Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4950/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3719/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4950/
Ședința publică de la 01.07.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.576/6.05.2008 pronunțate de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, A, și intimații-pârâți TRIBUNALUL GIURGIU, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 576/6.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă, admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamanților față de acest pârât, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2003, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a admis acțiunea formulată de reclamanții, a și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Giurgiu, i-a obligat pe pârâți să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de vechime pentru perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți în perioada 1 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2003, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la zi si a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În considerente a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reclamanții nu au raporturi de muncă cu acest pârât și, în consecință a respins acțiunea reclamanților față de Ministerul Economiei și Finanțelor, fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată și a respins-o, termenul de prescripție începând să curgă din momentul pronunțării deciziei nr. XXXVI/7.05.2007, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât prin această decizie au fost interpretate dispozițiile art. 33 din Lg. 50/1996 în raport cu prevederile art. I pct. 32 din OG 83/2000, art. 50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG 160/2000, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiază și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Prescripția dreptului la acțiune în sens material fiind o sancțiune îndreptată împotriva celui care, deși are un drept, nu înțelege să-l exercite, nu poate fi opusă reclamanților întrucât anterior pronunțării Deciziei nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acestora nu le era recunoscut prin legislația existentă dreptul de beneficia de sporul de vechime în muncă, astfel încât, neavând acest drept, nu-l puteau exercita.
Pe fondul cauzei s-a reținut că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată, Decizia nr.XXXVI/07.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și justiție, fiind obligatorie conform prevederilor art. 329 alin. 3. pr. civ.
În motivarea deciziei pronunțate Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că. OG 83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art. 31( devenit 33 după rectificare) din Legea 50/1996 pe care a modificat-o și completat-
De asemenea nici OUG.177/2002 privind salarizarea nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33 al.1 și 2 din Lg,50/2006 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de spor de vechime în muncă.
Stabilirea indemnizației lunare ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general dobândit pentru vechimea în muncă din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii adoptată prin normele de tehnică legislativă instituite prin Lg. 24/2000.
Acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Or, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, sporul de vechime în muncă nu a fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă art. 31 (devenit art.33) din Legea nr. 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin 3 și ale art. 295 din Codul Muncii.
Mai este de observat că dispoziția din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art. 31(devenit art.33) din Legea nr. 50 /1996 nu poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art. 1 sau art. 9 alin ultim, din acea ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.
Așa fiind, în raport și cu dispozițiile art. 137 alin (1) din Codul Muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată de magistrați le conferă vechime în muncă pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
Ca urmare, interpretarea sistematică a art. 31(33) din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport de alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
A considera că puteau beneficia de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De aceea, ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă atât timp cât personalului auxiliar din unitățile unde el își desfășoară activitatea și i s-a menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Ministerul Justitiei, înregistrat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că hotararea primei instante a fost pronuntata cu aplicarea gresita a legii, motiv de modificare prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Tribunalul a respins in mod eronat exceptia prescriptiei extinctive a dreptului la actiune, cu motivarea ca termenul de prescriptie a inceput sa curga de la momentul pronuntarii Deciziei nr.XXXVI/7.05.2007 a ICCJ, deoarece prin aceasta au fost interpretate dispozitiile art.33 din Legea nr.50/1996.
In opinia recurentului, a fost depasit termenul de 3 ani prevazut de art.283 Codul muncii, raportat la momentul introducerii actiunii, respectiv 29.02.2008.
Momentul inceperii termenului de prescriptie este prevazut de lege,respectiv de Decretul nr.167/1958, prescriptia fiind o chestiune de ordine publica.
Prin decizia ICCJ s-a statuat in mod obligatoriu pentru instante in sensul ca dreptul la sporul de vechime a continuat sa subziste su dupa adoptarea OG 83/2000, nefiind inlaturat expres printr-o dispozitie a legii.
Asadar, dreptul la actiune a inceput sa curga distinct pentru fiecare prestatie lunara din momentul platii acesteia, cand cel indreptatit putea cunoaste paguba cauzata prin neplata sporului de vechime in munca.
Singurul efect al deciziei pronuntate in recursul in interesul legii este caracterul obligatoriu pentru instante in privinta problemelor de drept dezlegate, fara a avea efect asupra hotararilor judecatoresti pronuntate si nici cu privire la situatia partilor din aceste dosare.
Nu este vorba nici de o recunoastere voluntara care sa fi intrerupt termenul de prescriptie.
Recurenta critica hotararea si sub aspectul actualizarii sumelor datorate, de dispozitiile art.1088 Cod civil.
Intimatii nu au formulat intampinare.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurentii sunt magistrati in cadrul Judecatoriei Giurgiu si au investit instanta, la data de 29.02.2008, cu pretentiile acestora pentru plata sporului de vechime aferent perioadei noiembrie 2000 -1 ianuarie 2004.
Sporul de vechime reprezinta un drept echivalent drepturilor salariale, in baza art.155 Codul muncii si, potrivit art.161 Codul muncii, salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar, în cazul în care această modalitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil.
In cazul reclamantilor-intimati, plata drepturilor salariale se facea lunar, in conditiile legii, motiv pentru care Curtea constata ca dreptul la actiune pentru sporul de vechime aferent fiecarei indemnizatii lunare s-a nascut la momentul scadentei fiecarei prestatii succesive cu acest titlu.
Potrivit art.283 al.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților către angajator.
Termenul de 3 ani prevazut de art.283 alin.1 lit.c Codul muncii este un termen de prescriptie, termen ce incepe sa curga la data nasterii dreptului la actiune, potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958.
In temeiul art.12 din acelasi act normativ, în cazul cînd un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Avand in vedere dispozitiile mentionate si perioada la care se refera pretentiile reclamantilor, Curtea constata ca termenul de prescriptie pentru fiecare prestatie succesiva s-a implinit, in cazul ultimei la data de 1 ianuarie 2007.
Fiind vorba de un termen de prescriptie extinctiva, acestuia ii sunt aplicabile cauzele de intrerupere si de suspendare prevazute de Decretul 167/1958.
In baza art.16 alin.1 lit.a din acest act normativ, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Potrivit art.17 din același act normativ, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt- După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
Aceasta cauza de intrerupere este prevazuta si de legislatia muncii, avand in vedere art.166 alin.2 Codul muncii, potrivit caruia termenul de prescriptie este intrerupt in cazul in care intervine o recunoastere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale.
Reclamantii au invocat ca dreptul la actiune s-a nascut la data pronuntarii Deciziei in interesul legii, dar aceasta nu avut efectul unei recunoasteri din partea debitorului si nu a statuat decat asupra interpretarii unitare a legii, astfel incat nu poate determina nasterea dreptului la actiune pentru reclamanti.
In concluzie instanta constata ca nu a intervenit nicio cauza de intrerupere sau de suspendare a termenului de prescriptie, motiv pentru care, dreptul la actiune ce a facut obiectul cererii introduse la data de 29.02.2008 s-a stins prin prescriptie, in conditiile art.1 din Decretul 167/1958 raportat la art.166 si 283 lit.c din Codul muncii.
de aceste considerente de fapt si de drept, avand in vedere si dispozitiile art.312 Cod procedura civila, Curtea urmeaza sa admita recursul, sa modifice sentinta recurata in sensul ca va admite exceptia prescriptiei extinctive a dreptului la actiune si va respinge pretentiile formulate ca prescrise, Urmand a mentine dispozitiile sentintei atacate sub aspectul solutionarii exceptiei lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.576/6.05.2008 pronunțate de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, A, și intimații-pârâți TRIBUNALUL GIURGIU, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Modifică in parte sentința recurată în sensul că:
Admite excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru pretentiile reclamantilor din perioada 1 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2003 si respinge actiunea ca prescrisa.
Menține dispozițiile sentinței recurate privind solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
pentru judecator aflat in CO,
semneaza presedintele sectiei,
GREFIER,
Red /Tehnored:
2 EX./6.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Valentina Sandu, Amelia Farmathy
