Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5044/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5044
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri Judecător
- - - - Judecător
-- - - - Judecător
Grefier -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 181/11.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL DOLJ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința nr. 181/11.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și domiciliat în C, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI B, Curtea de APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL DOLJ, având ca obiect drepturi bănești.
S-a dispus obligarea pârâții la plata sporului de vechime pentru perioada 01.09.2000 - 31.12.2003 către reclamantul - 25.886,84 lei și către reclamantul - 25.483,13 lei (sumele sunt actualizate cu indicele de inflație până în luna octombrie 2008).
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Conform art. 21 din OG 137/2000, care constituie lege specială si pe care reclamanții îsi întemeiază acțiunea, "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
In condițiile in care acțiunea a fost introdusă in termenul de prescripție reclamanților li se cuvin despăgubiri pentru repararea prejudiciului, iar repararea prejudiciului trebuie să fie integrală.
Astfel OG nr. 137/2000 in forma sa inițială a prevăzut expres că se acordă "despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit", iar în forma actuală prevede că "Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
Pe de altă parte potrivit art.269 din codul muncii "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul", iar potrivit art.1084 din Codul Civil reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului.
Așadar despăgubirile trebuie acordate integral, pentru întregul prejudiciu produs reclamanților iar nu parțial, limitat doar pe ultimii 3 ani.
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din 50/1996 republicată, care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Este de reținut faptul că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua lege cu nr.83/2000; exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Lg.50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța reține dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art.20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație.
Art.1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din codul muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art.2 alin.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care face parte și reclamanta.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr.53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit reclamantei, în procent de 15% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii reclamantei în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Lg.nr.50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul reclamanților la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din codul muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen Ministerul Justiției și Libertăților, susținând că este nelegală și netemeinică cu motivarea:
Pentru a pronunța hotărârea criticată, instanța de fond a apreciat acțiunea ca fiind introdusă în termenul de prescripție fără să motiveze respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de recurent.
Recursul este fondat.
Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs, se vor reține următoarele:
Prin decizia XXXVI din 05.07.2007 ÎCCJ a statuat în mod obligatoriu pentru instaanțe că dreptul la sporul d evechime în muncă pentru categoria profesională a magistraților a continuat să subziste și după adoptarea OG 83/2000, nefiind înlăturat expres printr-o dispoziție a legii, anume în momentul câns s-a născut dreptul la acțiune pentru calcul.
În consecință, dreptul la acțiune a început sî curgă distinct pentru fiecare prestație lunară din momentul plății acesteia când cel îndreptățit putea cunoaște paguba cauzată prin neplata sporului de vechime în muncă de care, așa cum a reținut ÎCCJ prin decizia dată, prin raportare la dispozițiile art.33 al.1 din legea 50/1996, art.1 pct.32 din OG 83/2000 și art.50 din OUG 177/2002 trebuia să beneficieze magistrații.
În raport de data introducerii acțiunii se reține că a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani prev. de Decr. 167/1958 și de art.283.
Față dec ele expuse, se va aprecia sentința pronunțată în cauză a fi nelegală și netemeinică, urmând ca în baza art.304 pct.9 pr.civilă rap. la art.312 al.1 pr.civilă să se modifice sentința în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamanți ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 181/11.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL DOLJ.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și Libertăților, Curtea de APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL DOLJ având ca obiect drepturi bănești, ca fiind prescrisă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
-
Grefier
Red. Jud.
Tehn./Ex.3/06.10.2009
/ și
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Marin Covei, Sorina Lucia
