Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4435/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1772/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 4435/
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.228 din data de 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.5521/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-pârât Spitalul Clinic de Chirurgie -Maxilo-Facială "Prof. Dr. "- având ca obiect "drepturi bănești".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 09 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate ambelor părți de a formula și prezenta la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 16 iunie 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.02.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.5521/3/LM/2008, reclamanta - a chemat în judecată pârâtul Spitalul Clinic de Chirurgie -Maxilo-Facială "Prof.Dr. ", solicitând obligarea pârâtului la plata salariului restant în valoare de 4602 Ron (neindexat) pentru perioada august 2007-ianuarie 2008, acordarea de compensații morale, acoperirea prejudiciului material creat, precum și la anularea din carnetul de muncă a mențiunii privind cele 31 zile de absențe nemotivate. Despăgubirile materiale și compensațiile morale au fost estimate la valoarea totală de 30.000 euro.
Prin sentința civilă nr.228/14.01.2009, Tribunalul Bucureștia respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Chirurgie -Maxilo-Facială "Prof.Dr. ".
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în perioada august 2007-ianuarie 2008 reclamanta nu a prestat muncă în favoarea angajatorului după cum rezultă din copia condicii de prezență, a pontajelor și a statelor de plată.
Cum, în temeiul art.154 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă, cum reclamanta nu a prestat activitate în perioada solicitată, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având acest obiect.
Cu privire la daunele materiale solicitate, s-a observat că pentru perioadele în care reclamanta s-a deplasat la Congresele internaționale de la, C și s-a formulat cerere de concediu fără plată, pentru pregătire profesională, participarea sa nefiind în calitate de personal trimis în străinătate pentru îndeplinirea unei misiuni cu caracter temporar. Prin urmare nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.2 din HG nr.518/1995. În plus, plata cotizației către Colegiul medicilor reprezintă o obligație a reclamantei în calitate de membră a colegiului, iar nu o obligație a angajatorului.
Cu privire la daunele morale solicitate, s-a observat că nu s-a dovedit fapta ilicită a angajatorului, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.269 Codul muncii și s-a dispus respingerea acestei pretenții.
Asupra mențiunilor din carnetul de muncă s-a constatat că la poziția nr.72 există mențiuni asupra absenței nemotivate timp de 13 zile în luna noiembrie 2006 și 18 zile în decembrie 2006. Mențiunile au fost considerate corecte câtă vreme sentința de reintegrare a salariatei la locul de muncă a fost pusă de angajator în executare prin decizia nr.36/2007, cererea salariatei de acordare a unui concediu fără plată a fost respinsă, însă aceasta nu s-a prezentat la locul de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 23.02.2009 reclamanta -, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 12.03.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, recurenta-reclamantă a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate și a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Arată recurenta-reclamantă că are dreptul la plata salariului restant deoarece nu și-a putut desfășura activitatea din vina spitalului care nu a adus spațiul la forma inițială, așa cum a fost obligat prin sentința pronunțată în dosarul nr-.
Datorită faptului că spațiul a fost reîmpărțit, că a fost eliminat tubul de oxigen cu mască și apa sterilă, care existau până la transformarea cabinetului medical în birouri, nu ar fi putut obține niciodată autorizație de funcționare. În plus, asistenta medicală de specialitate chirurgie/ reanimare cu care lucra a fost mutată în urma deciziei nr.57/05.07.2006 și ulterior transferată în cadrul Universității de Medicină și farmacie " ". Spitalul nu a fost de acord cu reangajarea ei sau a altei asistente.
Câtă vreme a rămas fără asistentă medicală, fără instrumentar și fără fișele pacienților tratați, inspectorii de la autoritatea de sănătate publică i-au comunicat că nu se poate proceda la autorizarea sanitară de funcționare a spațiului.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la pregătirea profesională continuă, se arată că toate congresele fac parte din programul de perfecționare continuă la care este obligată să participe conform deciziei nr.11/2007 emisă de Colegiul Medicilor Dentiști din România. Prin nerealizarea numărului minim de credite de educație medicală continuă, riscă suspendarea dreptului de liberă practică până la îndeplinirea obligației. În aceste condiții, spitalul are obligația de a-i restitui costurile plătite din proprie inițiativă pentru participarea la pregătirea profesională continuă, conform art.190 al.1, art.189 și art.193 al.1 Codul muncii.
Cu privire la compensațiile morale, susține că fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu a spitalului este demonstrată fără echivoc prin neaducerea spațiului la forma inițială după cum s-a dispus de Tribunalul București în dosarul nr-, cu consecința imposibilității desfășurării activității și pierderea salariului. În atare situație, a desfășurat activitate într-un alt spațiu pentru care datorează chirie, a suportat costuri de amenajare la standarde cerute de organele sanitare abilitate.
În ceea ce privește radierea din carnetul de muncă a absențelor nemotivate, s-a susținut că în mod eronat prima instanță a considerat că a fost pusă în executare sentința civilă nr.7222/2006, dovada contrară fiind făcută prin procesul verbal de executare silită încheiat de executorul judecătoresc.
La data de 4.05.2009, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din 05.05.2009, s-a încuviințat recurentei-reclamante proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar actele de executare silită întocmite de BEJ în dosarul de executare nr.7/2008, contractul individual de muncă încheiat între părți și actele adiționale, copia carnetului de muncă, autorizații sanitare de funcționare ale spitalului.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru a se putea verifica modul de aplicare și interpretare a legii, este necesar mai întâi a se lămuri situația de fapt. În acest context trebuie precizat că recurenta-reclamantă îndeplinește funcția de medic primar chirurgie, semnând cu Spitalul Universitar de Stomatologie "Prof.Dr. " contractul individual de muncă nr.232/01.03.2003, pe durată nedeterminată, activitatea urmând a se desfășura la Ambulatorul de Stomatologie Pediatrică-. Locul de muncă al salariatei se modifică prin actul adițional nr.9 semnat la 02.05.2006, în sensul că acesta va fi Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Stomatologie Preventivă.
Prin decizia nr.57/05.07.2006 s-a dispus ca, începând cu data de 17.07.2007, reclamanta să treacă cu locul de muncă de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului de Stomatologie Pediatrică-Stomatologie Preventivă în cadrul Compartimentului de primiri urgențe chirurgie maxilo-facială. Părțile au semnat în acest sens actul adițional nr. 10 la contractul individual de muncă.
Decizia emisă de Spitalul Clinic de Chirurgie -Maxilo-Facială a fost atacată în instanță, iar prin sentința civilă nr.7222/05.12.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- s-a dispus anularea deciziei nr.57/05.07.2006 și repunerea părților în situația anterioară, prin reintegrarea salariatei în postul, funcția și locul de muncă anterior deținute emiterii deciziei anulate.
Angajatorul a pus în executare sentința menționată anterior prin decizia nr.36/19.03.2007, dispunând reintegrarea medicului în postul de medic primar chirurgie maxilo-facială la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Stomatologie Preventivă.
Așadar, litigiul de față a luat naștere din modul în care angajatorul a înțeles să pună în executare sentința arătată anterior, reclamanta susținând că a fost în imposibilitate să presteze munca de medic prevăzută în contractul individual de muncă, din culpa angajatorului care nu i-a pus la dispoziție un cabinet medical corespunzător, însă acest fapt nu ar exonera spitalul de plata drepturilor salariale.
Prima instanță a considerat neîntemeiată pretenția reclamantei câtă vreme aceasta nu a prestat muncă efectivă.
În recurs, se reiterează considerațiile asupra motivului de imposibilitate a prestării activității de medic, însă vor fi înlăturate de
De esența raporturilor de muncă este prestarea muncii de către salariat în folosul angajatorului și, respectiv, remunerarea muncii de către acesta din urmă, astfel cum prevede art. 39 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a Codul muncii. Așadar, condiția primordială pentru a obține salariu este prestarea muncii, efectuarea acesteia așa cum este prevăzut în contractul de muncă. Numai prin prezența efectivă la locul de muncă și, mai apoi, prin prestarea acelor activități specifice funcției și postului, salariatul are dreptul de a pretinde plata salariului de la angajatorul său.
Ori, prin emiterea deciziei nr.36/19.03.2007, angajatorul a restabilit situația anterioară modificării nelegale a locului de muncă al salariatei. De la acest moment, salariata avea obligația să se prezinte în ambulatoriul de specialitate al spitalului și de a desfășura activități specifice de chirurgie maxilo-facială.
Pentru perioada de timp cuprinsă între august 2007-ianuarie 2008 pentru când reclamanta pretinde plata salariului în prezenta acțiune, se recunoaște faptul că nu s-a prestat muncă, motivându-se prin faptul că spitalul nu i-a asigurat condiții corespunzătoare în sensul unui cabinet dotat corespunzător, a prezenței unei asistente medicale, adică în acele condiții care să permită autorității de sănătate publică emiterea autorizației de funcționare.
Refuzul salariatului de a desfășura muncă nu este justificat, câtă vreme a fost reintegrat pe postul și funcția deținute anterior datei de 16.07.2006, iar în această situație nu poate pretinde plata salariului. Nu se poate accepta faptul că sentința civilă nr. 7222/05.12.2006 nu ar fi fost pusă în realitate în executare, deoarece actul administrativ emis de spitalul angajator prin care se anulează decizia nr.57/05.07.2006 și se pune în executare hotărârea judecătorească definitivă și executorie produce efectele juridice de anulare a actului care a modificat locul de muncă al salariatei. Ori, instanța anterioară a dispus reintegrarea pe locul de muncă anterior, fără însă a dispune ceva cu privire la condițiile de muncă, la dotările cabinetului, la condițiile de autorizare sanitară, etc. Așa fiind, o eventuală necorespundere a spațiului ce i-ar fi fost repartizat prin decizia nr.36/19.03.2007 pentru exercitarea profesiei de medic ar fi dat dreptul acesteia să solicite angajatorului asigurarea unor condiții de muncă corespunzătoare. Situația de fapt, chiar adevărată dacă ar fi fost, nu ar fi permis acesteia a cere angajatorului plata salariului câtă vreme nu a prestat muncă, figurând absent nemotivat.
Nu în ultimul rând, Curtea precizează că autorizarea sanitară la care reclamanta face referire, nu se emite de către Autoritatea de Sănătate Publică a Municipiului B pentru fiecare spațiu ori cabinet din interiorul unei instituții spitalicești, ci pentru instituția în întregul său, dacă îndeplinește condițiile de autorizare. Ori, spitalul intimat a depus la dosar, la solicitarea instanței de recurs, autorizațiile sanitare de funcționare nr. 5299/22.11.2002, nr. 360/18.04.2007 și nr. 3726/13.04.2009 emise de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului B pentru obiectivul Ambulatoriu de medicină dentară situat în B,--6, sector 5. S-a dovedit astfel că pentru perioada cuprinsă între 2003 și 2009, Spitalul îndeplinea condițiile sanitare corespunzătoare pentru exercitarea tuturor activităților de asistență stomatologică la sediul din str. -, adică la ambulatoriul de specialitate unde este locul de muncă al recurentei-reclamante. Aceste autorizații sanitare trebuie obținute prin diligențele Spitalului angajator, fiind o obligație legală a instituției, iar nu a medicilor care desfășoară activități în cabinetele din spital.
Motivul de recurs vizând cheltuielile efectuate de salariat cu pregătirea profesională este, de asemenea, nefondat.
Este adevărat că art. 190 din Codul muncii instituie obligația angajatorilor de a asigura participarea la programele de formare profesională pentru toți salariații, cel puțin o dată la 2 sau 3 ani, în funcție de numărul total de salariați din unitate. Acestei obligații îi corespunde dreptul salariaților de a avea acces la formarea profesională, statuat de art. 39 alin. 1 lit. g din Codul muncii. Modalitățile de formare profesională sunt enumerate la art. 189 din Cod, respectiv participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din țară sau din străinătate, stagii de practică și specializare în țară și străinătate, etc.
Este firesc așadar ca atunci când salariatul are inițiativa formării profesionale, când identifică cursuri organizate de terți pe care ar dori să le urmeze, trebuie să adreseze o cerere angajatorului său care va decide asupra acesteia, asupra condițiilor în care va permite salariatului participarea la cursuri, cu scoatere totală sau parțială din activitate, inclusiv asupra suportării în totalitate sau în parte a costului pregătirii (art. 196 Codul muncii ). Acest ultim aspect de analiză este important câtă vreme formarea profesională a salariatului se realizează, conform prevederilor art. 190 din Codul muncii, pe cheltuiala angajatorului care, însă, are dreptul de a impune salariaților condiții de restituire a cheltuielilor în cazul în care acestea nu sunt finalizate sau nu se continuă raporturile de muncă o anumită perioadă de timp după finalizarea cursurilor.
În atare situație, participarea recurentei-reclamante la anumite congrese internaționale din proprie inițiativă și pe cheltuiala proprie, apare ca fiind o pregătire în afara celei reglementate de Codul muncii drept formare profesională continuă.
Cum participarea salariatei la congrese s-a făcut în zilele de concediu fără plată, cum aceste congrese nu făceau parte din planul de formare profesională al angajatorului, cum nu s-a solicitat anterior suportarea cheltuielilor, acesta nu poate fi ținut la restituirea cheltuielilor pe temeiul dispozițiilor art.188 și următoarele Codul muncii.
Daunele morale pretinse de recurenta-reclamantă au fost de asemenea corect respinse de tribunal, o atare răspundere civilă a angajatorului neputând fi antrenată câtă vreme s-a constatat culpa salariatei în nedesfășurarea raporturilor de muncă, iar nu culpa angajatorului.
În fine, capătul de cerere de rectificare a unei mențiuni din carnetul de muncă nu poate fi făcută în condițiile prevăzute de Decretul nr.92/1976. Câtă vreme în carnetul de muncă la poziția 72 angajatorul a menționat un anumit număr de zile de absențe nemotivate în lunile noiembrie-decembrie 2007, această mențiune ar fi putut fi anulată numai dacă salariata ar fi făcut dovada faptului contrar al prezenței la locul de muncă și desfășurării raporturilor de muncă.
Ori, în legătură cu primul petit al acțiunii, s-a constatat tocmai lipsa salariatei de la locul de muncă, lipsa oricărei justificări pertinente pentru această absență, astfel încât angajatorul a făcut corect mențiunea din carnetul de muncă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 al.1 Cod pr.civilă coroborat cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.3041Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.228 din data de 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.5521/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-pârât Spitalul Clinic de Chirurgie -Maxilo-Facială "Prof. Dr. ".
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./09.09.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
