚIA PRIMARULUI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege după care,
Nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Recurentul reclamant, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești și depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Olt prin sentința nr. 195 de la 16 februarie 2009 respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local B, Primăria Orașului B - Instituția Primarului, ca neîntemeiată.
S-a reținut prin considerente că salariul de bază brut lunar a fost stabilit, la data angajării la 578 lei, iar dispoz. art. 40 din CCM la nivel național pe anii 2007-2010, nu îi sunt aplicabile, deoarece este salariat în cadrul unei instituții publice.
Conform art.9 din acest act, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor prevăzute în prezentul contract pentru personalul instituțiilor financiare de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
S-a mai reținut că reclamantul nu a făcut dovezi că au fost îndeplinite condițiile sus menționate.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că în mod eronat instanța a apreciat că nu îi sunt aplicabile drepturile prevăzute la art. 40 din CCM la nivel unic național pe anii 2007-2010, având în vedere calitatea de salariat în cadrul unei instituții publice. De altfel, arată recurentul, efectele CCM vizează întregul corp al salariaților, conform art. 239 din Codul muncii și art.241 alin.1 lit.d din același cod. Astfel, în urma negocierii din 29.12.2006 s-au stabilit coeficienții minimi de ierarhizare pentru salariați, în funcție de condiția de pregătire a acestora, precum și salariul de bază minim brut, pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie, începând cu data de 1.01.2007, pentru cei cu studii superioare, coeficientul minim de ierarhizare fiind 2.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată ca fiind neîntemeiate criticile aduse pentru următoarele:
Prin cererea înaintată Tribunalul O l t, reclamantul a solicitat instanței să oblige pârâții Consiliul Local B și Primăria B la plata salariului de bază minim brut de 1200 lei și la plata diferențelor salariale, în baza CCM unic național la nivel național pe anii 2007-2010. aflat la dosarul cauzei arată că reclamantul a fost de acord cu nivelul de salarizare, stabilit la 578 lei.
Acest nivel a fost acordat în conformitate cu Hotărârea nr.1051/10 septembrie 2008, art.1, la art.2, fiind stabilit la art.2 la 600 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2009.
La art.34 alin.2 din CCM se prevede că "CCM se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice".
Prin aceste contracte, nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale. În art.9 din CCM, se prevede că în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute de prezentul contract pentru personalul din instituțiile finanțate de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare acestuia. De asemenea, alin.2 și 3, menționează efectuarea de demersuri în scopul includerii sumelor aferente în bugetele viitoare. De altfel, reclamantul nu a făcut dovezi în acest sens și nici că instituția pârâtă ar fi refuzat acordarea drepturilor solicitate, fiind în primă instanță atributul acesteia.
În consecință, având în vedere cele de mai sus, instanța constată că motivele invocate în recurs nu sunt întemeiate, astfel că în baza art. 312 Cod pr.civilă va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.195 din 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- de Tribunalul O l t, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL B și PRIMĂRIA ORAȘULUI B- INSTITUȚIA PRIMARULUI.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
-
Red.jud. -
2ex/AS
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marin Panduru