Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 444/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 444/
Ședința publică din 12 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.49 din 15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, -, toți cu domiciliul ales în T,-, jud. G (la sediul Judecătoriei Tecuci ) și intimații - pârâți TRIBUNALUL G, cu sediul în G,-, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în G,-, sector 5 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARI, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 5.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 12 iunie 2008.
CURTEA
Asupra recursurilor înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și Asigurări Sociale.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.49/15.01.2008 Tribunalul Galația admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice
A admis acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice B, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
A obligat pârâții Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați și Ministerul Justiției să acorde reclamanților majorările salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007, în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
A obligat pârâtul Tribunalul Galați să facă mențiunile privind majorările salariale, în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, sub nr. 8571/21.12.2007, reclamantele, -, -, -, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați în solidar pârâții la plata unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând majorările: de 5% (raportat la indemnizație de încadrare brută lunară din luna decembrie 2006), începând cu data de 1.01.2007; de 2% (raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna martie 2007), începând cu data de 1.04.2007; de 11% (raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007) începând cu data de 1.10.2007 și până la data încetării stării de discriminare;
- să fie obligați în solidar pârâții la calcularea și la plata sumelor reprezentând reactualizarea drepturilor bănești solicitate, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data executării efective a hotărârii;
- să fie obligat pârâtul Tribunalul Galați să înscrie, în carnetele de muncă ale reclamantelor, mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor bănești mai sus menționate;
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că fac parte din personalul din unitățile de justiție (fiind personal salarizat conform OUG nr.27/2006), și sunt discriminate, contrar prevederilor art.1 - 6 din OG nr.137/2000, ale art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii, față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea majorărilor salariale anuale, pe anul 2007.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, arătând că adaosul salarial solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea și a majorărilor salariale anuale nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.
De asemenea, s-a mai arătat că majorările anuale au fost acordate reclamanților prin Legea nr.45/2007, iar majorările acordate celorlalte categorii bugetare se justifică prin faptul că acestea au venituri salariale mai reduse decât reclamanții.
În probațiune, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.
La termenul din 15.01.2008, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
În raport de disp.art.137 Cod pr.civilă, instanța se va pronunța mai întâi
asupra excepției invocate.
Potrivit Legii nr.500/2002, a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Nefiind nici un raport juridic între reclamante și pârât prin care acesta să poată fi obligat la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiune, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice și va respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta în sensul arătat.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare).
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003).
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr.10/2007; G nr.11/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.1 din G nr.10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.1 din G Nr.10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art.19 din G nr.10/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din G nr.10/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.1 din G nr.11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.1 din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art.1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în niciun caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a VII-a, Decizia civilă nr.2814/R/2006, în Al., "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art.154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " pares" (, "Justiția constituțională", Ed., 1995, p. 278-279), deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
Răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor este solidară cu cea a celorlalți pârâți mai sus menționați, deoarece în temeiul art.47 din Legea nr.507/2003, art.42 din Legea nr.511/2004, art.26 din Legea nr.379/2005, art.21 din Legea nr.486/2006 raportat la art.3 din HG nr.208/2005 și art.3 din G nr.386/2007, respectiv a Hotărârii din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr.1048/2005), acest pârât are și obligația suplimentară de a acoperi suma solicitată de reclamanți, având poziția unui garant legal
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamanților, urmând a proceda la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, pentru următoarele motive:
- instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;
A solicitat să se constate că prin nr.OG 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007. legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007 în trepte prin majorarea coeficienților începând cu 1 ianuarie 2007, 1 aprilie 2007 și respectiv 1 octombrie 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale. Astfel, prin sentința criticată au fost acordate alte drepturi decât cele stabilite prin lege fiind încălcat principiul separației puterilor în stat.
Analiza unui tratament discriminatoriu instituit pe dispoziții legale aparține altor organe, nici chiar Curtea Constituțională nu este legiuitor pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unor alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia.
- instanța a realizat o interpretare greșită a legii;
A arătat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie aceste drepturi iar nu la examinarea soluțiilor alese de către legiuitor.
Curtea Constituțională s-a exprimat constant în sensul că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite iar, în speță, nu poate fi vorba despre existența unei comparabilități sau analogii între situația personalului auxiliar de specialitate și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care beneficiază de majorări salariale în temeiul nr.OG10/2007.
Reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale astfel încât nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
- instanța de fond nu motivează care sunt considerentele pentru care reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile nr.OG10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale;
Pentru motivele arătate recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de instanța de fond și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și pârâta Curtea de APEL GALAȚI considerând că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea disp. nr.OG 8/2007.
Intimații - reclamanți nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare în proces.
Examinând recursurile astfel declarate, pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, curtea le apreciază ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă intimații - reclamanți au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG 10/2007 după cum urmează: cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Au solicitat ca aceste creșteri salariale aplicate valorii de referință sectorială să fie actualizate cu indicele de inflație de la data acordării și până la plata efectivă, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă prin indicarea caracterului permanent al plăților efectuate.
Cauza pe care intimații - reclamanți și-au întemeiat acțiunea o reprezintă situația de discriminare invocată față de personalul din sectorul bugetar pentru care s-au prevăzut creșteri ale veniturilor, urmare a indexării salariilor raportat la evoluția indicelui de inflație.
În primul rând este de menționat faptul că salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se realizează pe baza unor dispoziții speciale cuprinse în nr.OG8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate inclusiv în ceea ce privește dreptul la un salariu egal pentru munca egală și la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, însă exercitarea unui atare drept privește persoanele aflate în situații comparabile.
Potrivit art. 2 al.3 din nr.OG 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, sunt discriminatorii acele practici, criterii sau prevederi care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane,în afara cazuluiîn care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În speță, prevederile pe care intimații - reclamanți le consideră ca fiind discriminatorii sunt cele înscrise în OG nr.10/2007 privind creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000.
OUG nr. 24/2000 privește sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, respectiv personalul angajat în funcții de conducere sau de execuție pe bază de contract individual de muncă încheiat în condițiile legii, cuprinse în anexele I-VI.
Prin dispozițiile art.1 din nr.OG 10/2007, s-a prevăzut majorarea salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și cel care ocupă funcții de demnitate publică în 3 etape, astfel: a) cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și c) cu 11% începând cu 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
O asemenea măsură a fost justificată, prin nota de fundamentare, de realizarea unei administrații performante care să contribuie eficient la realizarea obiectivelor din programul de guvernare și stimularea personalului contractual din sectorul bugetar în vederea creșterii performanței în activitatea cu publicul.
De precizat că și pentru categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul căruia fac parte intimații - reclamanți, au fost prevăzute prin dispozițiile art. 3 al.4 din nr.OG8/2007 o majorare a coeficienților de multiplicare pentru stabilirea salariilor de bază prevăzută la lit. A din anexa nr.1a pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, la lit. A din anexa nr.1b pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și la lit.A din anexa nr.1c de la 1 octombrie 2007.
Rezultă astfel că măsuri de majorare a drepturilor salariale au fost luate în cursul anului 2007 și pentru categoria personalului auxiliar de specialitate în baza legii speciale de salarizare, situație în care nu mai poate fi reținută existența unei situații de discriminare față de celelalte categorii de personal din sectorul bugetar.
Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Din nota de fundamentare la OG nr.8/2007 rezultă că s-au avut în vedere inclusiv majorarea coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe în trei etape în scopul menținerii inflației în limitele prognozate, cheltuielile de personal înscriindu-se în prevederile bugetare pe anul 2007.
Rezultă, așadar, că nu există întrunită condiția existenței unei situații discriminatorii care ar dezavantaja anumite persoane față de alte persoane după criterii care să aibă drept scop sau efect restrângerea ori înlăturarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală și la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
În consecință, soluția primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, caz de modificare dintre cele prevăzute de art. 312 al. 3 Cod procedură civilă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant că discriminarea se bazează pe diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații omoloage și care nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Ori, în speță în condițiile existenței unei modalități speciale de reglementare a majorărilor salariale acordate personalului auxiliar de specialitate din care fac parte și intimații - reclamanți, intervenite în scopul contracarării efectelor inflației și menținerii acesteia între limitele prognozate, nu s-a creat o stare de discriminare întemeiată pe o diferență de tratament față de situația personalului contractual din sectorul bugetar.
În consecință, și pentru celelalte capete de cerere formulate în proces având caracter subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL GALAȚI.
Va fi modificată în parte sentința civilă nr. 49 din 15.01.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Va fi respinsă ca nefondată acțiunea civilă a reclamanților, -, -, -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați.
Vor fi menținute celelalte dispoziții privind modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție, pentru lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.49 din 15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 49/15.01.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 Iunie 2008
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: / 27.06.2008
:DC/ 2ex/30.06.2008
Fond: /
Asistenți judiciari:/ -
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
