Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 436/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 436/CM
Ședința publică din 20 Mai 2008
Complet specializat pentru cauze privind
litigii de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.70 din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul procesual ales în T,-, județul T și intimații pârâți, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,- și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-4, județul T, având ca obiect drepturi bănești - prima de vacanță.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului de față.
C UR TEA:
Asupra recursului civil de față:
Reclamantele și au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară, egală cu luna anterioară plecării în concediu, pe anii 2005 - 2006, actualizată cu rata inflației.
Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin art. 1 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, se prevede că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ulterior însă, prin dispozițiile art. 3 (2) din nr.OUG 33 din 26 februarie 2001, se prevede că "se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 aplicarea prevederilor art. 41 alin. 1, care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cum a fost modificată și completată, precum și aplicarea prevederilor art. IV, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă din Nr.OUG 237/2000 pentru modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 614 din 29 noiembrie 2000".
OUG nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, prevăzut, la art. 50 alin. 2 că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11)și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești -, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
În raport de aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut că, la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 411)alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
In raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Cu toate acestea, La 10 iulie 2001, prin Legea nr. 386/2001 se aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33 din 26 februarie 2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorităților judecătorești care prevăd la articolul III alin. 3:"Pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin. 1 și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, a nr.OG 83/2000, precum și a nr.OUG 237/2000".
Prin urmare, pe toată durata suspendării redevin aplicabile ca atare prevederile referitoare și la dreptul câștigat prin art. 41 din nr.OG 83/2000 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și, respectiv art. 33 (2) din Legea nr. 188/1999 care prevede că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Prin Legea nr. 743/2001 (art. 12), nr. 631/2002 (art. 10), nr. 507/2003 (art. 9) și art. 511/2004 (art. 8), aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă precum și a celor ale art. 32 alin. (2) din Legea nr. 18/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, s-au suspendat până la data de 31 decembrie 2005.
Având în vedere dispozițiile art. 38 din Constituția României, art. 18 din Codul Muncii și art.7 din Declarația Universală a Drepturilor, instanța de fond a apreciat că cererea reclamanților este întemeiată.
În acest sens, s-a reținut că s-au încălcat prevederile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14 decembrie 1955 potrivit căreia "1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condițiile echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului. 2. Toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariu egal pentru muncă egală. 3. Orice om care muncește are dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană și completată dacă este cazul cu alte mijloace de protecție socială".
Discriminarea categoriei profesionale a magistraților rezultă și din dispozițiile art.1 din Protocolul 12 la CEDO potrivit căruia:"1. Dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege, trebuie asigurat fără nici o discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avuție, naștere, sau orice altă situație. 2. Nimeni nu poate face obiectul unei discriminări, bazate pe oricare din motivele menționate în paragraful 1 din partea nici unei autorități publice".
În aceste condiții, situația categoriei profesionale a magistraților, cu privire la neacordarea primei de concediu poate fi analizată comparativ cu situația altor categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă, de exemplu situația funcționarilor publici, pentru care acest drept nu a încetat să existe.
Instanța a mai avut în vedere și art. 24 indice 1 din Legea nr. 45/2007, pentru aprobarea nr.OUG 27/2006 prin care s-a recunoscut acest drept al magistraților de a primi pe lângă indemnizația de concediu aferentă și o primă de concediu egală cu indemnizația de încadrare brută lunară anterioară plecării în concediu.
Referitor la reactualizarea sumelor datorate, instanța a făcut aplicarea prevederilor art.78 din Codul Muncii, și a reținut obligativitatea pârâtei la reactualizarea sumei datorată, la data plății efective.
Cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, a fost de asemenea admisă, avându-se în vedere art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cu care, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar și pregătește proiectele bugetare anuale, legile de rectificare, precum și legile privind aprobarea contului general anual de exercițiu.
De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din nr.HG 2008/2005, și ale art. 3 din nr.HG 386/2007.
Față de aceste considerente, instanța a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății despăgubirilor la care au fost obligați pârâții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Ministerul Justiției care a criticat-o pentru următoarele aspecte:
Față de temeiul juridic reținut și anume existența unei situații discriminatorii între magistrați și alte categorii profesionale (funcționari publici), instanța de fond trebuia să analizeze și să constate lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
În esență cererea reclamantelor are ca obiect o acțiune privind obligația de a da, respectiv obligarea pârâților la repararea pagubelor cauzate prin discriminare, însă conform dispozițiilor legale Ministerul Justiției nu are nici o atribuție în acest sens.
nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, în art.1 alin.1 dispune:"Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului care asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept".
Recurenta cerere a se constata că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, întrucât discriminarea la care face referire instanța de fond nu rezultă din modul de interpretare și de aplicare a legii.
În motivarea sentinței pronunțate instanța de fond nu a avut în vedere că reclamantele sunt judecători și potrivit Deciziei nr.XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut dreptul la prima de concediu pentru magistrați numai pe anii 2001 - 2002, astfel că prin admiterea cererii de chemare în judecată instanța a încălcat prevederile art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă potrivit cărora "- Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
Pe de altă parte, prevederea unor dreptul în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține tratamentul diferențiat ce urmează a fi sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Astfel, recurenta solicită să se constate că instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea pârâților la plata primei de concediu pentru anul 2005-2006 față de reclamantele judecători, interpretând în mod eronat dispozițiile
În cauză nu s-au mai administrat alte probe, iar intimații reclamanți nu ți-au exprimat un punct de vedere cu privire la prezentul recurs.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut faptul că reclamantele sunt judecători și că în raport de celelalte categorii profesionale aflate într-o situație comparabilă, au fost discriminați.
Cu toate acestea, instanța de fond nu a avut în vedere că, în ce-i privește pe magistrați, Înalta Curte de Casație si Justiție, a stabilit prin decizia nr. XXIII/12.12.2005, dată în interesul legii, că această categorie profesională beneficiază de prima de concediu numai pe anii 2001-2002, în modalitatea reglementată prin art. 41 din legea nr. 50/1996.
Prin aceeași decizie s-a constatat ca ordonatorilor de credite le revine obligația să plătească magistraților numai pentru 2001-2002 primele de concediu cuvenite acestora în conformitate cu art. 41 din legea nr. 50/1996, care a fost în vigoare și a produs efecte la data de 01.01.2003.
Prin urmare, după 1.01.2003, reclamanții nu mai puteau invoca dreptul la prima de concediu, iar instanța nu mai putea să analizeze situația reclamanților din perspectiva discriminării față de alte categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă cu aceștia.
Aceasta deoarece, potrivit art. 329 (3) cod procedură civilă "dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe" si întrucât prin decizia nr. XXIII/12.12.2005, dată în interesul legii, s-a determinat perioada pentru care magistrații sunt îndreptățiți la plata primei de vacanță, instanțele nu mai pot da alte interpretări acelorași texte de lege care au fost analizate cu ocazia judecării recursului.
Vor fi însă respinse criticile recurentei cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive, având în vedere că drepturile reclamate provin din derularea raporturilor de muncă în care Ministerul Justiției este parte astfel că, numai acesta poate fi obligat în condițiile în care se dovedește că nu a achitat drepturile cuvenite.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul și în temeiul art. 312 cod procedură civilă va admite recursul cu consecința modificării sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de declarat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.70 din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul procesual ales în T,-, județul T și intimații pârâți, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,- și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-4, județul
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 mai 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.Jud.-/4ex.
Tehnored.gref./19.06.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Jelena Zalman
