Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5566/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- -50% și pe viitor -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5566
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
***************
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 1970 din 21.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal și s-a solicitat de către recurenții pârâți în temeiul art. 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 1970 din 21 mai 2009, Tribunalul Dolj, s-a respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor B, in consecința a respins acțiunea fata de acest parat.
S-a admis acțiunea privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM.
A fost obligat paratul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism să plătească reclamantului, sporul pentru stres si suprasolicitare neuropsihica in procent de 50% din indemnizația bruta lunara pe perioada 16.06.2008 - 21.05.2009, actualizată in funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plații efective, precum și la plata în continuare, pe viitor a acestui spor.
A fost obligat pârâtul să facă în carnetul de muncă al reclamantului mențiunile corespunzătoare prezentei hotărâri.
A fost admisă cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor formulata de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție si a obligat chematul in garanție sa aloce fondurile necesare achitării sumelor cuvenite reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul este procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și solicită prin prezenta acțiune, sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 16 iunie 2008 la zi și în viitor, arătând că acest drept i-a fost recunoscut prin sentința nr. sentința nr. 4185/16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- pentru perioada 01.03.2005 - 16.06.2008, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de pârâți.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a admiso și respins cererea față de acest pârât având în vedere că acesta nu are atribuții privind plata drepturilor de natură salarială către reclamant, reclamantul nefiind angajat al acestei instituții.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței invocate de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism instanța a respins deoarece obiectul prezentului dosar nu îl constituie contestarea modului de stabilire a salariului pentru a fii incidente dispozițiile art. 36 alin.2 din OUG 27/2006, ci plata drepturilor salariale neplătite de angajator în integralitatea lor, astfel că sunt aplicabile dispozițiile codului muncii.
Analizând cauza pe fond instanța a reținut art. 47 din Lg.50/1996 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art. pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cum OG nr.83/2000 reprezintă o ordonanță ordinară, iar domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, se constată că au fost încălcate dispozițiile art.114 din Constituția României, în vigoare la acea dată.
Conform prevederilor art. 114 alin 1 din Constituția României, în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, art. 72 alin. 3 precizând expres care sunt domeniile ce pot fi reglementate prin lege organică, printre acestea fiind cuprinse și cele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi (lit. h) și la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială (lit. i).
În domeniul raporturilor de muncă, se cuprinde și salariul, ca un element esențial al acestora, astfel că problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești, printre care și judecătorii, trebuia reglementată numai prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale menționate mai sus.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice, prevăzut de legea nr.24/2000.
Art.4 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevede că "actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte", iar "categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituție".
Și prin raportare la dispozițiile Legii 24/2000 s-a constatat că prin OG nr. 83/2000 s-au încălcat prevederile art. 114 alin.1 și art. 72 alin.3 din Constituția României, prin ordonanță neputându-se reglementa salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, problemă ce se putea stabili numai prin lege organică.
Pe de alta parte, conform art. 41 alin.2 din Constituție, "salariații au dreptul la măsuri de protecție socială".
Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit precum și alte situații specifice stabilite prin lege"
In speță, atunci când a acordat magistraților sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, legiuitorul a recunoscut ca aceasta categorie socioprofesionala este supusa unor riscuri iar activitatea pe care o desfășoară presupune o suprasolicitare neuropsihica.
Prin abrogarea, fără nici un motiv a acestei dispoziții legale, magistrații au fost lipsiți, fără nici o justificare, de aceste drepturi salariale, deși condițiile de lucru care au determinat anterior același legiuitor sa acorde sporul, nu s-au schimbat.
Art. 53 din Constituție prevede că "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav." "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce o atingere existenței dreptului sau a libertății."
Prevederile OG 83/2000 încalcă dispozițiile constituționale menționate mai sus,
ca și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului.
Acest spor reprezintă un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul 1, având o valoare economică, iar reclamanții nu pot fi lipsiți de proprietatea unui bun decât în condițiile prevăzute de Convenție. Ori, aceste condiții nu sunt îndeplinite, nejustificându-se eliminarea sporului.
Așa cum am mai arătat, la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Lg.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi.
De altfel, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit. d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
În Uniunea Europeană stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională, după afecțiunile dorsale, printre cele mai des întâlnite probleme de sănătate de la locul de muncă.
Acesta afectează 28% dintre angajații UE.
în muncă poate fi cauzat de riscuri psihosociale cum sunt proiectarea activităților, organizarea muncii și management, de exemplu: solicitări profesionale deosebite și posibilități reduse de control asupra propriei activități sau probleme cum ar fi violența și hărțuirea la locul de muncă. Unele riscuri fizice cum sunt zgomotul și temperatura din mediul de muncă pot, de asemenea, să cauzeze stresul în muncă.
Prevenirea stresului în muncă constituie unul din obiectivele formulate în comunicatul Comisiei Europene privind noua strategie în domeniul securității și sănătății în muncă.
Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă a elaborat o serie de fișe informative destinate să ajute la abordarea stresului în muncă și a cauzelor acestuia. Această fișă informativă prezintă o metodă de evaluare și prevenire a riscului, care poate fi aplicată stresului la locul de muncă, precum și cauzelor acestuia.
Fișa este destinată celor care doresc să trateze problema stresului la locul de muncă. "informații suplimentare", de la sfârșitul acestei fișe, conține trimiteri la resurse informative existente, inclusiv la alte fișe informative elaborate de agenție.
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor.
Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie, iar unele dintre acestea au elaborat în completare ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
În conformitate cu abordările din directiva cadru, pentru a elimina efectele de durată ale stresului și prin stabilirea angajaților care pot fi afectați: trebuie să se acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001."
Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 al. 3.civ.
Cod PenalAvând în vedere decizia nr. 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a admis recursul în interesul legii declarat în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin legea nr. 334/2001, faptul că până în prezent nu există o prevedere legală clară, care să nu lase loc de interpretare prin care să se acorde reclamatului sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe care pârâtul să o respecte efectiv, faptul că dreptul reclamanților este recunoscut în baza deciziei în recurs în interesul legii care face o interpretare unitară a unor prevederi legale, instanța obligat pârâtul să acorde sporul de 50% prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 și în continuare, în viitor.
Instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sa plătească reclamantului sporul pentru stres si suprasolicitare neuropsihica in procent de 50% din indemnizația bruta lunara pe perioada 16.06.2008 - 21.05.2009, ( data pronunțării prezentei sentințe) ce va fi actualizat in funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plații efective, precum și la plata în continuare, pe viitor a acestui spor.
Instanța nu a reținut susținerea pârâtului că după data de 01.03.2009 și-a îndeplinit obligația de plată a sporului solicitat, acțiunea rămânând fără obiect, deoarece nu a fost probată cu acte, respectiv cu Ordinele 525 și 526 din 03.03.2009 la care se face referire.
Potrivit art. 287 din Codul muncii "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare", iar pârâtul angajator nu a făcut dovada susținerilor sale.
În conformitate cu prevederile Decretului 92/1976 instanța a obligat pârâtul să facă în carnetul de muncă al reclamantului mențiunile corespunzătoare prezentei hotărâri.
Instanța a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație a obligat chematul în garanție să aloce fondurile necesare achitării sumelor cuvenite reclamanților.
Potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții, potrivit art. 19 din aceasta lege, de a dispune masurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului, precum si cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare.
Potrivit art. 3 alin. 1 din HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în acest sens, următoarele atribuții: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată si plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor fiind criticată soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se respingerea ca lipsită de obiect a cererii privind acordarea acestui spor de 50 % din indemnizația brută pe perioada 16 iunie 2008 la zi.
De asemenea, este criticată soluția pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare, arătându-se că numai legiuitorul poate stabili acordarea în continuare sau neacordarea unor drepturi.
Este criticată soluția instanței de fond și în ceea ce privește fondul cauzei, având în vedere practica neunitară a instanțelor judecătorești privind acordarea acestui spor.
motiv de recurs vizează actualizarea acestor drepturi cu indicele de inflație, soluție greșită în opinia recurentei.
În ceea ce privește operarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă se solicită respingerea acestui capăt de cerere ca lipsită de obiect
Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice G, a declarat recurs împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond criticând-o ca fiind nelegală sub aspectul greșitei admiteri a cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Public de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, solicitând respingerea acesteia ca fiind inadmisibilă, datorită inexistenței unei obligații de garanție sau de despăgubire de către Ministerului Finanțelor Publice. a Ministerului Public precum a lipsei oricăror raporturi juridice între reclamant, pârâți și instituția chematului în garanție.
Cu privire la chestiunea prealabilă - necitarea în cauză a ordonatorului principal de credite, se reține faptul că, actualmente reclamantul activează în cadrul -structură cu personalitate juridică a Parchetului de pe lângă, această din urmă instituție preluând și evidențiind distinct cheltuielile curente și de personal ale tuturor structurilor de la care se solicită necesarul financiar, în baza cărora se elaborează, potrivit art. 132 alin.3 din Legea 304/2004 propriul buget anual, finanțarea acestuia asigurându-se de la bugetul de stat.
Prin urmare, recunoașterea calității de ordonator de credite - fie el și secundar unei instituții cu personalitate juridică apare ca făcând de prisos introducerea în cauza dedusă judecății a ordonatorului principal de credite.
Cererea accesorie formulată de reclamant, privind obligarea la efectuarea mențiunilor legate de sporul de confidențialitate în Carnetul de muncă este fondată întrucât se întemeiază pe prevederile art. 11 alin.2 din Decr. Nr, 92/1976, Decr. Nr. 738/1969 și ord. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului dem uncă ( Anexa la Ordin, pct.4 lit. b), final și pct. 5).
Carnetul de muncă rămâne principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Potrivit art.1 și 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, înscrierile care se pot face în acesta sunt următoarele; înscrieri cu privire la vechimea în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, înscrieri cu privire la vechimea în funcție, meserie sau specialitate, înscrieri cu privire la timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, înscrieri cu privire la retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta,mențiuni privind starea civilă, mențiuni privind pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, mențiuni cu privire la recompensele primite,orice alte mențiuni care potrivit dispozițiilor legale se menționează în carnetul de muncă.
Curtea reține nu numai că înscrierea în cartea de muncă este legală, cererea fiind admisibilă sub acest aspect, dar este și necesară, dat fiind faptul că la acordarea acestui spor, se rețin la sursă cotele de contribuție socială, precum și alte cote ( șomaj, etc.) ce vor fi virate către bugetul de stat.
În aceste condiții sunt neîntemeiate criticile privind înscrierile în carnetul de muncă formulate atât de recurenta DIICOT B cu atât mai mult cu cât din cuprinsul carnetului de muncă anexat în copie la dosar, rezultă că mențiunile cu privire la acest spor sunt ulterioare celor la care tinde reclamantul prin cererea de față, și anume pentru o perioada anterioară datei din carnetul său de muncă-adică de la 16 iunie 2008 la data prezentei hotărâri.
În ceea ce privește criticile privind fondul cauzei formulate de ambele recurente, acestea sunt de asemenea neîntemeiate.
Prin decizia nr. 21/ 10 martie 2008 Înalta Curte de Justiție și Casație a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că,n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În conformitate cu art.329 alin.3 Cod procedură civilă,este obligatorie pentru instanță, astfel că în mod corect a fost admisă acțiunea și au fost acordate drepturile bănești cuvenite reclamantului reprezentând spor de 50 % de risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 16 iunie 2008 2005 - 21 mai 2009.
Referitor la criticile privind reactualizarea acestor drepturi formulate de recurenta DIICOT B se rețin următoarele:.
Pentru acoperirea integrală a prejudiciul suferit de reclamant, cauzat de devalorizarea monedei naționale, urmează ca și în continuare aceste sume să fie reactualizate în raport de indicele de inflație în temeiul art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 Codul muncii.
În aceste condiții în mod corect instanța de fond a dispus acordarea acestor drepturi reactualizate în raport de indicele de inflație.
Cu privire la criticile formulate privind acordarea acestor drepturi pe viitor, Curtea reține că prin decizia respectivă, pronunțată în ședința publică din 10 martie 2008 și publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ și a constatat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilorart.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare OG nr. 83/2000.
In considerentele deciziei arătate, Curtea a statuat că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială,determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și respectiv ale art. 231 din legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, rezultând fără echivoc că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice. Curtea a concluzionat că, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție fiind acela că, drepturile consacrate legislativ prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 231 din Legea nr. 56/1996, se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Se va reține, astfel că, atâta timp cât Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată în interesul legii nu a limitat în timp acordarea acestui spor, în mod eronat recurentele apreciază că sporul respectiv se cuvine reclamanților doar până la data pronunțării hotărârii pe baza considerentelor greșite, că nu se poate reține pentru viitor o eventuală culpă a angajatorului- Decizia 21/2008 a este pronunțată ulterior emiterii celor două acte normative G 177/2002 și OG8/2007, împrejurare din care rezultă că acestea au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei.
Din prezentarea modului cum s-au succedat în timp actele normative în discuție, rezultă indubitabil că, acestcaracter inoperant al abrogării dispozițiilor art. 47 din legea 50/1996 referitoare la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%,prin OG83/2000, statuat de decizia - obligatorie conform art. 329 alin. 3.civ. -se menține și ulterior actelor normative de abrogare legii 50/1996, deci și ulterior datei de 3 feb. 2007.
Raționamentul se impune pornind de la ipoteza juridică potrivit căreia cele două acte normative nu puteau abroga dispoziții considerate, la data emiterii lor - 1 ian. 2003, respectiv 3 feb.2007 - ca fiind deja abrogate prin OG83/2000.
Ipoteza contrarie ar conduce la concluzia că, transpunerea în practică, aplicarea pentru viitor - a dispozițiilor deciziei 21/2008 a este paralizată prin dispozițiile unui act normativ existent chiar la data pronunțării acestei decizii împrejurare care lipsește de substanță recursul în interesul legii precum și rațiunea pentru care însuși legiuitorul a considerat că personalului din justiție i se cuvine sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică - identificarea și evaluarea condițiilor în care această categorie de personal își desfășoară activitatea,condiții caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cu alte cuvinte, dacă prin recursul în interesul legii s-a considerat a fi inoperantă abrogarea explicită a art. 47 din legea 50/1996, cu atât mai mult nu poate fi primită susținerea potrivit căreia la 3 feb. 2007 dispozițiile art. 47 din legea 50/1996 privind sporul de 50% au fost abrogate prin dispozițiile OG8/2007, dispoziții care fac trimitere la dispozițiile acestei legi dar care nu pot fi aceleași, privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, întrucât, practic, acest spor nu exista la 3 feb. 2007.
Deși obligația de plată a acestui spor îi revine prin efectul Legii nr. 50/1996- după cum s-a reținut în decizia pronunțată în recursul în interesul legii - Ministerul Public respectiv Parchetul de pe lângă, în calitatea sa de ordonator principal de credite a refuzat plata acestui spor începând cu data de 1 martie 2009, personalului care deține hotărâri judecătorești executorii prin care li se recunoaște plata "pentru viitor" sau "în continuare" a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, li se va acorda acest spor, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzut de lege"
Aceasta exprimă poziția procesuală evidentă a ordonatorului principal de credite de a nu achita dreptul cuvenit personalului instanțelor în temeiul dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. 47 din Legea nr. 50/1996. Ca atare, se constată că pârâtul și-a exprimat în mod clar punctul de vedere privitor la executarea pe viitor a obligației legale ce îi revine.
Nu se pune in discute exigibilitatea sau lichiditatea sumelor solicitate, ci existenta dreptului legal și devalorizarea continua a leului tocmai avându-se în vedere atitudinea procesuală constantă de refuz al aplicării dispozițiilor legale atât anterior promovării prezentei cereri formulate după pronunțarea Deciziei nr. 21/2008 a Plenului Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și ulterior si de luare in considerare ca datorate doar a sumelor pentru care salariații au obținut hotărâri judecătorești "pentru viitor".
Sub acest aspect, al acordării sporului de 50% pentru viitor, este corectă criticile fiind astfel neîntemeiate. Astfel, în mod corect prima instanță a dispus obligarea recurentului pârât la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizate cu indicele de inflație, în condițiile în care reclamantul a fost prejudiciat prin faptul că nu a beneficiat la timp de aceste sume, prejudiciul constând în devalorizarea acestor drepturi salariale în raport de indicele de inflație. Considerentele invocate de către recurent prin motivele de recurs, în sensul că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin legea bugetului de stat și în consecință nu se mai pot acorda ulterior sume de bani peste cele alocate, chiar reprezentând indicele de inflație, nu pot subzista în condițiile în care recurentul a fost obligat la plata unor drepturi salariale mult mai mari, reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică, drepturi bănești nereactualizate, pentru care nu a fost criticată hotărârea primei instanțe. Pe de altă parte, sub acest aspect a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, fiind obligat acest minister să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamantului. In același timp, actualizarea drepturilor cu rata inflației nu reprezintă doar un atribut al legiuitorului, existând temei în acest sens în dreptul comun, respectiv dispozițiile art. 1073 și 1082, 1090 cod civil. Potrivit acestor dispoziții legale, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare; că debitorul este obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației cu toate că nu a fost de rea credință, daune interese ce cuprind pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit. In cauză, reclamantul, în calitate de creditor, este îndreptățit să pretindă de la pârât - în calitate de angajator și debitor "în ceea ce privește plata drepturilor salariale" ca o contraprestație pentru activitatea depusă, îndeplinirea exactă a acesteia, îndeplinire ce constă atât în plata efectivă a drepturilor salariale datorate, cât și a acoperirii prejudiciului datorat plății cu întârziere, lucru realizat prin acordarea coeficientului de inflație. Este nefondat motivul de recurs, având drept obiect efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantului, întrucât chiar dispozițiile art. 11 alin. 2 din D-L nr. 92/1996 privind carnetul de muncă, ce au fost invocate de către recurent, permit efectuarea mențiunilor respective în cartea de muncă.
Astfel, dispozițiile legale arătate stipulează faptul că, în carnetele de muncă se vor menționa funcția,meseria sau specialitatea, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta, în condițiile în care Codul muncii, în dispozițiile art. 155, arată că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Drepturile bănești solicitate de reclamant reprezintă un spor de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel încât cele două dispoziții legale arătate mai sus, cumulate, permit angajatorului să-l menționeze în carnetul de muncă.
In ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B, prin DGFP D, se constată că este nefondat și se va respinge, în mod întemeiat prima instanță respingând excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, în calitate de chemat în garanție.
Susținerile recurentului sunt neîntemeiate, acest minister având calitate procesuală pasivă în ceea ce privește calitatea sa de chemat în garanție în condițiile în care dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, stipulează faptul că activitatea instanțelor și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat; că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțelor publice prevăd că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar prevederile art. 3 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii prevăd faptul că Trezoreria Statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Lipsa mențiunii din hotărâre, referitoare la obligativitatea acestui minister de adopta un proiect de rectificare al bugetului Ministerului Public pe anul 2008, ar duce la blocarea acesteia și la imposibilitatea executării în privința acordării drepturilor salariale solicitate prin acțiune, respectiv acordarea indexărilor prevăzute de OUG nr. 10/2007.
Pe de altă parte, sunt reale susținerile recurentei că HG nr. 208/2005, invocat de către prima instanță în considerentele hotărârii, a fost abrogat prin HG nr. 495/2007 însă acest din urmă act normativ, care reglementează activitatea Ministerului Economiei și Finanțelor este similar, astfel încât dispozițiile art. 25 din noua hotărâre de guvern sunt identice cu vechea prevedere (art. 3 alin. 1 din HG nr. 208/2005).
Se poate adăuga și faptul că la întâlnirile Comisia de unificare a practicii judiciare de la nivelul a stabilit faptul că Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă, în calitate de chemat în garanție în litigiile având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, stipulându-se că excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a acestui minister este nefondată, atâta timp cât bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor de stat nu pot fi modificate prin alocarea unor drepturi salariale, salariaților lor, impunându-se ca Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale câștigate în instanță de către magistrați, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor.
In consecință, față de cele arătate, se constată că hotărârea Tribunalului Dolj este legală și temeinică, nefiind afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 cod procedură civilă,astfel încât în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 296 cod procedură civilă, recursurile declarate de pârâți se privesc ca fiind nefondate și se vor respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 1970 din 21.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
.2ex//30.10.2009.
.
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu
