Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 541/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 541/
Ședința publică din 24 aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților cu sediul în B,-, județul M și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 621 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-(număr în format vechi 1647/2008).
În lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 10 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când s-a amânat pronunțarea la data de 17 aprilie 2009, iar apoi pe data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 621 din 8 aprilie 2008, Tribunalul Mureșa respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Direcției Generale a Finanțelor Publice M; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Târgu -M, Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției, Ministerul economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut, începând cu data de 17 decembrie 2007 și până la data încetării situației de discriminare a reclamantei, urmând ca sumele menționate să fie actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective; a obligat Tribunalul Mureș să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei mențiunile corespunzătoare; a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamantei a drepturilor cuvenite.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, arătând, în motivarea recursului, că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în contextul în care acțiunea reclamantei a fost admisă prin raportare la dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevederi legale care au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale.
De asemenea, s-a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât a acordat în favoarea reclamantei drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării personalului auxiliar de specialitate, respectiv Legea nr. 567/2004 și nr.OG 8/2007.
În fine, recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, arătând că prin decizia în interesul legii, adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12 mai 2008, s-a stabilit că indemnizația de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, respectiv, de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007. Pe de altă parte, acest spor a fost abrogat prin dispozițiile Legii nr. 97/2008 privind aprobarea nr.OUG 100/2007.
La rândul său, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a respectivei instituții și, drept consecință, respingerea pe acest considerent a acțiunii formulate de reclamantă.
În motivarea recursului s-au invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, susținându-se că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata unor drepturi bănești către salariații altor instituții, în speță raporturile de serviciu ale reclamantei fiind stabilite cu Tribunalul Mureș, căruia îi revine obligația achitării drepturilor salariale pretinse în cauză. Pe de altă parte, nu s-a reținut și nu s-a dovedit că Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi prejudiciat în vreun fel drepturile și interesele acesteia, astfel că în sarcina sa nu poate să subziste nicio obligație de despăgubire.
Verificând legalitatea hotărârii atacate, prin raportare la motivele invocate de către recurenți, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea adresată primei instanțe, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut, invocând faptul că, prin neacordarea acesteia, este discriminată față de grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, respectiv, a actelor de executare penală și executare civilă, cărora acest drept le-a fost conferit prin art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, iar ulterior prin art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007.
Examinând solicitarea reclamantei, prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 1, art. 2 alin. 1 - 3 și art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Trebuie observat, însă, că prin repetate decizii ale Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. ( deciziile nr. 818 - 821 din 3 iulie 2008, decizia nr. 1325/4 decembrie 2008 ).
Potrivit, dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Cum, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a acordat reclamantei beneficiul unei norme legale care nu o viza, întrucât nu a participat la efectuarea de acte privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, respectiv, la efectuarea de acte de executare penală și executare civilă, Curtea constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, soluția adoptată fiind lipsită de temei legal.
De asemenea, instanța de recurs nu poate ignora caracterul obligatoriu, derivând din prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, al interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 - prin Decizia nr. 24/12 mai 2008 - conform căreia indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele legale menționate.
În plus, la data soluționării cauzei de către prima instanță, dispozițiile art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 nu mai erau în vigoare, fiind abrogate prin art. pct. 1 din Legea nr. 97/14 aprilie 2008 (publicată în Monitorul Oficial nr. 294/15 aprilie 2008), astfel că nu mai puteau produce efecte pentru viitor.
Pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile deduse judecății și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta. Se vor menține dispozițiile referitoare la soluționarea excepțiilor, constatând că, față de motivul de nelegalitate identificat, nu se mai impune verificarea celorlalte critici expuse în cuprinsul memoriilor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în nume propriu și în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 621 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Târgu -M, Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER,
pt.,
aflată în concediu de odihnă, semnează, grefier,
Red.
Tehnored.
2 exp./04.06.2009
Jud.fond,;
Opinie separată
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în nume propriu și în numele Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 621 din 8 aprilie 2008 Tribunalului Mureș.
Judecător,
În ceea ce privește fondul cauzei, într-adevăr, conform art-19 alin.3 din Legea nr.50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul rut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Potrivit art.3 alin.8 din OG nr.8/2007, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații comparabile nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor sarcini de serviciu, ceea ce nu are justificare atâta timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le-au toți grefierii în întregul lor necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică, echivalentă, precum și risc identic în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru grefierii doar apartenența la anumite segmente restrânse de activitate, nu se poate justifica atât cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară în desfășurarea activității este aceeași indiferent de segmentul de activitate.
Pentru a desfășura aceste activități legea nu cere condiții de studii, de treaptă sau grad profesional diferite față de alți grefieri și respectiva muncă nu reprezintă o muncă suplimentară.
Prin urmare, se apreciază că această diferențiere este discriminatorie și încalcă disp. art.16 alin.1 din Constituția României, prev OUG nr.137/2000 modificată, art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, Directiva 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr.12 la Convenție.
Chiar dacă disp. art.3 alin.8 din OG nr.8/2007 au fost abrogate prin art. pct.1 din Legea nr.97/2008, prima instanță a acordat aceste drepturi până la încetarea situației de discriminare a reclamantei.
Instanța de judecată nu anulează sau refuză aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le înlocuiește cu alte norme ci stabilește dacă există o stare de discriminare, dacă s-a produs un prejudiciu și restabilirea situației anterioare discriminării.
Situația de discriminare rezultă din tratamentul juridic diferit a unor persoane aflate în situații comparabile sau identice, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, tratament juridic reglementat prin acte normative.
Așa cum rezultă din definițiile date discriminării, actele normative interne, cele de drept comunitar și ale drepturilor omului arătate mai sus, nu se condiționează posibilitatea constatării și anulării discriminării, în funcție dacă acestea izvorăsc din acte normative, în speță legi de salarizare.
Refuzul de a recunoaște instanțelor de a analiza dacă a avut loc o încălcare a dreptului subiectiv civil rezultat dintr-o situație de discriminare, indiferent de natura lui, pe motiv că lezează actele puterii legiuitoare, respectiv actele normative care sunt sursa discriminării, este contrar dreptului la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art.3 cod civil care reglementează denegarea de dreptate.
. de asemenea accesul la justiție prev. de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care dispune că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (vezi cauza Brumărescu împotriva României).
Ținând seama de efectul direct și preeminența dreptului comunitar, acțiunea este admisibilă și prin prisma Deciziei nr.818/1008, 819/2008, 820/2998 și 821/2008 a Curții Constituționale.
În ceea ce privește Decizia nr.24/12 mai 2008 privind soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că aceasta a intervenit după pronunțarea hotărârii de către prima instanță și publicată în Monitorul Oficial din data de 10.12.2008.
Deciziile date în recursul în interesul legii sunt izvoare de drept, ca și actele normative și nu pot retroactiva conform art.15 alin.2 din Constituție.
Hotărârea dată de prima instanță, potrivit art.289 este definitivă și executorie de drept.
Hotărârea judecătorească a stabilit o creanță în favoarea reclamantei care era suficient de bine determinată și este susceptibilă de executare silită.
Astfel, reclamanta a avut o speranță legitimă de a obține repararea unui prejudiciu rezultat dintr-o situație de discriminare în baza actelor normative mai sus arătat și potrivit celor arătate în analizarea fondului cauzei, speranță pe care modificarea de interpretare intervenită în cursul judecării cauzei i-a luat-
Se apreciază că reclamanta se întemeia în mod rezonabil și justificat pe prevederile dispozițiilor legale arătate mai sus, dovadă fiind faptul că instanța a apreciat că nu este incident vreun motiv de modificare sau casare prev.de art.304 Cod procedură civilă.
Prin urmare, creanța reclamantei era un bun în sensul convenției.
Intervenindu-se, în cursul judecării cauzei, printr-o decizie de modificare de interpretare, aceasta constituie o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei, din perspectiva art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și în numele Ministerul Economiei și Finanțelor - susținerile recurentului că nu are calitate procesuală în cauză, sunt nefondate.
Sub acest aspect trebuie precizat că în virtutea prev.art. 42 alin.1 din Legea nr.511/2004 și a art.26 alin.1 din Legea nr.379/2005, potrivit cărora, cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației privind creanțele fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Agenția națională de Administrare fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești..se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
In aceeași ordine de idei, Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea 500/2002 rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, nu se rezumă la controlul execuției bugetare, ci are în vedere o serie de alte atribuții, respectiv de a analiza propunerile de buget și etapele de elaborare a bugetului de către ordonatorii de credite; de a asigura monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care, constată abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației etc.
De asemenea, ministerul în virtutea dispozițiilor art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Recurentul a fost obligat să aloce fondurile necesare plății diferențelor de drepturi salariale nu în virtutea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce revin ministerului, atribuții ce decurg din legea sa de organizare și funcționare. Una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare, care nu au venituri proprii, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Prin urmare, în mod nejustificat se susține că, nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.
In acest sens, trebuie avut în vedere și faptul că prin art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele, ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă, or cererea de chemare în judecată a Ministerul Economiei și Finanțelor are menirea de a asigura punerea în executare în cel mai scurt timp, a obligației de plată a drepturilor bănești, stabilită în sarcina ordonatorilor de credite.
Judecător
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
06.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
