Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 429/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.429/
Ședința publică din 17 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, cu sediul în-,jud. împotriva sentinței civile nr.1602/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimata-pârâtă ȘCOALA NR. 6 " " T, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, intimații-reclamanți, și intimata-pârâtă ȘCOALA NR. 6 " "
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea recursului în lipsă; intimații-reclamanți prin Sindicatul Liber din Învățământ au depus la dosar întâmpinare; după care:
Curtea constată că în recurs recurenta - pârâtă a depus o cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și prin Inspectoratul Școlar al Județului G, însă potrivit art.61 Cod procedură civilă această cerere este tardiv formulată întrucât pârâtul avea obligația să depună cererea de chemare în garanție odată cu întâmpinarea sau la prima zi de înfățișare în fața instanței de fond,motiv pentru care nu se impune citarea în calitate de chemat în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și
Nemaifiind alte cereri de formulat și având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea recursului în lipsă,curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1602/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați a admis în parte acțiunea, având ca obiect "drepturi bănești", formulată de reclamanții, reprezentați de Sindicatul Liber din Învățământ T în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA NR. 6 "ȘT. " T și CONSILIUL LOCAL
Au fost obligați pârâții să acorde reclamanților începând cu data de 01.01.2007 sporul de 10 % aplicat la salariul de bază, prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, sume actualizate la rata inflației, cu începere de la data nașterii dreptului (01.01.2007) și până la data plății efective.
Au fost respinse pretențiile reclamanților pentru acordarea sporului pe perioada anterioară datei de 01.01.2007.
A fost respinsă ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin publicat în Monitorul Oficial nr.11/2004, pentru prestarea activității în condiții de lucru penibile sau nocive salariații primesc sporuri la salariile de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, concedii, reducerea vârstei de pensionare. Nu există însă dispoziții normative care să determine nivelul sporului pentru prestarea activității în condiții de muncă penibile. Ca urmare în absența unor reglementări exprese sunt aplicabile dispozițiile art. 155 și 157., iar nivelul concret al sporului pretins prin prezenta cerere nu poate fi decât rezultatul unor negocieri între angajatori și salariați,instanța nefiind îndreptățită să se substituie acestor demersuri și să concretizeze cuantumul sau forma sporului prevăzut pentru prestarea activității în condiții penibile. Din acest punct de vedere, față de lipsa unor reglementări clare,exprese și neechivoce s-a constatat că reclamanții nu pot pretinde sporul pentru condiții penibile de lucru pentru perioada anterioară anului 2007.
După 01.01.2007, devin incidente prevederile art. 24 alin.1 și respectiv 41 alin.3 lit. a din, în baza cărora acest spor a dobândit caracter concret, 10 % din salariul de bază.
Această dispoziție este obligatorie și are efect direct asupra drepturilor salariale ale reclamanților deoarece art. 11 și 30 din Legea 130/1996 și art. 236 - 243 Codul Muncii prevăd că constituie legea părților, executarea contractului este obligatorie pentru părți, prevederile acestora se aplică tuturor salariaților, iar contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele de muncă.
Ca urmare constituie izvor de drept în ceea ce privește acest spor și chiar dacă acesta nu a fost prevăzut în contractul individual de muncă se cuvine reclamanților în temeiul efectului direct pe care îl are contractul mai sus amintit și al teoriei potrivit cu care drepturile recunoscute și acordate trebuie să aibă caracter concret și efectiv.
În concret, cu fișa postului depusă la dosar s-a dovedit că reclamanții (îngrijitori) prestează muncă în condiții penibile și ca urmare li se cuvine sporul de 10% aplicat la salariul de bază, cu începere din data 01.01.2007, dată la care produce efecte.
Potrivit principiului reparației integrale, acordarea acestui drept salarial fost actualizată la rata inflației cu începere de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Reclamanții sunt angajați ai unităților școlare care sunt finanțate de Consiliile Locale. Ca urmare față de modul de derulare al raporturilor de muncă, din punct de vedere financiar ambii pârâți au obligația să facă plățile și respectiv să aloce fondurile necesare sporului acordat prin prezenta hotărâre.
Reclamanții prin reprezentant Sindicatul Liber din Învățământ aveau posibilitatea să inițieze negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, cu efecte asupra drepturilor salariale acordate prin contractele individuale de muncă.
Ca urmare, față de conduita adoptată și de dispozițiile art. 274-276.proc.civ. s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul Consiliul Local T, criticând soluția dată de prima instanță doar sub aspectul respingerii excepției calității procesuale pasive.
Astfel, a considerat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu există nici o obligație privind asigurarea sumelor de plată sau a stabilirii necesarului cheltuielilor de personal în sarcina consiliilor locale.
Instituția recurentă nu are calitatea de angajator a reclamanților pentru a putea sta în proces în calitate de pârâtă iar statele de plată au fost întocmite de către unitățile de învățământ care au personalitate juridică.
În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice local, în speță, Consiliul Local T pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.
Unitățile de învățământ sunt subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T prin intermediul Inspectoratului Școlar al jud. G, conform disp. art. 141 și 142 din Legea nr. 84/1995, și HG nr. 741/2003.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii cu consecința obligării doar a pârâtului Ministerului Educației, Cercetării și T la plata fondurilor solicitate, invocând în drept, disp. art. 304 pct. 8 și 9.pr. civilă.
A chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării și T prin Inspectoratul Școlar al jud. G însă, prin Încheierea pronunțată la data de 17.04.2009, a fost respinsă cererea ca fiind tardiv formulată întrucât avea posibilitatea să formuleze o astfel de cerere odată cu întâmpinare și nu prin cererea de recurs, potrivit disp. art. 61.pr civilă.
Intimații reclamanți, prin reprezentant, au formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea recursului ca nefundat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică, față de disp. art. 16 din HG nr. 219/2004.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de recurenta Consiliul Local T cât și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază acestea este nefondat față de următoarele considerente:
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtei recurent Consiliul Local T, se apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru următoarele motive.
Potrivit OUG nr.23/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
În baza HG nr. 538/2001, dată în aplicarea OUG nr. 32/2001, au fost aprobate Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat care au prevăzut că bugetele instituției de învățământ preuniversitar se aprobă de către consiliul local, conform art. 16 din HG nr. 538/2001 și OUG nr. 45/2003.
De asemenea, potrivit aceleiași hotărâri de guvern, execuția bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, respectiv deschiderea creditelor bugetare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face de către ordonatorul principal de credite, care este primarul unității administrativ teritoriale, căreia îi este arondată instituția de învățământ preuniversitar.
Este adevărat, că, după aprobarea legilor bugetului de stat, unele din venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrativ teritoriale sunt repartizate de Consiliul județean, dar în final, derularea tuturor fondurilor pentru cheltuielile pentru salarii ale unităților de învățământ preuniversitar se face prin pârâții Consiliul local și Primar.
De altfel, prin Protocolul anexă la contractul colectiv de muncă pentru anii 2003-2004 la nivel județean, ramură de învățământ, semnat de consiliul local, acesta și-a asumat responsabilitatea asigurării tuturor drepturilor salariale care se cuvin personalului din învățământ conform legislației în vigoare și contractului colectiv de muncă la nivel de ramură iar comisia care urmărește modul de finanțare al unităților de învățământ este condusă de primar în calitate de președinte.
Deci, având în vedere actele normative mai sus menționate, instanța apreciază că recurenta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât aceasta are rolul de a asigura fondurile necesare plății salariului reclamanților.
Hotărârea primei instanțe este argumentată cu privire la calitatea procesuală a pârâtului iar hotărârea este legală și temeinică.
În consecință, în baza disp. art. 312 alin.1 pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, cu sediul în-,jud. împotriva sentinței civile nr.1602/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/15.05.2009
Tehnored./2 ex./21 Mai 2009
Fond:-
Asistenți jud.--
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel