Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5347/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- ROMANIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.4582/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.5347/

Ședința publică din data de 06 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Singh Ioana

JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR 3: Guranda

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de către recurentul-reclamant, împotriva încheierii de ședință din 27.05.2009, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA GRUP - având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns: intimata-pârâtă SC SA GRUP prin apărător d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 9 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 05.10.2009, lipsind recurentul-reclamant .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, din oficiu, pune în discuția părții intimate prezente, excepția inadmisibilității recursului declarat de către recurentul-reclamant.

Intimata-pârâtă SC SA GRUP prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca inadmisibil.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului.

CURTEA,

Deliberand asupra recursului de fata, instanta retine urmatoarele:

Prin incheierea din data de 27 05 2009, Tribunalul B-Sectia Conflicte de munca si Asigurari Sociale a admis cererea paratei C, A B, a dispus sesizarea Curtii constitutionale in vederea solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art 298 al 2 ultima liniuta din Codul Muncii, potrivit prevederilor art 29 al 4 din legea 47/1992.S-a dispus suspendarea judecatii cauzei pana la solutionarea exceptiei de catre Curtea Constitutionala, in temeiul dispozitiilor art 29 al 5 din legea 47/1992.

In motivarea solutiei pronuntate, instanta de fond a retinut ca sunt indeplinite cumulativ cerintele prevazute de dispozitiile art 29 al 1-3 din legea 47/1992, care reglementeaza conditiile de admisibilitate a sesizarii Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor unei legi sau ordonante de guvern. Astfel, Tribunalul a considerat ca exceptia invocata are legatura cu solutionarea cauzei iar Curtea Constitutionala nu s-a pronuntat anterior in sensul declararii neconstitutionale a textelor de lege supuse controlului in prezenta cauza.

Prima instanta a mai arata ca procedura instituita de dispozitiile art 29 din legea 47/1992 nu indrituieste instanta sa se pronunte asupra asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate in sensul respingerii sau admiterii, ci ii este doar recunoscuta posibilitatea sa aprecieze asupra oportunitatii sesizarii Curtii Constitutionale. Faptul ca instanta de contencios constitutional s-a mai pronunata anterior asupra neconstitutionalitatii textelor de lege invocate in prezenta cauza, in sensul respingerii exceptiei ca inadmisibila, nu impiedica instanta sa procedeze la o noua sesizare a Curtii pe acelasi aspect.

Instanta de fond a mai aratat ca de fiecare data cand este invocata o exceptie de neconstitutionalitate, organul judiciar apreciaza in concret daca este oportuna sau nu sesizarea Curtii Constitutionale, neavand competenta sa se pronunte asupra conformitatii sau neconformitatii actelor normative cu Constitutia. Singura situatie cand instanta de judecata este indrituita sa respinga cererea de sesizare a Curtii Constitutionale este atunci cand aceasta s-a mai pronuntat asupra excetiei de neconstitutionalitae si a declarat textul de lege neconstitutional.

Impotriva acestei incheieri a declarat recurs reclamantul, criticand-o pe motive de nelegalitate si netemeinicie. In esenta recurentul a aratat ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate pentru sesizarea Curtii Constitutionle, deoarece nu se poate considera ca exceptia invocate ar avea legatura cu solutionarea cauzei.Recurentul a sustinut ca dreptul dedus judecatii(drepturi salariale cuvenite si neplatie de angajator) nu este reglementat de normele de competenta,iar modalitatea de solutionare a exceptiei nu aduce atingere rezolvarii litigiului pe fond. Practic, autorul exceptiei nu critica de fapt neconformitatea dispozitiilor legale cu Constitutia ci modul de aplicare in timp a normelor legale respective si raportul dintre legea generala si cea speciala.

In sustinerea caii de atac promovate, recurentul a mai invederat instanei de control judiciar ca textul procedural ce formeaza obiectul exceptiei nu incalaca nici o dispozitie constitutionala. parata-intimata avand in egala masura posibilitatea valorificarii drepturilor sale( cu respectarea tuturor garantiilor procedurale) atat in fata instantei de la domiciliul reclamantului cat fata instantei in a carei circumscriptie teritoriala se afla sediul sau.

In opinia recurentului, faptul ca asupra aceleasi chestiuni juridice instante de acelasi grad au pronuntat solutii diferite nu aduce atingere nici unui principiu constitutional, deoarece in sistemul nostru de drept se recunoaste caracterul de izvor de drept doar deciziilor pronunate de Inalta C de Casatie si Justitie in recursurile in interesul legii.

Deliberand asupra recursului de fata, Curtea retine urmatoarele.

La termenul de judacata din data de 06 10 2009, intanta din oficiu a pus in discutia partilor exceptia inadmisibilitatii caii de atac promovate fata de dispozitiile art 29 al 6 din legea 47/1992, ramanad in pronuntare pe acest aspect procedural, care trebuie rezolvat cu prioritate( potrivit dispozitiilor art 316 Cod Procedura Civila coroborat cu art 298 in referire la art 137 din acealasi cod) fata de fondul recursului, solutia pronuntata putand face inutila analizarea fondului caii de atac.

Potrivit dispozitiilor art 29 al 6 din legea 47/1992, incheierea de respingere a cererii de sesizare a Curtii Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate promovata poate fi atacata numai cu recurs la instanta superioara in termen de 48 de ore de la pronunatre, urmand ca recursul sa se judece de urgenta in termen de 3 zile de la inregistrare. Interpretand per a contrario aceste prevederi legale, se ajunge la concluzia inadmisibilitatii caii de atac a recursului in ipoteza admiterii cererii de sesizare a Curtii Constitutionale.

Avand in vedere ca procedura de judecata este guvernata de principiul legalitaii, in sensul ca legiuitorul este cel care stabileste caile de atac ce se pot exercita intr-o cauza, instanta neavand posibilitatea sa recunoasaca partilor alte mijloace procedurale decat cele prevazute de lege, constata ca recursul declarat de reclamant este inadmisibil fata de prevederile imperative ale art 29 al 6 din legea de organizare si functionare a Cutii Constitutionale nr 47/1992.

Apreciind ca cercetarea fondului caii de atac promovate a devenit inutila fata de solutionarea incidentului procedural, Curtea va admite exceptia inadmisibilitatii si va respinge recursul ca atare.

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite exceptia inadmisibilitatii recursului

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurentul-reclamant, domiciliat in Comuna, sat, judetul T in contradictoriu ci intimata-parata SC SA Membru, cu sediul in B, sector 1,-.

Irevocabila

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 06 10 2009.

Presedinte Judecator Judecator

- - - - - -

Grefier

Președinte:Singh Ioana
Judecători:Singh Ioana, Bodea Adela Cosmina, Guranda

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5347/2009. Curtea de Apel Bucuresti