Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 435/2007. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.435/CM
Ședința publică din 20 mai 2007
Complet specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții - contestatori, - toți cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA --, C, împotriva sentinței civile nr.801/13.04.2007 pronunțată în dosarul civil nr- al Tribunalului Constanța, în contradictoriu cu intimații - pârâți PARCHETUL DE PE LINGA ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,--14, PARCHETUL DE PE LINGA CURTEA DE APEL CONSTANTA, cu sediul în-, C, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL CONSTANTA, DEPARTAMENTUL NATIONAL ANTICORUPȚIE, cu sediul în B, sector 1,- - 91, intimații - chemați în garanție: MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3, având ca obiect conflict de muncă drepturi bănești - spor de vechime.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul cauzei, grefierul de ședință arată că prin încheierea nr.14777 din 4 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă cererea de abținere formulată de toți magistrații Curții de APEL CONSTANȚA.
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea declarativă de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
Reclamanții, ir, -, -, au declarat recurs la data de 20 iunie 2007 împotriva sentinței civile nr.801 din 13 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin acțiunea înregistrată la 12.12.2006, reclamanții, -la Parchetul de pe Lângă Tribunalul Constanța,, - la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Medgidia, - la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanța, -, - - la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Mangalia, Și -la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Hârșova, -la. - Servicul Teritorial Constanța, Și -procurori la.IC. - Biroul Teritorial Constanța,au chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Departamentul Național Anticorupție B ( pentru reclamantele, și ), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâților la plata drepturilor salariale ce reprezintă sporul de vechime cuvenit pentru vechime totală în muncă ( în magistratură și în alte funcții ) pe care o îndeplinesc;
- obligarea retroactivă a pârâților la plata sumelor reprezentând sporul de vechime începând cu anul 2000 și până în prezent, indexate și reevaluate cu rata inflației până la data plății, ca și plata în continuare a acestuia;
- obligarea pârâților să înscrie în cartea de muncă sporul de vechime acordat în temeiul acestei acțiuni.
În considerente, reclamanții au arătat că până la apariția și aplicabilitatea nr.OG 83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 aprobată prin Legea nr. 334/2001, magistrații au avut și beneficiul procentual al sporului de vechime în muncă, însă ulterior apariției acestui act normativ, deși acesta nu a înlăturat expres sporul de vechime, s-a considerat că dreptul salarial al magistraților - considerat indemnizație - nu mai include și sporul de vechime.
Reclamanții au arătat că simpla modificare a denumirii drepturilor corespunzătoare muncii prestate nu schimbă natura de drept salarial, iar definirea indemnizației ca fiind baza de calcul a drepturilor cuvenite magistraților presupune că asupra ei vor fi adăugate celelalte drepturi.
Faptul că prin nr.OG 83/2000 nu s-a mai prevăzut expres că magistrații nu mai au dreptul la spor de vechime nu exclude așadar aplicarea acestuia, întrucât drepturile stabilite prin legi speciale nu fac inaplicabile prevederile de drept comun statuate prin Codul muncii.
S-a solicitat să se constate că în acest caz, potrivit art. 1 alin. 2 și art. 295 alin. 2 Codul muncii, reclamanților le sunt aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național.
Au fost invocate, în același context, dispozițiile art.1 alin. 1, art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, precum și art. 155 și urm. Codul muncii.
Reclamanții au arătat că situația invocată a fost confirmată prin Hotărârea din 6 iulie 2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care a constatat că neacordarea sporului de vechime aferent perioadei lucrate a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate a dreptului la salarizare egală potrivit art. 6 din nr.OG 137/2000, recomandându-se Ministerului Justiției și Ministerului Public adoptarea de măsuri în vederea înlăturării tratamentului discriminatoriu.
Prin sentința civilă nr.801 din 13 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Națională Anticorupție.
A fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de, pentru pretențiile vizând perioada 2000 - oct. 2003 și respinge acțiunea reclamanților, cât privește această perioadă, ca prescrisă.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților, -, -, Cu Domiciliul Ales În Mun. C, Str.- C Nr.108, Jud. C, Cu Domicilul Ales În Mun. C, - Serviciul Teritorial Constanța, și, în Contradictoriu Cu Pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Departamentul Național Anticorupție și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, pentru celelalte pretenții, precum și sub aspectul obligării pârâților la înscrierea în carnetul de muncă a sporului de vechime.
A fost respinsă, pe cale de consecință, cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
1.Asupra excepțieilipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Națională Anticorupție:
Direcția Națională Anticorupție a apreciat că nu are calitate procesuală
pasivă în virtutea faptului că instituția și-a început activitatea la 1 septembrie 2002, sub titulatura Parchetul Național Anticorupție, conform art. 31 alin. 3 din nr.OUG 43/2002, iar reclamantele, și au fost integrate în structura de personal a ulterior acestui moment; pe cale de consecință, drepturile solicitate de acești procurori, pentru perioada anterioară datei de 01.09.2002, nu ar trebui solicitate
Excepția nu este, însă, întemeiată, întrucât reclamantele, și au solicitat plata de către a drepturilor cuvenite de la data încadrării în structura, respectiv, pentru, de la 15.12.2003, pentru, de la 25.10.2005 și respectiv, pentru, de la 15.03.2006, fiind exclusă chemarea în judecată a pentru drepturile născute anterior înființării acestei instituții; acestea din urmă sunt solicitate, în mod evident, în contradictoriu cu celelalte pârâte.
Astfel fiind, pentru aceste pretenții - determinate în modalitatea arătată - are calitate procesuală pasivă.
2.Asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
și au invocat în apărare excepția prescrierii dreptului la acțiune, cât privește pretențiile reclamanților pentru care s-a împlinit - la data sesizării instanței - termenul de prescripție extinctivă.
Această apărare este întemeiată.
Conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile referitoare la plata
unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Textul se coroborează cu norma cu caracter general cuprinsă în art. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform căreia dreptul la acțiune avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Cum în speță, nu a existat nici o situație de întrerupere a cursului prescripției, iar momentul curgerii acestor drepturi nu poate fi raportat la data pronunțării pe acest aspect a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, se va reține că reclamanții nu pot solicita obligarea pârâților la plata drepturilor a căror exigibilitate s-a împlinit la data sesizării instanței.
Cum acțiunea fost formulată la 12.12.2006, se va reține că sunt prescrise, sub aspectul dreptului la acțiune, pretențiile solicitate pentru perioada 2000 - oct. 2003 ( drepturile corespunzătoare lunii nov. 2003 fiind achitate în cursul lunii dec. 2003 și, deci, intrând în calcul la data sesizării instanței ).
Astfel fiind, va fi admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților, pentru pretențiile vizând perioada 2000 - oct. 2003.
3.Asupra fondului:
Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești - în forma anterioară modificării - magistrații beneficiază de un spor de stabilitate în magistratură în raport cu vechimea efectivă în funcția de magistrat, calculat la salariul de bază.
Textul a avut aplicabilitate până la data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 ( 01.10.2000 ), care a modificat prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în sensul că magistrații beneficiazăde un adaos la indemnizația de încadrare lunară, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art. 42 și art. 43 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, calculat în procente la indemnizația brută de încadrare.
Pe perioada 01.01.2003 - 01.04.2006, salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor a fost reglementată prin nr.OUG 177/2002, care prin art. 50 alin. 2 abrogat, e p. data intrării în vigoare a ordonanței de urgență,art. 11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
Textul art. 4 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 menționa, în acest context, că, Magistrații beneficiază, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. 2, calculată în procente la indemnizația brută.
Pe cale de consecință, legiuitorul a stabilit că sporul de vechime nu mai constituie element în baza de calcul în ce privește drepturile judecătorilor și procurorilor, situație regăsită și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, care a abrogat expres Legea nr. 92/1992.
Norma referitoare la aplicabilitatea sporului de vechime s-a raportat, așadar, de la data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, doar la personalul auxiliar de specialitate, întrucât drepturile judecătorilor și procurorilor au fost raportate - de la aceeași dată - la vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art. 42 și art. 43 alin. 2 din Legea nr. 92/1992.
Sporul de vechime a fost adiționat ca element în baza de calcul a indemnizațiilor prin art. 41din nr.OG 27/2006 modificată și completată prin Legea nr. 45/06.03.2007.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
1. În mod greșit Tribunalul Constanța referindu-se la perioada 01.01.2003 - 01.04.2006 a interpretat și aplicat dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996, nr.OG83/2000 și nr.OUG177/2002, considerând că legiuitorul a stabilit că sporul de vechime nu mai constituie element în baza de calcul, în ceea ce privește drepturile judecătorilor și procurorilor, situație regăsită și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.303/2004, care a abrogat expres Legea nr.92/1992.
Contrar opiniei Tribunalului Constanța, recurenții au susținut că judecătorilor și procurorilor li se cuvine sporul de vechime și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, întrucât în cuprinsul acestui act normativ nu există nici o prevedere care să fi abrogat disp. art.31 din Legea nr.50/1996 devenit art.33 după republicare.
Actele normative subsecvente Legii nr.50/1996 emise cu privire la drepturile salariale au caracter discriminatoriu prin suprimarea unui drept recunoscut inițial, în raport cu celelalte categorii din sistemul bugetar și personalul auxiliar de specialitate.
Prin decizia XXXVI/7 mai 2007 - Secțiile Unite a admis recursul în interesul legii și a interpretat disp. art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.
2. În mod nelegal și netemeinic, Tribunalul Constanțaa respins ca prescrisă acțiunea reclamanților aferentă perioadei 2000 - octombrie 2003, cu interpretarea și aplicarea greșită a disp. art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii coroborat cu art.1 din decretul nr.169/1958, în sensul că la data sesizării s-ar fi împlinit termenul de prescripție extinctivă.
Instanța de fond nu a avut în vedere că acțiunea s-a întemeiat pe principiul discriminării, statuat între altele pe disp. nr.OG137/2000, care în art.27 alin.2 prevede că termenul pentru introducerea acțiunii este de 3 ani și curge de la data sesizării de 3 ani și curge de la data sesizării faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, or reclamanții au luat cunoștință de săvârșirea faptei la data de 06.07.2006 din Hotărârea Consiliului Național pentru combaterea discriminării care a stabilit ca neacordarea sporului de vechime magistraților constituie o discriminare.
Intimata Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare la 03.08.2007 prin care a învederat în esență următoarele:
În pronunțarea hotărârii, instanța urmează să aibă în vedere Decizie XXXVI/07.05.2007 pronunțată de într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că sporul de vechime se cuvenea magistraților în cuantumul prevăzut de lege.
În același timp, intimata și-a menținut excepțiile invocate la fond referitoare la prescripția dreptului la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 2000 - decembrie 2003, cât și cu privire la faptul că această instituție este lipsită de calitate procesuală pasivă.
A învederat instanței faptul că solicitarea referitoare la acordarea sporului de vechime "până în prezent", așa cum se solicită, a rămas fără obiect după martie 2007, întrucât prin Legea nr.45/2007 pentru aprobarea nr.OUG27/2006 a fost introdus art.4/1 care recunoaște magistraților și persoanelor asimilate - dreptul de a beneficia de spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs va modifica hotărârea în parte având în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
1. Prin Decizia XXXVI/12.12.2005 a dată în interpretarea disp. art.33 (1) din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.I pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și ale art.6(1) din OUG nr.160/2000, aceasta a decis ca judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României au beneficiar și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege până la intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007, care a reinstituit prin art.4/1 dreptul la acest spor.
În lumina interpretării date de și având în vedere disp. art.329 Cod procedură civilă, privind caracterul obligatoriu al deciziei, Curtea apreciază că reclamanții sunt îndreptățiți la acprdarea sumelor de bani reprezentând sporul de vechime neîncasat aferent perioadei 12 decembrie 2003 - martie 2007, cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, dar și de art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Prin neacordarea sporului de vechime au fost încălcate dispoz. art.5 al.1 din Legea 53/2003 care stipulează că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatori. S-au încălcat de asemenea și dispozițiile art.38 al.2 din Constituția anterioară, precum și ale art.41 al.2 din Constituția revizuită care stipulează dreptul la muncă și la protecția socială a muncii care include evident și plata sporului pentru vechimea în câmpul muncii.
Au fost încălcate prevederile art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ce face parte din dreptul intern, potrivit cărora: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii.
Totodată s-au încălcat prevederile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14 decembrie 1955 potrivit căreia "1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condițiile echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului. 2. Toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare la salariu egal pentru muncă egală. 3. Orice om care muncește are dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană și completată dacă este cazul cu alte mijloace de protecție socială".
Prevederile art.14 din CEDO ratificată de România prin Legea nr.30/1994 potrivit căruia: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine, naționalitate sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", au fost de asemenea încălcate.
În aplicarea acestor dispoziții, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptabilă, dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Curtea a stabilit că "egalitatea de tratament este încălcată dacă distincția în discuție nu are justificare obiectivă și rezonabilă" și nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate între aceasta și mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
Discriminarea categoriei profesionale a magistraților rezultă și din dispoz. art.1 din Protocolul 12 la CEDO potrivit căruia:"1. Dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege, trebuie asigurat fără nici discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avuție, naștere, sau orice altă situație. 2. Nimeni nu poate face obiectul unei discriminări, bazate pe oricare din motivele menționate în paragraful 1 din partea nici unei autorități publice".
Aplicarea, interpretarea și respectarea normelor legale interne, trebuie făcută în condițiile armonizării cu normele europene incidente, aceasta implicând o salarizare justă, corectă, legală și echitabilă a reclamanților, cu determinarea evidentă a asigurării garanțiilor de independență, inclusiv materială și imparțialitate.
Potrivit art.4 din Legea 74/1999 există obligația garantării unei salarizări suficiente, pentru asigurarea unui trai decent cu respectarea principiului egalității de tratament pecuniar, instanța reținând în acest context și Directiva CE nr- și Directiva CE 2000/750/27.11.2000, Protocolul nr.12, de Convenția privind Apărarea Dreptului Omului și Libertăților Fundamentale, dar și Convenția OIM nr.100/1951.
Întrucât prin OUG 177/2002 și respectiv Legea 347/2003, începând cu 1 ianuarie 2003 au fost abrogate prevederile OG 83/2000 prin care magistrații erau asimilați, atât din punct de vedere al salarizării, cât și din punct de vedere al categoriei sociale cu funcțiile de demnitate publică alese și numite, argumentarea în baza Deciziei nr.294/2001 a Curții Constituționale a situației comparabile dintre magistrați și funcțiile de demnitate publică alese și numite, nu mai poate fi reținută.
Existența clară a unei discriminări cu privire la problema în discuție a fost recunoscută chiar și de autoritatea legislativă a României prin adoptarea Legii 45/2007 pentru aprobarea OUG 27/2006, intrată în vigoare la 12.03.2007, care prin art.41acordă din nou sporul de vechime în muncă de 5 - 25% pentru magistrați.
În concluzie, se apreciază că prin neacordarea sporului de vechime în muncă, magistrații au fost discriminați în sensul dispozițiilor art.2 al.1, 2 și 3 din OG 137/2000.
2. Critica referitoare la respingerea greșită a pretențiilor bănești aferente perioadei 2000 - octombrie 2003, ca prescrise, nu poate fi primită având în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Art. 8 din 167/1958 privind prescripția extinctivă dispune:
Prescripția dreptului la acțiune] în repararea pagubei prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și C care răspunde de ea.
Art. 21(2) din OUG137/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea 324/2006 (devenit art.27 (2) din nr.OUG137/2000, republicată) și cum era în vigoare la data sesizării instanței, dispune:
" Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care partea interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
Decizia XXXVI/7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție care a decis în mod obligatoriu în lumina dispozițiilor art. 329 alin.3 pr.civ. următoarele:
Dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996 în raport cu prevederile art.1 pct. 32 din OG 83/2000, art. 50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG nr.160/2000 se interpretează în sensul că: " Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în cuprinsul deciziei de mai sus următoarele: " Acest drept salarial de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție".
Or, prin ordonanța guvernului nr.83/2000 sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă, art. 31(devenit art.33) din Legea 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin.3 și alin.166 din Codul muncii.
Fiind un drept de natură salarială discriminarea s-a săvârșit lunar prin neacordarea acestui spor.
Prin urmare, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste pretenții se stinge printr-o prescripție deosebită ce se împlinește lunar.
Dispozițiile legale mai sus citate sunt în concordanță cu reglementarea cuprinsă în art. 283 din Codul muncii care a statuat: cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.".
Pe de altă parte nu trebuie omis faptul că reclamanții contestatori în calitatea lor de magistrați puteau cu ușurință să ia cunoștință de actul normativ prin care s-a produs discriminarea, respectiv OG 83/2000 și să se adreseze instanței de judecată cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani de zile prevăzut de art. 21(2) din OG 137/2000.
Nu trebuie omis nici faptul că discriminarea a fost una la vedere ce decurgea din interpretarea și aplicarea actului normativ în discuție, astfel că reclamanții puteau să-și dea seama mai ușor că trebuie să intenteze acțiunea în justiție ce are ca obiect repararea pagubei.
O asemenea interpretare este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene care într-o decizie de speță pronunțată în aplicarea art. 14 din Convenție referitor la interzicerea discriminării a apreciat că "este absolut rezonabil" de a instaura un regim juridic distinct al prescripției acțiunilor pentru repararea prejudiciilor "intenționate"(produse prin fapte de discriminare la vedere ), față de cele produse "neintenționat", pentru că, spre exemplu posibilitatea intentării unei acțiuni civile apare "mai puțin evidentă", în ipoteza ultimei categorii de prejudicii (Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole - p 310).
Este astfel pe deplin acceptabilă diferențierea de tratament din perspectiva calculării termenului de 3 ani de zile prevăzut de art. 21(2) din OG137/2000 modificat prin Legea 324/2006 - care dispune că acesta se calculează în mod diferit " de la data săvârșirii faptei(când discriminarea este la vedere" sau "de la data când partea interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" întrucât cele două categorii de reclamanți nu se găsesc într-o situație analogă.
Drept urmare, reclamanții nu pot invoca împrejurarea că au luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii la data de 06.07.2006 prin Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Drepturile bănești, urmează a fi acordate actualizate cu rata inflației pentru a realiza o dezdăunare totală a reclamanților care au fost privați de dreptul cuvenit.
Va fi obligat totodată intimatul angajator al fiecărui reclamant la înscrierea sporului de vechime în cartea de muncă.
Curtea găsește întemeiată și cererea de chemare în garanție formulată și va obliga Ministerul Economiei și Finanțelor să pună la dispoziție fondurile necesare plății.
Deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, având în vedere disp. art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, va fi ținut în proces ca chemat în garanție.
De altfel, în conformitate cu prevederile art.3 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii "în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii ".
Întrucât în cauză sunt întrunite cerințele disp. art.60-63 din Codul d e procedură civilă, în scopul asigurării opozabilității hotărârii pronunțate în prezenta cauză față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru elaborarea proiectului de rectificare bugetară.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Direcția Națională Anticorupție a reiterat excepțiile prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive, fără a observa că prin sentința civilă atacată, Tribunalul Constanțas -a pronunțat în sensul respingerii excepției lipsei calității procesual pasive, hotărârea intrând în puterea lucrului judecat cu privire la acea parte din dispozitiv care nu a fost atacată cu recurs.
Pe cale de consecință și ținând seama de considerentele de mai sus, în conformitate cu art.312 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificând în parte sentința, va fi admisă în parte acțiunea și cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenții - contestatori, - toți cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA --, C, împotriva sentinței civile nr.801/13.04.2007 pronunțată în dosarul civil nr- al Tribunalului Constanța, în contradictoriu cu intimații - pârâți PARCHETUL DE PE LINGA ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,--14, PARCHETUL DE PE LINGA CURTEA DE APEL CONSTANTA, cu sediul în-, C, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL CONSTANTA, DEPARTAMENTUL NATIONAL ANTICORUPȚIE, cu sediul în B, sector 1,- - 91, intimații - chemați în garanție: MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3.
Modifică în parte sentința, în sensul că: admite în parte acțiunea și obligă pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând spor de vechime, actualizate cu rata inflației, aferente perioadei 12 decembrie 2003 - martie 2007, la data plății.
Obligă înscrierea sporului în cartea de muncă.
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să pună la dispoziție fondurile necesare plății.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 mai 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.Jud. -/ 4 ex.
Tehnored.gref./03.06.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Jelena Zalman
