Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 472/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.472/2008
Ședința publică din 24 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu
- - - judecător
- - - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr.1126/LM/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar -.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru pârâtul recurent lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, mandatara recurentului depune la dosar împuternicire avocațială și declară că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
La sfârșitul ședinței se prezintă reclamantul intimat care depune întâmpinare și extras de cont și solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse în scris.
Cu cheltuieli de judecată conform chitanței.
Instanța, luând în considerare actele și lucrările dosarului, precum și concluziile orale expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată și precizată la Tribunalul Hunedoara sub nr.-, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei B la plata sumei de 2.767 lei cu titlu de drepturi salariale, daune interese compensatorii în cuantum de 61,9232 lei calculate de la data de 16.03.2007 și până la 25.06.2007 și în continuare 0,6131 lei/zi de întârziere, daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe fiecare zi de întârziere de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, 25.000 lei daune morale și cheltuieli de judecată.
Reclamantul a precizat ulterior că își susține acțiunea pentru obligarea la plata daunelor morale și daunelor interese și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul susține că deși își încetase raporturile de muncă cu pârâta la data de 16.03.2007, nu și-a primit drepturile salariale cuvenite pe perioada lucrată la aceasta, plata daunelor interese compensatorii și cominatorii fiind justificate de refuzul acesteia de a-și îndeplini obligațiile contractuale și de reparare a prejudiciului suferit de acesta.
Cererea de obligare la plata daunelor morale în cuantum de 25.000 lei reclamantul și-o întemeiază pe dispozițiile art.269 alin.1 din Codul Muncii, arătând că a fost supus stresului psihic prin derularea acestui proces cu pârâta în dovedirea temeiniciei pretențiilor sale.
Prin sentința civilă nr.1127/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus, acțiunea a fost admisă în parte, pârâta fiind obligată să-i plătească reclamantului suma de 135 lei reprezentând daune interese și suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, acțiunea fiind respinsă în rest.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 16.03.2007 ca urmare a demisiei reclamantului.
Cu acest prilej pârâta avea obligația, conform art.154 alin.2 Codul Muncii să plătească reclamantului salariul pentru munca prestată, însă îndeplinirea acesteia a intervenit doar la data de 25.07.2007, reclamantul fiind încunoștințat de plată doar la data de 20 septembrie 2007, dar care a fost corect virată abia la 01 noiembrie 2007.
Față de dispozițiile art.161 alin.4 Codul Muncii conduita pârâtei S,C, B dă dreptul reclamantului la plata de daune interese în cuantum de 135 lei pentru perioada 16.03.2007 - 01.11.1007 după cum urmează: 61,92 lei pentru 16.08 lei pentru 120 de zile de la 26.06.2007 la 01.11.2007.
În ceea ce privește obligarea la plata daunelor morale și a daunelor cominatorii, instanța a respins pe primele ca nedovedite, reclamantul neproducând probe prin care să demonstreze că a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, astfel cum prevăd dispozițiile art.269 alin.1 Codul Muncii, iar pe celelalte neîntemeiate deoarece daunele cominatorii nu se aplică obligațiilor având drept obiect o sumă de bani, deoarece acestea sunt obligații de a da și se pot executa în natură, lucru pe care pârâta la făcut, fiind pusă însă în întârziere.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând casarea sentinței atacate și reținerea cauzei spre rejudecare pentru următoarele considerente:
Recurenta apreciază că sentința este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Printr-o analiză insuficientă a cauzei deduse judecății instanța de fond a considerat greșit că pârâta recurentă avea obligația să-i plătească reclamantului salariul pentru munca prestată în temeiul art.154 alin.2 Codul Muncii.
Instanța de fond nu a reținut apărările formulate de societatea pârâtă în sensul că reclamantul avea contractul de muncă suspendat în perioada 19.02.2007 - 16.03.2007, conform art.52 alin.1 lit.a Codul Muncii pentru această perioadă nefiind îndreptățit să ceară plata salariului, ci o despăgubire egală cu salariul neachitat.
Reclamantul a luat cunoștință de Decizia de suspendare nr.140/16.02.2007 la data de 19.02.2007, dar cu toate acestea a considerat că-și poate lua concediul de odihnă.
Despăgubirea egală cu salariul nu i-a fost acordată reclamantului la data de 04.04.2007, data plății salariilor, deoarece raporturile de muncă dintre părți încetaseră, iar reclamantul nu a comunicat pârâtei un cont în care să-i fie virată suma datorată. Contul a fost depistat de angajații pârâtei în baza de date la 25.07.2007, dată la care i-a fost virată despăgubirea egală cu salariul.
În ciuda acestui fapt, instanța de fond în mod greșit a reținut că i-ar fi virat suma în discuție reclamantului doar la data de 01.11.2007, acordându-i, pe acest considerent daune interne și dobânzi pentru plata cu întârziere a sumei.
În acest sens instanța de fond nu a luat în considerare extrasul de cont pe care pârâta l-a depus la dosar în data de 20.09.2007, din care rezultă suma virată și data de 25.07.2007 la care s-a efectuat tranzacția. Instanța nu a motivat de ce nu a luat în considerare înscrisul menționat și de ce a acordat reclamantului întreaga sumă solicitată reprezentând daune interese și penalități de întârziere pentru 120 zile, deși suma virată la 25.07.2007 era purtătoare de dobânzi de la această dată.
Daunele interese puteau fi acordate dacă se reținea culpa pârâtei pentru plata cu întârziere a despăgubirii egale cu salariul reclamantului, puteau fi acordate doar pentru perioada cuprinsă între data de 25.06.2007, data înregistrării cererii de chemare în judecată, prin care debitorul este pus în întârziere și data de 25.07.2007, data efectuării viramentului.
Contractul de asistență juridică, susține recurenta, este nul, astfel că reclamantul nu este îndreptățit la plata cheltuielilor de judecată. În acest sens arată că reclamantul și pârâtul din prezenta cauză sunt una și aceeași persoană, astfel încât instanța de fond în mod eronat a acordat cheltuielile de judecată
Contractul de asistență juridică este un contract sinalagmatic, care presupune existența a două părți, în timp ce în cauză există una singură, astfel că acordul de voință dată părții nu s-a putut realiza. Obiectul contractului este imposibil de realizat datorită nerealizării obligației cuprinse în statutul profesiei de avocat în art.114 alin.3 lit. Obiectul contractului trebuie să fie licit și moral, ori contractul în discuție este ilicit pentru că încalcă prevederile legale sus arătate și imoral pentru că urmărește obținerea unui folos necuvenit. Cauza contractului este ilegală, asistența juridică fiind imposibilă între avocat și reclamant care sunt una și aceeași persoană, și imorală pentru că urmărește obținerea frauduloasă a unor sume de bani necuvenite. Patrimoniul avocatului și cel al reclamantului este același, situație în care nu este posibilă plata onorariului de avocat.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Admițând în parte acțiunea formulată de reclamantul, instanța de fond a obligat-o pe pârâta să-i plătească acestuia suma de 135 lei reprezentând daune interese și suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii instanța reține că pârâta avea obligația, conform art.154 alin.2 Codul Muncii, să-i plătească reclamantului salariul pentru munca prestată, însă îndeplinirea acesteia a intervenit chiar la data de 25.07.2007, reclamantul fiind încunoștințat de plata la data de 20.09.2007, dar care a fost corect virată abia la 01.11.2007.
Reclamantul susține că pârâta nu i-a achitat drepturile salariale nici după 6 luni de la încetarea raporturilor de muncă, deși fostul angajator depun e la dosar un extras de cont cu care face dovada că a virat în contul reclamantului suma de 2.767 lei la data de 25.07.2007, dată de la care acesta putea și trebuia să ia act de suma virată în cont. În această situație este fără relevanță susținerea instanței de fond în sensul că reclamantul ar fi fost încunoștințat de plată abia la data de 20.09.2007, data la care pârâta a depus la dosarul cauzei extrasul de cont.
Pentru a justifica plata daunelor interese până la data de 01.11.21007, instanța de fond pretinde că suma datorată reclamantului a fost corect virată de pârâtă numai la această dată, fără a indica însă care este înscrisul conform căruia și-a format această convingere.
Instanța de fond obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 135 lei cu titlu de daune interese, și anume 61,92 lei pentru perioada 16.03.2007 - 25.06.2007 și 73,08 lei pentru perioada 26.06.2007 - 01.11.2007, fără însă a menționa temeiul juridic și modalitatea de calcul a sumei respective.
Pentru aceste considerente, în baza Deciziei nr.XXI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12.06.2006 în dosar nr.9/2006, raportat la art.81 alin.2 lit.a și b din Legea nr.168/1999, Curtea va admite recursul declarat de pârâta B, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Cu ocazia rejudecării cauzei instanța de fond va analiza și se va pronunța asupra tuturor susținerilor recurentei pârâte.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr.1126/LM/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar -.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
(continuarea minutei deciziei civile nr.472/2008)
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.
Tehnored./2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu
