Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5532/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3351/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.5532/
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Guranda Georgeta
JUDECĂTOR 3: Singh Ioana
GREFIER - - -
****************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă - - membru Grup, împotriva sentinței civile nr.155/LM/AS din data de 31.03.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, -, și - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-pârâtă - - membru Grup, prin apărătorul ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 54 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind intimații-reclamanți:, -, și .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-pârâtă -, prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente, în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă -, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii judecătorești atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.155 LM/AS din data de 31.03.2009, pronunțată în dosarul -, Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru drepturile aferente Sărbătorilor de Paști 2004, invocată din oficiu și a respins, ca prescrisă, acțiunea reclamanților, pentru drepturile aferente sărbătorilor de Paști 2004.
Totodată, a admis acțiunea reclamanților:, -, și, împotriva pârâtei -, pentru drepturile ulterioare datei de 10.12.2004.
A omologat, în parte, raportul de expertiză întocmit de expert.
A obligat pârâta să plătească reclamanților următoarele sume, reprezentând suplimentări salariale pentru Paști și C, actualizate la zi, în raport de indicele de inflație:
- reclamanților - și, câte 2.285,17 lei (sume aferente Sărbătorilor de Paști pe anul 2005 și de C pe anul 2004);
- reclamanților, lamandi, câte 4.635,17 lei pentru fiecare (sume aferente Sărbătorilor de Paști pe anii 2005 și 2006 și de C pe anii 2004 și 2005);
- reclamanților, și câte 8.891,17 lei pentru fiecare (sume aferente Sărbătorilor de Paști pe anii 2005, 2006, 2007 și de C pe anii 2004, 2005, 2006, 2007).
A obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 1.300 lei, reprezentând onorariu de expert.
A dispus restituirea către reclamantul a sumei de 1.000 lei, actualizată, conform chitanței seria - nr. -/-/1 din data de 09.09.2008, cu titlu de onorariu pentru expertiză contabilă, ca nedatorată și nefolosită.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, invocată din oficiu de instanță, aceasta a admis-o, având în vedere că dreptul la acțiune, are un caracter patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, de 3 ani, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune. Cum reclamanții au investit instanța cu soluționarea prezentei acțiuni la data de 10.12.2007, s-a constatat că a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești aferente Sărbătorii de Paști 2004, deoarece acestea au fost solicitate după împlinirea termenului de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune. Pentru aceste aspecte, instanța a admis excepția.
A avut în vedere dispozițiile art. 236 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora Contractul Colectiv de Muncă () este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
A mai avut în vedere și dispozițiile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
De asemenea, a avut în vedere și dispozițiile art. 243 din Codul muncii, potrivit cărora:"Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți", iar alin. 2"neîndeplinirea obligațiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.",precum și dispozițiile art. 244 din Codul muncii, potrivit cărora:"Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru".
De asemenea, a constatat că aceste prevederi se regăsesc și în Legea nr. 130/1996 privind Contractul Colectiv de Muncă.
Instanța de fond a mai reținut că în Contractul Colectiv de Muncă () pentru anul 2004, încheiat între SNP - și salariați, reprezentați de, înregistrat la. cu nr. 2714/16.04.2004, la art. 168 alin. 1 se prevede:"Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor", iar la art. 168 alin. 2 se precizează:"Pentru anul 2003 suplimentările de la art. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".În contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006, 2007, textul art. 168 alin. 1 rămâne neschimbat.
Textul art. 168 alin. 2 se modifică începând cu pe anul 2005, în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", menținându-se și în anul 2006 -2007.
Prima instanță a mai avut în vedere și faptul că pârâta a susținut, în alte cauze similare, că aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază, începând cu anul 2003 și menținute.
Ca urmare, a apreciat că, dacă astfel ar fi stat lucrurile, prevederile art. 168 alin. 1 nu își mai aveau sensul de a fi inserate în și pe anii următori. Dacă ar fi fost incluse în salariu în fiecare an, în Contractul colectiv de muncă pe anul următor acordării acestor drepturi, cu siguranță art. 168 alin. 2 ar fi menționat că pentru anul 2004, 2005, 2006, au fost incluse în salariul anului anterior.
A mai apreciat că nu are suport logic interpretarea dată de Comisia Paritară în anul 2007, în sensul că drepturile prevăzute la art. 168 alin. 1 din CCM au fost introduse, în fiecare an, ca parte a salariului de bază.
În acest sens, a reținut că, în pe anul 2004 se prevede, la art. 168 alin. 2, că"pentru anul 2003 vor fi incluse în salariu drepturile prevăzute la alin. 1",ci nu și pentru anii următori.
Instanța de fond a apreciat și că această decizie sau hotărâre nu poate produce efecte retroactiv, ci doar pentru viitor, clauza fiind interpretată peste termenul pentru care a fost încheiat contractul. În carnetul de muncă al reclamanților această suplimentare salarială nu este evidențiată.
A constatat că există mențiuni precum reașezarea salarială, modificarea sporului vechime, actualizarea salariului, modificarea salariului conform adresei, dar toate aceste modificări privesc cu totul alte sume, neavând legătură cu pretinsele suplimentări incluse în salarii.
A considerat că pârâta avea obligația, potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul muncii, să facă dovezi în apărarea sa, prin care să demonstreze că aceste drepturi au fost efectiv acordate salariaților.
Prima instanță a reținut că expertiza contabilă încuviințată și efectuată în cauză a stabilit că reclamanții nu au beneficiat de aceste suplimentări salariate, precum și că a fost calculat cuantumul sumelor datorate reclamanților la nivelul salariului mediu brut pe ramură, stabilit de cu Sindicatele, pentru anii 2005 - 2006.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâta - - membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a reluat descrierea situației de fapt și a arătat, în esență, următoarele:
-promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit; potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și C;
-dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială;
-sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare;
-modalitatea de calculinvocată în susținerea acțiunii este greșită, atâta vreme cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de, ale cărui valori, în perioada 2004 - 2007, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamanți.
În motivarea, în drept a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 3041Cod proc. civilă.
Deși legal citați, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-aui prezentat la instanța de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
La termenul din data de 16 iunie 2009, recurenta-pârâtă, prin apărătorul său ales, a invocat verbal, în ședință publică, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. 4, art. 73 alin. 3 lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită, excepție ce vizează competența teritorială a instanțelor de dreptul muncii.
Curtea, pentru a da posibilitatea recurentei-pârâte să formuleze în scris considerentele excepției de neconstituționalitate invocată, a amânat judecata cauzei, pentru a se pronunța cu privire la admisibilitatea excepției la termenul din 13.10.2009 (data prezentei decizii).
Aspectele de mai sus au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată (aflată la filele21 și 22 din dosarul de recurs).
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Examinând motivele de recurs, față de hotărârea atacată și de probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele, după cum dispun dispozițiile art.3041Cod proc. civilă și analizând și excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta-pârâtă, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 Cod proc. civilă, însă doar sub aspectul admisibilității acesteia, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurenta - - membru Grup nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar generic dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 Cod proc.civilă.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, excepție invocată de recurenta-pârâtă în ședința publică din data de 16.06.2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată (aflată la filele 21 și 22 din dosarul de recurs), Curtea apreciază că aceasta este inadmisibilă, astfel că o va respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
În susținerea excepției invocate, recurenta-pârâtă arată că, pornind de la premisa că atât Legea nr.168/1999, cât și Legea nr.53/2003 sunt legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai este sau nu în vigoare, față de art.298 alin.2 ultima liniuță din cea de-a doua lege.
Or, acest text de lege a fot apreciat ca temei pentru o "abrogare implicită", pentru care nu mai există justificare legală după intrarea în vigoare a Legii nr.27/2000, care prin art.62 și art.63 impune cu caracter imperativ abrogarea expresă indirectă.
Abrogarea generică indirectă a constituit o modalitate cu caracter excepțional sub imperiul Decretului nr.24/2000, această modalitate de reglementare nu a mai fost precizată, noul mod de abordare fiind determinat atât de cerința coerenței sistemului legislativ, cât și pentru a asigura eficacitatea principiului separației puterilor în stat, nepermițând judecătorului să legifereze expres acolo unde legiuitorul a făcut implicit.
A arătat că, în principal, motivele de neconstituționalitate au în vedere principiul efectivității juridice, care cere, astfel cum dispune art.15 din Legea nr.24/2000 și a dezvoltat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, să se evite paralelismul legislativ, să se adopte dispoziții legale coerente, cu vocația de a respecta drepturile și libertățile cetățenilor, care să aibă o aplicabilitate practică uniformă, cu evitarea jurisprudenței neuniforme.
A evocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României și a arătat că în temeiul acestuia, niciunei autorități publice, inclusiv Parlamentului nu-i este permis să deroge implicit de la prevederile legii organice nr.24/2000, prin urmare, Codul muncii nu poate modifica implicit prevederile cuprinse în legea nr.168/1999, întrucât ar contraveni Constituției României, ce vorbește despre coerența legislativă, respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
Cercetând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea constată că, potrivit art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art.284 alin.2 Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pune în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea revocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, având în vedere că, potrivit celor expuse, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele, respectiv prin care se deduce instanței de control constituțional, modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp ori interpretarea și aplicarea legii la speță, în temeiul art.29 alin.6 rap. la art.29 alin.1, art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992 și aart.126 alin.1 și 3 din Constituție, se va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
În ceea ce privește recursul, Curtea va înlătura critica referitoare la prematuritatea acțiunii, deoarece din dispozițiile art.168 alin.1din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pentru anii 2003 - 2006, rezultă că dreptul salariatului de a beneficia de venituri suplimentare este prevăzut sub condiția suspensivă a evenimentelor de Paști și C, acest drept născându-se la data împlinirii condiției suspensive.
Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958 în condițiile în care dreptul solicitat este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv prescripția începe să curgă de la data împlinirii condiției sau expirării termenului, dreptul la acțiune fiind actual născut personal, fiecare reclamant având un interes material ce a condus la formularea unei cereri pentru valorificarea acestui drept.
Curtea reține și faptul că aspectele față de care recurenta invocă prematuritatea cererii de chemare în judecată, vizează negocierile ce ar fi trebuit purtate între patronat și salariați cu cel puțin 15 zile calendaristice, anterior evenimentelor de Paști și însă pe care semnatarii Contractului Colectiv de Muncă le-au impus anterior acordării fiecărui salariat suplimentărilor de Paști și C, nu afectează în nici un fel dreptul salariatului de a beneficia de această suplimentare a drepturilor salariale, ci doar condițiile concrete în car,e la nivelul unității se acordau sumele respective. Așadar, obiectul negocierii nu era însuși dreptul la suplimentarea drepturilor salariale, ci, nivelul sumei, beneficiarii suplimentărilor între salariații, etc. Urmează așadar a se înlătura aceste susțineri asupra prematurității acțiunii, neplata unui drept salarial la împlinirea condiției suspensive prevăzute în dând dreptul beneficiarului de a se adresa instanței de judecată cu o cerere.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune Curtea apreciază că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.283 lit.c Codul muncii fiind vorba de drepturi salariale așa cum se menționează în contractul colectiv de muncă indiferent că acestea sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii speciale.
Potrivit dispozițiilor art.283 lit. c) din Codul muncii:
"Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".
Va fi înlăturată susținerea recurentei privind aplicabilitatea dispozițiilor art.283 lit.e Codul muncii, deoarece aceste norme sunt aplicabile unei alte situații juridice atunci când se pune problema executării sau neexecutării Contractului Colectiv de Muncă iar nu a unor drepturi bănești recunoscute salariatului, situație ce se încadrează în dispozițiile lit. c din același text.
Cu privire la fondul dreptului dedus judecății, Curtea constată pozițiile divergente ale părților litigante: astfel, reclamanții au susținut că suplimentările salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, pe perioada arătată, nu au fost plătite de către angajator, în timp ce angajatorul - A s-a apărat, susținând că a achitat tuturor salariaților aceste suplimentări, însă nu în lunile în care s-au sărbătorit Paștele și Cul, ci în fiecare lună, întrucât suplimentările ar fi fost incluse în salariile de bază ale angajaților.
Astfel, prin acțiunea cu care ua investit instanța de fond, intimații-reclamanți, în calitate de salariați ai recurentei-pârâte, au solicitat obligarea acesteia la plata contravalorii unor drepturi bănești (suplimente salariale de Paști și de C pe anii 2004-2007), invocând, în susținerea acestor pretenții, prevederile art.168 alin.1 din la nivelul societății angajatoare.
Potrivit acestui text: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP - SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SC - SA.".
Dacă potrivit dispozițiilor art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate, aferente anilor 2004 - 2006 voința părților contractante, în sensul existenței dreptului salariaților la acordarea stimulentelor de Paști și C și a obligației corelative a angajatorului la acordarea acestora este neîndoielnică, dispozițiile art. 168 alin.2 al acestor contracte colective de muncă, referitoare la modalitatea plății acestor drepturi bănești este, în mod neîndoielnic, neclar.
Curtea apreciază că Nota asupra precizării asupra situației primelor de Paști și C prevăzute de art.168 al contractului colectiv de muncă al și Hotărârea Comisiei Paritare a înregistrată sub nr.12019/01.04.2008, prin care părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, corespunzătoare anilor 2004-2006 conveniseră că modalitatea de plată a drepturilor bănești cuvenite intimatului a constituit-o, începând cu anul 2003, includerea în salariul de bază a fiecărui salariat a acestor drepturi, este conformă art.9 și art.10 al contractelor colective de muncă, cât și cu anexa 2 pct.4 al acestor contracte și că reprezintă o interpretare convențională a dispozițiilor art.168 alin.2 al contractelor colective de muncă, provenită de la semnatarii contractului și valabile din punct de vedere juridic, deoarece reprezintă explicitarea unei clauze neclare, dată de părțile convenției, iar nu o modificare a contractului colectiv de muncă intervenită ulterior încetării acestui contract. Fiind vorba de o interpretare a clauzelor unui contract colectiv de muncă, în privința acesteia nu erau aplicabile dispozițiile art.31 din Legea nr.130/1996 referitoare la formalitatea înregistrării sale și aceasta, chiar dacă avea efect retroactiv, era validă, întrucât reprezenta, astfel cum corect a susținut recurenta, o operațiune de lămurire a unui text neclar, justificată de redactarea acestuia în trecut.
Având în vedere caracterul echivoc al clauzei contractuale cuprinsă în art. 168 alin.1 din Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate, în vederea verificării apărărilor recurentei-pârâte formulate în prezentul conflict de drepturi, instanța de fond avea obligația de a interpreta această clauză în conformitate cu dispozițiile art. 977 și următoarele cod civil și, subsecvent, de a verifica achitarea efectivă a drepturilor bănești solicitate.
Cum cuantumul sumei pretinse de intimații-reclamanți este contestat de recurenta-pârâtă, atât în privința întinderii, cât și în privința caracterului datorat, fiind pretins a fi fost achitat în tranșe, astfel că instanța fondului avea a aprecia supra interpretării clauzei neclare reprezentate de dispozițiile art. 168 alin.2 din contractul colectiv de muncă aferent anilor 2004-2006, referitoare la modalitatea de plată a drepturilor datorate intimatului, precum și a verifica susținerile recurentei pârâte, privind achitarea suplimentelor salariale, administrând proba cu expertiză contabilă în acest sens.
Curtea constată că, la instanța de fond, pârâta - - membru Grup nu a probat în nici un fel susținerile sale. Astfel, deși, în temeiul dispozițiilor art.287 Codul muncii, pârâtei îi revenea sarcina probei, atât la cererea reclamanților, cât și la cererea pârâtei, a fost administrată doar proba cu înscrisuri.
Pentru acest motiv, instanța de fond, exercitându-și rolul activ și procedând în concordanță cu principiul nemijlocirii, a dispus, din oficiu, administrarea probei cu expertiză contabilă judiciară, care să stabilească cu certitudine dacă suplimentările salariale au fost sau nu au fost incluse în salariile reclamanților.
Concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară, depus la filele 97 - 105 din dosarul de fond, sunt în sensul că reclamanții nu au beneficiat de suplimentările salariale, așa cum, eronat, susține societatea pârâtă și cum nu există nici un temei de a fi pusă la îndoială corectitudinea calculelor efectuate de expertul desemnat în cauză, Curtea apreciază că în mod justificat prima instanță, omologând raportul de expertiză, a admis acțiunea salariaților reclamanți și a obligat societatea angajatoare să plătească acestora drepturile bănești solicitate, constând în suplimentări salariale pentru Paști și C, pe anii 2004 - 2007, în cuantumul actualizat al acestora, așa cum a fost calculat de către expert.
Așadar, evaluând raportul de expertiză în contextul întregului material probator administrat în cauză, Curtea își însușește atât opinia, cât și argumentele primei instanțe și, la rândul ei, reține că intimații-reclamanți sunt îndreptățiți la plata primelor de Paști și de C prevăzute în Contractul Colectiv de muncă, așa cum au fost solicitate.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază criticile recurentei drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, astfel că le va înlătura, ca nefondate și, însușindu-și atât opinia, cât și argumentele primei instanțe, consideră că hotărârea fondului este legală și temeinică, urmând aom enține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - - membru Grup.
Văzând și dispozițiile art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce privește soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale, precum și dispozițiile art. 377 alin. 2 coroborate cu dispozițiile art. 299 din Codul d e procedură civilă, în ceea ce privește soluția dată recursului,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă - - membru Grup, împotriva sentinței civile nr.155 LM/AS din data de 31.03.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, -, și .
Irevocabilă în ceea ce privește recursul.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 26.11.2009
Jud. fond: ;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Guranda Georgeta, Singh Ioana
