Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4449/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1352/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4449/
Ședința publică de la 17 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții, și Ministerul Justiției și Libertățilorîmpotriva sentinței civile nr.568 LM/AS din data de 06.05.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimațiiCurtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G și Tribunalul Giurgiu,având ca obiect:"drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenții, și Ministerul Justiției și Libertățilorși intimațiiCurtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G și Tribunalul Giurgiu.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții prin cererile de recurs deduse judecății au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.568 din data de 06.05.2008, Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea reclamanților față de acest pârât.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, - și, în contradictoriu cu pârâtul ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Giurgiu.
A obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, de la 12.10.2004 la zi, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație.
A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul general de prescripție de trei ani de la data introducerii acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A dispus înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă astfel că nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții întrucât nu există o obligație de despăgubire în sarcina sa, neexistând un raport de serviciu între reclamanți și acest pârât și nu este ordonator principal de credite în raportul de serviciu dintre ceilalți pârâți.
Sumele aferente salarizării magistraților și personalului auxiliar de specialitate sunt constituite în bugetul Ministerului Justiției ca ordonator principal de credite, acesta fiind chemat în judecată în calitate de pârât.
Tribunalul a respins excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, pentru drepturile ce nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani de la data introducerii acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției, reținând că reclamanții au renunțat la acest capăt de cerere.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești (în prezent abrogată prin nr.OG 8/24.1.2007) magistrații au beneficiat de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Ulterior, prin art 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, intrată în vigoare la 01.2000 au fost abrogate dispozițiile art 47 din Legea nr. 50/1996.
Așadar, acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficientă inferioară actului normativ care l-a acordat.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/18 mai 1994.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, ori, o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.
În acest sens este și opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Astfel, instanța de fond a reținut că există conflict între art.42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr. 50/1996 și art.1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text conform art.20 alin. 2 din Constituția României.
Tribunalul a mai constatat că abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
În baza art. 107 alin. 3 din Constituția în vigoare la acea dată, prin art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/13.07.2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii 50/1996. Prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea dispoziții ale Legii nr. 50/1996.
În acest mod, a apreciat tribunalul, au fost încălcate prevederile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 modificată și completată prin Legea nr. 189/2004, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea, ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar, că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr. 50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunui text din această lege.
Legea nr. 50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, ceea ce contravine dispozițiilor art. 114 alin. 1 din Constituția României, în vigoare la acea dată potrivit cărora "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", astfel că dispozițiile art.42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 referitoare la abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu pot produce efecte.
În acest sens, a arătat tribunalul, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite, în recursul în interesul legii.
Tribunalul a acordat aceste drepturi până la data pronunțării hotărârii, cu motivarea că nu sunt întrunite cerințele impuse de dreptul intern pentru a fi acordate și pentru viitor, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă iar protecția oferită de art. 1 din Protocolul nr. 1, potrivit Curții de la Strassourg, se întinde doar asupra bunurilor actuale.
Tribunalul a dispus acordarea drepturilor pretinse reactualizate cu rata inflației potrivit art. 161 pct. 4 Codul muncii.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanții și pârâtul Ministerul Justiției, în baza art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului lor, reclamanții au arătat că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii cu privire la recunoașterea dreptului de a primi acest spor pentru viitor.
Astfel, în opinia reclamanților, motivarea potrivit cu care "cererea reclamanților derivă dintr-un raport de muncă" și în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 161 și urm. din Codul muncii, nu reprezintă un argument de neînlăturat pentru stabilirea acestei obligații și pe viitor întrucât cel de-al doilea capăt de cerere, nu viza o despăgubire ci recunoașterea existenței dreptului de a beneficia de sporul de 50% pentru viitor.
Recurenții au arătat că recunoașterea dreptului de a beneficia de acest spor este consecința temeiurilor de drept care au stat la baza admiterii acțiunii, cele două capete de cerere având aceeași legitimitate astfel că art.47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, aceasta fiind și soluția pe care a adoptat-o Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțând la data de 10 martie 2008, Decizia nr.21 în interesul legii, astfel că dreptul privind aplicarea sporului de 50% este datorat și pentru viitor.
Recurenții reclamanți au criticat și faptul că prima instanță nu a dispus obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă privind acest drept pe viitor.
În motivarea recursului său, recurentul pârât Ministerul Justiției, a formulat următoarele critici:
Un prim motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Astfel recurentul a arătat că interpretarea dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a constatat că este "nelegală" și nu poate produce efecte abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 intervenită prin efectul nr.OG 83/2000, reprezintă o legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să îl abroge expres.
Un alt motiv de recurs este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii instanța constatând greșit că abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate produce efecte deși că ordonanța Ordonanței nr. 83/2000 cu toate abrogările dispuse, a fost aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 334/2001.
Astfel, admițând prin absurd că ar fi fost depășite limitele trasate prin legea de abilitare, Parlamentul ar fi corectat aceste pretinse încălcări ale normelor constituționale prin chiar legea de aprobare a ordonanței.
Recurentul a arătat că, deși prima instanță a făcut trimitere la dispozițiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000, a ignorat în totalitate dispozițiile art. 60 alin. 5 din lege în forma de la data publicării (art. 62 alin. 5), text care se referea chiar la prezenta situație: "abrogările parțiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parțial rămânând în vigoare prin dispozițiile sale neabrogate".
În consecință, Guvernul avea și posibilitatea de a abroga anumite dispoziții din acest act normativ, fără să mai fie necesară o prevedere expresă în acest sens.
Așadar, nr.OG 83/2000 a fost emisă în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de această lege, cu respectarea principiilor constituționale și a normelor de tehnică legislativă, ulterior aprobată de legiuitor.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți, Curtea apreciază că acesta este întemeiat, în condițiile în care, odată constatată împrejurarea că sporul pretins nu a fost abrogat prin OG 83/2000 și că subzistă după apariția acestui act normativ, el trebuie recunoscut atât pe perioada anterioară, în termenul de prescripție cât și în continuare.
Având în vedere că obiectul acțiunii reclamanților nu a fost reprezentat de acordarea de despăgubiri pentru fapta culpabilă a angajatorului ci chiar de recunoașterea și acordarea acestui spor, nu este necesară analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii patrimoniale a angajatorului în ceea ce privește capătul principal astfel că dreptul la acordarea sporului poate fi dispusă și în continuare, pe perioada în care reclamanții, în funcție de încadrare, sunt îndreptățiți la plata acestuia.
De altfel, problema acordării acestui spor în continuare a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.21/10 martie 2008, în interesul legii, în sensul că sporul de 50% este datorat și în continuare.
Prin urmare, sub acest aspect Curtea urmează să admită recursul reclamanților.
Cu privire la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă, instanța de recurs constată că tribunalul a dispus această măsură fără a face vreo distincție astfel că va menține această dispoziție, nefiind necesară sentinței în acest sens.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea reține că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct 4 cod proc. civilă nu este fondat. Astfel nu se poate aprecia că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești intrând în domeniul de reglementare rezervat puterii legislative, întrucât aceasta a interpretat și aplicat norme de tehnică legislativă în conformitate cu dispozițiile Deciziei nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a cărei aplicare este obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit art. 329 alin. 3 cod proc. civilă.
Din aceleași considerente nu se poate aprecia că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, nefiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, față de împrejurarea că interpretarea legii, obligatorie pentru instanțe, a fost dată prin decizia 21/2008.
Chiar dacă, prin decizia nr. 838/2009, Curtea Constituțională a apreciat că nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare, tot instanța de contencios constituțional a stipulat în aceeași decizie că aceasta nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Prin urmare, instanța de recurs constată că hotărârea Curții Constituționale nu este incidentă în ceea ce privește decizia nr. 21/2008, pronunțată anterior, astfel că această decizie este pe deplin și în totalitate aplicabilă în speță.
Față de aceste împrejurări Curtea constată că recursul formulat de către recurenții reclamanți este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă îl va admite, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va obliga pârâții la plata sporului de 50 % și de la data de 6.05.2008, data pronunțării sentinței de fond în continuare, către fiecare reclamant, în raport de perioada de încadrare.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Justiției, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, motiv pentru care în baza art. 312 Cod pr.civilă civilă îl va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârâtMinisterul Justiției și Libertățilorîmpotriva sentinței civile nr.568 LM/AS din data de 06.05.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu recurenții-reclamanți,și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G și Tribunalul Giurgiu.
Admite recursul formulat de către recurenții-reclamanți,împotriva sentinței civile nr.568 LM/AS din data de 06.05.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu recurentulu-pârâtMinisterul Justiției și Libertățilorși intimații-pârâțiCurtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G și Tribunalul Giurgiu.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că obligă pârâții la plata sporului de 50% și de la data de 6.05.2008 în continuare, către fiecare reclamant, în raport de perioada de încadrare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
10.08.2009
Jud. fond.:
-
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
