Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4806/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1808/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4806R
Ședința publică de la 26 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererile de recurs formulate de recurenții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.4691 din 04.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.44788/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații, G, I, IA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, având ca obiect-drepturi bănești primă de vacanță.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic ce depune delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la dosar recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a depus prin serviciul registratură la data de 23.06.2009, concluzii scrise.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și respingerea recursului formulat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.Depune copia OUG nr.71/2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4691 din 04.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.44788/3/LM/2007,a respins excepția lipsei Ministerul Finanțelor Publice a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, I, ia, ,în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE De Casație Și Justiție,
A obligat pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să plătească reclamanților drepturile bănești cuvenite cu titlu de primă de vacanță,aferente perioadei 2005 și 2006 actualizate cu indicele de inflație de la scadență la data efectuării plății,
A respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate Ministerul Finanțelor Publice,
A admis cererea de chemare în garanție și a obligat pe chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești cuvenite reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recursuri motivate pârâții Ministerul Finanțelor Publice și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție care și-au întemeiat criticile pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, criticînd sentința ca netemeinică și nelegală.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice a susținut că
că hotărârea primei instanțe nu este motivata si este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Instanța a interpretat si a aplicat greșit legea,admițând cererea de chemare în garanție a acestei instituții și obligând-o la alocarea sumelor necesare plății drepturilor reclamanților, prima instanță reținând eronat faptul că ministerul gestionează bugetul de stat și confundând bugetul de stat cu bugetele instituțiilor pârâte.
Instanța fondului nu a avut în vedere inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție potrivit dispoz.art. 60 Cod pr.civilă, fiind inadmisibilă chemarea în garanție a unei persoane printr-o cerere prin care se solicită altceva decât garantarea sau despăgubirea, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a făcut dovada că recurentul ar avea față de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție o obligație de garanție sau de despăgubire, o asemenea cerere în materia litigiilor de muncă neputând fi primită deoarece drepturile revendicate de reclamanți derivă din raporturi de muncă al căror subiect nu este și recurenta; instanța fondului confundă statul român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice cu această instituție stând în judecată ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instanța menționând recurenta ca fiind parte în cererea de chemare în garanție, încălcând principiul disponibilității prin extinderea cadrului procesual în lipsa unei manifestări de voință a reclamanților în acest sens.
A mai susținut recurenta că instanța fondului, în mod greșit, a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, considerând ca Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuala în dosar, deși reclamanții nu sunt si nu au fost angajați ai acestuia, si nu a motivat in nici un fel soluția data.
Argumentele prezentate de către instanța nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii, in sensul pe care aceasta noțiune îl are potrivit art. 261 alin.1pct.5 Cod proc.civ. - "Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde(5) motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
Simpla enumerare a mai multor articole din nr.HG 386/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Economiei si Finanțelor, precum si din Legea nr. 500/2002, nu poate fi considerata o motivare a hotărârii, respectiv a soluției de admitere a cererii de chemare in judecata.
Admițând cererea de chemare în garanție, instanța a aplicat greșit art. 28 lit.d-e din Legea nr. 50/2002 și nu a avut în vedere faptul că potrivit art. 21 al aceluiași act normativ, ordonator principal de credite este MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Este lipsit de relevanță, prin urmare, faptul că Ministerul Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pa baza proiectelor ordonatorilor principali de credite și nu la cererea salariaților acestora, recurentul fiind titularul unei obligații de diligență, aceea de a întocmi proiectul de lege a bugetului de stat, iar nu deținătorul unei obligații de rezultat constând în alocarea efectivă a unor sume către solicitanți.
În subsidiar, pe fond, recurentul a invocat dispozițiile Legii nr. 500/2002 și, precum și dispozițiile art. III al.1 ale OUG nr.75/2008, precum și Ordinul comun nr. 3774/22.08.2008, prin care s-a prevăzut plata eșalonată în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a OUG nr. 75/2008 a sumelor de bani prevăzute în hotărâri judecătorești irevocabile, de către ordonatorii principali de credite.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale MINISTERULUI JUSTIȚIEI in temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi si o hotărâre judecătoreasca prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau - fara nici o legătura cu competentele Ministerului Economiei Si Finanțelor in materie de buget.
Având in vedere dispozițiile legale referitoare la finanțele publice, la bugetul de stat si la executarea titlurilor executorii de către instituțiile publice, invocate in susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive și faptul ca, potrivit Codului d e procedura civila, ceea ce determina participarea unei persoane la un proces este calitatea sa si nu opozabilitatea hotărârii cu care se finalizează acesta, raportul de drept procesual neputându-se lega valabil decât intre titularii dreptului, respectiv, obligației ce rezulta din dreptul material dedus judecații.
Tot referitor la calitatea sa procesuala pasiva, s-a solicitat să se aibă in vedere faptul ca MINISTERUL JUSTIȚIEI are calitatea de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
Admițând cererea de chemare in judecata, instanța aplica greșit si dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care stabilește principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitățile instituțiilor publice implicate in procesul bugetar si care la lit. d) - e) prevede faptul ca, "proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor si strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite in formarea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite si pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Prin urmare, este lipsit de relevanta, in speța, faptul ca, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cat aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite - si nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora - si a proiectelor bugetelor locale.
Astfel, părți in dosar trebuie sa fie numai reclamantul - persoana fizica, si paratul - instituția publica angajatoare, urmând ca in cazul admiterii acțiunii, instituția publica parata, in calitate de ordonator principal de credite sa solicite MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR o rectificare bugetara in acest sens, prin întocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.
Având in vedere raționamentul de mai sus, precum si fata de prevederile legale expuse, s-a susținut ca prima instanța a reținut in mod eronat mecanismul elaborării bugetului de stat, rolul recurentului in cadrul acestuia, precum si obligațiile si competentele ordonatorilor principali de credite in materie.
S-a arătat și că potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțată si plătită daca nu este aprobata potrivit legii, iar pe de alta parte, nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa in buget daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
In condițiile in care MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR îi revine obligația de a se încadra in cheltuielile stabilite de către legiuitor, plata salariaților unor alte instituții publice apare ca fiind nelegala si imposibil de efectuat.
Cu titlu de practica,s-au invocat decizia înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 39/09.01.2008, pronunțata in dosarul nr- si alte decizii similare pronunțate in cauze cu același obiect.
La rîndul său recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a susținut că
instanța de fond a dispus eronat actualizarea drepturilor bănești cu rata inflației.
Sub acest aspect, s-a susținut că MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, în conformitate cu art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
A mai arătat recurentul că, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze actualizarea drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare, înafara celor alocate prin lege, în sarcina sa stabilindu-se practic o obligație imposibilă.
A fost invocat și faptul că actualizarea apare ca un mijloc de constrângere a debitorului, spre a-l determina să-și execute obligația asumată, astfel încât obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la reactualizarea sumelor datorate reclamanților este lipsită de cauză juridică.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs,și în conformitate cu dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Nefondate sunt și criticile referitoare la actualizarea drepturilor bănești pretinse cu rata inflației Curtea constatînd că în mod corect a procedat prima instanță, acordând actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației, în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, în speță prin devalorizarea monetară, între momentul la care drepturile salariale erau datorate, la zi,susținerile recurentului cu privire la modalitatea de angajare a cheltuielilor de la bugetul de stat fiind neîntemeiate, câtă vreme aceste sume au, din punct de vedere al obligației sancționate, același regim cu ale drepturilor față de care s-au calculat, iar baza legală pentru efectuarea lor este dată de chiar hotărârea judecătorească constituită în titlu.
Trecând la analiza recursului formulat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține că în mod corect, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de intimatul pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în contradictoriu cu recurentul, și a obligat prima instanță pe recurentul pârât să aloce pârâților sumele corespunzătoare drepturilor cuvenite intimatei reclamante, reținând admisibilitatea cererii de chemare în garanție precum și calitatea procesuală pasivă a primului, în raport de prerogativele ce îi revin în baza dispozițiilor Legii nr. 500/2002, interpretate sistematic și logic cu privire la elaborarea proiectului de rectificare a bugetului de stat, cu consecința că acestuia îi revine și atribuția de a vira de la bugetul de stat aprobat de parlament către ordonatorii principali de credite fondurile necesare plății sumelor cuprinse în titlurile executorii, în caz contrar pârâții fiind în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, nefiind relevante inexistența raporturilor juridice de muncă cu intimata reclamantă a recurentului.
În același sens sunt și dispoz.art.131 al.1 din Legea nr.304/2004 ce dispune că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de sat, statul fiind reprezentat în raporturile juridice, referitoare la administrarea resurselor financiare, de Ministerul Economiei și Finanțelor, acestui din urmă revenindu-i, potrivit HG nr.386/2007 și Legii nr. 500/2002 prerogative în elaborarea proiectului bugetului de stat și proiectului de rectificare a acestuia, respectiv referitoare la administrarea resurselor statului și aprobarea modificării lor în fișele de investiții anexe la bugetul ordonatorilor principali de credite.
Mai mult, instanța fondului, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin.1 și 5 Cod pr.civilă și-a motivat în fapt și în drept dispoziția de obligare a recurentei pârâte la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor intimatei reclamante, reținând incidența dispozițiilor Legii nr. 500/2006 și sub acest aspect criticile recurentului nefiind fondate.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat recursul formulat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței;va admite recursul formulat de recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva aceleiași sentințe,va modifică în parte sentința atacată în sensul că: va respinge acțiunea formulată de reclamanții care au calitatea de procuror ca neîntemeiată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge,ca nefondat, recursul formulat de recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.4691 din 04.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.44788/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații, G, I, IA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Admite recursul formulat de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții care au calitatea de procuror ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /Tehnored. A/2 ex
Jud. fond:
A:V:
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
