Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 411/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 411/
Ședința publică de la 02 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător Coinacel
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, sector 1, lor nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 190/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna, jud. B, având ca obiect "DREPTURI ".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurenta pârâtă SC SA B avocat și pentru intimatul reclamant avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; citat cu copia motivelor de recurs intimatul reclamant a depus întâmpinare, după care:
Apărătorul recurentei susține că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatei învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
La întrebarea instanței adresată apărătorului recurentei despre modalitatea de calcul al drepturilor solicitate de reclamant în sensul dacă acestea s-au făcut la salariul de bază brut sau la salariul brut, acesta precizează că drepturile acordate s-au raportat la salariul mediu brut fără sporuri nu la salariul mediu de bază pe unitate. Astfel, aceste premii au constat în suma de 980 lei pentru anul 2004, 1400 lei pentru anul 2005, 1550 lei pentru anul 2006 și 1880 lei pentru anul 2007.
Apărătorul intimatului învederează instanței că premiile au fost raportate la salariul de bază fără sporuri.
Curtea constată cauza în stare de judecată și, nemaifiind cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei-pârâte,susținând motivele de recurs formulate în scris, apreciază nelegală hotărârea instanței de fond și în baza disp. art. 312 alin. 1 și 4 Cod procedură civilă solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și pe fond, respingerea acțiunii formulată în cauză.
Cu privire la cheltuielile de judecată precizează că în cazul admiterii recursului acestea vor fi solicitate pe cale separată.
Apărătorul intimatului reclamantsusține că s-au solicitat aceste drepturi raportate la salariul de bază mediu brut, drepturi solicitate în baza dispozițiilor art. 168 Codul muncii. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Astfel, cu privire la motivele de recurs invocate de pârâtă susține că: întinderea drepturilor este acordată pe o perioadă de 3 ani nu de 6 luni; Decizia comisiei paritare care a fost dată în luna august 2007 este obligatorie și produce efecte doar pentru viitor, astfel clauzele contractului trebuiau respectate de recurentă; reclamantul are dreptul la daune-interese ce trebuie să acopere prejudiciul creat de societate prin neplata la timp a sumelor dar deoarece este o cerere nouă și nu a fost formulată în cadrul acțiunii nu poate pretinde aceste daune.
Solicită respingerea recursului hotărârea instanței de fond aflându-se în faza de executare, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 3966/113 din 19.12.2007 la Tribunalul Brăila reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B solicitând obligarea acesteia la plata sumei totale de 6163,52 lei din care 5630 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate și 533,52 lei cu titlu de daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor.
În motivarea acțiunii civile reclamantul a susținut că în perioada angajării, în afara salariului de bază pentru munca prestată, mai beneficia și de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă la nivel de societate.
În contractul colectiv de muncă la art. 168 (1) se prevede că, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C salariații SC SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA, a mai arătat reclamantul.
Deși contractul colectiv de muncă prevede această obligație pentru anul 2004 - 2007 nu a beneficiat de aceste drepturi care se ridicau la suma de 5630 lei conform adreselor SA pentru anii 2003, 2005, 2006, nr.1666/2003, nr. 313/2005, a arătat reclamantul.
Pentru neacordarea la timp a acestor drepturi salariale pârâta datorează și suma de 533,52 lei reprezentând corecția sumelor neacordate cu coeficientul de inflație pentru perioada în discuție.
Prin întâmpinarea depusă pârâta SC SA Bas olicitat respingerea ca nefondată a acțiunii civile.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat mai multe excepții de procedură astfel:
Excepția de prescripție a dreptului la acțiune conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
A arătat pârâta că prin acțiunea civilă se solicită plata unor premii acordate cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C pe perioada anilor 2004 - 2006 și că, în ceea ce privește primele aferente anilor 2004, 2005, 2006, dreptul la acțiune s-a prescris având în vedere termenul special de prescripție prevăzut de legislația muncii.
A arătat că, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă a unor clauze ale acestuia, cererile în vederea soluționării conflictului de muncă pot fi soluționate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Or, în cauză s-a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă.
S-a mai invocat de către pârâtă excepția de prematuritate a introducerii acțiunii civile întrucât dreptul pretins pentru a fi valorificat prin acțiune trebuie să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau condiții suspensive.
A arătat că, potrivit art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, text nemodificat în perioada 2003 - 2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul ci, doar subsecvent, negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente Paștele și Cul, ori atât timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete a modalităților de acordare, a criteriilor, a condițiilor și a beneficiarilor nu au avut loc, nu se poate vorbi de existența unui drept actual.
Or, timp de 3 ani Sindicatul nu a solicitat patronatului negocieri pentru acordarea acestor drepturi.
Pe fondul cauzei pârâta a susținut că acțiunea civilă a reclamantei este nefondată întrucât drepturile solicitate începând cu anul 2003 au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
A arătat că în fiecare an s-a procedat la republicarea contractului colectiv de muncă după negocierile purtate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.
Contractul colectiv de muncă, a mai arătat pârâta, a fost supus interpretării Comisiei Paritare instituită conform prevederilor din contractul colectiv de muncă care, prin decizia din 31.08.2007, a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, comisie care, în componența sa, a avut și reprezentanți ai.
A mai susținut pârâta că art. 168 din contractul colectiv de muncă trebuie interpretat prin prisma modificărilor aduse acestuia în perioada 2003 - 2005.
În anul 2003, urmare unor negocieri între cele două părți, s-a convenit ca art. 168 din contractul colectiv de muncă să aibă conținutul de la alin. 1 și la alin. 2, că pentru anul 2002 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, a arătat pârâta.
Această clauză a fost reluată în această formă și în contractul colectiv de muncă pentru anul 2004, arătat pârâta.
Începând cu versiunea republicată în anul 2005, art. 168 alin. 2 precizat clar: "În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", a arătat pârâta.
Prin aceasta se dovedește că încă din anul 2003 aceste drepturi au fost incluse în salariul de bază, a arătat pârâta.
Interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă trebuie făcută după voința părților și nu după sensul literar al termenilor utilizați în acestea, conform dispozițiilor art. 977 Cod civil, a mai susținut pârâta.
La calculul drepturilor solicitate, a mai arătat pârâta, trebuie avut în vedere salariul de bază mediu pe care este de 790 lei pentru 2004 și de 799 lei din noiembrie 2004, de 850 lei pentru 2005 și de 927 lei din noiembrie 2005, de 1047 lei pentru 2006 și de 1160 lei din noiembrie 2006 conform adresei nr. 2022/04.09.2007 a SC SA și nu salariul mediu brut.
Prin sentința civilă nr. 190 din 12.03.2008 s-a admis acțiunea civilă reclamantului.
A fost obligată pârâta SC SA B să plătească reclamantului suma de 5630 lei reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paște și C pentru anii 2004 - 2006 actualizată cu rata inflației până la data plății.
Instanța de fond a reținut că acțiunea civilă a reclamantei este fondată pentru următoarele considerente:
Cu privire la prescripție, instanța de fond a reținut că excepția este nefondată având în vedere faptul că art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâtă, prevede un termen de 6 luni pentru formularea cererii de soluționare a unui conflict de muncă legat de neexecutarea contractului colectiv de muncă.
Or, în cazul de față, obiectul cauzei îl constituie un conflict individual de muncă privind plata unor drepturi salariale neacordate, situație în care sunt incidente prevederile art. 283 al. 1 lit. c din Codul muncii.
Caracterul de drept salarial al pretențiilor rezultă chiar din art. 168 din contractul colectiv de muncă care le definește ca fiind "o suplimentare a drepturilor salariale", egală cu un salariu de bază mediu pe SA.
Cu privire la prematuritatea cererii instanța de fond a reținut că față de motivul invocat, respectiv nerealizarea negocierilor anuale înainte de sărbători, apărarea nu constituie o excepție care face prematură sesizarea instanței, ci ține de fondul cauzei.
Cu privire la drepturile bănești, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății, prevăd că salariații SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Potrivit textului, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În alineatul 2 al textului se prevede că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Pârâta a susținut că cererea pentru plata drepturilor bănești este nefondată, având în vedere faptul că textul prevede acordarea drepturilor bănești suplimentare după negocieri prealabile, care nu au avut loc, întrucât nu s-au solicitat de către reprezentanții sindicatului.
Angajatorul a apreciat că, în lipsa negocierilor, salariații au acceptat implicit ca pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, în care drepturile suplimentare au fost incluse.
În acest sens, pârâta a adus ca argument faptul că în timp ce textul inițial al art. 168 folosea formularea "vor fi introduse", în contractele publicate în anii următori a fost folosită formularea "au fost introduse".
Totodată, au fost invocate dispozițiile art. 977 din Codul civil cu privire la interpretarea contractelor conform intenției părților.
Instanța de fond a reținut că susținerea nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Drepturile pretinse sunt reglementate expres în art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
Conform art. 977 din Codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art. 978 din Cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul că poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce nici unul.
Or, în cazul de față, este evident că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, nu cea de a justifica neacordarea acestora.
Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2004, 2005 și 2006 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nici o rațiune.
În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.
Totodată, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau stabilite prin contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.
Art. 165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Potrivit art. 236 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Prin urmare, dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art. 248 alin. 3 din Codul muncii.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, reprezentând un salariu de bază mediu pe SA datorat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C pentru perioada solicitată de salariat este întemeiată.
Reclamantul a precizat cuantumul sumei datorate iar pârâta nu a făcut dovada că acesta ar fi greșit calculată.
Întrucât reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, cererea subsecventă de obligare a angajatorului la plata sumei actualizate în funcție de rata inflației până la achitare, instanța de fond a reținut-o ca fondată față de dispozițiile art. 269 din Codul muncii, astfel că a dispus ca suma să fie actualizată până la data plății, ținând seama și de faptul că suma pretinsă în acțiune cu titlu de diferență rezultată prin aplicarea coeficientului de inflație, reprezintă un calcul parțial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SA B considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului declarat s-a susținut de către pârâtă că în mod greșit a fost respinsă excepția de prescripție a dreptului material la acțiune.
A arătat că reclamantul, prin acțiune, a solicitat acordarea unor prime invocând nerespectarea art. 168 din contractul colectiv de muncă încheiat între SA și salariați reprezentați de, deci se fundamentează dreptul invocat pe prevederile contractului colectiv de muncă.
A arătat recurenta-pârâtă că este de acord ca potrivit art. 283 din Codul muncii contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, ori primele își au izvorul în contractul colectiv de muncă și nu în contractul individual de muncă.
Instanța de fond, a arătat recurenta-pârâtă, nu a observat că drepturile suplimentare salariale solicitate prin acțiune nu au caracter permanent fiind incluse în capitolul "Protecția socială a salariaților".
De asemenea, a mai arătat recurenta-pârâtă, în mod greșit s-a respins excepția prematurității acțiunii civile.
S-a arătat de recurentă că art. 168 (1) teza finală, text nemodificat în anii 2003 - 2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare din angajații societății ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristic anterior fiecăruia dintre cele două evenimente - Paștele și Cul.
Or, atât timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete a modalităților de acordare, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor nu au avut loc, nu se poate vorbi de existența unui drept actual al reclamantului.
ar fi trebuit să se poarte între Patronat și Sindicate și nu la inițiativa angajatorului, așa cum a reținut instanța de fond, ele neavând loc întrucât aceste prime au fost incluse în salariul de bază atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, a mai arătat recurenta-pârâtă.
Hotărârea instanței de fond este netemeinică și pentru faptul că nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei Paritare, instanța de fond reținând că Decizia din 31.08.2007 este ulterioară perioadei pentru care drepturile bănești sunt datorate.
Decizia Comisiei Paritare, a arătat recurenta-pârâtă, are doar caracter interpretativ, iar modul de interpretare nu are caracter retroactiv, ea stabilind care a fost voința părților cu privire la includerea primelor respective în salariu.
Această decizie, a arătat recurenta-pârâtă, este recunoscută de reprezentanții sindicatului.
Instanța de fond, mai arătat recurenta-pârâtă, în mod greșit a acordat despăgubire constând în actualizarea cu rata inflației și în acordarea dobânzii legale conform nr.OG 9/2000.
Practica și doctrina juridică, a arătat recurenta-pârâtă, este constantă în sensul că în cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda conform art. 1088 cod civil care începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
De asemenea, instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv sumele acordate salariatului, dacă sunt brute, din care se scad impozitul pe venit de 16 % și contribuțiile la fondurile speciale, asigurări sociale, șomaj și asigurări de sănătate, mai arătat recurenta-pârâtă.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii civile a reclamantului.
Nu și-a motivat în drept recursul declarat.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare în cauză însă oral, în ședință, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă.
Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, de criticile formulate de recurenta-pârâtă, cât și de dispozițiile art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond în mod corect a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată.
Obiectul cauzei, așa după cum a reținut și instanța de fond, îl constituie neplata unor drepturi salariale suplimentare prevăzute în contractul colectiv de muncă, situație care intră sub incidența dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Or, chiar recurenta confirmă caracterul de drept salarial suplimentar și aceasta rezultă și din formularea art. 168 din contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2007.
Pe de altă parte, litigiul de muncă este generat de faptul că recurenta susține că prin introducerea anuală în salariul de bază a drepturilor salariale suplimentare acestea au fost plătite, iar intimatul-reclamant susține că nu i-au fost plătite aceste drepturi salariale.
Nu se poate susține că datorită faptului că drepturile bănești sunt menționate în Cap. VI din contractul colectiv de muncă intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi și nu în Cap. V "Salarizarea" nu ar avea caracter de drepturi salariale pentru că, chiar recurenta le denumește drepturi salariale suplimentare.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentei în sensul că instanța de fond în mod greșit ar fi respins excepția de prematuritate a formulării acțiunii civile.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, justificarea acestei excepții pe faptul că nu s-au realizat negocierile anuale înainte de sărbători pentru acordarea suplimentelor salariale, aceasta constituie mai mult o apărare care privește fondul cauzei și nu o excepție propriu-zisă.
Faptul că părțile în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, conducerea SC SA și Sindicat nu au negociat acordarea acestor drepturi considerând că le-a acordat prin introducerea în salariul de bază, nu este culpa reclamantului mai puțin având relevanță din inițiativa cui trebuiau derulate aceste negocieri.
Nu poate fi primită nici susținerea că hotărârea instanței de fond ar fi netemeinică pentru că nu ar fi recunoscut caracterul obligatoriu al hotărârii Comisiei Paritare din 31.08.2007.
Comisiile Paritare funcționează în baza contractelor colective de muncă încheiate.
Or, la nivelul recurentei-pârâte anual, 2003, 2004, 2005, 2006 și 2007 s-au încheiat contracte colective de muncă și evident s-au constituit Comisii Paritare al cărui mandat este pe durata existenței contractului colectiv de muncă.
Deci, Comisia Paritară instituită prin contractul colectiv de muncă din anul 2007 nu se putea pronunța în 2007 asupra unor contracte colective de muncă care și-au încetat valabilitatea pentru anii 2003, 2004, 2005 și 2006 (odată cu înregistrarea contractului colectiv de muncă pentru anul următor își încetează aplicabilitatea cel din anul anterior - art. 33 alin. 1 lit. a din Legea nr. 130/1996) și nici nu se poate substitui unor Comisii Paritare cărora le-a încetat mandatul.
În al doilea rând, această Comisie Paritară, instituită potrivit contractului colectiv de muncă pe anul 2007, modifică clauzele contractelor colective de muncă pentru anii 2003 - 2006, când acestea nu mai sunt în vigoare, aducându-se prin aceasta atingere voinței părților la data încheierii acestor contracte colective.
Chiar dacă ar fi considerată o interpretare a clauzelor contractelor colective de muncă, deși nu poate fi considerată astfel, ea nu poate fi făcută asupra unor contracte care și-au încetat valabilitatea, ea putând fi făcută de Comisia Paritară instituită prin acel contract.
Conform art. 31 din Legea nr. 130/1996 și art. 244 din Codul muncii clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui în condițiile legii, prin act adițional și ea nu poate opera pentru trecut ci numai pentru viitor.
Faptul că reprezentanții Sindicatului au semnat această Decizie a Comisiei Paritare în 2007 pentru anii anteriori, nu are nici o relevanță, întrucât ea, legal, așa cum am mai arătat, nu poate produce efecte asupra unor contracte colective de muncă care și-au încetat valabilitatea și nici nu se poate substitui unei Comisii Paritare care și-a încheiat mandatul.
Prin acordarea actualizată a sumelor datorate, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 269 alin. 1 din Codul muncii potrivit cărora, în cazul în care salariatul a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului are obligația să-l despăgubească.
Deci, legislația muncii admite posibilitatea actualizării cu rata inflației a drepturilor bănești neacordate la timp și nejustificat salariatului, devalorizarea drepturilor bănești neacordate la timp constituind un prejudiciu pentru salariat justificând astfel acordarea despăgubirii.
Faptul că recurenta a aplicat necorespunzător o clauză contractuală care a produs un prejudiciu salariaților prin neacordarea unui drept bănesc cuvenit, poate constitui o culpă a acesteia.
Potrivit acelorași dispoziții legale, în atare cazuri pot fi cerute, pe lângă actualizarea cu rata inflației și dobânzi legale, lucru pe care intimatul reclamant nu a făcut-
Deci, nu poate fi primită această critică a recurentei-pârâte.
Suma solicitată de reclamant și acordată de instanța de fond evident că este brută, deci problema reținerii cotelor de impozit și a celorlalte obligații către stat ține de executarea hotărârii judecătorești.
În cazul în care salariatul reclamant are obiecții cu privire la aceste rețineri are deschisă calea contestației la executare.
Având în vedere cele menționate mai sus, curtea consideră că, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
În atare condiții, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA B împotriva sentinței civile nr. 190/2008 a Tribunalului Brăila.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă urmează a obliga recurenta să plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefon d a recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, sector 1, lor nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 190/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului reclamant, domiciliat în comuna, jud. B, suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2008.
Pt. Președinte, Judecător, pt. JUDECĂTOR 1: Benone Fuică
judecător, ,
aflat în cf. art. 261 al.2, aflat în cf. art. 261 al.2
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE: Benone Fuică
Dr. Dr.
Grefier,
-
: - -
: 2 ex.//29 Iulie 2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel
