Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 43/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 43/
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,- și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.1972 din 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că ambele recursuri sunt declarate și motivate în termen legal, fiind scutite de plata taxei de timbru, reclamanții intimați și au depus la dosar o precizare, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.242, pct.(2) Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului se constată că recursurile sunt în stare de judecată și ca atare se reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 9724 din 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H; s-a admis în parte acțiunea reclamanților și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Tribunalul Harghita, obligând pârâții să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 01.07.2009 până la data pronunțării hotărârii, precum și pentru viitor; a obligat pârâții să actualizeze sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică cu rata inflației, calculată până la data plății efective; a obligat pârâtul Tribunalul Harghita să înscrie în carnetul de muncă al reclamanților drepturile acordate prin hotărâre; a obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare în vederea efectuării plăților solicitate de către reclamanți; a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata dobânzilor legale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor Publice, instanța de fond a apreciat că potrivit Legii 500/2002 acest minister este cel care coordonează acțiunile aflate în responsabilitatea guvernului cu privire la întregul sistem bugetar. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite. Nu în ultimul rând calitatea procesuală a acestui minister se justifică și prin disp.art.1 din OG 22/2002 aprobată prin Legea 288/2002 potrivit căreia executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea la Judecătoria Odorheiu -S, în calitate de magistrați, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform disp.art.1 și art.295.
Prin prevederile art.1 pct.42 din OG 83/2000 acest spor salarial a fost înlăturat însă această dispoziție cuprinsă în OG nu-și produce efectele fiind contrară prevederilor art.41 alin.2, art.16, artt.15 și art.53 din Constituție coroborat cu prev.art.11 și 20 din Constituție precum și cele ale Protocolului 12 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului.
În altă ordine de idei, a reținut instanța de fond, prevederile art.1 pct.42 din OG 83/2000 sunt contrare disp.art.73 alin.3 lit.i, art.1 alin.3 și alin.5, art.115 alin.1, 2 din Constituție, art.4 alin.1,2 și art.56 alin.2 din Legea 24/2000. Astfel, salarizarea și drepturile personalului din organele autorității judecătorești sunt parte integrantă a domeniului rezervat legii organice conform art.73 alin.3 lit.i din Constituție, deoarece vizează elemente ale organizării și funcționării instanțelor judecătorești și a unităților de parchet, fapt confirmat și de disp.art.1, art.98, art.149-150 din legea 92/1992, art.1, art.73-74 din Legea 303/2004, art.133-134 și art.135 din Legea 304/2004.
În domeniile rezervate legi organice este inadmisibilă emiterea unei ordonanțe de guvern care să producă efecte valide. OG 83/2000 a fost aprobată prin Legea 334/2001, care însă este o lege ordinară, deci nici acest din urmă act normativ nu este să producă efecte juridice asupra drepturilor instituite prin art.47 din Legea 50/1996.
Nu în ultimul rând prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să aducă numai modificări și completări la Legea 50/1996, iar nu să opereze abrogări în textul acestei legi. Ori de câte ori Guvernul este abilitat să opereze abrogări în cuprinsul unor acte normative această abilitare este expresă. Potrivit art.56 din Legea 24/2000, modificarea, completarea și abrogarea sunt evenimentele legislative distincte și inconfundabile, definite distinct de legiuitor, iar abrogarea poate fi dispusă doar prin acte normative de același nivel sau de nivel superior actului abrogat.
Din cele expuse anterior rezultă că abrogarea disp.art.47 din Legea 50/1996 s-a efectuat cu încălcarea prevederilor Legii 125/2000, a prevederilor Constituției și nu în ultimul rând a dispozițiilor anterior citate cuprinse în Legea 24/2000.
Pe de altă parte, dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 nu au fost abrogate nici prin prev.art.50 alin.2 din nr.OUG 177/2002 deoarece aceste prevederi dispun abrogarea art.1 ind.1 din Legea nr.50/1996 respectiv drepturi referitoare la "salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului asimilat". Art.47 din Legea 50/1996 nu este cuprins în cap.I secțiunea Ial egii ci într-un alt capitol, respectiv cap.V "dispoziții comune".
Dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 nu au fost abrogate nici prin prv.art.41 lit.f din OUG nr.27/2006 deoarece și acest act normativ prin art.32 permite beneficiul dreptului complementar la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Disp.art.47 din legea 50/1996 nu au fost abrogate nici prin art.30 lit.a din OG 8/2007, situația fiind similară cu cea expusă anterior, respectiv imposibilitatea emiterii unor ordonanțe de guvern care să abroge dispoziții cuprinse într-o lege organică.
Prin decizia nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de ÎCCJ s-a constat cu putere interpretativă obligatorie că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG83/2000 aprobată prin Legea 334/2001.
Cu referire la actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație instanța de fond a găsit această cerere admisibilă și făcând aplicarea dispozițiilor art.1082 și 1084 cod civil și art.161 alin.4 Codul muncii.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanța s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva sentinței civile menționate, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii civile înaintată de reclamanți pentru lipsa calității procesuale pasive a ministerului.
În motivarea recursului s-a arătat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând raport juridic de muncă cu reclamanții, fiind terț față de raporturile juridice existente între reclamanți și ceilalți pârâți. Rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a elabora bugetul de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, neavând atribuții în gestionarea instanțelor judecătorești.
S-a mai arătat că se impune a se reține și excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice H dat fiind că nici între această instituție și reclamanți nu există nici un raport juridic care să determine obligații de natură salarială, fiind doar subordonata Ministerului Finanțelor Publice care nu are atribuții în ceea ce privește elaborarea legilor bugetului de stat.
Referitor la fondul cauzei, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată nu se precizează care este cuantumul despăgubirilor, astfel că obiectul nu este determinat. S-a mai arătat că nici chiar în cazul în care abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 ar fi intervenit odată cu abrogarea nr.OUG 177/2002, nu se poate spune că abrogarea acestui act normativ ar putea duce la repunerea în vigoare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Acțiunea este astfel neîntemeiată.
Recursul dedus judecății este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Potrivit Legii nr. 500/2002 și HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar. De asemenea, ministerul răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
În plus, calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice rezidă și din dispozițiile art.1 din nr.OG nr. 22/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, se realizează din sume aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În contextul menționat, nu se poate susține că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, sens în care orice hotărâre judecătorească de genul celei din speță ar fi inexecutabilă. De asemenea, Direcția Generală a Finanțelor Publice H are calitate procesuală pasivă în cauză, tot în baza textelor de lege menționate, în condițiile în care realizează în teritoriu politica bugetară a ministerului.
În ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, potrivit art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui, atunci când stabilirea acestei valori este posibilă. Potrivit acestor prevederi, considerăm că susținerile recurentei sunt neîntemeiate.
Totodată și criticile vizând fondul cauzei sunt nefondate.
Instanța de fond a argumentat în mod corect sentința atacată reținând că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu au fost abrogate nici prin prevederile art. 41 lit. f din nr.OUG 27/2006 și nici prin art. 30 lit. a din nr.OG 8/2007.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat indirect în ceea ce privește dreptul reclamanților de a beneficia de sporul solicitat, prin decizia nr. 21/2008.
Față de cele ce preced, nefiind incidente motivele prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii sub aspectul acordării sporului de risc și pentru viitor, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.
În conformitate cu dispozițiile art. 56 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Susținerea recurentului conform căreia abrogarea parțială a unui act normativ (cum s-a procedat prin nr.OG 83/2000) reprezintă o modificare a acestuia și deci se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000, este nefondată din moment ce art. 57, 58, 62 din Legea nr. 24/2000 definește fiecare din evenimentele enumerate, arătând și modalitatea în care trebuie să se exprime legiuitorul în fiecare caz. Prin nr.OG 83/2000, abrogarea art. 47 nu poate fi interpretată ca o modificare și rămâne o intervenție a guvernului, efectuată printr-un act normativ de nivel inferior, intervenție neautorizată prin Legea nr. 125/2000 amintită anterior, inaptă să producă efecte juridice.
În aceste condiții, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
De menționat este și faptul că Legea nr. 319/2006, prin care a fost implementată în sistemul legislativ românesc Directiva nr. 89/391/CEE, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator a obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, deoarece:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin nr.OG 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din Legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
În acest context dispozițiile nr.OG 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996 și nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel, situație în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Cum starea de fapt rezumată anterior rezultă din cuprinsul probelor administrate, iar în raport de acesta, instanța a aplicat corespunzător prevederile legale, în cauză nu este incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Nu în ultimul rând trebuie menționat că prin decizia nr. 21 din 10.03.2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a decis:
"În interpretarea și aplicară unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculate la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Prin urmare, Curtea constată că, sub aspectul examinat, hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea prevederilor legale anterior enunțate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că drepturile salariale pretinse de reclamanți reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, urmând a fi acordate începând cu data de 01.07.2009 până la schimbarea criteriilor legale de acordare, menținând restul dispozițiilor hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.1972/21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă pârâții să plătească reclamanților drepturi salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50 % calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 01.07.2009 până la schimbarea criteriilor legale de acordare.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
8 exp./15.02.2010
Jud.fond. Sz.;
Asist. jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
