Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5243/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1198/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5243/
Ședința publică de la 30 septembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentulMinisterul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.454 din data de 15.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (7058/2008), în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București,având ca obiect:"drepturi bănești - spor 50%"
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentulMinisterul Finanțelor Publice,prin consilier juridic - în baza delegației emise în data de 30.09.2009 depusă la dosar-fila 21, lipsind intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic -, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentului cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic -, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.454/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții: Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat pârâții la plata către reclamantă a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică aplicat la indemnizația brută lunară începând cu 02.09.2005 la zi și în continuare, actualizat cu dobânda legală de la data scadenței și până la plata efectivă; a obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamante; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății; a respins capătul de cerere privind plata sporului de 50% pe perioada 22.04.2004-01.09.2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune; a respins ca neîntemeiată cererea privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta este judecător la Judecătoria Sectorului 5 B.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, invocat drept temei juridic al acțiunii, magistrații beneficiază de un spor de 50% din indemnizația brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art.I pct.2 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
OG nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, preciza că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Ca atare, modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
Pentru considerentele arătate, Curtea a reținut că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior (art.I pct.42 din OG nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.231 din Legea nr.56/1996, modificată și completată), contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Astfel s-a statuat și prin decizia nr.XXI/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.5/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din pr.civ. constatându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Ca urmare, Curtea a obligat pârâții la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50% începând cu 02.09.2005 la zi și în continuare, la care se va aplica dobânda legală de la data scadenței față de natura salarială a drepturilor pretinse, rezultate din raporturi juridice de muncă, ceea ce pune debitorul angajator de drept în întârziere și până la data plății efective, în acord cu dispozițiile art.1082 și art.1084 Cod civil. Curtea a respins cererea reclamantei privind cumularea dobânzii legale cu actualizarea sumelor solicitate raportat la rata inflației, apreciind că în raport de dispozițiile art.1088 Cod civil, reclamanta nu poate pretinde decât dobânda legală, întrucât aceasta, stabilită în funcție de nivelul de referință a conform art.3 din OG nr.9/2000, modificată prin Legea nr.356/2002, reflectă și mărimea inflației, în sensul că majorarea acesteia determină și creșterea ratei dobânzii, în scopul compensării reducerii puterii de cumpărarea banilor. Prin acordarea atât a actualizării cât și a dobânzii legale, Curtea a apreciat că s-ar crea o dublă reparație a aceluiași prejudiciu, reprezentând o îmbogățire fără just temei.
În ceea ce privește acordarea sporului în continuare, Curtea a avut în vedere faptul că în considerentele Deciziei nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că instanțele de judecată trebuie să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice, acest lucru presupunând că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, art.231 din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă aceste texte de lege, din dispozitivul deciziei nerezultând vreo limitare temporală a acordării acestui drept, astfel încât acesta se cuvine a fi acordat până la momentul în care norma în temeiul căreia se cuvine va fi în mod legal abrogată.
În baza dispozițiilor art.40 (2) lit.c și h Codul muncii,Curtea a admis și cererea privind efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, apreciind acest capăt de cerere ca fiind unul accesoriu față de cererea principală.
În considerarea prerogativelor ce-i revin Ministerului Economiei și Finanțelor la elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor de rectificare bugetară conform procedurii instituite de Legea nr.500/2002, a obligat acest pârât să aloce fondurile necesare efectuării plății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, invocând dispozițiile art.-304 pct.4,9 și art.3041Cod pr.civilă.
În dezvoltarea primului motiv de recurs pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că, deși gestionează bugetul de stat, nu are dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare. Aceasta este și rațiunea pentru care la art. 5 alin. 1 lit. f din HG nr. 386/2006 se prevede că "în îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare". Or, a susținut recurentul, tocmai pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Finantelor Publice a fost obligat la alocarea fondurilor către Ministerul Justiției si Libertăților ar duce la nesocotirea Legii nr. 500/2002, și ar pune instituția in imposibilitate de a executa hotărârea.
Recurentul a mai apreciat că responsabilitatea instituției se limitează la faza de proiect bugetar.
De asemenea recurentul a arătat că intre paratul Ministerul Justiției si Libertăților si Ministerul Finanțelor Publice nu exista nici un fel de raporturi legale sau contractuale care sa justifice chemarea sa in judecata.
Raporturile de munca sunt intre reclamanta pe de o parte si instituția in care isi desfășoară activitatea pe de alta parte, Ministerul Justitiei si Libertăților fiind ordonator principal de credite pentru aceasta, de altfel singura instituție care isi elaborează propriul proiect de buget.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuții in elaborarea bugetului de stat, in funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv si in principal ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.
Bugetul de stat este aprobat prin lege organica de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativa, astfel că pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se impună elaborarea bugetului sub o anumita forma si conținut, reprezintă o implicare in atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art.1 alin.4 din Constituția României.
Într-o alta cauza, a susținut recurentul, identica sub aspectul obiectului dedus judecații, instanța a reținut in mod corect faptul ca Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calitate de parte in proces, deoarece "nu exista un raport juridic legal sau convențional de garanție a sumelor ce reprezintă primele de vacanta, Ministerul Finanțelor neavând obligația sa garanteze plata acestor sume, in contextul in care reclamanții nu sunt salariații acestui minister si deci nu exista un raport juridic legat de sumele reprezentând primele de vacanta.(Curtea de APEL BUCUREȘTI, dosar nr-, sentința civila nr. 1338/22.05.2007)
A mai arătat recurentul că prin adoptarea OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de masuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, a fost reglementata modalitatea de acordare a drepturilor salariale în favoarea personalului din justiție, legiuitorul prevăzând obligația ordonatorilor principali de credite de a lua măsurile ce se impun in vederea aplicării acestui act normativ.
În vederea aplicării dispozițiilor actului normativ sus menționat a fost emis Ordinul comun, prin care a fost stabilita modalitatea de eșalonare a plații sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției emise până la intrarea în vigoare nr.OUG 75/2008.
Recurentul a susținut că instanța de fond a nesocotit dispozițiile obligatorii ale Deciziei 818/2008 a Curții Constituționale, potrivit cu care instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative.
În principal, recurenta a solicitat respingerea cererii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar, pe fondul cauzei, admiterea recursului, modificarea sentinței si respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Nu poate fi reținut motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 cod proc. civilă întrucât instanța de fond a motivat în fapt și în drept care au fost raționamentele pentru care a obligat pârâtul să aloce fondurile necesare plății, hotărârea fiind întemeiată pe aplicarea unor norme legale fără a se depăși limitele puterii judecătorești în detrimentul puterii legislative și fără a adăuga la lege pentru a atrage astfel incidența dispozițiilor Deciziei 818/2008 a Curții Constituționale.
În acest sens instanța a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă dat fiind atribuțiile în materie bugetară reglementate în sarcina sa prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 19 din lege, Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Rolul Ministerului Finanțelor Publice este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, astfel cum chiar acesta recunoaște în cererea de recurs.
Nu prezintă relevanță sub acest aspect faptul că reclamanta nu este angajata recurentului întrucât acesta nu este debitorul unei obligații de plată a drepturilor salariale pretinse ci a unei obligații de a face, respectiv de a efectua toate demersurile necesare în vederea alocării de fonduri pentru ca debitorul să fie în măsură să execute obligația de plată.
În ceea ce privește incidența actelor normative invocate de recurent respectiv nr.OG 22/2002 și OUG nr. 75/2008 asupra raportului juridic de drept substanțial dedus prezentei judecăți, instanța de recurs apreciază că acestea nu sunt aplicabile în speță întrucât reglementează aspecte ce țin de executarea unei hotărâri judecătorești ce exced cadrului procesual limitat la recunoașterea și acordarea dreptului material.Astfel, n conformitate cu dispozițiile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale atunci când a constatat că se impune obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse în prezenta cauză, în considerarea atribuțiilor ce revin menționatului minister potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice în circuitul sumelor datorate magistraților.
concluziei primei instanțe rezultă inclusiv din împrejurarea că a fost necesară participarea Ministerului Finanțelor Publice la aplicarea nr.OUG 75/2008, prin emiterea, împreună cu ordonatorii principali de credite, a Ordinului comun prin care a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției.
Așa fiind, Curtea reține că, în cauză, nu se regăsește nici motivul de modificare a sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Față de aceste împrejurări, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentulMinisterul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.454 din data de 15.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (7058/2008), în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./29.10.2009
Jud.fond:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
