Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4600/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2940/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4600R
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.259 din data de 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.25360/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a, C, C, I, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea De APEL BUCUREȘTI, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Guvernul României, având ca obiect-drepturi bănești creșteri salariale de 5%,2% și 11%.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul Consiliul Superior al Magistraturii, prin consilier juridic, și intimatul, personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că intimații, au depus la dosar o cerere prin care solicită comunicarea motivelor de recurs, iar intimatul a depus, prin serviciul registratură, la data de 16.06.2009, o cerere prin care arată că renunță la judecata pricinii.
Curtea procedează la legitimarea intimatului .
Intimatul reiterează în fața instanței cererea sa de renunțare la judecata pricinii.
Recurentul, prin consilier juridic arată că nu se opune ca instanța să ia act de renunțarea la judecată a intimatului.
Curtea, deliberând asupra cererilor intimaților, de comunicare a motivelor de recurs, o respinge având în vedere că motivele de recurs au fost comunicate reprezentanților intimaților astfel cum rezultă din dovezile de citare.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurentul Consiliul Superior al Magistraturii, prin consilier juridic solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Să se ia act de renunțarea intimatului la cererea de chemare în judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 259 din data de 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.25360/3/LM/2007, a fost respinsă acțiunea față de pârâții Guvernul României și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a luat act că reclamanta renunță la judecată, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și intervenienții în nume propriu, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a, C, C, I, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au fost obligați pârâții să acorde creșterile salariale după cum urmează: cu 5%, începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2%, începând cu luna martie 2007, față de nivelul din luna februarie 2007, cu 11%, începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, actualizate conform indicelui de inflație de la data când trebuiau acordate și până la data plății efective.
Pe fondul dreptului dedus judecății, prima instanță a reținut că reclamanții și intervenienții își desfășoară activitatea în sectorul bugetar și că aceștia au solicitat acordarea creșterilor salariale prevăzute, pentru anul 2007, prin OG nr.10/2007.
Potrivit art.5 alin.4 din Codul muncii, constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute în alineatul 2, dar care au produs efectele unei discriminări directe.
Cele 3 creșteri salariale, prevăzute de OG nr.10/2007, au avut ca scop eliminarea prejudiciului creat pentru persoanele care își desfășoară activitatea în sectorul bugetar și sunt salarizate din fondurile bugetului de stat, ca urmare a devalorizării monedei naționale, apreciindu-se de către instanță că în speță operează principiul nediscriminării, în raport de prevederile artr.5 alin.4 din Codul muncii, întrucât reclamanții și intervenienții își desfășoară activitatea tot în categoria persoanelor din sectorul bugetar, iar în mod discriminatoriu în favoarea acestora nu au fost prevăzute creșterile salariale din OG nr.10/2007.
A fost înlăturată susținerea pârâtului Ministerul Justiției, privind faptul că reclamanții au beneficiat de creșteri salariale substanțiale atât în anul 2006, cât și în 2007, fapt ce ar acoperi creșterile acordate ca urmare a devalorizării monedei naționale, reținându-se că drepturile salariale ale magistraților au fost stabilite în raport de activitatea prestată de aceștia și nu se poate susține că prejudiciul determinat de evoluția leului se include în drepturile salariale reglementate de OG nr.27/2006.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției (în prezent Ministerul Justiției și Libertăților ).
În motivarea recursului, întemeiat, în drept, pe dispozițiile art.299, 304 pct.3,4,7 și 9, 304 ind.1 Cod pr. civ. pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, competența de soluționarea cauzei revenind Judecătoriei Sectorului 5
A mai arătat recurentul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că hotărârea este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, dispunându-se în mod nelegal plata despăgubirilor reprezentând indexările salariale pentru anul 2007, în situația în care sistemul de salarizare al magistraților este stabilit prin lege specială - OG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007.atributul de modificare a sistemului de salarizare revine în mod exclusiv legiuitorului, iar intervenția instanței de judecată este nelegală, acceptarea argumentelor instanței de fond conducând la echivalarea sistemelor de salarizare ale diferitelor categorii de personal și la posibilitatea funcționarilor publici de a solicita sporurile și indexările acordate de legiuitor magistraților.
Cu privire la discriminarea reținută de prima instanță, recurentul a arătat că acordarea creșterilor salariale numai pentru anumite categorii profesionale, nu constituie discriminare, așa cum este definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, întrucât nu reprezintă o deosebire, excludere, preferință sau restricție efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată.
Aceste prevederi sunt reluate și în Codul muncii, art.154 alin.3, în cauză nepunându-se problema discriminării pe unul din aceste criterii, ci, susțin reclamanții, pe principiul egalității între cetățeni, materializat în nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Sub același aspect, recurentul a susținut că ar fi absurd să consideri discriminatoriu faptul că majorările salariale acordate personalului contractual nu au fost acordate magistraților, în condițiile î care nu consideri că este discriminatoriu ca personalul contractual să nu fie salarizat în baza coeficienților de multiplicare și a valorii de referință sectorială prevăzută pentru magistrați.
De asemenea, a fost criticat faptul că instanța de fond a dispus actualizarea drepturilor bănești cu rata inflație.
Sub acest aspect, s-a susținut că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, în conformitate cu art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
A mai arătat recurentul că, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze actualizarea drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare, în afara celor alocate prin lege, în sarcina sa stabilindu-se practic o obligație imposibilă.
A fost invocat și faptul că actualizarea apare ca un mijloc de constrângere a debitorului, spre a-l determina să-și execute obligația asumată, astfel încât obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la reactualizarea sumelor datorate reclamanților este lipsită de cauză juridică.
Recurentul Ministerul Afacerilor Externe a criticat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, arătând că nu se justifică o acțiune împotriva Ministerului Afacerilor Externe, atâta vreme cât angajatorul cesionar și-a îndeplinit obligația de a acorda salariatului detașat drepturile cele mai favorabile aferente funcției de magistrat, conform adreselor comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a mai arătat că Ministerul Afacerilor Externe are doar calitatea de a executa obligațiile stabilite în sarcina angajatorului de la care s-a dispus detașarea.
Recurentul Consiliul Superior al Magistraturii, și-a întemeiat recursul pe dispoziții le art.299 și urm. Cod pr. civ. și a arătat că drepturile salariale ale magistraților sunt stabilite printr-un act normativ cu caracter special, derogatoriu față de OG nr.10/2007, în considerarea statutului magistratului, diferit față de cel al unui funcționar public, hotărâre judecătorească neputând completa sau adăuga la actul normativ emis de Guvern, în sensul ca aceste creșteri salariale să se aplice și magistraților.
A fost criticată, de asemenea, dispoziția privind actualizarea creșterilor salariale, cu referire la prevederile art.1082 Cod Civil.
Ministerul Justiției (în prezent Ministerul Justiției și Libertăților ) a arătat, în motivarea recursului, că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 Cod pr. civ.), întrucât intimații reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, astfel încât obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata indexărilor pe care legiuitorul le-a prevăzut prin OG nr.10/2007 pentru alte categorii profesionale, reprezintă o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere faptul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane, excede cadrului stabilit de OG nr.137/2000, iar nici un criteriu dintre cele prevăzute de art.2 alin.1 din OG nr,137/2000, nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
Fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri salariale substanțiale atât în anul 2006, cât și în 2007, decizia de a nu acorda indexări sau majorări decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute nu reprezintă o situație care să fi avut ca rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare, prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
A fost invocat și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr. civ. arătându-se că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv care sunt considerentele pentru care reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile OG nr.10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale.
Prin întâmpinarea formulată, intimații - reclamanți au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, arătând că dreptul la creșterile salariale care să acopere evoluția inflației este un drept recunoscut și ocrotit de legea specială de salarizare a magistraților (art.35 teza a 2-a din OG nr.27/2006) și că,m așa cum a stabilit și Curtea Constituțională, prin Decizia nr.1/08.02.1994, un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Sub același aspect, intimații - reclamanți au susținut că, prin emiterea OG nr.10/2007, legiuitorul a instituit un tratament juridic diferențiat magistraților, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă și fără un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestuia.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și ținând seama de dispozițiile art.304 ind.1 pr.civ. Curtea constată următoarele:
Nu poate fi reținută excepția reiterată de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind necompetența materială a tribunalului în soluționarea cauzei în primă instanță, întrucât sintagma "potrivit dreptului comun", cuprinsă în art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, desemnează, în materia litigiilor de muncă, instanța de drept comun competentă să soluționeze litigiile de această natură, care este, potrivit art.2 pct.1 lit.c Cod pr. civ. tribunalul, iar nu judecătoria, cum greșit consideră recurentul.
Sunt însă fondate criticile formulate de recurenți pe fondul pricinii, referitoare la greșita reținere a încălcării principiului nediscriminării, în raport de prevederile art.5 alin.4 din Codul muncii, prin excluderea magistraților de la acordarea creșterilor salariale prevăzute de art.l alin.l din OUG nr.10/2007, în cele trei etape (cu 5%începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;cu 2% începând cu luna martie 2007, față de nivelul din luna februarie 2007;cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007), în raport cu alți salariați, din alte domenii, care au beneficiat de acestea.
Sub acest aspect, Curtea constată că magistrații sunt beneficiarii unei legi speciale de salarizare, OUG nr.27/2006, astfel încât nu se poate aprecia că reclamanții se găsesc într-o situație analoagă cu persoanele a căror salarizare este reglementată de alte legi speciale (personal bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 și personal salarizat în baza Legii nr.154/1998, precum și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică).
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile.
Or, în speță, condițiile de numire și recrutare, statutul și atribuțiile concrete conferite magistraților, salarizarea acestora, în raport cu categoriile profesionale vizate de OUG nr.10/2007, sunt diferite.
Simpla apartenență a magistraților la categoria socială a salariaților bugetari nu constituie o premisă pentru a se constata că se găsesc în situație comparabilă cu cei care au recunoscute prin legile de salarizare speciale drepturi bănești suplimentare, iar nu fundamentale, constând în indexări față de indicele de inflație. Deși toți se includ categoriei de bugetari în sens larg, adică persoane salarizate din fonduri alocate din bugetul de stat, iar nu din fonduri private, nu se poate susține că între aceste persoane există identitate sub aspectul salarizării, pentru că nu se găsesc în aceeași situație. Magistrații, ca și categorie de persoane salarizate din bugetul de stat, beneficiază de salarizare în baza legii speciale, la fel cum și personalul contractual bugetar, precum și personalul care ocupă funcții de demnitate publică beneficiază de salarizare în baza OUG nr.24/2000, respectiv a Legii speciale nr.154/1998.
Legiuitorul are așadar atributul de a majora salariul fiecărei categorii, de a acorda sporuri sau indexări, pe rațiuni justificate, de moment, între care poate fi și aceea a unui salariu inferior față de puterea de cumpărare a monedei naționale. În atare situație, indexările acordate la nivelul anului 2007 diferitelor categorii de bugetari, mai puțin magistraților, nu pot fi extinse, prin analogie, situației magistraților. Aceștia din urmă nu pot pretinde existența unei discriminări în privința lor, pe motiv că nu au fost beneficiarii vreunui act normativ care să acopere prin intermediul indexării creșterea prețurilor, tarifelor și inflația, pentru că nu se găsesc în situație comparabilă cu ceilalți bugetari. A accepta teza contrară, ar însemna acceptarea raționamentului potrivit căruia toate celelalte categorii de bugetari ar putea invoca discriminarea lor, față de categoria magistraților sau oricărei alte categorii de bugetari, ceea ce nu poate fi primit.
Astfel, se reține că numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental, care nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și indexarea acestuia în conformitate cu devalorizarea monetară.
Aceasta este și practica Curții Constituționale, care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
De asemenea, Curtea are în vedere și faptul că, prin decizia nr.819/3.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a constatat următoarele: "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea Constituțională a apreciat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Având în vedere decizia sus menționată, caracterul său obligatoriu (art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992) și constatând că nu există nici un text legal care să stabilească în beneficiul intimaților-reclamanți și intimaților-intervenienți creșterile salariale pretinse, neputând fi reținută nici existența unei discriminării a acestora, Curtea, în baza art.304 pct.9 și 312 Cod pr. civ. va admite recursurile și va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În temeiul art.246 Cod pr. civ. se va lua act de renunțarea la judecată a reclamantului.
Va fi menținută dispoziția primei instanțe, referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Ministerul Economiei și Finanțelor și renunțarea la judecată a reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.259 din data de 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.25360/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a, C, C, I, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea De APEL BUCUREȘTI, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Guvernul României.
Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanți și intervenienți, ca neîntemeiată.
Ia act de renunțarea la judecată a reclamantului.
Menține dispoziția primei instanțe, referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Ministerul Economiei și Finanțelor și renunțarea la judecată a reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
30.06.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
