Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4730/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(-)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4730/
Ședința publică de la 24.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Valentina
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, G, -, -, (), - împotriva sentinței civile nr.4324/22.05.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9435/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea s-a constituit cu judecător potrivit planificării de permanență, față de incompatibilitatea, conform art.24 alin.1 Cod procedură civilă a doamnei judecător, care a fost avansată la instanță superioară și căreia i-a revenit competența să soluționeze recursul declarat împotriva sentinței civile nr.4324/22.05.2008 asupra căreia s-a pronunțat la fond, în același proces.
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4324/22.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins pretențiile formulate împotriva acestui pârât, față de lipsa calității procesuale pasive.
A respins pretențiile formulate de reclamanții, G, (), în contradictoriu cu ceilalți pârâții Ministerul Justiției, și Curtea de APEL BUCUREȘTI, ca neîntemeiată
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de personal auxiliar de specialitate prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996, respectiv grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, grefierii care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii și conducătorii de carte funciară, Tribunalul a reținut următoarele:
Conform art. 2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice.
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, indemnizația prevăzută de art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 republicată de 10% din salariul brut nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr.50/1996 nu poate pretinde în mod fundamentat că depune o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini oricum diferite și suplimentare față de cei care nu le au stabilite în fișa postului nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru ca activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar.
De asemenea, dispozițiile art.19 din Legea nr.50/1996 nu contravin art.6 alin. 2 din Codul Muncii, invocat de reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr.50/1996 întrucât față de specificul muncii diferit și de atribuțiile suplimentare ale grefierilor și personalului beneficiar al indemnizației cele două categorii de personal auxiliar nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a reclamanților constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru o parte din personalul din aceeași categorie profesională deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textul de lege considerat discriminator.
Tratamentul diferențiat invocat de reclamanți nu urmărește și nici nu are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a altor drepturi recunoscute de lege, în domeniul politic, economico-social și cultural, indemnizația prevăzută de art. 19 pct. 3 din legea nr. 50/1996 republicată de 10% salariul brut nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională internațională.
În plus, reclamanții nu arata criteriul sau criteriile prevăzute de lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Cu alte cuvinte, reclamanții nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirecte pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
Tribunalul a mai reținut și împrejurarea că statul dispune de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate, iar tratamentul diferit instituit este justificat de criterii obiective și rezonabile, indemnizația în discuție fiind acordată în vederea sarcinilor diferite suplimentare ale personalului care beneficiază de aceasta.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea pretenția reclamanților de a li se acorda sporul de 10% din salariul brut neprevăzut de lege în ceea privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare și a dreptului îngrădit sau înlăturat, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților nu s-a încălcat principiul salarizării egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art. 23 pct. 2 Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 4 pct. 3 din Carta socială europeană revizuită adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999 "Dreptul la salarizare echitabilă".
Nu are relevanță nici acordarea acestui drept printr-o hotărâre anterioară, aceasta având autoritate numai în privința perioadei la care se referă drepturile recunoscute și, în plus, ulterior acestei hotărâri a intervenit decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 7/2008, soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă a admis recursul în sensul solicitat și a dispus ca interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 3 alin. 8 nr.OG 8/2007 să se facă în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se calculează decât categoriilor de grefieri, expres și limitativ prevăzute de normele mai sus-menționate, încât, în considerarea dispozițiilor art. 329 alin. 3 din codul d e procedură civilă, instanța este ținută de dezlegarea dată problemei de drept rezolvată de instanța supremă.
Cu privire la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamanților, s-a reținut că: potrivit art. 1 din Decretul nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de munca, acest document este un act oficial prin care se dovedește, printre altele, și retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi include în aceasta.
Față de faptul că drepturile ce s-au acordat prin hotărârea invocată de reclamanți au fost acordate în temeiul art. 21 din nr.OG 137/200 astfel cum a fost modificată și aprobată, în urma constatării discriminări, acestea au caracterul de despăgubiri pentru tratament discriminatoriu nefiind primite cu titlu de indemnizație, context în care nu fac parte din categoria drepturilor salariate cuvenite reclamanților care se înscriu în carnetele de muncă ale acestora, nereprezentând o modificare a retribuției tarifare a reclamanților și prin urmare, o modificare a unui element al raportului de muncă respectiv salariul, astfel încât, prevederile art. 6 din Decretul nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de munca referitoare la modificările intervenite în executarea contractului de munca, nu sunt aplicabile în cazul dat.
A respins acțiunea față de pârâta Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive, dată fiind natura obiectului litigiului (recunoașterea și plata unor drepturi din existența și exercitarea unor raporturi de muncă între reclamanți și instituțiile angajatoare) Ministerul Finanțelor Publice neavând atribuții în ceea ce privește salarizarea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs reclamanții, criticând sentința pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 pr. civ.
În motivarea recursului se arată în esență că ă funcția de grefier nu este cu nimic diferențiată în raport de compartimentul unde își desfășoară activitatea, respectiv: grefier de ședință, de executări penale, compartiment tehnoredactare, compartiment citații, etc. avându-se în vedere faptul că titulatura funcției stabilită prin art.3 alin.1 din Legea nr.7/2004, republicată, este de "grefier (în această funcție fiind incluși și grefierii de la compartimentele prevăzute la art.19 alin.3 din Legea nr. 50/1996). Prin același art.3 din Legea nr.567/2004 sunt specificați, în mod expres, grefierii cu atribuții diferite de cele ale celorlalți respectiv: "grefier-statistician, grefier-documentarist, arhivar, grefier-registrator și grefier-informatician", neincluzându-se în aceste categorii grefierii care beneficiază de sporul de 10%.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin decizia pronunțată în dosarul nr. 7/2008, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă a admis recursul în sensul solicitat și a dispus ca interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 3 alin. 8 OG nr. 8/2007 să se facă în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se calculează decât categoriilor de grefieri, expres și limitativ prevăzute de normele mai sus-menționate, încât, în considerarea dispozițiilor art. 329 alin. 3 din codul d e procedură civilă, instanța este ținută de dezlegarea dată problemei de drept rezolvată de instanța supremă.
Pe de altă parte, prin decizii succesive începând cu nr. 818/2008, Curtea Constituțională a statuat că art. 1 din OG nr. 137/2000 nu instituie privilegii sau discriminării între cetățeni nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățeni aflați în situații identice.
Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale OG nr.137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative implicabile în cauzele se judecății.
În consecință, Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se deprinde înțelesul instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii si să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Pentru considerentele arătate, Curtea apreciază că tribunalul a pronunțat o soluție temeinică și legală și, în temeiul art. 312 alin. 1 pr. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, G, -, -, (), - împotriva sentinței civile nr.4324/22.05.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9435/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-17.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Elena Luissa Udrea, Valentina
