Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5030/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5030
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin Vicepreședinte Instanță
-- --Președinte Secție
-- -- JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
Grefier-
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR D, împotriva sentinței civile nr. 812/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți GRUPUL ȘCOLAR ENERGETIC, CONSILIUL LOCAL C și PRIMĂRIA C-INSTITUȚIA PRIMARULUI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal.
S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului civil de față
La data de 23.01.2007, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar D, în numele membrilor de Sindicat -, G, a formulat cerere de chemare în judecată a pârâților GRUPUL ȘCOLAR ENERGETIC C, CONSILIUL LOCAL C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C - INSTITUȚIA PRIMARULUI, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să fie obligați pârâții la plata salariului de bază minim brut de 440 lei pentru personalul didactic, respectiv 880 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar cu studii superioare de la data pronunțării hotărârii.
A mai solicitat obligarea pârâtelor la plata retroactivă a diferențelor salariale rezultate din suma datorată conform art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 și suma efectiv plătită pentru perioada 01.01.2007 și până la data pronunțării sentinței, actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plătii.
In motivarea acțiunii, a arătat că la data de 29. 12. 2006 fost înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 sub nr. 2895/2006.
A mai arătat că în raport de dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă este evident faptul că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 01.01.2007, iar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare este de 880 lei.
In drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 112 cod procedură civilă, art. 283 și art. 241 din Codul Muncii; art. 67 din legea 168/1999, art. 28 din legea sindicatelor 54/2003, art. 2 al 1 și art. 3 alin 1 lit. a și art. 101 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Prin sentința civilă nr. 812 de la 5 martie 2009 Tribunalul Dolja admis acțiunea formulată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar D în numele mai multor membrii și a obligat pârâtul Grupul Școlar Energetic C să stabilească acestora începând cu data de 10 ianuarie 2007 un salariu de bază brut de 880 lei și să achite acestora diferența dintre salariul astfel stabilit și salariul efectiv plătit în perioada 01.01.2007 -31.12.2007 diferențe lunare ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
A fost respinsă acțiunea față de pârâții Consiliul Local C și Primăria C prin Instituția Primarului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că începând cu data de 1 ianuarie 2007 unitatea pârâtă, trebuia să procedeze la aplicarea dispozițiilor art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel național și anume acordarea salariului de bază minim brut de 440 lei și a coeficientului de bază minim brut de 440 lei și a coeficientului minim de ierarhizare 2 corespunzător condiției de pregătire a reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Sindicatul Învățământului Preuniversitar D criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate.
S-a susținut că prima instanță nu a analizat acțiunea conform investirii primite, tribunalul pronunțându-se pe aspecte ce țin de acordarea salariului minim de 880 lei și nu pe aspecte ce țin de aplicarea, Legii 220/2007.
Recursul este fondat.
Caracterizarea acțiunii o face instanța și nu partea care a introdus-
Pentru a caracteriza corect acțiunea promovată, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamantul a înțeles să-l atribuie acelor termeni, după natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție.
Conform principiului disponibilității, instanța este ținută să se pronunțe în limitele investirii, numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată și asupra obiectului determinat al pricinii, stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, deoarece nicio dispoziție legală nu prevede posibilitatea instanței de a se pronunța asupra vreunei chestiuni necerute de niciuna dintre părți și pusă în discuție din oficiu de instanță.
În ceea ce privește temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, trebuie reținut faptul că, deși instanța nu este ținută în principiu de acest temei, în situația în care reclamantul își precizează și își susține în mod clar și categoric temeiul de drept invocat în acțiune, instanța trebuie să respecte limitele investirii astfel primite.
În caz contrar, instanța încalcă principiul disponibilității părților care guvernează procesul civil.
Cum în speță, tribunalul nu a analizat cererea de chemare în judecată, în limitele investirii primite, hotărârea pronunțată în aceste condiții este afectată de nulitate și se impune casarea ei.
Așa fiind, în conformitate cu art. 312 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, casează sentința, trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR D, împotriva sentinței civile nr. 812/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți GRUPUL ȘCOLAR ENERGETIC, CONSILIUL LOCAL C și PRIMĂRIA C-INSTITUȚIA PRIMARULUI, având ca obiect drepturi bănești.
Casează sentința nr. 812/05.03.2009 și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehn. red. 07.10.2009
Jud. /
Președinte:Mihaela Cotora Dorina StoichinJudecători:Mihaela Cotora Dorina Stoichin, Ioana Bodri








