Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5299/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (număr în format vechi 4029/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.5299/R/
Ședința publică de la 02 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Comșa
GREFIER -
Pe rol,urmează soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de reclamantul, împotriva încheierii de ședință din data de 08 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât SC " " SA, având ca obiect-drepturi bănești-.
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru intimatul pârât SC" " SA, a răspuns apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 305 emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsă fiind recurentul reclamant.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, motiv pentru care, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales pentru intimatul pârât SC" " SA, solicită respingerea recursului formulat, ca fiind neîntemeiat și menținerea încheierii atacate, prin care a fost dispusă suspendarea cauzei,ca fiind legală și temeinică,având în vedere că în cauză sunt întrunite disp.art.36 din Legea nr.85/2006.
Curtea, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 08.04.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în temeiul dispozițiilor art.36 din Legea nr.85/2006, privind procedura de insolvență, a dispus suspendarea cauzei.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că potrivit acestor dispoziții, de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
S-a constatat că această măsură urmărește să prezerve caracterul concursual colectiv și egalitar al procedurilor reglementate de lege, evitând astfel ca asupra averii debitorului să se exercite acțiuni individuale de urmărire sau executare silită a creanțelor creditorilor.
S-a apreciat că vor trebui creditorii să-și declare creanțele în cadrul procedurii reorganizării judiciare și eventual falimentului.
Împotriva încheierii, a declarat recurs reclamantul, criticând această soluție pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că, hotărârea instanței de fond este nelegala, deoarece prin cererea ce face obiectul dosarului de față reclamantul solicita a se constata un drept de creanță pe care consideră că îl are împotriva pârâtei B și cu privire la existența căruia urma să se pronunțe instanța de fond, după administrarea probelor, textul art.36 din Legea nr.85/2006 având în vedere suspendarea acțiunilor de urmărire sau de executare silită a creanțelor creditorilor și nu a celor prin care terții solicita a se constata daca au sau nu o creanța împotriva debitorului.
De asemenea, s-a arătat că, în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea judecații cauzei în temeiul art.36 din Legea nr.85/2006, întrucât prin cererea ca face obiectul dosarului de fața nu se urmărește realizarea unei creanțe asupra debitorului B, sau a bunurilor sale pentru a fi aplicabile dispozițiile privind suspendarea judecații ci doar constatarea acesteia.
Examinând încheierea atacată, prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Potrivit art.36 din Legea nr.85/2006, de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Așa cum a reținut și prima instanță, această măsură urmărește să prezerve caracterul colectiv și egalitar al procedurilor reglementate de lege, creditorii urmând să-și declare creanțele în cadrul procedurii reorganizării judiciare și, eventual, a falimentului.
În speță, acțiunea dedusă judecății nu este o acțiune în constatare, așa cum se susține prin motivele de recurs, ci o acțiune în realizare formulată împotriva debitorului aflat în faliment, reclamantul pretinzând plata unor drepturi bănești în contradictoriu cu acesta, astfel încât criticile recurentului nu pot fi reținute.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, împotriva încheierii de ședință din data de 08 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât SC " " SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
06.10.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Farmathy Amelia, Comșa