Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 445/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 445

Ședința publică din data de 18 martie 2008

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 2: Mihail Decean

JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă C "" SA B împotriva sentinței civile nr.482/23.11.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea pârâtei recurente, și domnul avocat în reprezentarea reclamantului-intimat, care este lipsă.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar următoarele înscrisuri în probațiune:împuternicire avocațională, note scrise, raport de expertiză extrajudiciară, efectuat de Expert, actul emis de comisia paritară sub nr. 3793/18.06.2007, Nota emisă de Comisia paritară sub nr. 5140/31.08.2007, adresa nr. 53948/1992 și adresa nr. 54199 de completare, emise de direcția generală de legislație a muncii, a protecției sociale și a contenciosului din cadrul Ministerului muncii; punct de vedere al expertului contabil, adresele nr.830 și 831 din 5.02.2008, emise de către Departamentul resurse umane al, sentințele civile nr. 549, nr.550, nr.551, nr. 548 din 24.01.2008, pronunțate de Tribunalul București, sentința civilă nr. 1671/09.11.2007 a Tribunalului Galați, sentința civilă nr. 1612/05.11.2007 a Tribunalului București, certificat de grefă în dosarele nr-, nr- și nr-, sentința civilă nr. 1562/25.10.2007 a Tribunalului Galați, sentința civilă nr. 1456/06.12.2007 a Tribunalului Suceava, sentința civilă nr. 566/11.10.2007 a Tribunalului Vrancea, sentința civilă nr. 684/14.07.2005 a Tribunalului Prahova, sentința civilă nr. 1086/08.11.2007 a Tribunalului O l t, raport de expertiză contabilă în dosarul nr- al Tribunalului Iași, în dosarul Tribunalului Vrancea și în dosarul nr- al Tribunalului Brăila precum și extras din Legea privind soluționarea conflictelor colective de muncă.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.

Reprezentanta pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată, arătând că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică.

Reprezentantul reclamantului-intimat a solicitat respingerea recursului ca nefundat, pentru considerentele arătate în concluziile scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C "" SA B, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care aceasta din urmă să fie obligată la plata sumei de 7480 lei reprezentând drepturi salariale neacordate, aferente anilor 2004, 2005,2006 precum și a sumei de 533,52 cu titlu de daune, pentru neachitarea la termen a acestor drepturi.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că deși contractul colectiv de muncă prevedea o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C pentru anii 2004, 2005,2006, nu a beneficiat de aceste suplimentări salariale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând că până în anul 2003, salariații au beneficiat de prime de C și de Paști, plătite în sume globale cu ocazia acestor sărbători. A mai arătat că în anul 2003, ca urmare a negocierilor între reprezentanții societății și cei ai sindicatelor, s-a hotărât ca, în conformitate cu art. 168 alin. (1), drepturile salariale de C și de Paști să fie incluse în salariul de bază, Comisia Paritară, prin decizia nr. 3793 din 18. 06. 2007, informând părțile cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu contractul colectiv de muncă.

Prin aceeași întâmpinare, s-au invocat excepțiile de prematuritate și de tardivitate a cererii formulată de reclamant.

În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri și cu o expertiză contabilă efectuată în alt dosar.

Prin sentința civilă nr.482 /23 noiembrie 2007, Tribunalul C- a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în sensul că a obligat pârâta să-i calculeze și să-i plătească acesteia suplimentările salariale de Paști pentru anii 2005,2006 și de C pentru anii 2004, 2005,și 2006 în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe unitate, sumă ce va fi reactualizată la data plății, respingându-se restul pretențiilor formulate de reclamantă.

De asemenea s-au respins excepțiile de prematuritate și de tardivitate a acțiunii reclamantului, invocate de pârâtă.

Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut netemeinicia excepțiilor invocate de pârâtă, înlăturând susținerea pârâtei că drepturile reclamantei la plata acestor suplimentări nu s-a născut, cu motivarea că aceste drepturi s-au născut prin însăși reglementarea lor în contractul colectiv de muncă, rămânând ca doar exercițiul lor să aibă loc în urma survenirii sărbătorilor de Paști și de C, și întrucât pretențiile re clamantei sunt pe anii anteriori, acțiunea sa nu este prematură.

Cât privește prescripția dreptului la acțiune, s-a reținut că aceste suplimentări reprezintă drepturi salariale atât în înțelesul dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, cât și ale art. 128 alin. 2 lit. d din Contractul colectiv de muncă. Având în vedere că din modalitatea de redactare a contractului colectiv de muncă, rezultă că drepturile suplimentare acordate cu ocazia sărbătorilor de C și de Paști sunt drepturi de natură salarială, sunt prescriptibile în termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 lit. c din Codul muncii, nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit. e din Codul muncii.

Astfel, art. 283(1) lit. c Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 166 din același act normativ, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Potrivit dispozițiilor art. 168(1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004"Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații P SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe P SA",această dispoziție ce a reprezentat voința părților semnatare, respectiv a intimatului și a reprezentanților salariaților, menținându-se și în continuare pe anii următori.

Coroborând dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 cu cele ale art. 168 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2007, instanța de fond a apreciat că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute la art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004-2007, deoarece au menținut aceste prevederi legale în contractele colective de muncă pe anii 2004-2007, iar suplimentările menționate anterior au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.

A mai reținut tribunalul și faptul că interpretarea dată de comisia paritară articolului 168 este cel mult o încercare de modificare a contractului colectiv de muncă, împrejurare ce nu poate produce efecte pentru viitor.

Ca atare, s-a concluzionat că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, neplătindu-i reclamantului suplimentările salariale cuvenite.

În ce privește suma de 533,52 lei, reprezentând daune pentru neachitarea la termen a suplimentărilor salariale, întrucât tabelul intitulat,Calculul indicelui de inflație calculat la zi aplicat asupra obligațiilor restante" a fost anexat de reclamant și nu poartă elemente de identificare a emitentului acestuia, tribunalul nu a reținut că suma astfel calculată este cea corectă, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 161 alin. 4 din Codul muncii, obligând pârâta la plata actualizării sumelor cu indicele de inflație la data plății.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SA solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o interpretare greșită prevederilor art. 168 din contractul colectiv de muncă, încălcând dispozițiile art. 977 Cod civil, deoarece în anul 2003 primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii următori.

Obligația de plată a primei a fost executată și după anul 2003 prin menținerea includerii primei în salariul de bază, intimatul beneficiind deja de acest drept, fiind îmbogățit fără just temei.

Cu privire la inexistența unui prejudiciu, instanța nu a motivat respingerea probei cu expertiza contabilă extrajudiciară depusă la dosar, iar pe de altă parte ar fi trebuit să administreze proba cu o astfel de includerii primei în salariul de bază, intimatul beneficiind deja de acest drept, fiind îmbogățit fără just temei.

S-a mai susținut că nu s-a avut în vedere decizia nr. 5140/18.06.2007 a Comisiei paritare care a dat o interpretare prevederilor contractului colectiv de muncă, obligatorie pentru părți.

S-a reiterat și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținându-se incidența dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, acțiunea derivând din neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă și pretențiile puteau fi solicitate în termenul de 6 luni.

Sentința a mai fost criticată și pentru greșita respingere a excepției prematurității acțiunii susținându-se că nu au avut loc negocieri între patronat și reprezentanții salariaților pentru stabilirea cuantumului primelor de Paști și C, ori lipsa acestor negocieri dovedește că primele în discuție au fost introduse în salariul de bază.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 7,8 și 9 coroborate cu cele ale art.3041Cod procedură civilă, Curtea a constatat că este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Criticile cu privire la greșita respingere a excepțiilor nu sunt fondate.

Articolul 155 din Codul muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.

Din dispozițiile contractuale și legale redate anterior, rezultă că primele de Paști și de C, pretinse prin acțiunea de față au natura unor adaosuri la salariu de bază, deoarece ele sunt obligatorii și au caracter constant, fiind reglementate printr-o clauză expresă în contractul colectiv de muncă la nivel de angajator.

Dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii se impun a fi coroborate cu dispozițiile art. 166 Codul muncii și din interpretarea lor unitară rezultă, așa cum a reținut și instanța de fond, că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de 3 ani conform art. 283 lit. c Codul muncii, nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit.

Plata drepturilor salariale este o obligație care derivă din contractul individual de muncă, fiind de esența executării acestuia și pretinzând dreptul de natură salarială, reclamantul nu solicită executarea unei clauze din contractul colectiv de muncă chiar dacă aceste drepturi își au izvorul în contractul colectiv de muncă.

În ce privește excepția prematurității, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă, de asemenea respinsă.

Conform art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se face numai după împlinirea unor proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege".

În mod corect a reținut tribunalul, că nu există nicio dispoziție legală care să facă trimitere la dispozițiile art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă și nicio prevedere în contractul colectiv de muncă, care să oblige reclamantul să urmeze o procedură prealabilă sesizării instanței de judecată cu privire la litigiul pendinte.

Faptul că nu au avut loc negocieri pentru a da eficiență sau a pune în executare o obligație prevăzută în contractul colectiv de muncă (art. 168 alin. 1) nu poate fi interpretat în sensul că nu s-ar fi născut dreptul la acțiune așa cum pretinde pârâta.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea constată că sentința atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, fără ca ele să fie contradictorii sau străine de natura pricinii ori rezultatul unei greșite interpretări a unui act juridic dedus judecății. Totodată această hotărâre a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, astfel încât este temeinică și legală, nefiind aplicabile motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 7,8 și 9 coroborate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă. Art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2005 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând următoarele:"cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații "" SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe "" SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2004 dispune că: "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu I ". Același articol din contractele colective de muncă pe anii 2005-2006 prevede că: "în anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2005, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004 - 2005 pe lângă salariile cuvenite angajaților, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.

De altfel, salariul de bază mediu pe SA, la care se referă art. 168 alin. 1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2005.

Această dovadă putea fi făcută cu statele de plată ale salariaților, cu alte înscrisuri din care să rezulte evoluția crescătoare a salariului reclamantului ca urmare a includerii primelor, atât în anul 2003, cât și pe anii viitori, și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiza judiciară în acest scop, întrucât în speță se pune problema interpretării unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă, care este izvor de drept, fiind incidente prevederile art. 286 alin. 1 din codul muncii.

Angajatorul nu a probat susținerea sa referitoare la faptul că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.

Adresa nr. 3793/18.06.2007, emisă de Comisia Paritară a C" " SA, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu menționează ce calitate au persoanele fizice semnatare ale acesteia, respectiv dacă au calitate de reprezentant legal al părților și mandatul necesar pentru a semna această adresă.

Prin urmare, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006, respectând atât prevederile art. 977 Cod civil, cât și pe cele ale art. 982 Cod civil.

Rapoartele de expertiză contabilă și hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei de către pârâta-recurentă, nu au relevanță în cauză, deoarece, față de prevederile art. 167 alin. 1, art. 169 alin. 1 și art. 201 Cod procedură civilă, instanța nu este ținută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudența nu este izvor de drept.

De asemenea, adresa nr. 53948/1992 și nr. 54199 de completare a celei dintâi, emise de Direcția generală de legislație a muncii, a protecției sociale și contenciosului din cadrul Ministerului Muncii, nu sunt utile soluționării cauzei, întrucât se referă la modul de completare a carnetelor de muncă și nu probează includerea drepturilor prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în salariile angajaților societății pârâte.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă recursul va fi respins ca nefundat, urmând ca în temeiul art. 274 alin. 1 din codul d e procedură civilă, pârâta-recurentă să fie obligată să-i plătească reclamantei intimate cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SA B, împotriva sentinței civile nr.482/23.11.2007 a Tribunalului C-S, dată în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat, și o obligă să plătească reclamantului-intimat suma de 200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - Dr. - -

GREFIER,

- -

Red. /14.04. 2008

Tehnored.: / 2 ex./14. 04.2008

Prima instanță: jud: Ilasă

Asistenți jud:

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Carmen Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 445/2008. Curtea de Apel Timisoara