Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5511/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4278/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5511R
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta - SA - GRUP împotriva sentinței civile nr.154 din data de 31.03.2009 pronunțate de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta - SA - GRUP, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.-/09.10.2009, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, azi 12.10.2009, s-a înregistrat cererea formulată de avocatul intimaților, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta - SA - GRUP, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.154/LM/AS/31.03.2009 pronunțată în dosarul -, Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă a admis în parte acțiunea reclamanților, și împotriva pârâtei - SA; a obligat pârâta să plătească reclamanților suplimentările salariale cuvenite conform art. 168 din CCM-2007, reprezentând câte două salarii medii pe - SA în anul 2007 pentru fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.
A respins capătul de cerere privind plata dobânzii legale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit art. 236 alin.1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, pe de o parte și salariați, reprezentanți prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit art. 236 alin. 4 din același cod, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Potrivit art. 243 din Codul muncii "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți", iar "neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta".
Potrivit art. 244 din Codul muncii "clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru". Aceste prevederi se regăsesc și în art. 31 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă.
În aplicarea acestor prevederi legale, între patronatul - SA și salariați - reprezentați de către, federație sindicală care a fost mandatată de către salariații societății să negocieze și să semneze contractul colectiv de muncă "în numele salariaților - SA", - s-a încheiat contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de unitate. După intrarea în vigoare a CCM, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate.
În Contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 la nivel de unitate încheiat între SNP SA și salariații reprezentați de SA, înregistrat la. cu nr.2714/16.04.2004, al cărui conținut este cunoscut tribunalului și părților din numeroasele alte cauze aflate pe rolul aceluiași complet, la art.168 alin.1 se prevede "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor", iar la art.168 alin. 2 se precizează: "Pentru anul 2003 suplimentările de al art. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
În contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005, 2006, 2007, textul art.168 alin.1 rămâne neschimbat, iar textul art.168 alin.2 se modifică, având următorul conținut: "în anul 2003 suplimentările salariate de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salarial.
Față de formulările confuze și neclare ale clauzelor contractuale redate, tribunalul a apreciat că, deși art. 168 alin. 2 din CCM la nivelul - SA a prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat în anul 2003, nu rezultă indubitabil faptul că aceleași drepturi au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pentru anii următori, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1 al art. 168, ce reitera dreptul salariaților la suplimentările salariale de Paști și C, precum și necesitatea negocierilor înainte de eveniment în scopul stabilirii valorii concrete și a criteriilor. Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
Conducerea companiei pârâte, în acord cu sindicatul, a emis într-adevăr, pe 18 iunie 2007, o adresă a Comisiei paritare care precizează că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca, începând cu anul 2003, primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat ", însă tribunalul a constatat că interpretarea clauzei de către comisia paritară, în calitate de organism prevăzut de însuși contractul colectiv de muncă pentru medierea conflictelor de acest tip, a avut loc peste termenul pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă ale anilor 2004, 2005, 2006 și parțial 2007, și chiar cu încălcarea dispozițiilor art. 31 raportat la art. 25 din Legea nr. 168/1996, pentru neînregistrarea acestei modificări la direcția județeană de muncă, astfel că nu poate produce efecte, și cu atât mai puțin, retroactiv, pentru anii anteriori.
Mai mult, s-a vizat o reinterpretare a clauzelor cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și în contradicție cu textul neechivoc al prevederii; tribunalul a constatat că interpretarea dată de Comisia Paritară în anul 2007 nu are suport logic, deoarece, dacă astfel ar fi stat lucrurile și aceasta ar fi fost voința reală a părților la încheierea actului adițional din anul 2003, inserarea prevederilor art.168 alin.1 și în CCM și pe anii următori nu mai avea sens, ci s-ar fi menționat că pentru anul 2004, pentru anul 2005, pentru anul 2006, au fost incluse în salariul anului anterior, ori, în CCM pe anul 2004 se prevede la art.168 alin.2 că "pentru anul 2003 vor fi incluse în salariu drepturile prevăzute la alin. 1", nu și pentru anii următori.
În sfârșit, în ceea ce privește validitatea hotărârii Comisiei Paritare, tribunalul a apreciat că, din perspectiva art. 38 alin.2 din Codul muncii care interzice orice convenție prin care s-ar urmări limitarea sau renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților, sindicatul și-a depășit atribuțiile, rolul său fiind acela de a acționa în interesul membrilor, iar nu în defavoarea lor, iar din examinarea acesteia nu rezultă dacă persoanele semnatare au avut calitatea de reprezentant legal al părților și mandatul necesar pentru aos emna.
În concluzie, câtă vreme Legea nr. 130/1996 nu precizează modul în care trebuie interpretate clauzele contractelor colective de muncă, în temeiul art. 295 alin. 1 din Codul muncii (care face trimitere la dispozițiile legislației civile ca drept comun), interpretarea contractelor colective de muncă se realizează prin acordul părților, prin aplicarea regulilor de drept comun prevăzute de Codul civil și prin aplicarea regulii potrivit căreia, sensul anumitor clauze echivoce trebuie apreciat în favoarea salariaților (dacă ele nu s-au putut interpreta nici prin consens și nici prin aplicarea regulilor de drept comun), iar ca particularitate, în cazul în care între clauze există contrarietate cu privire la aceeași problemă, salariaților li se aplică clauza cea mai favorabilă. De altfel, prin contractele colective din cauză au fost prevăzute dispoziții similare în ceea ce privește executarea și interpretarea clauzelor conținute, la art. 9 fiind stabilit că "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se face prin consens.
Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului". Cum interpretarea comisiei paritare este ineficace, după cum s-a arătat mai sus, tribunalul a constatat că, în baza art. 168 din contractele colective de muncă la nivel de unitate anuale, reclamantul avea dreptul la suplimentări salariale cu ocazia Sărbătorilor de Paști și C din anii 2004-2006, în cuantum de un salariu de bază mediu pe - SA, drepturi bănești pe care nu le-a primit nici până în prezent.
Pe de altă parte, tribunalul a constatat că angajatorul pârât nu a adus probe care să dovedească faptul ca in realitate aceste prime, pe care le consideră incluse în salariul de bază, au fost și plătite, cu atât mai mult cu cât ele variază de la an la an. Astfel, în urma verificării statelor de plata aferente anilor 2004 - 2007 de către expertul contabil desemnat în cauză, precum și a carnetelor de muncă ale reclamanților, s-a constatat faptul ca nu au fost acordate sporuri salariale cu ocazia Sărbătorilor de Paști și de C în conformitate cu prevederile art. 168 din contractele colective de muncă; expertul a stabilit că în perioada 2004-2006 au avut loc creșteri salariale, dar că acestea nu au semnificația includerii suplimentărilor salariale de Paști și de C în salariul de bază, negocierile purtate, adresele emise de conducerea pârâtei la acea vreme și mențiunile din carnetele de muncă vizând "reașezarea salariilor", "majorarea salariilor de bază", "creșterea salariilor cu 10%"; în carnetele de muncă ale reclamanților există mențiuni precum "reașezare salarială", "modificat spor vechime", "actualizat salariul", "modificat salariul" conform adreselor, dar toate aceste modificări nu cuprind explicit mențiunea că au legătură cu suplimentările salariale de Paști și În concluzie, expertiza contabilă încuviințată și efectuată în cauză a stabilit că reclamanții nu au beneficiat de aceste suplimentări salariale.
Pârâta avea obligația, potrivit art. 287 din Codul muncii, să facă dovezi în apărarea sa prin care să demonstreze că aceste drepturi au fost efectiv acordate salariaților.
În raport de cele reținute, pretențiile reclamanților apar întemeiate parțial, instanța a obligat pârâta la plata către reclamanți a suplimentărilor salariale cuvenite conform art. 168 CCM - 2007, reprezentând câte două salarii medii pe - SA în anul 2007, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă, urmând a respinge capătul de cerere privind plata dobânzii legale întrucât prejudiciul a fost acoperit prin acordarea actualizării sumelor în raport cu indicele de inflație.
Pentru aceste motive, Tribunalul a admis acțiunea în parte, a obligat pârâta la plata suplimentărilor salariale cuvenite conform art. 168 CCM - 2007, reprezentând câte două salarii medii pe - SA în anul 2007.
În ceea ce privește pretenția accesorie a reclamanților privind reactualizarea acestor sume, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, art. 161 din Codul muncii dispunând că întârzierea nejustificată a plății drepturilor salariale sau neplata acestora poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Principiul general este acela al reparării integrale ca urmare a neplății acestor drepturi, aceasta însemnând acoperirea nu numai a prejudiciului efectiv, dar și a beneficiului nerealizat ca urmare a neplății suplimentărilor salariale, astfel că se impune actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului pentru fiecare suplimentare, până la ziua plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanți prin devalorizarea monedei naționale.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a reiterat considerațiile privitoare la includerea drepturilor salariale suplimentare de C și Paști în salariul de bază începând cu 2003, conform interpretării oferite de comisia paritară prin decizia nr.3793/18.06.2007, cu consecința opozabilității față de salariați a prevederilor contractului colectiv de muncă, precum și a sus-menționatei interpretări.
Urmare a acestei circumstanțieri a litigiului, a susținut că aspectele reținute de instanța de fond sunt eronate.
Astfel, promovarea prezentei acțiuni este prematură, dreptul de aof ormula nefiind născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor să se fi stabilit, potrivit art. 168 alin. 1 teza finală, drepturile salariale suplimentare neacordându-se automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile înaintea fiecăruia cele două evenimente.
Pe de altă parte, a susținut că dreptul la acțiune era prescris în momentul promovării acțiunii, având în vedere că drepturile a căror valoare se urmărește prin promovarea prezentei acțiuni nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul, ci exclusiv drepturi acordate salariaților prin contract colectiv de muncă în scopul de a le oferi protecție socială, or, art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii prevede expres termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă, ca fiind de 6 luni.
Pe fondul cauzei a reiterat că pretențiile sunt total nejustificate, întrucât societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă, orice susținere contrară fiind lipsită de fundament în condițiile în care începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază, reglementând menținerea acestei măsuri și după anul 2003, astfel, atât reprezentanții salariaților cât și instanțele învestite cu soluționarea unor astfel de litigii au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare, precum și acordarea acestora salariaților și oricum, modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate.
Astfel, analizând comparativ versiunile în timp ale art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, rezultă că s-a intenționat tocmai menținerea măsurii privind includerea sumelor în salariul de bază, în măsura în care acest text ar fi avut o aplicabilitate temporară, nu s-ar mai justificat păstrarea sa pentru anii ulteriori lui 2003.
De asemenea, prin art. 9 și 10 din Contractul colectiv de muncă, părțile au stabilit o procedură ce trebuie parcursă prealabil declanșării unui litigiu în fața instanței, prin constituirea unei comisii paritare, compuse atât din reprezentanții salariaților, cât și ai societății, a cărei decizie adoptată în speță are caracter obligatoriu pentru părți, conform Anexei 2 la Contractul colectiv de muncă, precum și valoarea unei interpretări autentice provenind de la înșiși semnatarii actului juridic în cauză.
În fine, sumele pretinse au fost greșit calculate, având în vedere că s-a pornit de la salariul mediu brut pe, deși art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă stipulează că baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de ale cărui valori, pentru perioada 2004-2007 au fost diferite de valorile prezentate de reclamant.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Motivul referitor la prematuritatea cererii de chemare în judecată nu poate fi primit, întrucât dreptul pretins este prevăzut în mod imperativ de art. 168 alin. 1 Contractul colectiv de muncă pentru 2004-2007, existența lui nefiind afectată de vreun termen suspensiv, termenul de 15 zile anterior fiecărui eveniment religios fiind prevăzut numai pentru stabilirea în concret a valorii și condițiilor de acordare (exercitare) a acestui drept, iar în măsura în care negocierile în acest sens nu s-au desfășurat, nefiind inițiate de patronat, situația îi este imputabilă acestuia, dar nu afectează existența și posibilitatea de valorificare în instanță a dreptului.
De altfel, o atare excepție o face contradictorie, de neînțeles, pe următoarea, a prescripției dreptului material la acțiune, neputându-se susține în același timp, pe de o parte, că dreptul nu poate fi încă pretins în instanță, pe de altă parte că, de fapt, dreptul la acțiune pentru aceleași pretenții este prescris.
Referitor la această a doua excepție de ordine publică, Curtea reține că este vădit nejustificată aprecierea potrivit căreia pretențiile ce fac obiectul prezentei judecăți nu reprezintă drepturi salariale, ci drepturi de protecție socială, contrazisă de chiar formularea expresă a textului art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă incident, în condițiile în care drepturile suplimentare sub forma unor adaosuri la salariu păstrează această natură, chiar dacă nu au caracter continuu, ci ocazional, legat de sărbătorile religioase specificate.
Din acest punct de vedere, este evident că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, raportat la care, prezenta acțiune, introdusă la 28.11.2008, prin care se solicită suplimentările salariale prevăzute pentru anul 2007, fost formulată în termen.
Referitor la criticile formulate pe fondul cauzei, Curtea reține că interpretarea literală a art. 168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2003-2007, nu autorizează concluzia potrivit căreia în toată această perioadă suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, dispoziția referindu-se exclusiv la anul 2003, iar cât privește hotărârea comisiei paritare nr. 12/18.06.2007, prin care s-a convenit asupra voinței comune a părților, în sensul că aceasta a fost ca primele să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat începând cu anul 2003, numai aceasta nu face dovada acordării drepturilor salariale în discuție, potrivit celor pretinse.
Mai mult, față de conținutul clar și neechivoc al textului art. 168, acesta nu are nevoie de o explicitare a voinței părților, utilă doar în situația clauzelor neclare ori îndoielnice, astfel că interpretarea dată prin notele comisiei paritare apare ca o modificare a clauzelor contractului.
În același sens, teza potrivit căreia pentru anii ulteriori lui 2003 art. 168 alin. 1 ar fi devenit caduc, părțile convenind să nici nu mai fie acordate prime, întrucât au fost încorporate în salariul de bază, nu poate fi valabil susținută, de vreme ce dispoziția expresă a art. 168 alin. 1 a fost menținută în toate contractele colective de muncă la nivel de unitate ce au urmat, până în anul 2007 inclusiv, aplicabile cu prioritate, dacă conțin clauze mai favorabile față de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Sub aceste aspecte, în mod legal și temeinic a statuat prima instanță că măsura includerii sumelor reprezentând prime de Paști și C în salariul de bază al reclamanților a constituit modalitatea în care s-a realizat reașezarea salariilor în anul 2003, însă aceasta nu a afectat în niciun fel valabilitatea clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 pentru viitor, independentă de nivelul salariului de bază, astfel cum a rezultat în urma reașezărilor succesive; de altfel, o atare susținere a recurentei nu rezistă nici față de modalitatea de stabilire a valorii acestor sume, prevăzută imperativ de art. 168 alin. 1 din M, respectiv prin negociere, începând cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment, cu privire la modalitatea de acordare, condiții, criterii, beneficiari, valoarea concretă, etc. în absența cărora societatea nu se poate prevala de culpa de a nu fi inițiat negocieri, iar salariații având acțiunea directă întemeiată pe contract, pentru realizarea dreptului stipulat neechivoc de acesta și în contra căruia angajatorul nu se poate apăra invocând formularea "defectuoasă" (pentru că în acest caz s-ar ajunge la schimbarea înțelesului clar și lămurit al clauzei).
Prin urmare, numai faptul că salariul de bază nu a scăzut este irelevant sub aspectul existenței dreptului pretins, întemeiat pe o dispoziție autonomă care a fost menținută.
Curtea mai reține și că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a dovedit faptul pretins, al plății drepturilor suplimentare solicitate, situație în care, în mod legal a procedat instanța, dând eficiență clauzei imperative a art. 168 alin. 1 din, de care reclamanții s-au prevalat în mod legitim pentru a-și justifica acțiunea și dovedi existența dreptului reclamat.
În fine, nepertinentă este și critica referitoare la calcularea eronată a drepturilor salariale pretinse, întrucât instanța nu le-a calculat, ci le-a acordat generic, raportat la salariul mediu pe - SA, natura acestuia (de bază ori brut), respectiv calculul efectiv punând o problemă de executare a hotărârii, iar nu de valabilitate a acesteia.
În consecință, potrivit celor expuse, se constată legală și temeinică sentința primei instanțe, prin raportare la care recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-intimată - SA, împotriva sentinței civile nr.154/LM/AS din data de 31.03.2009 pronunțate de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, ȘI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 EX./21.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Călin Dragoș Alin
