Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Sentința 50/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 50
Ședința publică de la 06 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Busuioc Anamaria Monica JUDECĂTOR 2: Aștefănesei Petrina Manuela
- - - - - JUDECĂTOR
- - - - ASISTENT JUDICIAR
- - ASISTENT JUDICIAR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare acțiunea civilă promovată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri, excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare, urmând a se pronunța atât pe excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de reclamantul pentru perioada 2001-2004, excepția lipsei calității procesuale pasive a Finanțelor cât și pe fondul cauzei.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Sub nr-, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați primii trei pârâți la plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică stabilit prin art. 47 din Legea 50/1996, în cuantum actualizat, precum și dobânda legală începând cu octombrie 2004 și până la ieșirea la pensie a fiecăruia, precum și pentru viitor; reclamanții au mai solicitat ca pârâții TRIBUNALUL BACĂU și Curtea de APEL BACĂU să fie obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare sporului solicitat în carnetul de muncă, respectiv să elibereze adeverințe cu aceste sume pentru recalcularea pensiei, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să fie obligat să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale solicitate.
În susținerea acțiunii, astfel cum a fost motivată ( fl.2-5,107) reclamanții au arătat următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83 din 29 august 2000, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că articolul 47 se abrogă. Această Ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001 publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României care, potrivit art. 73 alin.1 din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanțe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în condițiile prevăzute de acea lege ( art. 108 alin.3 din Constituție ). Dar, asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24 din 27 martie 2000, în vigoare la data emiterii OG nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, art. 58 și art. 62 precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să-și înceteze aplicabilitatea.
Reiese, deci, că modificarea, completarea sau abrogarea, totală sau parțială a unui acte normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze,iar nu să abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Mai este de reținut că, la momentul emiterii nr.OG 83/2000, era în vigoare și Legea nr. 56/1996, care reglementează salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin nr.OG55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea, la art. 231, că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice și să completeze Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin nr.OG 55/1997 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, prin art. IX al.2 paragraful 1 din acea ordonanță, s-au abrogat dispozițiile art. 231din Legea nr. 56/1996.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin.3 cu referire la art. 73 alin.1 din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data emiterii nr.OG 83/2000, prevedea la art. 81 că magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art. 47din Legea nr. 50/1996 și art. 9 alin.2 paragraful I din Ordonanța Guvernului 83/2000 prin care a fost abrogat art. 231din Legea nr. 56/1996 modificată și completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992 modificată și completată, lege organică.
abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și art. 231din Legea nr. 56/1996 modificată și completată prin art. I pct. 42 respectiv prin art. 9 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 - norme abrogate în prezent -poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicată în fața instanțelor judecătorești.
Curtea Constituțională are însă în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, la verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent, revine, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin.1 cu ref. la art. 126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești.
Or, art. 1 pct. 42 și art. 9 alin.2 paragraful 1 din Ordonanța Guvernului 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt, din acest motiv, neconstituționale, conform art. 147 alin.1 din Constituția României și își încetează efectele.
Toate acestea au fost de altfel constatate și prin decizia nr. 21 pronunțată la data de 10.03.2008, în dosarul nr. 5/2008, de către - Secțiile Unite -prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat în sensul recunoașterii dreptului judecătorilor (---) la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut luna,r și după intrarea în vigoare a Ordonanței de Guvern nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar acte, respectiv copii decizii de pensionare și adeverințe privind data eliberării din funcție ( fl.64-66 reclamanta, fl.75-77, reclamanta, fl.123-124 reclamanta, fl.125-127 reclamanta, fl.128-130 reclamanta, fl.139-140 reclamantul, fl.141-143 reclamanta și fl. 156-157 reclamanta ).
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare ( fl.37 ) solicitând respingerea pretențiilor reclamanților ca lipsite de temei legal.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea formulată ( fl.12 ), a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu este competent în întocmirea și adoptarea bugetului de stat. Sumele solicitate de reclamanți, arată pârâta, se achită ca urmare a rectificării bugetului, la propunerea ordonatorilor principali de credite și, în consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Prezent în instanță la termenul din 16.04.2008 ( fl.105 ) reclamantul a precizat că înțelege a solicita drepturile din acțiune și pentru perioada anterioară lunii octombrie 2004, respectiv până în anul 2001.
La termenul din 6.08.2008 TRIBUNALUL BACĂUa scos cauza de pe rol în baza dispozițiilor OUG75/2008 și a înaintat-o Curții de APEL BACĂU.
Pe rolul acestei instanțe cauza s-a înregistrat sub nr-.
Instanța a solicitat relații privind data eliberării din funcție a fiecăruia dintre reclamanți, relații comunicate cu adresa nr.3696/23.09.2008 ( fl. 33 ).
* Examinând prioritar fondului, în temeiul art. 1237 alin.1 pr.civ. excepțiile invocate, instanța reține:
1. - privitor la prescripția dreptului la acțiune pentru perioada anterioară lunii octombrie 2004, conform solicitării reclamantului, caracterul său întemeiat justificat de următoarele:
Art. 1 din Decretul 167/1958 prevede că " dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se prescrie prin prescripție, dacă nu există alte prevederi derogatorii".
Legea specială, în cauză Codul muncii, prevede la art. 283 alin.1 lit. c că cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în "termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
Astfel, în acest sens, se reține că dreptul acestui reclamant s-a născut la data intrării în vigoare a actul normativ discriminatoriu ( OG83/2000 ), începând să curgă separat pentru fiecare lună în parte în momentul când această sumă din salariu trebuia acordată.
Ori acțiunea a fost promovată la 24.10.2007, caz în care conf. art. 166 alin.1 muncii coroborat cu art. 3 din Decretul 167/1958, pentru perioada anterioară lunii octombrie 2004 dreptul la acțiune apare ca prescris.
De remarcat și că normele privind prescripția sunt imperative, în speță neexistând vreo cauza de întrerupere sau suspendare, decizia nefiind de natură a statua că termenul de prescripție a fost întrerupt, că a început să curgă la o altă dată sau chiar că reclamantul a fost repus în termen, prin pronunțarea acestei decizii.De altfel,Deciziile în interesul legii sunt pronunțate în sensul unificării unei practici neunitare care duce la pronunțarea unor soluții diferite în cauze identice, prin urmare acestea nu " adaugă la lege" și nu acordă mai multe drepturi decât însăși legea o face.
Drept urmare pretențiile reclamantului vizând perioada 2001-octombrie 2004 vor fi respinse, dreptul la acțiune fiind prescris.
2. - privitor la lipsa calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, caracterul său neîntemeiat întrucât legitimarea sa procesuală este dată de interpretarea dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea 500/2002,modif.- conf. cărora sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute laart. 1alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite - în coroborare cu cele ale art. 19 din același act normativ - ce reglementează rolul Ministerului Finanțelor Publice ( respectiv alin.1 lit."a, g, i" ); deci excepția urmează a fi respinsă. * Pe fondul cauzei instanța reține următoarele:
Reclamanții au avut calitatea de judecători la Curtea de APEL BACĂU până la pensionare ( survenită la 28.07.2005 pentru reclamanta, la 19.08.2005 pentru reclamantele, și, la 1.10.2005 pentru reclamantele și, la 1.12.2005 pentru reclamantul și la 9.03.2006 pentru reclamanta ); prin prezenta cerere, au solicitat acordarea unor drepturi salariale constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, drepturi în legătură cu care prin Decizia nr. 21/10.03.2008, pe calea recursului în interesul legii, a statuat că se cuvin magistraților și după intrarea în vigoare a OG83/2000, aprobată prin Legea 334/2001.
În atare împrejurări, făcând aplicarea dispozițiilor art. 329 alin.3 teza II pr.civ. se constată caracterul întemeiat al pretențiilor reclamanților.
În legătură însă cu momentul până la care se justifică acordarea acestor drepturi salariale, se reține că, deși au fost solicitate nu numai până la ieșirea la pensie, ci și pentru viitor, se justifică acordarea lor numai până în momentul ieșirii fiecăruia dintre reclamanți la pensie, întrucât numai până în acest moment se poate vorbi de drepturi salariale; este firească această constatare din moment ce o dată cu pensionarea reclamanților orice raporturi contractuale cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și TRIBUNALUL BACĂU, ca și angajatori, au încetat.
Mai mult, nici temeiul acordării acestor drepturi pentru viitor invocat de reclamanți, respectiv art. 85 alin.2 din Legea 303/2004, republicat,cu modificări, nu justifică acordarea lor, din moment ce acest text vizează actualizarea pensiilor de serviciu și nu acordarea de drepturi salariale.
În schimb, acest temei prezintă relevanță sub aspectul capătului de cerere privind obligarea pârâților TRIBUNALUL BACĂU ( pentru perioada cât a avut calitatea de ordonator secundar ) și Curtea de APEL BACĂU ( după ce a devenit ordonator secundar ) la emiterea adeverințelor necesare recalculării pensiei, în sensul că solicitarea este îndreptățită în contextul dispozițiilor art. 18 și 19 din HG1275/2005 ( de aprobare a normelor de aplicare a prevederilor Legii 303/2004 referitoare la pensiile de serviciu ) ce stabilesc concret competența și procedura de actualizare a pensiilor magistraților pe baza adeverințelor emise de aceste instituții.
Referitor la solicitarea privind obligarea Tribunalului Bacău și a Curții de APEL BACĂU de a efectua mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la drepturile salariale obiect al litigiului, se constă caracterul lor nefondat justificat atât de calitatea de pensionari a reclamanților și de incidența dispozițiilor HG1275/2005 menționate anterior, cât și de dispozițiile art. 4 din Decretul 92/1976 (Carnetulse păstrează de unitate atât timp cât titularul este încadrat în munca, acesta având dreptul sa verifice exactitatea tuturor datelor înscrise în carnet.(2) La încetarea activității sau în caz de transferare, carnetul de munca se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi ),și ale art.160 alin5 din Legea 19/2000, modificată.
Plata despăgubirilor reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 Cod civil, și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală întrucât litigiul nu implică sancționarea exercitării cu rea credință a unor obligații contractuale - care oricum nu s-a invocat și nici probat -, ci vizează o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație la data plății.
Prin urmare, acțiunea va fi admisă în parte iar drepturile salariale solicitate acordate numai pentru perioada octombrie 2004 și până la pensionarea fiecăruia dintre reclamanți, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății; se va respinge acordarea lor și pentru viitor, respectiv acordarea dobânzii legale; va fi obligat Ministerul Economiei Și Finanțelor să asigure sumele necesare plății acestor drepturi prin includerea în bugetul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-oct.2004 și respinge, în consecință, pe această excepție acțiunea formulată de reclamantul.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, - și, toți cu domiciliul ales în B, str. - - bloc 6. A,.5 - la, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI,MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, ambele cu sediul în B,- sector 5, CURTEA DE APEL BACĂU și TRIBUNALUL BACĂU,ambele cu sediul în B,-, județul
Obligă pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU și TRIBUNALUL BACĂU să achite reclamanților depturile salariale reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, prev. de art.47 din legea 50/1996:
- pentru perioada oct.2004-19 aug.2005 pentru reclamantele,;
- pentru perioada oct.2004- 01.oct.2005 pentru reclamantele și ;
- pentru perioada oct.2004-9.03.2006, pentru reclamanta;
- pentru perioada oct.2004-27 iulie 2005 pentru reclamanta;
- pentru perioada oct.2004- 01. dec.2005 pentru reclamantul, actualizate la zi cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge acțiunea privind plata acestor drepturi pentru viitor și cererea privind plata dobânzii legale.
Obligă TRIBUNALUL BACĂU și Curtea de APEL BACĂU să emită adeverințe privind aceste drepturi.
Respinge capătul de cerere privind obligarea acelorași pârâți la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare plății acestor drepturi prin includerea în bugetul Ministerul Justiției.
Definitivă și executorie.
Cu opinia parțial separată a d-lui asistent judiciar care este pentru respingerea excepției prescripției și pentru acordarea dobânzii legale.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
red.sent.
tehnored./14 ex.
08/08.10.2008
OPINIA SEPARATĂ A DOMNULUI ASISTENT JUDICIAR
Care este pentru respingerea excepției prescripției pentru perioada 2001-octombrie 2004 și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata pentru reclamantul, în sensul acordării reclamantului, în sumă actualizată, a sporului de risc și solicitare neuropsihica în procent de 50%,calculat din salariul de baza brut lunar, și pentru perioada 2001-octombrie 2004, pentru următoarele considerente:
I---Potrivit art. 33 alin.(1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații și personalul auxiliar " pentru vechimea în munca, personalul beneficiază de un spor de vechime de pana la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat in program normal de lucru". Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 38/2007 s-a recunoscut dreptul magistraților la acest spor de vechime.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 21/2008 magistraților li s-a recunoscut magistraților dreptul la sporul de risc și sporul de suprasolicitare neuropshică.
Așadar în baza de calcul a indemnizațiilor magistraților au fost incluse sporul de vechime de risc și suprasolicitare neuropsihică. Conform dispozitivului nr. 21/2008, aceste ultime sporuri sunt recunoscute "și după intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000".
Cu privire la aspectul privind termenul de prescripție facem precizarea că, alături de o jurisprudența bogată în sensul acordării acestor drepturi începând cu data de 01.10.2000, pentru considerentele pe care le vom dezvolta în continuare apreciem că termenul de prescripție nu a început să curgă decât din momentul pronunțării, până la momentul pronunțării nu a curs și nu a început să curgă termenul de prescripție.
II-- termenului de prescriptie de la data pronuntarii
Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislație muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul mucii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, înainte de toate, cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică a datei de la care începe să curgă prescripția extinctivă si, bineînțeles, a datei la care ea urmează să se împlinească [ "Prescripția extinctiva", ed., 2004, p. 491].
Așadar, in cazul nostru trebuie analizata data de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. "(), iar potrivit art. 1886: " Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere." ()
În esență, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctivă începe să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Deoarece legea nu prevede care este această dată si nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplică, regula instituită prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, în sensul ca ea se aplica ori de cate ori nu-si găsește incidența vreo regulă specială, edictată pentru un anumit caz particular, pe de o parte, și, bineînțeles, în toate cazurile în care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat (și cu condiția ca dreptul la acțiune corespunzător să fie supus prescripției extinctive), pe de altă parte [Idem]. În speță dreptul magistraților nu a fost niciodată nici negat nici contestat, ci pur și simplu prin dispozițiile art. pct. 32 si 42 au fost abrogate în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/2006.
Așadar, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceasta: prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune [Cf., Gh., Drept civil. Teoria generală a dreptului civil, 1980, p. 470, după care "data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv - chiar in lipsa unei contestații ori încălcări - trebuie exercitat"., Drept civil. Teoria generala, Ed. Servo-Sat, A ("Când se naște dreptul la acțiune: atunci când dreptul subiectiv este încălcat, negat sau contestat sau chiar în lipsa unei astfel de încălcări, negări sau contestări, el trebuia exercitat."). si Ap., civ. dec. nr. 2086/2000, în Jurisprudența Curții de Apel Iași în materie civila 2000, p. 186, nr. 112 ("Momentul nașterii dreptului la acțiune îl constituie data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.").].
Evident ca pur teoretic putem susține că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării in Monitorul Oficial al României a nr.OG 83/2000, însă unul din principiile fundamentale ale statului de drept [Prin stat de drept înțelegem un stat bazat pe o ierarhie a normelor generatoare de ordine juridică. În statul de drept, statul este garantul libertăților și drepturilor individuale, totodată, asigurând securitatea interna și externă a cetățenilor prin instituții democratice. Prin mecanismele democratice de control prevăzute intr-un stat de drept este asigurata conformitatea normelor inferioare cu cele superioare.] îl constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creează starea de legalitate. A susține ca în vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune, la apariția actului normativ care abroga în mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare neuropsihică, însemna pur și simplu la a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar și atunci când prin lege se abroga în mod expres anumite drepturi. Este evident ca în acest caz nu se poate aplica principiul nemo censetur ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, însă nu se creează obligația la a analiza cu mare atenție legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales în situația în care se creează premisa de legalitate.
În același timp, din punct de vedere logic, inclusiv moral (etic), regula începutului prescripției extinctive o data cu nașterea dreptului la acțiune este cât se poate de naturală, de firească: premisa aplicării efectului sancționator al prescripției extinctive consta tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept, pentru clarificarea unei situații juridice sau realizarea unui interes legitim [ "Prescripția extinctivă", ed., 2004, p. 491]. Se poate susține că dreptul la acțiune trebuia exercitat în condițiile în care prin lege s-a abrogat în mod expres un drept? A susține că dreptul la acțiune trebuie exercitat atunci când legea abroga expres un drept înseamnă să se impună justițiabilului mai mult decât o diligentă rezonabilă, înseamnă chiar obligarea justițiabilului să intenteze împotriva tuturor actelor normative acțiune preventivă, ceea ce evident că nu poate fi admisibil.
Or, atâta timp cât dreptul la acțiune nu s-a născut încă, nu se poate spune ca titularul său este neglijent și, în consecința, nu se justifică nici prescripției extinctive și, cu atât mai mult, producerea urmărilor pe care le atrage împlinirea termenului de prescripție: stingerea dreptului la acțiune.
În fapt, instituția prescripției extinctive constituie un adevărat instrument de sancțiune împotriva titularului dreptului care un își exercita drepturile într-un anumit termen, stabilit in mod imperativ de lege.
Trebuie observat că dispozițiile art. I pct. 32 si pct. 42 din OG. nr.83/2000, prin tehnica de redactare creează în mod evident " aparența de nedrept" cu privire la sporul de vechime, sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropsihica, prin faptul că abrogă în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În condițiile în care prin lege se abroga în mod expres un drept nu se poate susține rezonabil că persoanele în cauză au fost neglijente în valorificarea drepturilor lor. Această idee este întărită de faptul ca prin nr. 36/2007 și nr. 21/2008 nu se recunoaște dreptul ci se constată faptul că nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat să adopte ordonanțe. Astfel se precizează că " prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial. În acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoașterea dreptului magistraților la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern. Adică actul subsidiar [Legea nr. 125/2000] normei principale [OG nr. 83/2000] prin care se abroga drepturile magistraților pe sporuri. În aceste condiții, orice persoană rezonabilă cercetează în primul rând legalitatea normei cu dispozițiile constituționale, creându-se o prezumție extrem de puternică, că Guvernul când a edictat norma legală a respectat limitele mandatului care i-a fost încredințat. A impune justitiabilului să cerceteze dacă instituțiile statului, atunci când legiferează, îndeplinesc cu adevărat condițiile si limitele mandatului, înseamnă a crea o neîncredere și o suspiciune continuă cu privire la legalitatea demersurilor acestor instituții, înseamnă a impune o continua cercetare a fundamentelor acestor instituții, care practic înseamnă o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalitate. Această susținere este inadmisibilă intr-un stat cu mecanisme constituționale de funcționare, astfel încet cetățenii nu pot fi sancționați pentru lipsa de suspiciune, iar această lipsă de suspiciune nu poate fi calificată ca fiind lipsa de acțiune, delăsare sau nepăsare în apărarea drepturilor și lor lor, cu atât mai mult cu cat competența verificării îndeplinirii condițiilor de adoptare a unui act normativ revine justiției si nu cetățenilor.
În aceste condiții, nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data da 01.01.2000, în condițiile în care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiza normala a nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferată justițiabilului. Culpa aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competența necesară, iar această culpă a statului nu trebuie să priveze cetățeanul de drepturile sale legale și legitime, pe care le-ar fi obținut în lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare. Daca legea nu ar fi creat o puternică aparență de nedrept, atunci am fi fost în fața culpei magistraților de lăsare a curgerii termenului de prescripție. Așadar, nu poate fi sancționat un cetățean cu neacordarea unor drepturi ale sale, pentru o culpa a statului.
În măsura în care ar fi fost previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporuri anulate în mod expres de nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia ca a început să curgă prescripția la data adoptării acestui act normativ, sancționând justițiabilul pentru lipsa lui de diligentă în vederea apărării drepturilor și lor sale. . norma legală nu a fost previzibilă, dovada interpretările diferite data de instanțe.
Având în vedere faptul că drepturile magistraților la sporuri au fost abrogate în mod expres prin nr.OG 85/2000 se creeazăo puternica "aparenta de nedrept"prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigentelor de tehnica legislativă specifice normelor juridice. Or, referitor la aceste cerințe, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant, statuând ca " o norma este previzi-bilă numai atunci când este redactata cu suficienta precizie, în așa fel încât sa permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanta de specialitate - sa își corecteze conduita" (Cazul împotriva României, 2000), iar " [. ] cetățeanul trebuie sa dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevadă, intr-o măsura rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sa fie, în același timp, accesibilă și previzibila" (Cazul Sunday Times impotriva Regatului Unit, 1979).
În cazul de față, trebuie constat că textele legale examinate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate și predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat sa își poată conforma conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării lor, adică să introducă o cerere de reclamare a drepturilor sale in termenul general de prescripție.
Norma legala nu este previzibilă, cu privire la viitorul interdicției dreptului. Este de forța evidentei faptul că în condițiile în care ar fi fost previzibilă o interpretare în sensul celei date de Înalta Curte de Justiție si Casație, atunci fiecare persoană (diligența) afectată de dispozițiile nr.OG 83/2000 nu ar fi stat în pasivitate, ci ar fi acționat în vederea apărării propriilor drepturi. Or, a fost nevoie de șapte respectiv opt ani pentru clarificarea normei juridice. În acest context, al ambiguităților juridice, al nesiguranței interpretării un poate fi sancționat titularul dreptului, drept care, până la data interpretării oficiale un era recunoscut. Or, dreptul material la acțiune curge de la data recunoașterii dreptului.
În măsura în care am considera că dreptul la acțiune al reclamantului s-ar fi născut odată cu apariția nr.OG 83/2000 ar presupune, după cum am mai menționat, că în lipsa previzibilității legii, orice justițiabil ar trebui, în mod preventiv, să introducă cerere de chemare in judecata pentru a nu pierde anumite drepturi, în situația în care, prin interpretarea oficială dată de puterea judecătoreasca li s-ar naște drepturi care ar fi lipsite de apărare, dacă nu ar fi acționat. Or, o astfel de interpretare este inadmisibilă deoarece ar încălca unul din principiile fundamentale ale unui stat de drept: principiul securității juridice, care ca obiect principal protejarea cetățenilor împotriva efectelor negative secundare ale normei legale.
În speță, unul din efectele negative secundare ale normei legale l-ar constitui privarea celor interesați de dreptul la acțiune, având în vedere faptul ca norma legală creează " aparenta de nedrept".
În concluzie, având în vedere toate cele de mai sus, rezultă fără nici o urma de îndoiala că dreptul la acțiune nu se poate naște decât la data pronunțării nr. 36/ 2007 si 21/2008.
Pe cale de consecința, reclamantul ar fi în drept să primească sporul solicitat și pentru perioada 2001-octombrie 2004.
De asemenea, opinia separată a asistentului judiciar este și pentru acordarea dobânzii legale la aceste sume care se cuvin reclamanților, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1073 din civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este cu putință, el are dreptul la dezdăunare, adică la echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către debitor, iar aceasta mai poartă si denumirea generica de -. Aceste - sunt de două categorii; -, SI.
Daunele- reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
Daunele- reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea totală sau parțială a obligației.
Daca instanta ar respinge capătul de cerere privind obligarea paraților la plata dobânzii legale, ar încălca principiul reparației integrale a prejudiciului (restitutio inintegrum) întrucât ar priva reclamanții de folosul nerealizat (lucrum cesans), corelativ prejudiciului efectiv(damnum emergens).
ASISTEN JUDICIAR,
Președinte:Busuioc Anamaria MonicaJudecători:Busuioc Anamaria Monica, Aștefănesei Petrina Manuela