Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 558/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 558

Ședința publică din data de 27 Ianuarie 2010

Completul compus din:

Președinte: JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC Distribuție SA, împotriva sentinței civile nr.355/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.

Intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința civilă nr.355/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC Distribuție SA și a fost obligată pârâta la plata a două salarii brute către reclamant, reprezentând primă, conform art. 4.84 din Contractul colectiv de muncă la nivel de societate.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Din mențiunile carnetului de muncă instanța a reținut că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul pârâtei, inclusiv în fostele unități, RENEL, începând cu data de 25.03.1978, dată la care s-a angajat ca electrician la Întreprinderea de rețele electrice C, (denumirea angajatorului cum se poate observa din mențiunile carnetului de muncă s- modificat ulterior ), apoi a lucrat la SC SA S ca urmare a reorganizării, la SC SA SD care a preluat prin reorganizare SC, după care a lucrat la SDTEE Oltenia ca urmare a reorganizării, iar începând cu data de 15.03.2007 la SC Distribuție SA tot în calitate de electrician până în data de 01.11.2008 când i-a încetat activitatea în baza art.55, lit."b" codul muncii

De asemenea, din analiza dispozițiilor art.4.84 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate instanța a reținut că pentru vechime neîntreruptă în, inclusiv în fostele unități, RENEL, salariații vor primi următoarele prime:

- la 20 de ani - un salariu de bază brut lunar,

- la 30 de ani - două salarii de bază brute lunare,

- la 35 de ani -trei salarii de bază brute lunare.

Față de dispozițiile contractului colectiv de muncă sus invocate ce reprezintă voința părților și care au putere de lege între părțile semnatare raportat la vechimea în muncă neîntreruptă în cadrul societății sub toate denumirile generate de reorganizările succesive, care este de 30 de ani, 7 luni și 4 zile, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit să primească doar două salarii de bază brute cu titlu de primă jubiliară și nu trei salarii cum a solicitat prin prezenta, sens în care a admis doar în parte acțiunea formulată de reclamantul și va respinge restul pretențiilor pentru considerentele expuse.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta invocând excepția prescripției dreptului la acțiune prev. de art. 166 al.1 din potrivit căruia, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale și la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau îndatorate.

Astfel, data angajării de la care se calculează vechimea neîntreruptă în conform carnetului de muncă este 01.08.1973, dată la care a fost angajat la SIBIU, unitate care făcea parte din și nu data de 25.03.1987 cum s-a menționat în hotărârea instanței.

În perioada 24.06.1975-13.12.1976 reclamantul a satisfăcut stagiul militar, perioadă care nu se ia în calculul vechimii neîntrerupte în, dar care nu întrerupte vechimea în m, astfel că 30 de ani vechime neîntreruptă în au fost împliniți la 21.01.2005.

În concluzie, intimatul-reclamant a împlinit 30 de ani de vechime neîntreruptă în la această dată și nu a formulat o solicitare în scris privind acordarea primei jubiliare pentru vechime neîntreruptă conform art.4.84 din CCM, fiind depășit termenul de 3 ani prevăzut de art. 166 al.1 din în care putea fi introdusă cererea de acordare a acestor drepturi.

Sumele care se acordă drept primă jubiliară se calculează la salariul de bază brut, și nu există nici o corespondența scrisă între reclamant și societate prin care acesta să solicite drepturi neacordate până la încetarea raporturilor de muncă.

Curtea constată a fi nefondat recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoz. art.4.84 din CCM, pentru vechime neîntreruptă în SA la 30 de ani, reclamantul era beneficiarul unei prime jubiliare de două salarii de bază brute, lunare.

La același articol, se menționează că aceste prime se acordă eșalonat, începând cu prima chenzină după îndeplinirea condițiilor de vechime, câte un salariu de bază pe lună, iar opțional, la cererea salariatului, aceste prime se pot plăti și integral în luna evenimentului.

Din cartea de muncă rezultă că, într-adevăr reclamantul apare angajat la SIBIU începând cu 01.08.1973, unitate care face parte din fostul, ceea ce înseamnă, că pentru calcularea celor 30 de ani de vechime neîntreruptă în se are în vedere și această perioadă, rezultând astfel că, reclamantul ar fi împlinit cei 30 de ani de vechime neîntreruptă în la data de 21 ianuarie 2005.

Din interpretarea dispozițiilor din menționate mai sus, rezultă însă că, unitatea angajatoare avea obligația de acorda această primă jubiliară, la îndeplinirea condițiilor de vechime de către reclamant, fără să fie necesară formularea unei cereri din partea salariatului, textul menționat mai sus stabilind doar data de la care se poate acorda această primă jubiliară, nu și termenul limită până la care unitatea are obligația de a achita acest drept salarial.

Cu alte cuvinte, această obligație, angajatorul și-o putea îndeplini până la încetarea calității de salariat a reclamantului.

Se putea reține un termen de prescripție de 3 ani, pentru neplata acestui drept, numai în situația în care ar fi existat o cerere din partea reclamantului de acordare acestei prime jubiliare, integral în luna evenimentului, așa cum prevăd aceleași dispoziții menționate mai sus.

Sunt considerentele pentru care, Curtea constată ca fiind nefondate criticile formulate de recurentă și în temeiul dispoz. art. 312.pr.civilă va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC Distribuție SA, împotriva sentinței civile nr.355/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 27.01.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. MP/ 12.02.2010

Tehn.red. - 2 ex

/ C și I

Președinte:Carmen Tomescu
Judecători:Carmen Tomescu, Mariana Pascu, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 558/2010. Curtea de Apel Craiova