Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5257/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4667/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5257/
Ședința publică de la 30 septembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii, -, C (), (), -, (), împotriva deciziei civile nr.4858/R din data de 29.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (1983/2009), în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: contestatorii, -, C (), (), -, (),și intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că, contestatorii în cauză prin contestația în anulare dedusă judecății au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin decizia civilă nr.4858/R din data de 29.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.474 din data de 17.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, -, C (), (), -, (), Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București,; s-a modificat, în tot, sentința atacată, în sensul că s-a înlăturat obligația pârâților Ministerul Justiției și, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada ulterioară datei de 03.02.2007 și în continuare și s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește pretențiile privind sporul de 50%, aferente lunii iulie 2004 și, în consecință, s-au respins aceste pretenții, ca prescris formulate.
Prin aceeași sentință s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate; s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de și s-a respins, ca neîntemeiată, cererea intimaților pentru plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut în ceea ce privește recursul declarat de recurentul că, susținerile și criticile aduse de acesta sentinței recurate sunt nefondate, întrucât prin Decizia nr.46/15.12.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea unitară a dispozițiilor. art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 raportat la art.16 alin.1 și 2 din Codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 raportat la art.9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate, s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Așa cum a reținut și prima instanță, în categoria "personal auxiliar de specialitate" se încadrează, conform Legii nr.567/2004, grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT, or reclamantul nu face parte din aceste categorii fiind angajat ca agent procedural și încadrat ca personal prin Legea nr.567/2004.
Prin urmare, recurentul nu poate beneficia de acest drept, decizia pronunțată în recursul în interesul legii trebuind interpretată în mod strict.
S-a arătat că recurentul nu poate invoca existenta discriminării față de personalul auxiliar de specialitate, deoarece nu se afla într-o situație comparabilă cu cei care fac parte din această categorie, atribuțiile fiind diferite.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților, s-a constatat de către instanța de recurs că, la data de 03.02.2007 a intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, fiind abrogată în mod expres Legea nr.50/1996.
S-a amintit că acest act normativ nu reglementează pentru categoria de personal la care se referă acordarea unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a motivat că în cadrul recursului în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenții, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
S-a precizat că pronunțarea unui recurs în interesul legii nu împiedică adoptarea ulterioară a altor acte normative prin care să se modifice sau chiar să se abroge un text de lege supus interpretării pe această cale, legiuitorul nefiind limitat în exercitarea atribuțiilor sale.
Totodată, s-a menționat că efectele interpretării date de instanța supremă în momentul soluționării recursului în interesul legii nu se produc decât în privința dispozițiilor legale în legătură cu care există practica neunitară și care sunt supuse interpretării.
Or, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a privit numai interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art.I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr.334/2001, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, și numai aceste prevederi legale au fost analizate de instanța supremă.
Astfel, în raport de acestea, prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale aplicabile, limitându-se să analizeze doar prevederile Legii nr.50/1996, fără a verifica și incidența dispozițiilor legale în vigoare.
Întrucât pretențiile intimatei reclamante vizează o perioadă posterioară intrării vigoare a OG nr.8/2007, s-a reținut că acestea sunt neîntemeiate.
Având caracter accesoriu, instanța de recurs a constatat că sunt neîntemeiate și capetele de cerere vizând plata pentru viitor a drepturilor bănești, actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
Critica referitoare la prescripția pretențiilor aferente perioadei iunie 2008 - 28.08.2008, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește pretențiile privind sporul de 50%, aferente lunii iulie 2004, care ar fi fost scadente la data de 10.08.2004, or, acțiunea a fost formulată la data de 29.08.2007.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare intimații, -, C (), (), -, (), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea contestației în anulare s-a arătat că hotărârea instanței de recurs a fost dată cu încălcarea greșită a legii.
S-a menționat că cererea de recurs a fost depusă la Curtea de APEL BUCUREȘTI, conform prevederilor art.302 pr.civ și că potrivit dispozițiilor art.4 pr.civ. recursurile declarate împotriva hotărârilor Curților de Apel se judecă de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a mai arătat că, recursul a fost pronunțat de o instanță necompetentă, deoarece recursul declarat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Curțile de APEL BUCUREȘTI se judecă de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, contestatorii au amintit că dispozițiile art.I din OUG 75/2008 prevăd că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de person alul salarizat potrivit OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007, cu modificările și completările ulte ioare, precum și potrivit OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din istemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în prima instanță, de Curtea de Ap el.
Analizând actele dosarului, prin prisma motivelor de contestație în anulare întemeiate pe dispozițiile art.317 pct.2 pr.civ. invocate de către contestatori, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.4858/R din data de 29.06.2009 supusă prezentei contestații în anulare, pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, s-au respins ca nefondate recursurile promovate împotriva sentinței civile nr. nr.474 din data de 17.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în litigiul de muncă, având ca obiect plata sporului de stres de 50% solicitat de personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și de personalul.
Prevederile art.I alin.1 și 2 din OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției invocate de către contestatori, conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 104/20.01.2009 Curții Constituționale.
Prin urmare, Curtea de APEL BUCUREȘTI la data pronunțării deciziei 4858/R din data de 29.06.2009 ce face obiectul prezentei contestații în anulare avea competență materială de a judeca recursurile împotriva sentinței prin care a fost soluționat litigiu de muncă promovat de către contestatori.
Compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de funcționare a acesteia se stabilesc prin lege organică, potrivit prevederile art.126 alin. 4 din Constituție, iar în cadrul acestei instanțe nu există o secție specializată în soluționarea conflictelor și litigiilor de muncă competentă să judece acțiunile privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului din justiție, prin derogare de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge ca neîntemeiată, contestația în anulare, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de art.317 pct.2 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorii, -, C (), (), -, (), împotriva deciziei civile nr.4858/R din data de 29.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (1983/2009), în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
30.10.2009
Jud. recurs.:;;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță