Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5240/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 5240
Ședința publică de la 25 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA. împotriva sentinței civile nr. 3156 din 20. 12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul(a) reclamant(ă), având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează excepția tardivității recursului, termenul de recurs în materia litigiilor de muncă fiind de 10 zile de la data comunicării sentinței instanței de fond, conform prevederilor art.80 din Legea nr.168/1999, că prin serviciul registratură recurentul pârât a depus o cerere în dosarul nr-, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătiri apărării, că intimatul reclamant a depus în termen procedural întâmpinare și că, în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. intimatul reclamant a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care instanța, din următoarele considerente:
- titularul cererii, care este reprezentantul calificat al recurentei pârâte, fiind și promotorul căii de atac a recursului, prezintă ca motiv de amânare, necesitatea pregătirii apărării, însă, având în vedere că soluția instanței de fond a fost pronunțată la data de 20.12.2007 și comunicată la 28.01.2008, iar recursul este declarat și motivat la data de 12.02.2008, apreciază că perioada de aproximativ 6 luni până la data ședinței, 25.06.2008, este mai mult decât suficientă pentru ca recurenta să-și fi pregătit apărarea.
- cum titularul cererii de amânare a cauzei nu invocă nici un alt motiv care să poată fi interpretat ca o împrejurare obiectivă care să atragă imposibilitatea prezentării la instanță, recurenta fiind reprezentată de o societate civilă de avocați (deci un număr mai mare de avocați), instanța apreciază că până la termenul de judecată acordat se putea pregăti apărarea și, având în vedere că soluționarea cauzelor în materia conflictelor de muncă trebuie făcută cu celeritate, respinge cererea de amânarea cauzei.
Instanța constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Reclamantul(a) a chemat in judecata pârâta SC SA B solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligată la plata suplimentului la drepturile salariale de Paști și de C, actualizate cu indicele de inflație.
In motivare, a arătat ca titularul acțiunii este salariatul societarii parate, iar, pe lângă salariul de baza pentru munca prestata, salariatul urma sa beneficieze de toate drepturile recunoscute de Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de societate, in conformitate cu prevederile contractului individual de munca, art. III al. 3.
Contractul colectiv de munca încheiat la nivelul societarii prevedea la art. 168 al. 1 ca salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SA. Deși aceste prevederi s-au regăsit in contractele colective de munca, drepturile nu i-au fost acordate pentru: Paști 2005, 2006, 2007 și C 2004, 2005 și 2006. S-a solicitat sa se constate ca neplata acestor drepturi la scadenta impune o corecție a sumelor neacordate cu coeficientul de inflație, pentru perioada menționata.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 166 din Codul muncii, art. 168 al.1 din CCM la nivelul societarii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Plata drepturilor bănești solicitate s-a făcut astfel cum părțile s-au înțeles, adică nu în formula unor prime în cuantumul arătat la art. 168 alin. 1 din CCM și plătibile cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ci începând cu anul 2003 în aceea a cumulării acestora, fracționării și plății în 12 tranșe lunare, sub forma unei suplimentări permanente a salariului.
Că eroarea care se valorifică la nivelul întregii țării de angajații SC SA, este aceea că în locul prepoziției "în", trebuia pusă prepoziția "din", și anume "Din anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Prin adresa nr. 4209/06.11.2007, Comisia Paritară a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare ale CCM a fost ca începând cu 2003, suplimentările salariale prevăzute de art. 168 să fie incluse în salariul de bază al salariaților, precum și că începând cu 2003, părțile au înțeles că art. 168 al. 1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct.
Instanța de fond prin sentința recurată a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de untimată.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul(ă) și a obligat intimata la plata către petiționar a drepturilor bănești reprezentând un salariu de bază mediu la nivelul societății pentru sărbătorile de Paști și C începând cu 05.10.2004 ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data datorării la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs care se va respinge ca tardiv introdus.
Instanța, din oficiu, a învederat excepția tardivității recursului, având în vedere că, potrivit prevederilor art.80 din Legea nr.168/1999, termenul de recurs în materia litigiilor de muncă fiind de 10 zile de la data comunicării sentinței instanței de fond.
Se constată că recurenta pârâtă, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare, a primit sentința instanței de fond la data de 28.01.2008, recursul fiind înregistrat ca primit la Tribunalul Gorj în data de 12.02.2008, dată precizată de agentul procedural, deci peste termenul legal de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, instanța urmând să respingă recursul pe cale de excepție, ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr. 3156/20.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul(a) reclamant(ă), având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn.red. 04.07.2008/
Jud. fond./
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Corneliu Maria, Marian Lungu