Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4590/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2641/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4590R
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.667 din 02.04.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, având ca obiect-drepturi bănești spor de 40 %.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Se învederează faptul că la dosar recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a depus concluzii scrise.
Curtea constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare, având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.667 din 02.04.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției invocată de către acesta și a fost respinsă acțiunea împotriva acestui pârât, a fost respinsă excepția de necompetență materială a acestei instanțe, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru perioada septembrie 2002 - 26.06.2004 și a fost respinsă acțiunea reclamantei pentru această perioadă.
Prin aceeași sentință a fost admisă, în parte acțiunea formulată de reclamanta, au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de 40% din indemnizația brută lunară pentru perioada 27.06.2004 - 1.04.2006 sumă ce va fi indexată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective, a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de pârât și de chemat în garanție să aloce fondurile necesare plății despăgubirilor de mai sus și a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea reclamantei de acordare a acestor drepturi pentru viitor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut referitor la excepția calității lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției invocată de acesta, că este întemeiată, având în vedere că între reclamantă și pârâtul Ministerul Justiției nu a existat și nu există raport juridic de muncă iar calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
Tribunalul a respins însă excepția de necompetență materială a instanței având în vedere că obiectul acțiunii vizează drepturi salariale rezultate din raporturi de muncă pentru care competența materială de soluționare aparține tribunalului.
În ce privește prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere dispozițiile art. 1(1) din Decretul nr. 167/1958 care reglementează materia prescripției, coroborate cu dispozițiile art. 3(1) din același act normativ potrivit cărora "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în 3 ani, instanța constată că aceasta este întemeiată numai perioada septembrie 2002 - 26.06.2004.
Pe fondul cauzei, reclamanta în calitate de procuror, a formulat acțiune privind acordarea sporului de 30% pentru perioada septembrie 2002 - 27.04.2004 și de 40% pentru perioada aprilie până la data pronunțării hotărârii.
Dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României prevăd că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că exercitarea drepturilor enunțate în acest articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Potrivit art. 2 alin.1 din nr.OG 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectarea ori apartenența la o categorie defavorizată care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. În art. 5 din Codul Muncii se prevede că reprezintă discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței, sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă, iar potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Codul Muncii tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În consecință, având în vedere aceste dispoziții legale, se reține de către instanță că art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 introduce o discriminare ce nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional între magistrații ce participă la judecarea cauzelor cu infracțiuni de corupție sau și ceilalți magistrați, fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituție.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din NR.OG 137/2000, în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
Față de aceste prevederi legale, instanța a reținut că, în speță, pentru o justă și integrală despăgubire, plata drepturilor salariale de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului cauzat reclamantei prin prevederile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 42/202.
Prin decizia nr. VI din15.01. 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că drepturile prevăzute de art. 11 alin.1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art.28 alin. 4 din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2006, se cuvin tuturor magistraților.
În consecință, instanța a constatat că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând drepturi salariale de30% din indemnizația brută lunară, reactualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective este întemeiată.
Având în vedere prevederile nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, instanța a reținut că este întemeiat și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerului Economie și Finanțelor de a include în buget sumele necesare plății drepturilor salariale solicitate, excepția lipsei calității procesuale pasive fiind neîntemeiată.
A fost respinsă cererea privind plata pe viitor a acestor drepturi deoarece starea de discriminare a subzistat până la data de 10.04.2006,dată la care, prin ieșirea din vigoare a dispozițiilor nr.OUG177/2002, a încetat acordarea sporului pentru toate categoriile de magistrați.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.299 și urm. pr.civ. recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că sentința atacată este criticabilă sub aspectul actualizării sumelor pretinse cu rata inflației în situația în care recurentul ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Prin concluzii scrise Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea recursului formulat și să se țină seama de faptul că, în ședința din 27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, a arătat că potrivit HG nr.386/2007, această instituție nu are printre atribuții și obligația alocării de sume necesare efectuării plăților de natura celor solicitate ci doar atribuții în derularea procesului legislativ, astfel încât nu poate avea calitatea de subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății.
Referitor la cererea de chemare în garanție s-a arătat că aceasta nu întrunește condițiile de admisibilitatea impuse de dispozițiile art.60-63 din pr.civ. că reclamanta nu și-a motivat temeiul de fapt și de drept al chemării în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, și s-a mai solicitat să se constate și faptul că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut prin acțiunea introductivă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Critica privind actualizarea sumelor pretinse de către reclamanți cu rata inflației, va fi înlăturată, având în vedere faptul că scăderea puterii de cumpărare a leului datorită inflației și întârzierea plăților a avut ca urmare producerea unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor care, potrivit art.1084 cod civil sunt îndreptățiți a pretinde repararea pierderii suferite, reprezentată de suma datorată, cât și beneficiul de care au fost lipsiți, astfel încât în temeiul art.312 pr.civ. acest recurs va fi respins, ca nefondat.
Trecând la analiza recursului declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Curtea constată că și acest recurs este nefondat, din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.60 din pr.civ. partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căruia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Se au în vedere și dispozițiile art.161 pct.1 din Legea nr.304/2004 potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, art.19 din Legea nr.500/2002, precum și faptul că ordonatorul principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate, în lipsa unei cereri de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Nu poate fi reținută nici critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, deoarece ste adevărat că, potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva, în speță calitatea de ordonator principal de credite aparținând Ministerului Justiției.
Însă, pentru ca ordonatorul principal de credite să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, potrivit prevederilor art.21 din Legea nr.500/2002, trebuie ca sumele necesare să fie cuprinse în proiectele legilor bugetare, elaborate de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu art.28 din Legea nr.500/2002, pe baza propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite.
Altfel spus, prin atribuțiile care îi revin, potrivit Legii nr.500/2002, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se interpune în circuitul sumelor pretinse cu titlu de drepturi salariale, inclusiv în ceea ce privește procedura rectificării bugetare.
De asemenea, și prevederile Ordonanței de Urgenta nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, precum și la Ordinul comun nr.3774/22.08.2008, privind modalitatea de eșalonare a plații sumelor prevăzute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008, vin să susțină calitatea procesuală a acestei instituții, care are obligații legale precise legate de plata drepturilor salariale în sistemul justiției stabilite prin hotărâri judecătorești.
Nu poate fi reținut nici faptul că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate reprezintă materializarea ultimului capăt de cerere cu care reclamanta a investit instanța.
Nici decizia pronunțată de Curtea Constituțională la data de 27 mai 2009, și invocată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi reținută având în vedere faptul că până la data pronunțării acestei hotărâri decizia mai sus menționată nu a fost publicată.
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge acest recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.667 din 02.04.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
08.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
