Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4171/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 4171

Ședința publică de la 06 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Covei

JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi

Grefier - -

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 106 din 4.02.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, G, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, STATUL ROMÂN PRIN MINITERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-DGFP, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal.

S-a arătat că recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 cod procedură civilă.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra cauzei de față

Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanții, G, au formulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul O l t, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiției la virarea către Tribunalul Olt și a acestui pârât la plata efectivă către fiecare dintre reclamanți a sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în raport de indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului, până la data plății. De asemenea au mai solicitat obligarea pârâtului să vireze sumele necesare efectuării plății și a pârâtei Curtea de APEL CRAIOVA să efectueze mențiunile în carnetele de muncă ale reclamanților, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că au calitatea de magistrați în cadrul Tribunalul O l t, iar prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei, drepturi de care ei în mod nelegal nu au beneficiat.

Au arătat reclamanții că, prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări conform art. 2 alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 și art. 15 din OG137/2000 republicată, discriminare creată prin salarizarea inegală în cadrul aceleiași profesii.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A arătat pârâtul că nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător ori unui alt salariat din sistemul justiției.

În continuare a arătat că ar putea exista discriminarea, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la un tratament egal, doar în cazul recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege. De asemenea a mai precizat că stimulentele nu pot intra în categoria salarizării ori a premiului anual, drepturi conferite prin lege judecătorilor, astfel cum în mod eronat a apreciat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar criteriile pe baza cărora au fost acordate drepturile solicitate de reclamanți nu au fost de natură a crea discriminarea invocată, acestea fiind lăsate la aprecierea ordonatorului de credite.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP Oad epus la dosar întâmpinare în care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu are raporturi contractuale cu reclamanții și nu are atribuții cu privire la repartizarea de sume de la bugetul de stat către ordonatorii de credite, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată motivat de faptul că acordarea stimulentelor depinde de o serie de factori a căror îndeplinire o poate aprecia ordonatorul de credite. De asemenea a solicitat suspendarea cauzei motivat de faptul că a înaintat la ÎCCJ o cerere de strămutare a cauzei, invocând în drept dispozițiile art. 37-40 CPC.

Tribunalul a respins cererea de suspendare formulată de pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP O, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada faptului că pe rolul ÎCCLJ a fost înregistrată o cerere de strămutare în temeiul art. 37-40 CPC.

Prin sentința nr.106 din 4 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 și s-a respins acțiunea formulată față de către acesta.

S-a admis acțiunea formulată de către reclamanții, G, cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Olt din S,-, județul O în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B,-,sector 5 CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL OLT cu sediul Tribunalului Olt din S,-, județul O și obligă pârâții la plata către fiecare reclamant a sumei de 1700 lei reprezentând despăgubiri, sume actualizate cu indicele de inflație până la plata efectivă.

S-a respins capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Conform art.155 și art.40 alin.2 lit. c) din Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri

Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar OG 137/2000 prevede la art. 1 alin. 2, principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).

De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

În speță reclamanții, judecători în cadrul Tribunalului O l t, nu au beneficiat de stimulentele acordate pentru motivul că nu se încadrau în criteriul principal ce a stat la baza acordării acestor drepturi, respectiv vechimea de până la 3 ani.

Se apreciază astfel că avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și OG 137/2000, deoarece salarizarea reclamanților s-a făcut diferențiat în comparație cu salarizarea judecătorilor din cadrul aceleiași instanțe care îndeplineau criteriul de vechime sus-menționat. Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.

Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Justiției,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului recurentul a susținut că prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/15 12 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției respectiv pentru funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, in sumă de 401.571 RON (fond stimulente 375,300 RON și contribuția CASS de 7% - 26.271 RON, personalul contractual, din cadrul instanțelor judecătorești, in sumă de 493.805 RON (fond stimulente 461.500 RON și contribuția CASS de 7% - 32.305 RON);

Pentru personalul instanțelor judecătorești, s-a propus o valoare individuală medie a stimulentelor in sumă brută, diferențiată pe categorii de personal (judecători - 1.700 RON, consilieri de reintegrare socială și supraveghere - 500 RON, funcționari publici - 900 RON, personal contractual - 500 RON), urmând ca ordonatorul de credite de la nivelul instanțelor să stabilească valoarea reala individuală a stimulentului, in funcție de categoriile menționate mai sus și de aportul fiecărui angajat pentru îndeplinirea atribuțiilor instituției.

A mai arătat recurentul că potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată in Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale (care sunt suportate de parte sau de alți participanți la proces), precum și din amenzile judiciare (25% din sumele respective devin venituri la bugetul statului).

Conform alineatului (3) al art. 25 din Legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face in baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind in vigoare Ordinul ministrului justiției nr. 2404/C/2004 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Din analiza dispozițiilor cuprinse in Norme rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ dar nu limitativ,ceea ceînseamnă ca ordonatorul de credite este îndreptățit săstabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiarepebaza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat in politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sauaobiectivelor generale ale Ministerului Justiției (art. 4 alin. 3).

A mai susținut recurentul căin conformitate cu art. 1 Normele aprobate prin nr. (1) Fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției, in conformitate cu prevederileart. 25alin. (2) din Legea nr. 146/1996 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, se constitute din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuielile judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.

(2) Din veniturile realizate potrivit alin. (1) ministrul justiției repartizează prin ordin, pentru stimularea personalului, un procent de 1% pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, 3% pentru parchete și 1% pentru Consiliul Superior al Magistraturii." Ca atare, fiecare ordonator principal de credite emite ordine pentru repartizarea fondurilor pentru stimularea personalului din sistemul justiției.

Ceea ce nu s-a analizat estenatura acestor stimulente,precum și obligativitatea recompensărilor tuturor judecătorilor in același timp.

In conformitate cu dispozițiile art. 41 din Constituție, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii in condiții deosebite sau special, formarea profesionala, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege."

Potrivit art. 155 din Codul muncii,Salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri."

Principiul egalității intre cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate in special in exercitarea următoarelor drepturi: (. ) (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la unsalariuegal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000.

Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuiasalariuldin care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii, in schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute cadrepturi suplimentarecare pot să fie sau nu acordate salariaților in funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel potrivit art. 4 din Normele aprobate prin nr. 2404/C/2004 în acordarea stimulentelor prevăzute la alin. (2) se au in vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generate ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective in termenele stabilite, precum și sărbătorile legate aprobate prin acte normative."

Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existenta însăși a unei sume (având in vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmate de Ministerul Justiției, la un moment dat, in politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanțe apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului ii conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel incit nu putem vorbi de un drept creanță, lichidă, exigibili. (cauza KopeckySlovaciei,hotărârea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004-IX, paragraf 52, cauzaRaflhărfile și Stratis Greciei,hotărârea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr. -B, p. 84, paragraf 59).

De asemenea, nu putem vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești in același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, si este fără îndoială că stimularea celor cu venituri mai mici in sensul stabilirii in sistem și îmbunătățirii performantelor profesionale (cum a fost situația celor cu o vechime la 3 ani) nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a educe atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se încadrau in criteriile stabilite de ordonator in temeiul Normelor,așadar tuturor celor care se aflau in situații similare.

Prin urmare, ținând seama de faptul că repartizarea stimulentelor s-a făcut in conformitate cuNormele Interneaprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004, care enumera exemplificativ criteriile ce pot fi luate in considerare la repartizarea stimulentelor, ordonatorii având posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără a fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instanțelor din tară criteriile reținute de ordonatorul principal de credite prin Ordinul nr. 1921/C/2005 având caracter de recomandare, iar acordarea stimulentului financiar fiind determinate de o multitudine de factori, fără a avea caracterul unui drept exigibil, motivarea reclamantei nu subzistă, cu atât mult cu cat toți magistrații din cadrul instanțelor care îndeplineau criteriile stabilite, au beneficiat de stimulente financiare.

Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi in favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.

Din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut in vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt:"exercitarea urm6toarelor drepturi-art.1 alin. (2),,exercitarea drepturilor enunțate"-art.1 alin. (3),restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege" -art.2 alin.(1), comportament discriminatoriu, persoana care se consideră discriminate poate sesiza Consiliul termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei etc.

In mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicarea a unor dispoziții legale care institute acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.

In afara legii, nu putem vorbi de discriminare, in sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare,modul de stabilireprin lege a unor drepturi in favoarea unor categorii profesionale in mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctulde vedereal discriminării depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.

In măsura in care o dispoziție cuprinsă intr-o lege sau ordonanță in vigoare este in contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca intr-un litigiu de competenta instanțelor judecătorești cei interesați au posibilitatea să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.

Precizăm totodată că stimulentele nu se confundă nici cu salariul care se cuvine oricărei persoane care prestează o muncă, acestea fiind drepturi suplimentare.

În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare în cauză.

Examinând sentința prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, văzând și prevederile legale incidente în cauză, Curtea constată și reține următoarele:

Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de câte 1700 RON doar judecătorilor și procurorilor din cadrul judecătorilor și din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii,care aveau o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani.

Prin hotărârea nr. 15/23 01 2006 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că acordarea de stimulente de câte 1700 RON de către Ministerul d e Justiție prin Ordinul nr. 1921/C/15 12 2005 pentru fiecare judecător de la judecătorie care are o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani și pentru fiecare procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, constituie acte de discriminare conform art. 2 alin 1 și 2, art. 6 litera c, art. 8 alin 3 și art. 19 alin 4 din OG nr. 139/2000 cu modificările și completările ulterioare.

La punctul nr. 2, s-a prevăzut că eliminarea discriminării se va realiza prin mediere.

Deoarece Ministerul d e Justiție nu a eliminat discriminarea prin mediere, reclamanților, judecători la Tribunalul Olt li s-a deschis calea unei acțiuni pentru acordarea unor despăgubiri egale cu contravaloarea stimulentelor prevăzute de Ordinul nr. 1921 /C/2005.

Potrivit art. 21 al 1 din OG nr. 137/2000 persona care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.

Conform alin. 4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.Curtea observă că existenta discriminării prin acordarea de stimulente financiare numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii care au o vechie între 0 și 3 ani în funcția de judecător sau de procuror a fost constatată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 15/23 01 2006, care a stabilit că acordarea preferențială a stimulentelor financiare numai judecătorilor și procurorilor cu o vechime între 0 și 3 ani în funcția de judecător sau de procuror constituie acte de discriminare conform art. 2 alin 1 și 2, art. 6 litera c, art. 8 alin 3 și art. 19 alin 4 din OG nr. 137/2000.

Potrivit art. 269 din Codul muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.

Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că au fost încălcate prevederile art. 5 alin 1 și 4, art. 6 alin 2 din Codul muncii și prevederile art. 12 din OG 137/2000, iar această încălcare le-a produs intimaților un prejudiciu egal cu contravaloarea stimulentului financiar în sumă de 1700 RON.

Pentru aceste aspecte, Curtea urmează să respingă recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI,ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 106 din 4.02.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, G, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, STATUL ROMÂN PRIN MINITERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-DGFP.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-

Tehn.2 ex

9.06.2008

Președinte:Marin Covei
Judecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4171/2008. Curtea de Apel Craiova