Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5148/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5148
Ședința publică din data de 30 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.7371/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând împuternicirea avocațială, avocat, lipsind intimata reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură, recurenta pârâtă a depus la dosar precizări și un set de înscrisuri în susținerea cererii de recurs, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 7371/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată.
S-a admis acțiunea formulată de petentul(a), în contradictoriu cu intimata
A fost obligată intimata la plata catre petentă a diferentei dintre plățile compensatorii acordate la data concedierii și cele cuvenite conform Planului Social anexat la CCM/2005 precum si a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea salariilor cuvenite și neacordate conform art.50 alin.1 din CCM/2005 aplicabil la data concedierii, actualizate la data plății efective.
A fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins-o cu motivarea că, sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de trei ani, și nu aceleia invocată de către intimată și prevăzută la art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Petentul(a) a fost concediat în 22.11.2005, în temeiul art.65 și art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activității Zonei G conform Programului de reorganizare al.
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat, de altfel, și de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca al, "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, în cazul petentului(ei) de 2 salarii medii nete.
S-a menționat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform Planului Social susmenționat, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că indemnizația de concediere acordată potrivit pct.4 din Planul Social a fost calculată în mod corespunzător.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata a 2 salarii medii brute la nivelul conform art.50 alin.1 din CCM aplicabil la data concedierii, s-au reținut următoarele:
Potrivit art.7 și 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă."
Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu a putut fi reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părți, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.
Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM aplicabil la data concedierii,prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însușit de părți."
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA criticând- atât cu privire la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, cât și cu privire la modul de soluționare al cauzei pe fond.
Recurenta învederează că obiectul cauzei nu constă în solicitarea unor drepturi salariale, ci în plata compensației aferente concedierii, care cad sub incidența prev. art.283 al.1 lit.a din Codul muncii și drept urmare, dreptul material la acțiune al reclamantului este prescris raportat la faptul că decizia de concediere nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la momentul comunicării.
În măsura în care instanța de recurs consideră neîntemeiată această excepție, solicită a se constata că se impune admiterea excepției prescripției raportat la prev. art.283 al.1 lit.e Codul muncii, întrucât pretențiile reclamanților derivă dintr-o clauză a CCM, situație în care termenul de prescripție este de 6 luni și nu cel de 3 ani prevăzut la lit.c a acestui articol.
Pe fondul cauzei, precizează că acțiunea formulată este neîntemeiată și în mod greșit, instanța de fond a considerat că Planul Social nu constituie o anexă la CCM.
Art. 1 din Planul Social, prevede în mod explicit faptul că acesta constituie o anexă la CCM urmând a produce efecte începând cu data semnării lui și până la 31 decembrie 2010.
Prin acest Plan social s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face începând cu anul 2005, valabilitatea sa fiind până la 31 decembrie 2010.
Urmează a se observa că obligația de plată a acestei indemnizații are un singur izvor- CCM la nivel de unitate, modificat prin adoptarea Planului Social și amendamentelor la aceasta. Părțile CCM nu au intenționat să acorde 2 remunerații compensatorii cu același titlu, iar instituirea măsurilor din Planul Social a condus la acordarea unor financiare mai avantajoase pentru salariații disponibilizați, comparativ cu cele prevăzute la art.50 din CCM.
Cu privire la suma încasată cu titlu de plăți compensatorii cu ocazia disponibilizării în temeiul planului social, recurenta precizează că prin acest plan social s-au stabilit indemnizațiile de concedierea pentru disponibilizările ce se vor face în 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori.
Cuantumul indemnizației de concediere s-a stabilit pentru fiecare an în baza prevederilor acestui plan social, document încheiat între Patronat și Sindicat la 21.04.2005, iar la al.4 s-a stabilit că pentru anul 2005, baza de calcul o constituie salariul mediu brut pe anul anterior, în speță anul 2004.
Prin amendamentul din 09.01.2006 la planul social, s-a clarificat că le Financiare ce urmau a fi primite de salariat în urma disponibilizării să se stabilească ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Suma acordată reclamantului cu titlu de indemnizație de concediere a fost calculată în conformitate cu dispozițiile Planului social.
Recurenta anexează la dosar concluzii scrise și înscrisuri în susținerea motivelor de recurs.
Curtea constată a fi fondat recursul doar cu privire la modul de soluționare al acțiunii pe fond.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la litera a (de 30 de zile) de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea,executarea,modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;la litera c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție -30 de zile sau 6 luni invocate de recurentă, trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Este adevărat că drepturile bănești reprezentând indemnizația de concediere solicitată de reclamant au fost stabilite prin decizia de concediere,însă pentru a fi aplicabil termenul de prescripție de 30 de zile, conflictul de muncă trebuie să aibă ca obiect contestarea deciziei de concediere referitoare la încheierea,executarea.modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
În raport de petitul cererii de chemare în judecată,este evident că reclamanta nu a înțeles să conteste decizia de concediere și nu invocă aspecte legate nerspectarea contractul individual de muncă.
Deasemenea nici împrejurarea că această indemnizație a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens,disp.art.39 alin.1 litera j din CM recunosc dreptul salariaților la protecție în caz de concediere iar dispozițiile art. 67 din CM instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua astfel de măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariați concediați din motive care nu țin de persoana lor, rezultă că drepturile bănești solicitate de reclamanți au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata acestor despăgubiri, iar termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.
Criticile recurentei legate de modul greșit de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.
Este fondată și critica recurentei referitoare la modul de soluționare de către prima instanță cererii privind acordarea diferenței la indemnizația de concediere primită de reclamantă potrivit Planului social.
Aceasta întrucât, la data concedierii reclamantei și primirii indemnizației de concediere, era în vigoare Planul social încheiat 21.04.2005care menționa că pentru anul 2005, salariul mediu brut pe care urma să fie luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere,este cel din 2004.
Ca urmare, întrucât raporturile de muncă ale reclamantei au încetat la 22.11.2005, indemnizația de concediere pe care trebuia s-o primească în raport de vechimea în s-a calculat în mod corect potrivit Planului social.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 pr.civilă va admite recursul și va modifica sentința în parte în sensul respingerii acțiunii pe fond.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.7371/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Modifică în parte sentința.
Respinge acțiunea pe fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 30.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/9.10.2009
/ și
L:
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Marin Panduru
