Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 453/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(6000/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.453/
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă ȘCOALA CU CLASELE I-VIII DE, împotriva sentinței civile nr.1201 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Civilă - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant UL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în numele și pentru membrii de sindicat, G, G și intimații-pârâți PRIMĂRIA INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI DE, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DE,INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar Tad epus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 26.01.2010, precum și faptul că atât recurenta-pârâtă Școala cu Clasele I-VIII de cât și intimatul-reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1201/17.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T; a respins ca nefondate excepțiile privind nulitatea acțiunii și lipsa calității de reprezentant a Sindicatului Învățământului Preuniversitar T față de pretinșii membri de sindicat ce au calitatea de reclamanți invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T; a admis în parte acțiunea reclamanților, G, G prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar T în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII din comuna de, Primarul Comunei de și Consiliul Local al comunei de; a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, începând de la data îndeplinirii condițiilor de acordare și până la zi, conform perioadei de timp cât reclamanții au calitatea de salariat, respectiv termenul de prescripție de 3 ani anterior formulării cererii, drepturi bănești ce vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la plata efectivă a acestora; a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei - unitate școlară, să asigure plata tranșelor suplimentare; a obligat pârâții să plătească reclamanților, prin reprezentantul lor, suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a analizat cu prioritate excepțiile invocate în cauză.
Astfel, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Tas usținut că nu are calitate procesuală pasivă, motivând că nu se află în raporturi juridice de muncă și fiscale cu reclamanții, nu are calitate de angajator, nu este parte în contractul de muncă cu aceștia și nu este ordonator de credite, finanțator sau plătitor al drepturilor salariale ale personalului didactic, invocând dispozițiile art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 modificată și Legea nr.388/2008.
În apărare, reclamanții au arătat că excepția este neîntemeiată, invocând dispozițiile art.142 din Legea nr.84/1995 care prevăd că inspectoratele școlare sunt organe de specialitate subordonate Ministerului învățământului, având printre atribuțiile principale și cele privind încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic cât și dispozițiile art.142 din Legea nr.84/1995 și a prevederilor Legii 128/1997, ce conferă calitate procesuală pasivă inspectoratelor.
Tribunalul a apreciat că potrivit dispozițiilor art.167 din Legea nr.84/1995 unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a către rază își desfășoară activitatea.
Rezultă că ordonator de credite este Consiliul local în a cărui rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ. Calitate de angajator o are unitatea de învățământ cu personalitate juridică.
S-a statuat că pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T nu are, în concluzie, nici calitatea de ordonator de credite și nici calitatea de angajator.
Din considerentele arătate instanța de fond a apreciat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a admis această excepție iar pe fond a respins acțiunea reclamanților împotriva pârâtului Inspectoratul Școlar Județean T ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ce privește excepțiile privind nulitatea cererii și lipsa calității de reprezentant a Sindicatului învățământului Preuniversitar T acestea au fost respinse ca nefondate având în vedere că potrivit dispozițiilor art.222 din Codul muncii sindicatele pot să-i reprezinte pe membrii lor în cadrul conflictelor de muncă, la cererea acestora, dispoziții ce se găsesc reiterate și în Legea nr. 168/1999 cât și în Legea nr.54/2003.
S-a apreciat că cererea formulată de către reclamanți îndeplinește condițiile prevăzute de art.112 Cod procedură civilă și din aceasta reiese că Sindicatul învățământului Preuniversitar T are calitatea de reprezentant al membrilor în numele cărora formulează cererea, fiind atașată anexă la cerere cu numele și calitatea reclamanților de membrii de sindicat.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că salarizarea personalului didactic se realizează potrivit dispozițiilor Legii nr.128/1997 privind Statutul cadrului didactic.
Dispozițiile art.48 din Legea nr.128/1997 prevăd că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare,
De asemenea, art.41 alin.1 prevede că salarizarea personalului didactic se stabilește diferențiat în raport cu funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructive educative, locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea.
Totodată, conform art.50 alin.1 și 2 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de două categorii distincte de tranșe de vechime, respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare și vizează două componente pentru stabilirea corectă a salariului, respectiv coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială.
de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta și crește progresiv, în concluzie legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșă suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime" în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.
Susținerile pârâților potrivit cărora noile tranșe de vechime stabilite prin HG nr.467/1997 includ în rezultanta finală - salariul - și aceste tranșe suplimentare de vechime, creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior, nu a putut fi reținută.
Astfel, pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele care o însoțesc, iar pe de altă parte, acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legală ulterioară, expresă sau tacită.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei unitatea școlară să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ conform acelorași dispoziții legale tribunalul l-a respins ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție a avut în vedere că potrivit art.XIII din OUG nr.32/2001, aprobată prin Legea nr.374/2001, începând cu anul 2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Potrivit art.38 alin.2 lit.d din Legea nr.215/2001 consiliile locale au ca atribuții aprobarea bugetului local, repartizarea fondurilor și asigurarea fondurilor bănești necesare plății drepturilor salariale prevăzute de lege și nu unitatea școlară unde își desfășoară activitatea reclamanții.
Pentru aceste considerente prima instanță a admis în parte cererea reclamanților și a obligat pârâții să plătească reclamanților, drepturile bănești ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, începând de la data îndeplinirii condițiilor de acordare și până la zi, conform perioadei de timp cât reclamanții au calitatea de salariat, respectiv termenul de prescripție de trei ani anterior formulării cererii, drepturi bănești ce vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la plata efectivă a acestora.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, prin reprezentantul lor, suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Școala cu clasele I-VIII de. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.9 și 10 Cod pr.civilă, recurenta susține în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea, aplicarea greșită a legii și că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau dovezi administrate în cauză, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că deși instanța de fond a reținut că salarizarea personalului didactic se face în conformitate cu prevederile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, invocând, legat de solicitarea reclamanților, prevederile art.48, art.41 alin.1 și ale art.50 alin.1 și 2 din acest act normativ, nu a ținut cont de legislația subsecventă prin care s-au materializat prevederile legale citate ori a făcut o greșită aplicare a acesteia.
Astfel, deși s-a menționat că pârâții fac referire la prevederile HG nr.467/1997, potrivit cărora drepturile bănești reprezentând tranșele suplimentare prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost incluse în tranșele de vechime stabilite de acest act normativ și în rezultanta finală - salariile (care au fost stabilite, calculate și achitate corect reclamanților, conform grilelor de salarizare din actele normative în vigoare în perioada revendicată, respectiv 3 ani de la data acțiunii), instanța de fond nu a reținut acest aspect. Mai mult, s-a făcut și o interpretare greșită a reglementărilor legale invocate, în sensul că, "pe de o parte legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele care o însoțesc, iar pe de altă parte acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nicio dispoziție legală ulterioară, expresă sau tacită".
Arată recurenta că, deși instanța de fond a reținut că Inspectoratul Școlar Județean Taa rătat că drepturile bănești solicitate de către reclamanți au fost achitate, nu s-a ținut cont de probele administrate în acest sens de către inspectoratul școlar, care erau hotărâtoare pentru soluționarea cererii reclamanților, care ar fi rămas astfel, fără obiect.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Potrivit art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, în forma avută până la data de 04.02.2008, "personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ."
Conform alineatului al doilea al aceluiași text, "pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime."
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestor prevederi legale rezultă că personalului didactic din învățământ cu gradul I și care îndeplinește condițiile de vechime menționate în text, este îndreptățit să beneficieze, pe lângă drepturile salariale ce-i sunt recunoscute de lege, de o suplimentare a acestora, constând dintr-o majorare cu 1/25 a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Împrejurarea că este vorba de un drept salarial în plus acordat de legiuitor este demonstrată de faptul că în conținutul art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 se folosește în mod expres sintagma "tranșe suplimentare". Or, termenul "suplimentar" exprimă tocmai intenția legiuitorului de a dispune ca personalul didactic cu vechime de peste 30, 35, 40 ani în învățământ să beneficieze peste ceea ce i se cuvine potrivit legii cu titlu de drepturi salariale, de încă un drept, cel ce decurge din conținutul art.50 alin.2.
Mai precis, în completarea tranșelor legale de vechime prevăzute pentru personalul didactic la care face referire art. 50 alin. 1, acesta este în drept să i se recunoască și să i se plătească majorarea stipulată de art. 50 alineatul 2.
Raportat la aceste considerente nu se poate reține că prima instanță nu a ținut cont de legislația subsecventă sau că ar fi realizat o interpretare greșită a acesteia, în concret a prevederilor HG nr.467/1997.
Dimpotrivă, corect a apreciat Tribunalul Teleorman că nu a operat o abrogare sau modificare a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art.50 al.1 și 2 din Legea nr.128/1997, că acest act normativ nu prevede includerea tranșelor suplimentare solicitate nici în conținutul său, nici în anexele sale.
Totodată, interpretarea dată HG nr.467/1997 invocată în apărare de recurentă, potrivit căreia tranșele suplimentare solicitate au fost incluse în salariul reclamanților, nu poate fi reținută, întrucât HG nr.467/1997 nu putea abroga sau modifica un act normativ cu forță juridică superioară, Legea nr.128/1997, aceasta contravenind dispozițiilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art.60 alin.2).
Cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.10 Cod pr.civilă nu poate fi reținută, întrucât la data declarării recursului, 6.07 2009 și a soluționării sale, 28.01.2001, aceste dispoziții erau abrogate conform Legii nr.219/2005, sens în care nu mai putea fi invocat în cauză.
Față de aspectele de fapt și de drept mai redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând sentința atacată ca legală, fiind pronunțată cu respectarea normelor de drept incidente în cauză
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă ȘCOALA CU CLASELE I-VIII DE, împotriva sentinței civile nr.1201 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Civilă - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant UL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în numele și pentru membrii de sindicat, G, G și intimații-pârâți PRIMĂRIA INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI DE, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DE,INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LU.
Dact.LG/2 ex./10.02.2010
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
