Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4687/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1421/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4687/
Ședința publică de la 24 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, împotriva sentinței civile nr.490 din data de 19.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, (7421/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, -, (), și intimații-pârâți Tribunalul Teleorman și Curtea de APEL BUCUREȘTI, având ca obiect:" drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenții-pârâțiMinisterul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T,intimații-reclamanți, G, -, (),și intimații-pârâțiTribunalul Teleorman și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 27.05.2009, relațiile solicitate de instanță din partea intimatului-pârât Tribunalul Teleorman, iar la data de 11.06.2009 s-a depus la dosar cerere din partea intimaților-reclamanți prin care depun alăturat fotocopiile carnetelor de muncă.
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții-pârâți prin cererile de recurs deduse judecății au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.490 din data de 19.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, (), -, G-, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și Ministerul Economiei și Finanțelor; s-au obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman la plata către reclamanți a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, din indemnizația de încadrare lunară, actualizat cu rata inflației de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.1632/31.10.2007 a Tribunalului Teleorman, până la zi și în continuare lunar, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant și s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale.
Prin aceeași sentință, s-a obligat pârâtul mai sus menționat, respectiv, Tribunalul Teleorman la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și s-a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, invocat drept temei juridic al acțiunii, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din indemnizația brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a constatat că, prin art.I pct.2 din OG nr.83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă.
S-a apreciat că OG nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
De asemenea, s-a arătat că Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, preciza că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Ca atare, s-a apreciat că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, s-a reținut că prin emiterea OG nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
S-a considerat că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior (art.I pct.42 din OG nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată), contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
S-a amintit că prin decizia nr.21/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.5/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din pr.civ. s-a constatat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a precizat că în considerentele deciziei sus menționate s-a motivat că instanțele de judecată trebuie să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice, acest lucru presupunând că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă aceste texte de lege.
S-a considerat că împrejurarea că prin nr.OG8/2007 au fost abrogate prevederile Legii nr.50/1996, nu este de natură să conducă la concluzia că personalul auxiliar de specialitate nu mai este îndreptățit la acordarea sporului în discuție, ulterior acestei date, în condițiile în care această abrogare s-a prevăzut printr-o ordonanță de guvern, cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României (Legea nr.502/2006), încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României, fiind valabile, mutatis mutandis, considerentele reținute de instanța supremă în cuprinsul deciziei nr.21/2008, la care s-a făcut mai sus referire.
Cu privire la actualizarea sumelor solicitate în funcție de rata inflației, instanța a reținut că ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real suferit de reclamanți, ca urmare a neacordării unor drepturi de natură salarială la termenele stabilite, or, devalorizarea monetară, survenită între data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.1632/31.10.2007 a Tribunalului Teleorman, când sporul de 50%, din salariul de bază brut lunar trebuia acordat și data plății efective, constituie parte a prejudiciului suferit de reclamantă și este datorată de pârâți, în temeiul art.161 alin.4 din Codul muncii și art.1088 din Codul civil.
S-a considerat că reclamanții nu sunt însă îndreptățiți și la acordarea dobânzii legale, începând cu data introducerii acțiunii, pentru că aceasta ar echivala cu o dublă reparare a prejudiciului suferit prin plata cu întârziere a sumelor cuvenite.
S-a precizat că repararea acestui prejudiciu s-a realizat prin actualizarea sumelor, neputând fi primită susținerea reclamanților în sensul că dobânda ar reprezenta beneficiul nerealizat, atâta vreme cât obligația plății drepturilor salariale nu este, potrivit dispozițiilor legale, o obligație purtătoare de dobânzi, iar măsura actualizării sumelor acoperă integral prejudiciul pretins de reclamanți, întrucât coeficientul de inflație se calculează începând de la data nașterii dreptului până la încasarea sumei.
Ținând seama de faptul că Ministerului Economiei și Finanțelor îi incumbă, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâtul Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor stabilite prin hotărâre.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate:
Instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea legii, respectiv a art.166 pr.civ. și art. 1201 civ., întrucât nu a avut în vedere existența autorității de lucru judecat, ignorând faptul că anterior într-un alt litigiu, prin sentința civilă 1632/2007 a Tribunalului Teleorman, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și alții, fiind respins capătul de cerere pentru viitor.
Pe fondul cauzei s-a arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, care prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
S-a învederat că din februarie 2007, a intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr. 8/24.01.2007, prin care, potrivit art. 30, se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
S-a precizat că recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001 și Înalta Curtea constatat doar că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001 și în consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate în întregime, iar decizia înaltei Curți a avut în vedere doar OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, a criticat hotărârea primei instanțe și cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în calitate de pârât și excepția prematuritatii cererii reclamanților.
Astfel, s-a susținut că Ministerului Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu există identitate între persoana pârâtului și cel care este obligat la raportul juridic dedus judecății, reclamantul trebuind să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă.
S-a arătat că întrucât drepturile solicitate de intimații reclamanți sunt drepturi de natură salarială, potrivit art. 282 din Codul muncii, într-o asemenea acțiune părți în proces sunt numai intimații reclamanți și intimații pârâți care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora, respectiv Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman, care sunt și ordonatori principali și secundari de credite.
S-a precizat că Ministerul Finanțelor Publice nu are printre atribuții obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, raportat la prevederile art. 4 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, respectiv art.6, art.19 și art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările si completările ulterioarei.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Excepția autorității de lucru judecat invocată de către recurentul Ministerul Justiției și Libertăților este neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.166 pr.civ. și art.1201 civ. referitoare la existența triplei identități de obiect, cauză și părți.
Astfel, există identitate de cauză și părți între cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman sub nr-, la data de 25.05.2007 și prezenta cerere de chemare în judecată, însă nu și de obiect, întrucât în primul litigiu a fost admisă acțiunea privind plata drepturilor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, pe perioada 01.09.2004 la zi (31.10.2007), iar în al doilea litigiu s-a solicitat plata drepturilor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.1632/31.10.2007 a Tribunalului Teleorman, respectiv 31.10.2007 până la zi și în continuare lunar, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant. Este adevărat că prin sentința civilă nr.1632/31.10.2007 a Tribunalului Teleormana fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata drepturilor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% ulterior datei de 31.10.2007, însă motivat de faptul că drepturile reclamanților nu sunt scadente, iar nu pentru că reclamanții nu sunt îndreptățiți la plata acestora, astfel că nu se poate reține existența autorității de lucru judecat.
Critica recurentului cu privire la dobânda legală este nefondată, întrucât prin hotărârea recurată s-a respins capătul de cerere formulat de către reclamanți cu privire la acordarea acesteia, fiind acordată în cauză doar actualizarea cu indicele de inflație.
În privința criticilor de fond formulate de către ambii recurenți, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele motive:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă. Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. Prin hotărârea recurată s-a reținut judicios faptul că prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României, abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 neputând fi asimilată modificării unui act normativ. Sub acest aspect, s-a apreciat corect de către prima instanță faptul că norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
De asemenea, prima instanță a reținut în mod legal că Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată,în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin decizia amintită instanța supremă a reținut că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, iar sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice. Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României], concluzionând că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Ca atare, față de considerentele expuse, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție obligatorie pentru instanțe - prin care se constată cănici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioarădatei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției,iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000. Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996. Așa fiind, nu poate fi primită critică a recurenților în sensul că drepturile pretinse de reclamanți nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuală pasive a recurentului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține ca fiind neîntemeiată critica adusă hotărârii recurate, dat fiind atribuțiile în materie bugetară reglementate în sarcina acestui recurent prin Legea nr. 500/2002. Astfel, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. În aceste context, Curtea reține că rolul Ministerului Finanțelor Publice este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, astfel cum chiar acesta recunoaște în cererea de recurs. Împrejurarea că intimații reclamanți nu sunt angajați ai recurentului Ministerului Finanțelor Publice nu prezintă relevanță juridică în cauză, întrucât acesta nu este debitorul unei obligații de plată a drepturilor salariale pretinse, ci a unei obligații de a face, respectiv de a efectua toate
demersurile necesare în vederea alocării de fonduri pentru ca debitorul să fie în măsură să execute obligația de plată.
În ceea ce privește incidența actelor normative invocate de recurentul Ministerului Finanțelor Publice, respectiv nr.OG 22/2002, asupra raportului juridic de drept substanțial dedus prezentei judecăți, instanța de recurs apreciază că acestea nu sunt aplicabile în speță, întrucât reglementează aspecte ce țin de executarea unei hotărâri judecătorești ce exced cadrului procesual limitat la recunoașterea și acordarea dreptului material.
Astfel, n conformitate cu dispozițiile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale atunci când a constatat că se impune obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse în prezenta cauză, în considerarea atribuțiilor ce revin menționatului minister potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice în circuitul sumelor datorate magistraților.
concluziei primei instanțe rezultă inclusiv din împrejurarea că a fost necesară participarea Ministerului Finanțelor Publice la aplicarea nr.OUG 75/2008, prin emiterea, împreună cu ordonatorii principali de credite, a Ordinului comun prin care a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției.
Așa fiind, Curtea reține că, în cauză, nu se regăsește nici motivul de modificare a sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondate recursurile, în temeiul dispozițiilor art.312 din pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, împotriva sentinței civile nr.490 din data de 19.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, (7421/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, -, (), și intimații-pârâți Tribunalul Teleorman și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:,
Dact.: RF./2ex.
27.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
