Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4234/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3252/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4234/
Ședința publică de la 10 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-""SA - Membru Grupîmpotriva încheierii de ședință din data de 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și,având ca obiect:"drepturi bănești - recurs la încheierea din 30.04.2009".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-""SA - Membru Grup,prin avocați în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 09.06.2009 depusă la dosar-fila 23 și în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 04.06.2009 depusă la dosar-fila 24, lipsind intimații, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocați și, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocați și, având cuvântul pe rând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a încheierii recurate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale și pe cale de consecință, suspendarea pricinii până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită și pe cale de consecință, suspendarea pricinii până la soluționarea excepției invocat, întrucât instanța de fond, prin încheierea pronunțată, a încălcat prevederile art.29 din Legea nr.47/1992 atunci când a soluționat excepția de neconstituționalitate pe fondul acesteia.
Cât privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.286, art.287 și art.288 din Codul Muncii, a art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999 și art.164 din Codul d e procedură civilă, invocată în faza procesuală a recursului, recurenta, prin avocați, pune concluzii de admiterea acesteia și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării acestei excepții.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin încheierea din 30.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale,Contencios Administrativ Fiscal -Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispoz.art. 298 alin.2 ultima liniuță din Codul Muncii, invocată de pârâta -.
În motivarea soluției, instanța de fond a apreciat că natura juridică a prezentei cauze este de dreptul muncii și că art. 284 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 prevede că, în conflictele de muncă, cererile sunt adresate instanței competente în a cărei circumscripție își au domiciliul, reședința sau, după caz, sediul, reclamantul.
S-a reținut că dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, care stabilea competența instanței de la sediul unității, au fost abrogate în temeiul dispozițiilor art. 298 alin. 2 - ultima liniuță - coroborat cu art. 284 alin. 2 din Legea nr. 53 din 1 martie 2003 - Codul Muncii.
Verificând, conform art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, republicată, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în art. 1,2 și 3 ale aceluiași articol, Tribunalul a constatat neîndeplinirea condiției care impune ca de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.
Astfel, s-a arătat că deși critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 - ultima liniuță - din Codul Muncii, privește exclusiv împrejurarea că, acestea nu pot modifica prevederile legale referitoare la competența teritorială cuprinse în Legea nr.168/1999, lege specială, totuși excepția de necompetență teritorială invocată în prezenta cauză a primit o soluționare în temeiul prevederilor sale.
Dat fiind faptul că dreptul dedus judecății nu este guvernat de normele de competență, instanța de fond a apreciat că modalitatea de soluționare excepției de necompetență teritorială nu aduce atingere soluționării litigiului legat de fondul cauzei, excepția de necompetență fiind o excepție de procedură, față de denumirea secțiunii în care Codul tratează această problemă.
Tribunalul a mai reținut că prin invocarea acestei excepții nu se critică prevederea legală, ci se pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea sa și intra în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Susținerile potrivit cărora prevederile criticate ar fi contrare disp. art. 6, privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu au fost primite de către tribunal, acestea fiind infirmate chiar de existența prezentei cauze în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
Instanța de fond a mai susținut că textul procedural nu încalcă nici o dispoziție constituțională, pârâta având posibilitatea să-și valorifice drepturile în fața instanței de la domiciliul reclamantului în același mod ca și în situația în care cauza ar fi judecată de instanța în circumscripția căreia se află sediul său.
Tot astfel, faptul că prin art. 249 Codul Muncii se prevede că "procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială", nu susține concluzia că disp. art. 72 din 168/1999 ar fi în vigoare și prin urmare, în cazul dedus judecății ar exista două dispoziții legale cu același obiect, respectiv art. 72 din 168/1999 și art. 284 al. 2 din Codul Muncii, întrucât din corelarea acestora cu prevederile art. 71 și 82 din 168/1999, art. 2 pct. 1 lit. b1 c Cod Penal, art. 248 Codul Muncii și art. 298 din același cod referitoare la abrogarea unor legi și a oricăror altor dispoziții contrare, este evident că vizează competența materială a instanțelor judecătorești în soluționarea conflictelor de muncă.
În raport de cele expuse, instanța a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.
Împotriva încheierii, în baza art. 29 al.6 din Legea nr.47/1992 a declarat recurs pârâta, susținând că excepția este admisibilă întrucât a fost invocată în fața instanței, are ca obiect o prevedere din lege, nu a fost declarată neconstituțională prevederea respectivă și are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu aprecierea faptului că Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu.
Recurenta a arătat că instanța a apreciat greșit că nu s-a invocat o veritabilă excepție de neconstituționalitate ci se pune în discuție modalitatea de aplicare a legii în timp.
În susținerea excepției, recurenta a arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul Muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, revizuită, se arată că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul Muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul Muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul Muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite întrucât prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
În motivarea excepției, s-au invocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul că reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Nicio autoritate publică, inclusiv Parlamentul nu pot deroga în mod implicit de la prevederile acestei legi, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale. Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, are posibilitatea să modifice în mod expres prevederile acestei legi, însă nu are dreptul să modifice în mod implicit aceste prevederi legale, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
În consecință s-a susținut că prevederile Codului Muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță) nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
La termenul de judecată din 10.06.2009, recurenta pârâtă a invocat a doua excepție de neconstituționalitate, respectiv a dispoz.art.286, art. 287 și art. 288 din Codul Muncii, a art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999 și a art. 164 Cod pr.civilă, în raport de prevederile art.21,24, 11 alin.2 și 53 alin.1 din Constituția României.
În motivarea acestei excepții, intimata a arătat că celeritatea soluționării cauzelor nu trebuie să sacrifice reguli de procedură instituite de lege pentru asigurarea unui proces echitabil și pentru garantarea dreptului la apărare, în condițiile în care, administrarea de probe este componenta esențială a dreptului la apărare.
În aceste condiții, textele criticate pentru neconstituționalitate apar ca fiind de un formalism excesiv, inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege atât pentru angajat, cât și pentru angajator și să restrângă nejustificat dreptul la apărare al angajatorului care este pus într-o situație de dezechilibru față de angajat.
Mai mult decât atât, se mai arată că aplicarea dispozițiilor legale evocate și acordarea unor termen de judecată la intervale atât de mici face ca de la data primirii citației și până la data termenului de judecată să nu existe un interval suficient de timp pentru ca angajatorul să-și poată exercita în mod efectiv dreptul la apărare și să se achite de sarcina probei ce revine acestuia, potrivit dispozițiilor speciale în materia dreptului muncii, iar prin aplicarea acestor texte instanța are prerogativa acordată de art.288 din Codul Muncii și art.77 din Legea nr.168/1999 de a decădea angajatorul din dreptul de a depune probe și a formula apărări.
Așa fiind, intimata apreciază că dreptul la apărare al angajatorului nu este decât un drept iluzoriu, iar nu efectiv.
În ceea ce privește dispozițiile art.164 din Codul d e procedură civilă, intimata apreciază că acestea sunt neconstituționale, deoarece lasă la aprecierea instanței posibilitatea conexării cauzelor în situațiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de normă și nu obligă la luarea unei astfel de măsuri, de natură să conducă la o mai bună realizare a actului de înfăptuire a justiției, la economisirea timpului și a cheltuielilor, precum și la o judecată unitară, cu respectarea drepturilor esențiale ale părților.
În concluzie, intimata mai arată că dispozițiile legale criticate nu au fost adoptate în considerarea unor realități faptice concrete, fiind nesocotit principiul efectivității juridice, cu încălcarea garanțiilor dreptului la apărare și implicit a dreptului la un proces echitabil.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate precum și admisibilitatea celei de-a doua excepții, invocată în faza recursului, Curtea reține următoarele:
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a art.286, art. 287 și art. 288 din Codul Muncii, a art. 74, art. 75 și art. 77 din Lege4a nr. 168/1999 și a art. 164 Cod pr.civilă, Curtea apreciază că invocarea acesteia în recurs este inadmisibilă, întrucât nu are legătură cu fondul cauzei.
Astfel, Curtea a fost investită cu verificarea condițiilor de admisibilitate ale unei excepții de neconstituționalitate invocată la judecata în primă instanță.
Excepția din recurs cuprinde aspecte ce vizează fondul cauzei, în condițiile în care instanța de recurs nu a fost investită cu controlul jurisdicțional al cauzei pe fond.
În aceste condiții, întrucât excepția vizează soluționarea fondului dreptului, nu are legătură cu obiectul recursului, motiv pentru care este inadmisibil a fi invocată în acest recurs.
Cu privire la încheierii recurate, Curtea apreciază ca fiind fondate criticile invocate de către recurentă, întrucât instanța de fond a reținut greșit faptul că norma a cărei neconstituționalitate se invocă nu ar avea legătură cu fondul cauzei.
Faptul că dispozițiile art. 298 alin. 2 ultima liniuță nu vizează o normă de drept material aplicabilă pe fondul pretențiilor bănești ale reclamantului nu însemnă că nu are legătură cu cauza, în condițiile în care, de existența acestei dispoziții depinde stabilirea competenței teritoriale absolute de soluționare a cauzei.
Instanța de fond a apreciat că drepturile pretinse pot fi analizate la instanța de la domiciliul pârâtului dar și de cea de la domiciliul reclamantului, împrejurare ce nu poate fi reținută în condițiile în care competența teritorială în materia litigiilor de muncă este absolută și nu relativă, fiind o normă de ordine publică a cărei încălcare atrage sancțiunea desființării hotărârii.
Prin urmare, Curtea apreciază că invocarea excepției are legătură cu cauza, în funcție de conformitatea acestei dispoziții cu prevederile constituției urmând a se aprecia asupra necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei.
Cu privire la celelalte condiții de admisibilitate, instanța de recurs apreciază că excepția invocată are ca obiect prevederi cuprinse în legi, ce nu au fost declarate anterior neconstituționale astfel că pot face obiectul controlului de constituționalitate.
Punctul de vedere al Curții este că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât stabilirea prin lege organică așa cum este Codul Munciia competenței teritoriale de soluționare a cauzei nu încalcă principiul separației puterilor în stat și nici supremația legilor, reglementate de art. 1 alin. 4 și 5 din Constituție, întrucât această lege, adoptată ulterior, înlătură dispozițiile contrare edictate anterior apariției sale.
Chiar dacă Codul Muncii are caracterul unei legi generale față de legea specială care este Legea nr. 168/1999, împrejurarea că a fost adoptat ulterior poate atrage abrogarea implicită a unei dispoziții contrare din legea specială.
Nu se poate considera că Legea nr. 24/2000 înlătură instituția abrogării implicite în condițiile în care reglementează tehnica abrogării explicite fără a interzice expres acest principiu al abrogării implicite.
De asemenea mențiunea de abrogare a dispozițiilor contrare nu încalcă nici domeniul de reglementare al legii organice prevăzut de art. 73 alin. 3 lit. p din Constituție și nici atribuțiile Consiliului Legislativ de armonizare a legislației, potrivit art. 79 alin. din Constituție.
Față de aceste împrejurări, Curtea va admite recursul, în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, va modifica încheierea recurată, în sensul că va sesiza Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției, dispunând totodată suspendarea judecății acțiunii principale până la soluționarea acestei excepții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a art. 286, art. 287, art. 288 din Codul Muncii, art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999 și art. 164 Cod pr.civilă.
Admite recursul formulat de recurenta -""SA - GRUP împotriva încheierii de ședință din data de 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și.
Modifică încheierea recurată, în sensul că sesizează Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin.2 din Codul Muncii, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin.4 și 5, art. 75 alin.3 lit.p și art. 79 alin.3 din Constituție.
Suspendă judecata acțiunii până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare pentru soluția privind respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
9.07.2009
Jud. fond.: L,
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
