Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4810/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1976/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4810R
Ședința publică de la 26 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurentul, Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.40 din 06.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect-drepturi bănești spor de 50%
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic ce depune delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la dosar recurentul a depus prin serviciul registratură la data de 25.06.2009, concluzii scrise.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic solicită respingerea recursurilor. Depune copia OUG nr.71/2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.40 din 06.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost espinsă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, au fost respinse, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune, pretențiile reprezentând despăgubiri la nivelul sporului de vechime în muncă pentru perioada 1.11.2000 - martie 2005 inclusiv și al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 1.01.2003 - martie 2005 inclusiv, în acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Bucureștil a plata sumelor reprezentând: sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, echivalentul a 50% din indemnizația brută lunară pentru perioada începând cu luna aprilie 2005 până la pronunțarea prezentei hotărâri, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data scadenței până la data executării efective; sporul de vechime în muncă pentru perioada aprilie 2005 -12 martie 2007, precum și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței până la efectiva executare și sporul de 30-40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.01.2003-01.01.2006, precum și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței până la data plății efective.
Prin aceeași sentință a fost obligat Tribunalul București la efectuarea, în mod corespunzător, a mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantului și au fost respinse, ca neîntemeiate, restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, a termenul de judecată din 6.10.2008 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, chemat în garanție în acțiunea reclamantului, motivat de aceea că o atare cerere se poate formula în contra persoanei împotriva căreia reclamantul s-ar putea îndrepta în cazul în care ar cădea în pretenții, or, față de natura salarială a drepturilor pretinse, nu există niciun temei pentru ca reclamantul să se regreseze în caz de respingere a acțiunii, împotriva chematului în garanție cu care nu are raporturi de serviciu.
Cât privește excepția prescripției dreptului material, la același termen de judecată s-a constatat că aceasta este întemeiată cât privește sporul de vechime solicitat pentru perioada 1.12.2000- martie 2005 inclusiv, respectiv sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 1.01.2003-martie 2005 inclusiv, ca fiind drepturi rezultate din interpretarea obligatorie a dispozițiilor legale, conținută într-o decizie a instanței supreme, drepturi ce au existat, prin urmare, în toată această perioadă și care puteau fi valorificate în instanță, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, fără ca vreo cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție să se poată constata.
Din acest punct de vedere, este irelevantă suspendarea din funcție a reclamantului în perioada 2 noiembrie 2005 -12 februarie 2008, întrucât drepturile pentru care s-a constatat prescripția dreptului material la acțiune sunt aferente unei perioade anterioare suspendării, nefiind afectate de aceasta și putând fi solicitate în justiție inclusiv în perioada de suspendare, nicio cauză de împiedicare nefiind invocată și dovedită.
Alta este însă situația sporului pentru combaterea corupției, a cărei existență, în favoarea și a altor categorii de magistrați decât cele stipulate în ipotezele normelor care l-au reglementat, a fost extrasă de instanța supremă în aplicarea principiului nediscriminării, în absența unor baze obiective și rezonabile.
Din această perspectivă, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut atât de art. 3 al.1 din Decretul nr. 167/1958, cât și de art. 283 al.1 lit. c din Legea nr. 53/2003, rămâne pe deplin aplicabil, însă data nașterii dreptului la acțiune de la care începe să curgă, se situează, la momentul pronunțării, la data de 22 iulie 2005, a hotărârii nr. 185 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii și procurorii care beneficiază de sporul de 40 % și cei care nu beneficiază de acest spor.
Astfel, fiind vorba despre o discriminare creată prin lege, dispoziția care nu condiționează sesizarea instanței de sesizarea prealabilă a Consiliului (art. 27 din OG nr. 137/2000, în varianta republicată) nu este aplicabilă, știut fiind că instanța nu are atribuții de constatare și sancționare a discriminărilor create prin prevederi legale, ea neputându-le înlătura de la aplicare pe motiv că sunt inechitabile sau discriminatorii, ci fiind ținută, potrivit rolului său constituțional, să le dea eficiență, astfel că, în mod obiectiv și rezonabil, persoana care se consideră discriminată printr-o dispoziție cuprinsă într-un act normativ, nu se poate adresa instanței decât după ce autoritatea cu atribuții în materia constatării tuturor formelor de discriminare, în speță Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența faptei de discriminare pretinse.
În același sens, teza Iaa rt. 27 al.1 din OG nr. 137/2000, republicată, dispune că persoana care se adresează direct instanței de judecată poate formula o cerere de acordare de despăgubiri și restabilire a situației anterioare discriminării, respectiv anulare a situației create prin discriminare, fiind evident că textul se referă la alte acte sau fapte de discriminare decât adoptarea unui act normativ, pentru că numai în aceste cazuri instanța s-ar putea pronunța asupra restabilirii situației anterioare sau ar putea anula actul discriminatoriu.
Rezultă așadar, că pretențiile reprezentând sporul de 30-40% pentru combaterea corupției, pentru perioada 01.01.2003-0.01.2006, nu sunt prescrise, față de cele anterior expuse, termenul de 3 ani, aplicabil acțiunilor personale prin care se valorifică drepturi de creanță îndeplinindu-se la 22 iulie 2008, or, prezenta acțiune a fost introdusă la data de 18.04.2008.
Pe fondul cauzei referitoare la sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică, s-a reținut că prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor exprese ale art.329 alin3 Cod procedură civilă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În considerente s-a reținut că prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art. IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate dispozițiile, art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin. 1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art.81 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin OG nr.83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretarea "per a contrario" a art. 147 alin.1 cu referire la art. 126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune că instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
De altfel, astfel cum a rezultat și din motivarea recursului în interesul legii, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane-magistrați și personal auxiliar de specialitate, le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că neacordarea acestui spor ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, în condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 alin.1 din Constituție, nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr.12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În consecință, potrivit considerentelor anterioare, s-a constatat că față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru categoria de personal din care face parte și reclamantul, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins.
Aceleași considerați sunt valabile și cât privește sporul de vechime solicitat pentru perioada aprilie 2005 -12 martie 2007.
Astfel, prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 pronunțată în interesul legii, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/10996, în raport de prevederile art. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, precum și ceilalți magistrați beneficiază și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege, motivat de aceea că deși prin OG nr. 83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați,art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, nu a fost abrogat nici expres, nici implicit, în caz contrar, a considerat că putea beneficia de sporul pentru vechime în muncă numai personalul auxiliar, nu și magistrații, înseamnă a încălca principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile OG nr. 137/2000.
În fine, cât privește sporul pentru combaterea corupției, se constată că prin dispozițiile art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 s-a stabilit că personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin. 1-3 și judecătorii care compun completele specializate în judecarea infracțiunilor de corupție primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară majorat la 40% prin OUG nr. 24/2004, aprobată și modificată prin Legea nr. 601/2004, care lărgește sfera de aplicare a art. 28 alin. 4 devenit alin. 5, în sensul că sporul de 40% se acordă tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și tuturor judecătorilor înaltei Curți de Casație și Justiție, fără să se facă vreo distincție între cei care participă la soluționarea cauzelor de corupție și cei cu alte atribuții.
Criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție este locul de muncă și natura cauzelor pe care o parte din judecători și procurori erau desemnați să le soluționeze, această situație diferențiind clar și injust magistrații ce se ocupă de instrumentarea faptelor de corupție de ceilalți magistrați.
Scopul urmărit de legiuitor la momentul adoptării actelor normative anterior menționate, a fost necesitatea asigurării incoruptibilității unor categorii de magistrați, iar extinderea acordării sporului și la judecătorii înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost motivată de necesitatea intensificării neîntârziate a luptei împotriva corupției. Din acest punct de vedere, apare de neconceput necesitatea asigurării incoruptibilității doar raportat la o anumită categorie de magistrați, la o anumită instanță sau parchet și nu la nivel general.
Într-adevăr, scopul legiuitorului a fost unul legitim, însă metoda de atingere a acestuia a fost neadecvată și evident disproporționată, textele legale menționate introducând în mod clar o discriminare, fără a avea la bază un criteriu obiectiv și rațional, ceea ce încalcă dispozițiile art. 16 din Constituția României, art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și pe cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea oricărei discriminări.
În acest sens, prin Hotărârea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existența unei discriminări directe, potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000 și s-a recomandat Ministrului Justiției inițierea unui proiect de act normativ în vederea modificării prevederilor discriminatorii, în sensul eliminării situațiilor de inegalitate evidentă între cele două categorii de salariați, magistrați cu pregătire și responsabilități identice.
De asemenea, prin decizia nr. VI din 15.01.2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a stabilit aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din OUG nr. 177/2002 și art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 modificată prin OUG nr. 24/2004 modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, reținându-se că tratamentul discriminator a fost înlăturat pentru viitor, o dată cu adoptarea OUG nr. 27/2006, însă până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, aplicarea textelor de lege constatate discriminatorii a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii.
înalta Curtea mai reținut că îndeplinirea cerințelor de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea justiției, de altfel neputându-se justifica folosirea unui criteriu arbitrar de diferențiere între magistrați, doar pe considerentul că compartimentelor în care activează reclamă o specializare particularizată și un risc deosebit, atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept, presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Pentru asigurarea reparării integrale a prejudiciului creat prin întârzierea în acordarea sumelor la nivelul sporurilor pretinse, sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 civil care statuează că, creditorul obligației având drept obiect o sumă de bani, nu poate pretinde, drept echivalent al prejudiciului creat prin întârzierea la executare, decât dobânda stabilită de lege.
Cât privește data de la care dobânda se acordă, aceasta este data scadenței, față de natura salarială a despăgubirilor pretinse, rezultate din raporturi juridice de muncă, ceea ce pune debitorul-angajator de drept în întârziere, reglementările civile (cum sunt cele referitoare la acordarea dobânzii de la data cererii de chemare în judecată) fiind incidente în materia raporturilor de muncă numai în subsidiar și numai în măsura în care nu contravin principiilor fundamentale ale egalității de tratament, protecției salariaților și bunei-credințe ce guvernează aceste relații, conform art. 5, 6 și 8 din Legea nr. 53/2003.
Nu s-a dispus însă și actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație, întrucât acordarea atât a actualizării, cât și a dobânzii legale, ar determina o dublă reparație a aceluiași prejudiciu, reprezentând o îmbogățire fără justă cauză. Nu ar putea fi primit nici argumentul referitor la natura și funcțiile diferite ale celor două categorii de reparații, menite, pe de o parte, să acopere devalorizarea monetară, iar pe de altă parte să repare prejudiciul creat prin lipsa de folosință a banilor, întrucât dobânda legală, stabilită în funcție de nivelul de referință a Băncii Naționale a României, conform art. 3 din OG nr. 9/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 356/2002, reflectă și mărimea inflației, în sensul că majorarea acesteia determină și creșterea ratei dobânzii, în scopul compensării reducerii puterii de cumpărare a banilor.
În consecință, potrivit celor anterior arătate, se va dispune ca la sumele acordate să se aplice dobânda legală de la data scadenței până la data executării.
Cât privește solicitarea de acordare, în continuare, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, până la eventuala reglementarea legislativă diferită a acestui spor, aceasta nu poate fi primită, pe de o parte pentru că s-ar constitui într-o condiționare a legiuitorului de a-l reglementa, or, opțiunea în acest sens a legiuitorului nu poate fi controlată de instanța judecătorească, care și-ar depăși limitele competenței constituționale, pe de altă parte, pentru că în materie de drepturi salariate nu există temei pentru acordarea lor pentru viitor, întemeiat pe prezumția că angajatorul nu-și va respecta obligația de plată. Se reține și că salariul este o prestație periodică, scadentă cel puțin o dată pe lună, dar succesivă, reprezentând echivalentul muncii prestate și ale cărei acordare și valoare sunt condiționate de menținerea în funcție, exercitarea atribuțiilor, păstrarea aceluiași regim salarial, precum și de alte criterii, cu consecința că obligația viitoare a cărei sancționare se dorește nu este nici certă, iar prin natura ei, nici exigibilă.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și recurentul, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că otărârea pronunțată de instanța de fond este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă, deoarece în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care: "în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită."
Având în vedere faptul că prin acțiune reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante reprezentând sporul de 30%, respectiv de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, fiind vorba așadar de prestații periodice, pretențiile acestuia ar fi trebuit examinate numai pentru perioada de 3 ani - durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii.
În speță, dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului general de prescripție de 3 ani aplicabil în materia drepturilor de creanță, reglementat de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, s-a învederat aplicabilitatea dispozițiilor art.8 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care: "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea."
S-au invocat și dispozițiile art.1088 Cod civil, arătându-se că intimatul, creditor al unei obligații având drept obiect o sumă de bani, ar fi putut pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare doar dobânda stabilită de lege, aceasta fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
În recursul său, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurentul a arătat că n privința motivării soluției de admitere a excepției prescripției extinctive, instanța de fond a arătat în mod eronat că este irelevantă suspendarea din funcție a reclamantului în perioada 2 noiembrie 2005 -12 februarie 2008, întrucât drepturile pentru care s-a constatat prescripția dreptului material la acțiune sunt aferente unei perioade anterioare suspendării, nefiind afectate de aceasta și putând fi solicitate în justiție inclusiv în perioada de suspendare, nicio cauză de împiedicare nefiind invocată și dovedită", din acest punct de vedere "sentința recurată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii deoarece efect al suspendării recurentului din funcția de judecător pe perioada 2 noiembrie 2005 - 12 februarie 2008, s-a suspendat exercitarea oricăror drepturi legate de activitatea de judecător, inclusiv a drepturilor salariale menționate. Suspendarea din funcție este o cauză de suspendare a cursului prescripției extinctive a dreptului la acțiune având ca obiect drepturile salariale, consacrată de o normă specială, care este de imediată aplicare (normă specială care derogă de la normele generale ce stabilesc cauzele de suspendare, cuprinse în Decretul nr.167/1958. Art.62 alin.1 lit.a din Legea nr.303/2004 care stabilește suspendarea din funcție nu face nici o distincție între drepturile a căror exercitare este suspendată, ceea ce înseamnă că, în baza regulii de interpretare logică "unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu trebuie să distingă", este suspendat inclusiv dreptul de a solicita plata unor drepturi salariale.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate de recurentul și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Nu poate fi reținută critica referitoare la incidența în speță a dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ. deoarece suspendarea recurentului din funcția de judecător pe perioada 2 noiembrie 2005 - 12 februarie 2008, având ca efect suspendarea exercitării oricăror drepturi legate de activitatea de judecător a avut loc într-o perioadă ulterioară celei la care a luat naștere dreptul pretins, iar recurentul nu a dovedit că s-a aflat în imposibilitate de a valorifica aceste drepturi astfel cum corect a reținut instanța de fond.
Așa fiind, în ceea ce privește drepturile salariale restante reprezentând sporul de 50%, pretins de reclamant, își au incidența dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958, iar momentul la care începe să curgă termenul de prescripție este conform dispozițiilor art.8 din același act normativ data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Față de cele mai sus arătate, soluția instanței de fond de a respinge ca efect al prescripției dreptului material la acțiune pretențiile reclamantului reprezentând despăgubiri la nivelul sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.01.2003 - 03.2005 este legală și temeinică, și văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul recurentului, ca nefondat.
Trecând la analiza recursului formulat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea constată că și acest recurs este nefondat, pentru motivele arătate în continuare:
În mod corect instanța de fond a considerat că data nașterii dreptului la acțiune cu privire la pretențiile reclamantului reprezentând sporul de 30%, respectiv de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, este reprezentată de momentul pronunțării la data de 22.07.2005 a Hotărârii nr.185 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii și procurorii care beneficiază de sporul de 40% și cei care nu beneficiază de acest spor, deoarece este vorba despre o discriminare creată prin lege astfel încât potrivit art.27 din OG nr.137/2000 în varianta republicată, în vigoare la acea dată, persoana care se consideră discriminată printr-o dispoziție cuprinsă printr-un act normativ nu se poate adresa instanței decât după ce Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența faptei de discriminare reclamate.
Va fi înlăturată și critica referitoare la acordarea dobânzii legale, această sumă cuvenindu-se reclamantului potrivit art.1088 Cod civil, în vederea reparării integrale a prejudiciului creat, prin acordarea cu întârziere a sumelor la nivelul sporurilor pretinse, aceasta acordându-se de la data scadenței drepturilor solicitate, având în vedere specificul raporturilor juridice de muncă, ceea ce pune angajatorul de drept în întârziere.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge și recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții și Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.40 din 06.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
10.08.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
